Într-o zonă îngheţată şi amorţită, o staţie
meteorologică departe de lume, doi oameni, colegi care trebuie să treacă
testul încrederii, profesionalismului, respectului de sine printr-un
duel al nervilor, dar, mai presus de tot şi toate, trebuie să
supravieţuiască. O poezie vizuală care marchează fiecare picătură de
tăcere, dându-i dramatism şi greutate acolo unde trebuie, într-o doză
impecabilă. Cum mi-am petrecut sfârşitul verii – How I Ended This Summer – în regia lui Alexei Popogrebsky
este unul dintre filmele care se detaşează fără niciun fel de problemă
de oricare altul aflat acum pe ecranele româneşti. Un film prezentat la
Berlinala ediţia 60 şi care continuă să facă turul festivalurilor din
lume. Berlinul a dat startul premiilor (pentru interpretare masculină şi
imagine), palmaresul îmbogăţindu-se cu: BFI London FF, Chicago IFF,
Arras Intl. FF, Cinedecouvertes, GoEast, Sydney IFF. Un traseu frumos
pentru un film profund şi special care pune accentul pe un joc năucitor,
dar mai ales pe o dinamică uluitoare a radiografierii naturii umane
aflate sub tensiune.
Popogrebsky a pornit filmul de la povestea lui
Georgiy Sedov, cel care a eşuat în expediţia la Polul Nord din 1914.
Filmat în peninsula Chukotka, în estul Rusiei, la doar câţiva paşi de
Alaska, un teritoriu guvernat de miliardarul Roman Abramovich până în
2008, locul acesta aproape fantastic a continuat să fie destinaţia
ideală pentru aventuri. „Personal, nu mi-am dorit doar să fac un film,
ci mi-am imaginat-o drept aventura vieţii“, preciza Popogrebsky. A
petrecut acolo, împreună cu echipa sa, trei luni de zile, în mijlocul
ceţii care părea să îi înghită. Au dat peste rămăşiţele unui avion şi au
fost extrem de aproape de un urs polar. Uneori era de-a dreptul
înfricoşător, alteori locul devenea principala sursă de inspiraţie şi
adrenalină. Fără a studia la o şcoală de film, regizorul a crescut
într-un mediu propice, avându-l alături pe tatăl său, scenarist. După
nouă ani de studii în psihologie, Popogrebsky afirmă: „În filmele mari,
totul trebuie să fie clar. Personajul este într-un anume fel deoarece a
suferit o traumă. În viaţă, nu e deloc astfel, tocmai de aceea încerc să
mă îndepărtez de psihologia cinemaului în proiectele mele“. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.