În dedicaţia notată pe pagina de gardă a volumului, autorul se explică, oferindu-mi „această încercare de a aduna firimiturile timpului risipit…“. Din această perspectivă, titlul capătă pentru mine înţeles, altminteri îngrijorându-mă conotaţia cumva testimonială. Într-adevăr, Vasile Ilucă strânge, între copertele recentei apariţii editoriale frumos ilustrate cu reproduceri ale picturilor sale, căci dsa este şi artist plastic, rostirile sale de-a lungul timpului, la Radio Iaşi acum şi scrise, o „aventură radiofonică intitulată «La pas prin Iaşii din suflet»“, minunate şi captivante cronici ale trecutului şi devenirii celebrei urbe moldave. Punctul de plecare, Piaţa Palatului Culturii, „adică, kilometrul zero“ şi, ca an, 1434, când fiul lui Alexandru cel Bun, Ştefan al II-lea, emite un act pomenind de Curtea Domnească. Dar vechimea Curţii şi, implicit, a aşezării e mult mai mare, încă din secolul al XIV-lea. „Importanţa ei creşte [însă] începând cu 1564, când Alexandru Lăpuşneanu, în a doua domnie, mută capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi“. Şi, astfel, de-a lungul excursului său radiofonic, cuprins între septembrie 2000 şi mai 2002, cu excepţională îndemânare şi acribie de cercetător autentic, cu o nemărginită dragoste pentru oraşul legendar „cu râvna şi modestia albinei, caută, găseşte şi dezvăluie semenilor săi“ (după cum îl caracterizează profesorul universitar, istoricul şi scriitorul Ioan Caproşu, prefaţatorul cărţii), povestea încărcată de istorie şi de fapte demne de a nu fi uitate de noi, dar şi de urmaşi, ale unor monumente – biserici, edificii culturale, palate, biblioteci, bolniţe, străzi, cartiere, case, îndeosebi cele care au aparţinut unor scriitori, ale oraşului „străjuit de şapte dealuri încărcate de podgorii“ (G. Topârceanu), oraş grădină, cel cu cincizeci de biserici.
Urmează o serie de interviuri acordate ori articole semnate de Vasile Ilucă în periodicele locale: Monitorul, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, Evenimentul ş.a. Subiectul, acelaşi: Iaşii. Sunt incluse, de asemenea, recenzii ori referinţe la cărţile scrise până acum de Vasile Ilucă, unele apărute în săptămânalul „Viaţa medicală“, sub semnătura dlui Iftimie Nesfântu ori a dnei Eugenia Grosu-Popescu.
Oricine vrea să se documenteze sau să-şi lămurească ori să-şi împrospăteze amintirile, în chip plăcut, asupra „a ceea ce au fost Iaşii în vremuri îndepărtate“ (I. Caproşu) este invitat să răsfoiască volumul asistentului medical, scriitorului şi pictorului de talent Vasile Ilucă, nouă destinat, dar şi celor care ne vor urma…