Newsflash
Cultură

Zborul primului cosmonaut român

de Cristina GHIOCA - mai 14 2021
Zborul primului cosmonaut român

Până la finalul anului, pasionaţii de cosmos și nu numai pot vizita expoziţia outdoor „La 40 de ani de la zborul primului cosmonaut român”.

Vernisajul are loc în 14 mai, urmând ca aceasta să rămână deschisă până la 31 decembrie 2021. Organizată la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, expoziţia cuprinde panouri cu informaţii despre zborul misiunii Soyuz 40, însoţite de imagini expuse pe gardul instituţiei.

Afis expozitie

La 14 mai 1981, Dumitru Prunariu și colegul său de zbor, cosmonautul sovietic Leonid Popov, andocau la bordul staţiei spaţiale Salyut 6, unde au rămas vreme de câteva zile. La acel moment, Dumitru Prunariu devenea primul (și, până în prezent, singurul) cosmonaut român, misiunea sa devenind astfel cel mai important reper în istoria astronauticii din România.

Anul acesta, împlinirea a 40 de ani de la zborul misiunii Soyuz 40 se învecinează cu alte două momente aniversare memorabile din istoria astronauticii: celebrarea a 70 de ani de la zborul primului om în spaţiu (Iuri Gagarin, care la 12 aprilie 1961 devenea prima persoană ce admira Pământul din spaţiu) și împlinirea a 40 de ani de la zborul inaugural al programului Space Shuttle, prin lansarea navetei spaţiale Columbia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe