Diagnosticul
leucemiilor, în special al formelor acute, necesită în prezent o expertiză și
un grup de metode de înaltă performanță, care sunt indispensabile
diagnosticului modern. Dacă în urmă cu un sfert de secol era suficient să ai un
morfolog hematolog bun, pentru a stabili acest diagnostic și a diferenția
subtipurile morfologice cunoscute la acea vreme, cu marja de eroare acceptată
la acea vreme de circa 30%, progresul rapid în identificarea celulelor prin
receptorii celulari și a mecanismelor genetice a impus în primul rând
introducerea în strategia de diagnostic a unor metode imunologice –
imunofenotiparea analizelor citogenetice și moleculare. În același timp,
monitorizarea bolii minime reziduale s-a implementat în protocolul de
management al leucemiei acute, astfel că utilizarea metodelor de
imunofenotipare și biologie moleculară au devenit reprezentanți în tratamentul
modern al acestor pacienți.
În
România, tratamentul leucemiilor acute a fost și este bazat pe combinații de
chimioterapice (citostatice), care însă asociază toxicitate crescută – produc
aplazii severe care plasează pacientul într-o perioadă critică, au risc de
infecții severe – și, nu în ultimul
rând, datorită lipsei cronice de donatori și, de ce nu, a utilizării
nejudicioase a produselor de sânge, în risc de complicații hemoragice.
Terapiile țintite, care reprezintă o șansă în plus pentru acești pacienți, în
țările cu sistem de sănătate evoluat, sunt accesate greu prin studii clinice
foarte rar disponibile în România din cauza birocratizării excesive și
întârzierii de aprobare a acestora.
În
urmă cu aproape o lună, s-a desfășurat al unsprezecela congres al Asociației de
Citometrie din România, ocazie pentru desfășurarea mesei rotunde „Imunofenotiparea
leucemiilor acute – subprogram național de sănătate publică, Analiza
implementării subprogramului de diagnostic imunofenotipic, citogenetic și
biomolecular al leucemiilor acute din perspectiva laboratoarelor de
imunofenotipare din centrele de diagnostic”. Din păcate, autoritățile nu au
onorat invitația de a participa. Organizarea acestei sesiuni a fost un prilej
de a arăta că un grup de specialiști într-un domeniu performant de diagnostic,
care au fost grupați în jurul asociației profesionale de citometrie de peste 10
ani, au constituit motorul demarării unui program național de diagnostic într-o
zonă în care expertiza s-a creat și s-a menținut din entuziasm și dorință de a
performa. Toate acestea cu eforturi proprii și fără sprijinul autorităților care
reglementează activitatea medicală. Demarat la sfârșitul anului 2014, acest program a fost o gură de oxigen
pentru specialiștii hematologi, care puteau accesa deja programul de transplant
cu celule stem, inclusiv prin registrul donatorilor voluntari de celule stem.
Aici, în România, ei nu puteau să decidă și să evalueze corect răspunsul
terapeutic în funcție de subtipul prognostic de leucemie acută.
Dacă estimarea numărului de pacienți în
anul 2014 a fost bazată pe date generale cunoscute de medicii clinicieni și se
plasa la circa 500 de pacienți, în prezent registrele de pacienți diagnosticați
în fiecare centru arată un număr de peste 700 de cazuri de leucemii acute
diagnosticate în cursul anului 2016. Cifra este comparabilă cu cea din anul
anterior, 2015. Cel mai probabil această diferență este rezultatul dezvoltării
programului de diagnostic și nu reprezintă o creștere a incidenței cazurilor de
leucemie acută. Dacă avem în vedere incidența leucemiilor acute raportate în
literatură, țara noastră s-ar situa la o estimare de aproximativ 1.200-1.400 de
cazuri noi pe an, ceea ce înseamnă că rămân încă multe cazuri nediagnosticate.
Rămân însă multe probleme legate de
desfășurarea programului, dotarea insuficientă cu echipamente de laborator, a
personalului, în condițiile în care nu există o normare specifică pentru
această metodă, care reprezintă o activitate specială. Aceasta necesită personal, timp și implică,
de asemenea, un cost pentru laboratorul care derulează programul. Nu în ultimul
rând, pregătirea și specializarea personalului, efectuată prin eforturi proprii
și prin implicarea Asociației de Citometrie, dar și promovarea în grupele de
lucru ale Societății de Hematologie din România, nu este evaluată corect în
sistem, corespunzător complexității activității depuse. De altfel, într-un
sistem de sănătate care pune problema uniformizării salarizării indiferent de
tipul de activitate și de pregătirea specialistului, în care medicul nu este
remunerat la un nivel corespunzător după ani de instruire în specialitate, și
care pune problema includerii gărzilor în programul de lucru, nu te poți
aștepta la prea multe.
Una
peste alta, această perioadă de desfășurare a programului de aproape trei ani,
reprezintă un model de succes în îmbunătățirea serviciilor medicale, și se
datorează implicării specialiștilor,
care au dorit să implementeze și să dezvolte capacitatea de diagnostic
hematologic.