Newsflash
Cultură

Ziua Copilului

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - iun. 15 2012
Ziua Copilului
     O copilărie exagerat de senină şi de strălucitoare s-a revărsat dintr-odată pe toate ecranele noastre (nu le mai putem spune „micile ecrane“, întrucât au crescut şi unele s-au lăţit peste măsură) la 1 iunie, imediat după acel 31 mai, Ziua mondială fără tutun, în care 20 de mesageri ai sănătăţii din Capitală, elevi din clasa a IV-a, conduşi de Smaranda Lăzărescu, au dăruit, la maternitate, nou-născuţilor, tricouri cu inscripţia „M-am născut nefumător, la 31 mai 2012“ şi o diplomă de „mesager oficial al sănătăţii“ (în aceeaşi zi, la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“, avusese loc cea de a 13-a înfăţişare în „Procesul Ţigării“, cu un complet de judecată format din elevi). Acţiuni în social, premergătoare zilei de 1 iunie, realizate de copii. Ca să nu uităm uriaşul lor potenţial de educatori pentru sănătate, de exemplu.
     Cât de departe suntem, în viaţa de toate zilele, de conlucrarea cu copiii noştri? Ne-o spune şi modul superficial în care sunt trataţi la tv interlocutorii copii, de ziua lor. Se începe cu prezentarea „prichindeilor“ (conotaţie umilitoare, privire de sus) şi cu ilustrarea unilaterală a orientării lor exclusiv către distracţii uşurele, dragostea de obiecte şi de dulciuri… Unii reporteri au surprins, totuşi, suferinţa copiilor abando­naţi. Abandonaţi în spitale şi orfelinate, abandonaţi în casele lor, de părinţii care pleacă fără ei în Europa să câştige banii strict necesari sau banii îmbogăţirii, abandonaţi în propriile familii de părinţii, care, chiar dacă sunt aproape şi au destui bani, nu fac decât figuraţie în viaţa copiilor lor. Copiii se plâng: părinţii n-au timp să se joace cu ei şi nici nu ştiu să se joace. Substitutul părinţilor devin adesea televizorul, calculatorul, hainele scumpe, vacanţele exotice, maşinile de lux. Părinţi care nu ştiu cine sunt şi ce-şi doresc cu adevărat copiii lor? O scriitoare de limbă engleză povestea că a trecut printr-o încercare grea, că în acea perioadă, ca să-şi aline tristeţea, obişnuia să iasă pe plajă, la malul mării, unde găsea mereu o fetiţă frumoasă şi zâmbitoare, care o invita să se joace împreună şi să discute lucruri plăcute. Când a început să se simtă mai bine, femeia a vrut să-i mulţumească fetiţei pentru ajutor, dar îngeraşul nu era pe plajă şi mama i-a spus plângând că, suferindă fiind de leucemie, fetiţa murise cu puţin timp în urmă. Capacitatea de jertfă la copii.
     Copiii abandonaţi (în toate felurile) sunt profund nefericiţi şi chiulesc de la şcoală, se droghează, se sinucid. Sunt expuşi bolilor sexuale şi pot deveni ei înşişi părinţi-copii, pentru că proprii lor părinţi „se jenează“ să discute cu ei despre sex. Consilierea psihologică ulterioară e grea şi adesea eşuează. „Mă sacrific pentru copiii mei“ e minciuna preferată a părinţilor „ocupaţi“. „Când se întorc, totuşi, spre copii, nu le acordă acestora un timp de calitate“ observă un psiholog, care adaugă: „Ei îşi vând la un anumit preţ cele opt ore de muncă, dar nu iau în calcul cât îi vor costa aceste ore în viitor“. Blonda cu ochelari de la „Telefonul copiilor“ subliniază nevoia copiilor de a fi ascultaţi.
     Copiii n-au numai plângeri, ci şi opinii. Un puşti de vreo trei ani respinge, argumentat, eforturile mătuşii sale de a-l aşeza pe unicul scaun liber din troleibuz, dânsa rămânând în picioare: „Acest loc este pentru oameni mari cu copii în braţe, nu pentru copii cu oameni mari în braţe“ spune copilul.
     Cineva la tv propune zile de „post“: „săptămâna fără televizor, săptămâna fără calculator“ etc. E iminent pericolul apariţiei unei noi generaţii de copii „cu cheia de gât“, remarcă altcineva. Copii din sute de şcoli apar pe ecrane scandând: „Vă iubim, vă iubim, împreună vrem să fim!“.
     În legătură cu traficul de minori, cercetătorii au aflat cu stupoare că peste 70% din copii ar pleca oricând cu cineva care le-ar oferi un mobil, un suc, o ciocolată, un gest prietenesc.
     Parcul Cişmigiu, îmbogăţit sărbătoreşte cu locuri şi instrumentar de joacă, a devenit în acele zile „Cişmigiul copiilor“. Doar că, după cum remarca gerontologul Mircea Dumitru, la locul central de joacă erau, de exemplu, 50 de copii şi 200 de bătrâni. Viitorul nu mai e reprezentat de copii, ci de bătrâni? Dar despre bătrâni şi despre gerontologia socială – cu un alt prilej.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe