La 26
iunie 2013 s-a desfăşurat la Cluj ultima întâlnire a Atelierului
Multidisciplinar şi Interuniversitar de Filosofie şi Antropologie Medicală.
Atelierul se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu
Haţieganu“ din Cluj-Napoca, fiind găzduit în Biblioteca Clinicii Medicală II
prin bunăvoinţa domnului prof. dr. Dan Dumitraşcu. Ultima întâlnire din acest
an a reprezentat pentru participanţi o adevărată provocare la discuţii pe teme
de etică medicală referitoare la donarea de organe. Am aşteptat cu interes
condimentat cu nerăbdare şi curiozitate conferinţa susţinută de doamna lector
dr. Mihaela Frunză, de la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“
din Cluj-Napoca, un specialist în domeniul eticii transplantului. A fost
prezentată o cercetare întreprinsă alături de doamnele Judit Sándor şi Enikö
Demèny de la Center for Ethics and Law in Biomedicine, Central European
University, Budapesta şi conf. dr. Beatrice Ioan – UMF Iaşi, finalizată cu un
text publicat în volumul „Public Engagement in Organ Donation and
Transplantation“, Pabst, Lengerich (2013).
La
baza studiului s-a aflat încercarea de a urmări şi înţelege mecanismele celei
mai extinse campanii pro donare de organe desfăşurate până acum, declanşată de
inventatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Campania a început în 1 mai 2012 şi a
constat în includerea statutului de „donator de organe“ pe pagina personală de
Facebook a utilizatorilor din acele ţări unde este posibil ca, în timpul vieţii,
să te înscrii ca viitor donator de organe într-un registru naţional de donare
(Australia, Brazilia, Columbia, Danemarca, Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă,
Africa de Sud, Suedia, Marea Britanie şi SUA). Într-o primă etapă, utilizatorii
Facebook puteau să bifeze pe pagina personală statutul de „donator de organe“,
urmând ca într-o a 
doua etapă, să poată accesa linkul către registrul naţional
de donatori al ţării respective şi să se înscrie ca donator de organe.
În
primele 24 de ore de la debut, în SUA s-au înscris în registrul de donatori
6.000 de persoane pe zi, iar din mai 2012 (de la debutul campaniei) până în
septembrie 2012 (momentul efectuării studiului), 275.000 de utilizatori
Facebook au făcut publică dorinţa de a deveni donatori. Campania a fost primită
cu entuziasm de specialiştii implicaţi în realizarea registrelor naţionale de
donatori şi de promotorii campaniilor de donare de organe.
La
prima vedere, campania este o iniţiativă extraordinară, cu un mesaj umanitar
emoţionant. Dar o serie de bioeticieni a privit cu scepticism această campanie,
aducând argumentele specifice eticii
transplantului, pe care această campanie le pune în discuţie: chestiunea consimţământului
informat pentru donare, a confidenţialităţii datelor, a anonimatului donării, a
protecţiei datelor şi a solicitării publice de organe.
Analizând
în profunzime această campanie şi posibilitatea ca o persoană să-şi facă publică
pe o reţea de socializare intenţia de a dona organe, au apărut o serie de întrebări
retorice rostite în timpul conferinţei. Oare toate acele sute de mii de
persoane care au „share“-uit intenţia
lor de a dona, chiar au înţeles ce înseamnă cu adevărat acest lucru? Au fost
conştienţi că într-o reţea de socializare orice informaţie poate fi trimisă mai
departe şi făcută publică, chiar dacă intenţia celui care a postat-o a fost să
rămână în cercul său de prieteni?
Oare
acele persoane au bifat într-o fracţiune de secundă această opţiune din dăruire
pentru semenii lor bolnavi sau din dorinţa de a fi în „trend“ cu prietenii lor de pe Facebook, care aveau, de asemenea,
opţiunea bifată?
Au
cumpănit câtuşi de puţin, s-au informat ce înseamnă decizia de a fi donator de
organe? Oare şi-au pus problema dacă ar dori să doneze organe fiind în viaţă
sau după deces? Au avut timpul să ia aceste decizii, având în vedere că,
potrivit statisticilor prezentate la conferinţă, timpul mediu de utilizare a
Facebook-ului este de 18–20 de minute/şedinţă?
Dacă ar fi să plăsmuim scenarii à la
Hollywood, oare cei care au bifat această opţiune s-au gândit că printre cei un
milion de utilizatori de Facebook ar putea fi şi traficanţi de organe care i-ar
putea transforma cât de repede în donatori (vii sau decedaţi)?
Cât
de mic este pasul de la a face publică intenţia de donare de organe, a da anunţuri
de cerere organe, până la a transforma acest act medical nobil, transplantul, într-un
act pur comercial?
Acestea
au fost doar câteva dintre ideile care au animat participanţii cu privire la
studiul întreprins de doamna lector dr. Mihaela Frunză care a analizat atât
argumentele în favoarea campaniei, cât şi obiecţiile critice formulate împotriva
ei. În final, autoarea a concluzionat asupra disproporţiei între modul în care
sunt repartizate beneficiile campaniei (în majoritate publice) şi respectiv
riscurile acesteia (în majoritate private, cu efect individual asupra celor
care au făcut publică opţiunea de a dona organe).
La
finalul discuţiilor care au urmat conferinţa, s-a conturat ideea prin care o
campanie pro donare de organe este binevenită, este o campanie care dăruieşte
unica şansă la viaţă unor bolnavi aflaţi în situaţii disperate. Important este şi
modul în care este desfăşurată, cât şi nivelul de informare despre donarea de
organe pe care îl oferă.
Odată cu încheierea
ciclului de conferinţe 2012–2013 ale Atelierului Multidisciplinar şi Interuniversitar
de Filosofie şi Antropologie Medicală, aşteptăm cu interes şi dorinţă de dialog
interdisciplinar întâlnirile din anul universitar viitor. Vă invităm la Cluj la
Atelier sau pe site-ul http://afsam.eu, unde puteţi audia conferinţele. 
