Newsflash
Diverse

125 de ani de la nașterea lui Grigore T. Popa

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - mai 5 2017
125 de ani de la nașterea lui Grigore T. Popa
     Într-o zi de 1 mai se năștea într-un sat din județul Vaslui, Grigore, fiul lui Theodor Popa, din Șurănești. Peste 125 de ani, acesta este sărbătorit în capitala Moldovei, ca patron spiritual al Universității de Medicină și Farmacie. Universitatea va marca întregul an prin manifestări diverse, în care va încerca să prezinte complexitatea operei științifice și publicistice, precum și exemplul de moralitate care a fost Grigore T. Popa.
     Seria de manifestări va debuta joi, 4 mai, ora 17,30, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași cu o conferință: „Grigore T. Popa – dragostea în interbelic”, susținută de semnatarul acestor rânduri, cadru didactic, publicist și iatroistoriograf. Esența conferinței o reprezintă corespondența purtată de anatomistul român cu soția sa, Florica, începând cu scrisorile pe care acesta i le-a trimis de pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi din Statele Unite ale Americii, în perioada 1925–1926, unde tânărul cercetător se afla cu o bursă Rockefeller și încheind cu cele concepute în cea mai aprigă perioadă a vieții sale, când se afla fugar din fața puterii comuniste, „bestii distrugătoare”, după cum le spunea.
     În holul central din fața Aulei „George Emil Palade” și în Muzeul de Istorie a Medicinii Iași va avea loc vernisajul expoziției documentare „Grigore T. Popa”, cu fotografii, documente inedite și proiecții video. De asemenea, se va lansa volumul „Pericolul neisprăviților”, ce face parte din seria de autor „Grigore T. Popa”, pe care personal am inițiat-o și o coordonez. Volumul va fi prezentat de scriitorul Liviu Antonesei, prof. dr. Ostin Mungiu și de subsemnatul, editor al lucrării și autor, în urmă cu trei ani, al volumului „Jurnalul unui savant român în America”, primul din seria amintită. 
     Participanții vor avea ocazia să o întâlnească pe Maria Elena D’Albon, fiica profesorului Grigore T. Popa, printre puținele persoane care pot vorbi direct despre ilustrul cărturar român. „Viața medicală” este partener media al seriei de evenimente dedicate lui Grigore T. Popa.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe