La șapte ani distanță de la începuturile chirurgiei
robotice în România, practicanții și aspiranții la acest tip de chirurgie au
posibilitatea să participe la a patra ediție a Congresului sud-est european de
chirurgie robotică, organizat anul acesta la București, în perioada 29–31
octombrie, de Societatea sud-est europeană de chirurgie robotică (SEERSS) împreună
cu Fundația „Dan Setlacec“ și Asociația română pentru chirurgie endoscopică și
alte tehnici intervenționale (ARCE).
Prof. dr. Irinel Popescu,
președintele reuniunii, apreciază că acesta poate fi considerat un moment de
sinteză pentru chirurgia robotică din România. Mai multe detalii ne oferă în
interviul următor.
– Sistemele robotice sunt atributul unui domeniu de nișă,
care nu poate fi accesat decât de centrele de chirurgie avansată. Pe cine
vizează acest congres și ce tematică va fi abordată?
– Vizați vor fi în primul rând cei care se ocupă și practică
efectiv chirurgia robotică, dar și toți cei interesați de acest domeniu de vârf
al chirurgiei. Tematica este vastă, pentru că în prezent prin chirurgie
robotică se rezolvă afecțiuni din multe domenii. Se vor parcurge majoritatea
domeniilor chirurgiei generale – chirurgie esogastrică, colorectală,
hepato-bilio-pancreatică, endocrină etc. Vor fi sesiuni în care va fi abordată
chirurgia urologică, unde prostatectomia radicală prin abord robotic este
considerată în prezent standard în toată lumea, chirurgia ginecologică, care
devine un domeniu de mare interes de aici înainte, chirurgia ORL și altele.
– Ce doriți să realizați prin acest congres?
– Mai întâi, se continuă o tradiție care, iată, a devenit atât
de interesantă încât și alte țări din Europa doresc să extindă această
asociație sud-est europeană și s-o transforme într-una europeană. În momentul
de față nu există o societate europeană de chirurgie robotică, iar modul de
organizare al edițiilor precedente ale congresului sud-est european a impus un
anumit model și la nivel european, pe care și ceilalți vor să-l urmeze. În al
doilea rând, România este onorată pentru că aici a fost înființată SEERSS.
Apoi, cred că este și un moment de sinteză pentru chirurgia robotică din
România, care – la fel ca în alte țări – a provocat, încă de la început,
dezbateri mai ales legate de finanțarea insuficientă a sistemului de sănătate
românesc și de locul unei astfel de chirurgii într-un sistem de sănătate cu finanțare
relativ deficitară. Pentru România, acest congres marchează un moment de
maturitate a chirurgiei robotice, fapt certificat și de participarea
profesorului Constantinos A. Constantinides (Grecia), președintele SEERS, care
a fost prezent încă din 2008, la primele intervenții de chirurgie robotică
efectuate în Institutul Clinic Fundeni și cu care am colaborat permanent.
– Care este situația chirurgiei robotice în prezent în țara
noastră?
– Cei șapte ani care s-au scurs de la primele operații arată că
lucrurile au evoluat: la nivel național, s-a ajuns la aproximativ 1.700 de
intervenții robotice, iar Institutul Clinic Fundeni a ajuns în acest an la o
mie de intervenții. După centrul nostru, a apărut un al doilea centru puternic,
la Cluj, cu profesorii Ion Coman și Nicolae Constantea, la care s-au adăugat
alte trei centre din București: Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr.Agrippa Ionescu“ (dr. Lucian Alecu), Spitalul Clinic de Urologie
„Prof. dr. Theodor Burghele“ (prof. dr. Viorel Jinga) și Spitalul Clinic de
Urgență (dr. Sorin Păun). Alte două centre au apărut mai recent, la Spitalul
Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ (dr. Florin
Săvulescu) și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara (prof. dr. Lazăr
Fulger), unde sistemele robotice au fost achiziționate prin proiecte europene.
Centrul de la Timișoara este dotat chiar cu cel mai nou tip de robot existent
la nivel european, din generația „Xi“; sisteme standard sunt la „Theodor
Burghele“, „Agrippa Ionescu“ și Floreasca. S-a trecut apoi la sistemele „Si“,
cum sunt la Fundeni, la Cluj și la Militar.
– Sunt definite indicațiile pentru operații cu robotul?
– Noi, la Fundeni, am reușit să definim aceste indicații. Sunt
operații care se fac numai pe cale deschisă, cum ar fi transplantul de ficat,
de exemplu. Sunt operații care se fac doar prin laparoscopie, unde nu avem de
ce să folosim robotul – un exemplu este colecistectomia. Și sunt operații la
care robotul face o diferență semnificativă. Aici pot să includ cancerul de rect,
cancerul genital, operațiile pentru hernie hiatală și acalazia. Cu siguranță
mai sunt și altele în curs de a fi definite. Deciziile de atribuire a roboților
puteau fi făcute, dacă vreți, mai clar către centrele care nu numai că și-au
manifestat dorința să le aibă, dar le-au și folosit și au reușit să definească
indicațiile respective și să ajungă la un volum important de operații. În ce
privește soluțiile de finanțare, România trebuie să le găsească; în America,
acesta este unul din criteriile de clasificare a spitalelor. Spitalele din
categoriile superioare sunt cele care au sisteme robotice și le utilizează. În
chirurgia minim invazivă, robotul vine și completează fericit celelalte tipuri
de abord. Dacă se respectă indicațiile, în acele cazuri robotul chiar face o
diferență și soluțiile de finanțare până la urmă se găsesc.
– Și totuși, în România sunt probleme cu finanțarea. Cum stăm cu
consumabilele?
– Sunt bani acolo unde se dorește a fi. Din calculele pe care
le-am făcut noi, un set de consumabile poate să adauge costuri suplimentare –
adăugând și service-ul – undeva între 1.500 și 2.000 de euro pe operație. Dar
să vă spun un lucru: pacientul din ziua de azi este unul pretențios. Noi îi
pierdem în fiecare zi, pentru că se duc în Turcia, Austria sau pe unde mai vor.
Dacă plecăm de la filosofia că nu avem bani de așa și de așa, o să-i pierdem pe
toți. Cei șapte ani de chirurgie robotică la Fundeni și anii de la Spitalul
Municipal Cluj-Napoca și din celelalte locuri arată că pacienții au nevoie de
aceste intervenții, unii chiar solicită expres asta și plătesc suplimentar.
Sunt niște pacienți avizați, instruiți și informați. Dacă le vom spune că
sistemul n-are bani și suntem săraci, am coborât deja pe o treaptă inferioară,
care e dată de mentalitate și nu de lipsa de bani, iar ei se vor duce în alte
părți. Părerea mea e că trebuie să rămânem pe treapta pe care suntem, mai ales
că am muncit foarte mult pentru asta.
– De ce nu există un program național de chirurgie robotică?
– S-a pus problema ca fostul program de tehnologie avansată să
fie transferat integral de la Ministerul Sănătății la Casa Națională de
Asigurări de Sănătate, care să acopere complet costurile chirurgiei robotice.
Deocamdată nu s-a reușit acest lucru, dar sperăm să se reușească în viitor.
Însă cel puțin costul intervenției pe cale laparoscopică îl acoperă Casa. Este
o perioadă de tranziție, dar este nevoie de un program național de chirurgie
robotică. Știu că la CNAS se lucrează de cel puțin șase luni la o
manieră de structurare a acestui program. Poate că pentru anul viitor o vor
realiza și va demara un astfel de program.
