Newsflash
REUNIUNI

Deciziile corecte care salvează vieţi

de Dr. Gheorghe Sinescu - sept. 22 2023
Deciziile corecte care  salvează vieţi

În Medicina de urgenţă, o alocare adecvată de resurse va asigura un răspuns rapid, eficient, în diverse situaţii critice. Acesta a fost unul dintre subiectele analizate la cea mai recentă Conferinţă Naţională a urgentiștilor.

Staţiunea Neptun a găzduit în perioada 07-10 septembrie 2023 cea de-a XXIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicină de Urgenţă. Un prilej optim pentru a dezbate provocările acestei nobile profesii. În cuvântul de deschidere adresat online participanţilor, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a transmis un mesaj important: că dezvoltarea Medicinei de urgenţă în ţara noastră este o prioritate. Zi de zi, cei care trudesc în cadrul serviciilor de ambulanţă și al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare și Descarcerare salvează cu devotament și pasiune nenumărate vieţi omenești. „În orice moment, acești adevăraţi eroi găsesc în situaţii limită soluţiile potrivite, cu echilibru și cu înţelepciune. Dar, mai ales, respectând întru totul protocoalele actualizate în vigoare”, a spus ministrul Rafila.

S-au adresat urgentiștilor prezenţi și dr. Alexandru  Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, și conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial. Colaborarea între medici și studierea continuă a părţii teoretice sunt esenţiale pentru a răspunde adecvat provocărilor actuale, a subliniat consilierul prezidenţial. Mediatori ai conferinţei au fost dr. Alis Grasu, manager general al Serviciului de Ambulanţă București-Ilfov (SABIF), dr. Cristian Grasu, pre­ședintele Asociaţiei Serviciilor de Ambulanţă din România (ASAR), prof. dr. Diana Carmen Cimpoeșu, președinte al Comisiei de Medicină de Urgenţă și Dezastre a Ministerului Sănătăţii și șef UPU-SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iași, prof. dr. Luciana Rotaru, medic șef UPU-SMURD Craiova, Gheorghe Chiș, președintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România (FNSAR).

Vorbitorii au subliniat că o decizie corectă are nevoie de informaţie, iar aplicarea sa optimă se efectuează în ciuda unei presiuni psihologice foarte mari. De asemenea, timpul de intervenţie în urgenţă reprezintă o șansă la viaţă. O alocare adecvată de resurse va asigura un răspuns rapid, eficient, în diverse situaţii critice. S-a pus în discuţie și folosirea cu responsabilitate a tehnologiilor emergente, cum ar fi telemedicina sau dispozitivele mobile de tip „Asistent digital de transcriere”, pentru a sprijini în mod real și eficient echipajele de urgenţă în evaluarea și gestionarea cazurilor încredinţate.

Leziuni severe: unitate potrivită, nu apropiată 

Prof. dr. Diana Cimpoeșu a prezentat Ghidul European de Sângerare majoră și Coagulopatie în Traumă, aplicat în etapa prespital și în Departamentul de Primiri Urgenţe. S-a făcut recomandarea ca pacienţii cu leziuni severe să fie transportaţi la cea mai potrivită unitate sanitară, și nu la cea mai apropiată. Printre invitaţii de onoare ai conferinţei s-a numărat și asist. univ. dr. Bogdan Opriţa, medic șef UPU-SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă București. Acesta a pus în dezbatere o lucrare interesantă, foarte bine documentată, despre „Asistenţa medicală de urgenţă la adunările publice”. A punctat faptul că desfășurarea unor astfel de „adunări umane” cu un scop specific trebuie să se supună unui cadru intervenţional legislativ foarte bine implementat și clar definit. 

Dr. Adela Grasu, voluntar al Serviciului de Ambulanţă București-Ilfov, a prezentat o fascinantă retrospectivă a 20 de ani de voluntariat la Serviciul de Ambulanţă al Capitalei. În prezent, este medic rezident Anestezie și terapie intensivă la Spitalul Clinic „Dr. Carol Davila” din București. Acest fapt subliniază, o dată în plus, că experienţa practică și cunoștinţele asimilate în decursul anilor au fost esenţiale în formarea sa profesională. „Munca urgentiștilor, gata oricând pentru a acorda ajutor, este în folosul cetăţenilor”,  a transmis medicul.

Vulnerabilitatea spitalelor la evenimente extinse

În cea de-a doua zi a conferinţei, prof. dr. Luciana Rotaru, medic șef UPU-SMURD Craiova, a pus în dezbatere interactivă un subiect foarte delicat, legat de vulnerabilitatea spitalelor la evenimente extinse, cu aflux foarte mare de victime. Capacitatea de a gestiona un fenomen de acest tip este o provocare ce implică principii de organizare, comandă, control și comunicare în focar. 

Foarte interesante au fost și workshopurile interactive, în cadrul cărora participanţii și-au actualizat cunoștinţele în diverse situaţii speciale ipotetice. În ultima zi a conferinţei, dr. Alis Grasu a prezentat o analiză a performanţelor serviciilor publice de ambulanţă din România, în context  european. Pe bună dreptate, la Neptun au fost celebrate știinţa, cercetarea continuă, munca în echipă, dar și aspiraţiile profesionale ale tuturor acestor îngeri salvatori.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe