Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Aterotromboza - placă turnantă în afecţiunile cardiovasculare

Viața Medicală
Dr. Mihaela SĂLĂGEAN miercuri, 16 mai 2012
Viața Medicală
Prof. dr. Eduard APETREI miercuri, 16 mai 2012

Capitala a găzduit a 12-a Conferinţă Naţională de Aterotromboză, organizată de Societatea Română de Cardiologie şi Asociaţia Naţională Română de Stroke (AVC). Reuniunea a prilejuit dezbateri privind procesul aterotrombotic, la care au participat specialişti cardiologi, neurologi, diabetologi. Cele mai importante aspecte, în relatarea semnată de dna dr. Mihaela Sălăgean şi dl prof. dr. Eduard Apetrei.

 

Societatea Română de Cardiologie şi Asociaţia Naţională Română de Stroke (AVC) s-au reunit şi în acest an pentru a susţine a 12-a Conferinţă Naţională de Aterotromboză, organizată cu sprijinul grupului farmaceutic Sanofi România. Reuniunea, desfăşurată luna trecută, la Bucureşti, a adunat nume de marcă din practica de specialitate cardiologică, neurologică, diabetologică, pentru a dezbate şi aprofunda datele actuale privind procesul aterotrombotic, atât de dinamic şi de complex.

     Aterotromboza este o boală sistemică progresivă, cu manifestări focale, ce interesează toate teritoriile vasculare: cerebral, coronarian şi periferic. Cu scop didactic, se consideră că dezvoltarea aterosclerozei se produce în faze cronologice distincte. Prima fază, de iniţiere, apare în copilărie sau adolescenţă, iar dezvoltarea plăcii se produce la adultul tânăr, către mijlocul vieţii. În ultima fază, boala aterosclerotică devine evidentă prin manifestări cronice stabile sau prin complicaţii tromboembolice acute, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Tradiţional, ultima fază a complicaţiilor apare la vârsta mijlocie sau după aceasta. De fapt, la subiecţii cu ateroscleroză, anatomopatologic se găsesc leziuni în diferite faze de evoluţie a procesului patologic, nu numai o singură fază. La acest aspect contribuie mulţi factori, a căror cunoaştere – la fiecare subiect în parte – este importantă pentru identificarea celor mai eficiente mijloace de prevenire şi de tratament.
     Progresele privind aterotromboza, înregistrate în ultimul an, se pot prezenta în patru capitole: epidemiologie, mecanismul bolii, diagnosticul precoce şi stratificarea riscului, prevenire, tratament. A 12-a Conferinţă Naţională de Aterotromboză şi-a propus, în acest an, să se ocupe îndeosebi de prevenirea apariţiei şi evoluţiei procesului aterosclerotic, dar şi de tratament.

Pacientul vulnerabil

     Evenimentele ischemice arteriale sunt produse prin ruptura plăcii, ducând la tromboza arterială şi manifestări clinice de sindrom coronarian acut, accident vascular ischemic acut, ischemie periferică sau viscerală. În acest context, putem vorbi despre pacientul vulnerabil, pacientul cu predispoziţie pentru evenimente trombotice acute, care are o încărcătură aterosclerotică mare, plăci vulnerabile şi/sau trombogenicitate sanguină crescută. Pacientul vulnerabil poate avea sânge „vulnerabil“ (predispus la tromboză) şi/sau miocard „vulnerabil“ (predispus la aritmii), dar şi placă (plăci) „vulnerabile“, cu un risc crescut de progresie rapidă şi tromboză, frecvent cu expresie clinică. Identificarea pacienţilor vulnerabili este în prezent o preocupare-cheie în cadrul prevenţiei primare.
     Strategiile terapeutice le includ pe cele de prevenire, prin controlul factorilor de risc (fumat, colesterol, hipertensiune arterială, diabet zaharat, sedentarism), alături de tratamentul trombozei arteriale şi al complicaţiilor trombozei. În aceşti ultimi ani s-au făcut progrese importante în recunoaşterea plăcii instabile şi, implicit, în prevenirea şi tratarea acesteia.
     Au fost prezentate, pe parcursul a două sesiuni, zece cazuri clinice, cu discuţii ample după fiecare prezentare. Nu mai puţin de 16 conferinţe au abordat diverse aspecte privind rolul factorilor de risc asociaţi în producerea bolii şi tratamentul actual al complicaţiilor procesului aterosclerotic cu diverse localizări: cerebrale, cardiace, periferice.
     Deschiderea Conferinţei a fost realizată de către cei doi iniţiatori şi susţinători ai acestei deja tradiţionale reuniuni –prof. dr. Eduard Apetrei şi acad. Constantin Popa –, care au adus în atenţia medicilor aspecte precum: noutăţi legate de mecanismele aterotrombozei, diagnosticul precoce (în faza subclinică), prevenirea şi tratamentul manifestărilor clinice cardiace şi neurologice.

Epidemiologia aterosclerozei

     În prima sesiune a Conferinţei, conf. dr. Ioan M. Coman, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, a discutat despre evoluţia epidemiologică a aterosclerozei în Europa, prezentând date actuale privind mortalitatea şi morbiditatea cardiovasculare, resursele umane şi financiare implicate, precum şi rolul social şi legislativ al comunităţii în ceea ce priveşte această afecţiune. S-a specificat faptul că prevalenţa factorilor de risc rămâne mare în Europa (fumat 15–60%, HTA 20–25%, hipercolesterolemie 35–45%, diabet 3–15%, obezitate 30–60%), cu menţiunea că, totuşi, controlul dislipidemiilor este ameliorat în toate zonele continentului.
     România este una din ţările europene cu cea mai mare frecvenţă a bolilor cardiovasculare: rata mortalităţii cauzată de afecţiuni cardiovasculare este de 61% din numărul total al deceselor, faţă de 37% în Uniunea Europeană şi 53% în statele care au aderat recent la UE.

Tromboembolismul

     Tromboembolismul şi placa de aterom a fost tema prezentată de prof. dr. Eduard Apetrei, care a făcut distincţia între cele două entităţi clinice – ateroembolismul şi tromboembolismul, unde, cu toate că factorii de risc sunt similari, condiţiile asociate şi manifestările clinice, dar şi tratamentul şi prognosticul pacienţilor pot fi diferite.
     Leziunile aortei toracice sunt recunoscute ca o importantă cauză de accident vascular cerebral (AVC) şi embolii periferice. Ele pot produce leziuni neurologice, insuficienţă multiorgan şi chiar deces. Prevalenţa aterotrombozei aortei este de aproximativ 27% la bolnavii cu evenimente embolice anterioare.
     Fenomenele embolice pot apărea spontan sau induse de manevre cum ar fi: cateterismul cardiac, arteriografia, intervenţii periferice, balon intraaortic, chirurgie cardiacă sau periferică. Trombusul suprapus pe placa de aterom se desprinde de pe aceasta ca rezultat al unor forţe şi mecanisme nu totdeauna clare; este, de obicei, unic şi se opreşte în arterele de calibru mediu sau mare. Tromboembolii din aorta ascendentă şi arcul aortic produc atac ischemic tranzitoriu (AIT) sau AVC, iar cei din aorta descendentă cauzează ischemii acute ale extremităţilor, ischemii mezenterice sau ale organelor solide (rinichi, splină).
     Au fost descrişi, pe rând, factorii de risc pentru embolizare – grosimea plăcii de peste 4 mm, prezenţa ulceraţiilor pe placă, existenţa elementelor mobile, localizarea şi instrumentarea în timpul procedurilor cardiovasculare. Evidenţierea plăcilor de aterom de 4 mm impune tratament intensiv atât al factorilor de risc cardiovascular, cât şi al plăcii de aterom. Un exemplu: din 519 pacienţi cu placă peste 4 mm, la ecocardiografie transesofagiană s-au evidenţiat trombi mobili la 24%, iar embolii au apărut la 111 pacienţi (21%).
     Toţi bolnavii cu ateroscleroză manifestă clinic vor fi trataţi agresiv, pentru prevenţia secundară a evenimentelor cardiovasculare. Pe lângă administrarea de aspirină (sau alţi agenţi antiplachetari) şi de statine, se va realiza controlul tensiunii arteriale, oprirea fumatului, controlul glicemiei.

Stenoza carotidiană aterotrombotică

     Un subiect extrem de actual îl reprezintă stenoza aterotrombotică de arteră carotidă, iar acad. Constantin Popa a făcut o serie de consideraţii, pe baza celor mai recente date disponibile, privind riscul de AVC, incidenţa acestuia, precum şi indicaţiile de revascularizare. Reco­mandările europene restrâng implantarea de stenturi la pacienţii a căror chirurgie este complexă (bifurcaţia înaltă a carotidei, antecedente de radioterapie cervicală). Abordarea medicală în stenozele carotidiene trece printr-un tratament medical al factorilor de risc (cu antiagregante plachetare, statine) în prevenţia secundară. Tratamentul antiagregant plachetar reduce riscul de AVC la pacienţii cu indicaţie de revascularizare chirurgicală în urgenţă şi va trebui instituit înaintea chirurgiei şi continuat până la analiza medicală. Beneficiul tratamentului cu statine a fost demonstrat, în special în ceea ce priveşte diminuarea riscului de revascularizare chirurgicală a carotidei cu un diametru obstruat în proporţie de peste 50%. Tratamentul chirurgical rămâne însă, în 2012, de referinţă pentru revascularizarea stenozelor carotidiene. Acesta este urmat de stentare atunci când chirurgia este contraindicată. Stenozele responsabile de AIT sau de AVC minor reprezintă urgenţe terapeutice, cu o revascularizare ce poate fi efectuată în 15 zile după evenimentul neurologic. În 2012, indicaţia se bazează încă pe gradul stenozei, cu o indicaţie clară pentru stenozele carotidiene simptomatice ce depăşesc 70% din diametru. Se consideră ca revascularizarea chirurgicală trebuie să fie realizată de un chirurg experimentat, căci beneficiul a fost demonstrat pentru o morbi-mortalitate operatorie sub 6% pentru stenozele simptomatice şi sub 3% pentru stenozele asimptomatice, iar studiile asupra tratamentului endovascular în stenozele simptomatice n-au demonstrat echivalentul stentării în raport cu chirurgia. În practică, chirurgia rămâne tratamentul de referinţă, chiar pentru pacienţii de 70 de ani.
     Conferinţa teoretică privind consideraţiile terapeutice actuale în stenozele carotidiene a fost completată prin prezentări de cazuri – Managementul pacientului cu stenoză carotidiană asimptomatică – de către dr. Mihai Vasile (Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti).
     De asemenea, complicaţiile neurologice post-revascularizare coronariană chirurgicală sau percutanată au fost discutate de prof. dr. Lăcrămioara Perju-Dumbravă (UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca), care a subliniat faptul că accidentul vascular cerebral reprezintă o complicaţie importantă, invalidantă la pacienţii cu afectare coronariană, care, de cele mai multe ori, pot prezenta afectare plurivascu­lară, iar procedura intervenţională de revascularizare a unui teritoriu arterial poate influenţa celelalte teritorii vasculare afectate. Riscul de AVC după bypass coronarian (CABG) este apreciat a fi de cca 1,6% (frecvenţa variază în funcţie de mai mulţi factori) şi, în ciuda creşterii profilului de risc al pacienţilor (cu prevalenţa bolii aterosclerotice) care urmează o procedură CABG, incidenţa AVC post-CABG a scăzut în ultimii ani. A fost subliniată şi opinia conform căreia stra­tegiile terapeutice trebuie individualizate, patogeneza complicaţiilor neurologice fiind multifactorială. Există dovezi că factorii preexistenţi legaţi de pacient au o influenţă mai mare nu doar asupra prognosticului neurologic imediat, ci şi pe termen lung, comparativ cu variabilele procedurii de revascularizare.

Tratamentul antiagregant

     Tratamentul intervenţional contemporan în infarctul miocardic cu supradenivelare ST (STEMI) a fost prezentat de conf. dr. Şerban Bălănescu (Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca), care a subliniat importanţa timpului până la reperfuzie în angioplastia (PCI) primară, recomandările ghidurilor Societăţii Europene de Cardiologie (ESC) privind utilizarea noilor blocanţi P2Y12 în sindroamele coronariene acute, precum şi indicaţiile PCI primare, care trebuie să fie metoda de reperfuzie preferată în STEMI.
     Tratamentul antiagregant în viziunea ghidurilor europene de cardiologie a fost actualizat, pentru audienţă, de către dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu (Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca). Au fost prezentate indicaţiile şi dozele antiagregantelor plachetare vechi şi noi, precum şi rezultatele celor mai recente studii din acest domeniu. Şi în boala neurologică a fost dezbătut tratamentul antiagregant al pacientului polivascular (după ghidurile neurologice), de către conf. dr. Sorin Tuţă (Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti). Ghidurile definesc ca polivascular neurologic pacientul cu un AVC ischemic prin mecanism cel mai probabil aterotrombotic, asociind o patologie ischemică stabilă în cel puţin unul din teritoriile coronarian sau arterial periferic. Pacienţii cu AVC dar fără plăci de aterom în orice segment al arterelor cervico-cerebrale au o prevalenţă a plăcilor şi stenozelor coronariene de 51%, respectiv 18%, iar în prezenţa unor stenoze carotidiene, plăcile şi stenozele coronariene sunt prezente la 84%, respectiv 47% din cazuri. Terapia medicală maximală, în cazul acestor pacienţi, constă în administrarea aspirinei în doză de 325 mg, asociată cu clopidogrel 75 mg, statină cu ţinta LDL sub 70 mg/dl, terapia diabetului, a hipertensiunii arteriale (TA ţintă 140/80 mm Hg sau sub 130 mm Hg la diabetici), întreruperea fumatului.
     O altă temă actuală şi de interes – tratamentul antiagregant pentru boala arterială periferică aterosclerotică în contextul suferinţei endoteliale polivasculare – a fost prezentată de către prof. dr. Lucian Petrescu (Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara). Boala arterială periferică aterosclerotică reprezintă o suferinţă cronică, cu evoluţie lentă, cu leziuni arteriale cu manifestări variate, dar şi cu evoluţie posibil asimptomatică pentru o lungă perioadă de timp, ocazional cu evenimente acute, asociate cu tromboză şi/sau embolie şi/sau ocluzie arterială. Incidenţa bolii arteriale periferice e direct legată de vârstă, crescând proporţional cu aceasta (18,2% la 70–75 de ani) şi doar o treime din pacienţii cu această patologie sunt simptomatici. Au fost discutate recomandările de tratament antiagregant plachetar şi antitrombotic având la bază recomandările ghidului european de management al bolii arteriale periferice, recent apărut (septembrie 2011), dar şi beneficiile noilor antiagregante plachetare şi anticoagulante orale în controlul pe termen scurt sau lung al suferinţei arteriale periferice/multivasculare, cu sau fără intervenţii de revascularizare, specificându-se, totuşi, că, până la publicarea de noi dovezi, clopidogrelul rămâne o soluţie eficace şi sigură.
     Sesiunea de cazuri clinice, moderată de prof. dr. Tiberiu Nanea şi dr. Andrei Nistorescu, a fost menită să exemplifice aplicarea informaţiilor de ordin teoretic la pacienţii cu diferite localizări ale afectării vasculare. Prezentările de caz au fost susţinute de prof. dr. Dan Dobreanu (Vase, sânge sau pacient vulne­rabil: consideraţii asupra unui caz cu infarct mio­cardic acut), dr. Iulia Kulcsar (Tromboembolism pulmonar – condiţii particulare), dr. Mihaela Marian (Accidente vasculare cerebrale ischemice multiple la un pacient cu ateromatoză aortică şi carotidiană),dr. Dragoş Cozma (Un pacient cu sindrom metabolic), dr. Bogdan Dumitriu (Sindromul Wallenberg şi artera vertebrală). A urmat o dezbatere amplă, prin întrebări în formă scrisă adresate de participanţi prezentatorilor, la finalul căreia a fost extrasă şi premiată una din întrebări.

Diabetul şi riscul cardiovascular

     A doua sesiune de dezbateri a avut drept temă riscul cardiovascular – abordare multidisciplinară şi a fost moderată de acad. Constantin Popa şi prof. dr. Dan Cheţa. Diabetul zaharat este asociat cu un număr mare de complicaţii cronice al căror rezultat final este diminuarea calităţii vieţii şi mortalitate prematură. Diagnosticarea şi tratamentul precoce reprezintă strategia propusă pentru minimalizarea acestor efecte. Pacienţii cu diabet zaharat au un risc cardiovascular de două-patru ori mai mare decât populaţia generală, comparabil cu riscul pe care îl au persoanele fără diabet, ce au avut deja un infarct miocardic. Bolile cardiovasculare explică mortalitatea a aproximativ 75% din pacienţii cu diabet zaharat.
     Riscul cardiovascular al pacienţilor cu diabet zaharat (opinia cardiologului) a fost tema abordată de prof. dr. Gheorghe Andrei Dan. A fost discutată evaluarea sistematică a riscului coronarian pe baza diagramei SCORE, rezultate din 12 studii europene de cohortă, care a permis estimarea riscului de deces cardiovascular la zece ani. Studiile observaţionale au demonstrat că reducerea incidenţei principalilor trei factori de risc cardiovasculari majori (fumat, dislipidemie, hipertensiune arterială) este responsabilă de peste 50% din reducerea mortalităţii cardiovasculare. A fost subliniată importanţa scăderii valorilor tensiunii arteriale la pacienţii diabetici şi s-au menţionat dezbaterile actuale asupra valorilor ţintă ale TA. Majoritatea dovezilor asociază un nivel al TAs mai mare de 140 mm Hg cu evenimente nefavorabile. Ghidurile internaţionale de HTA recomandă menţinerea TAs sub 140 mm Hg şi a TAd sub 80 mm Hg în populaţia generală. La cei care prezintă un risc adiţional pentru boli cardiovasculare (diabet, boala renală, antecedente cardiovasculare) este recomandată o ţintă mai agresivă (TAs sub 130 mm Hg şi TAd sub 80 mm Hg). În studiul ACCORD (Action to Control Cardiovascular Risk in Diabetes), singurul trial care a examinat ţinta TAs sub 130 mm Hg în diabet, tendinţa spre beneficiu în ce priveşte accidentul vascular cerebral şi absenţa efectelor negative sugerează că ţintele propuse pentru TAs pot fi adecvate la unii pacienţi, în funcţie de răspunsul la tratament, toleranţă şi caracteristicile individuale. Hipertensiunea arterială rămâne un factor determinant al riscului cardiovascular, dar, în egală măsură, constituie o boală de sine stătătoare, cu evoluţie imprevizibilă prin complicaţiile majore ce pot surveni.
     Opinia nefrologului privind riscul cardiovascular al pacienţilor cu diabet zaharat a fost redată de conf. dr. Adalbert Schiller (Timişoara), care a menţionat date despre prevalenţa HTA şi DZ la bolnavii cu boală renală cronică şi albuminurie – din studii precum WOSCOPS (West of Scotland Coronary Prevention Study), CARE (Cholesterol and Recurrent Events) şi LIPID (Long-Term Intervention with Pravastatin in Ischaemic Disease) –, asocierea lor ducând la amplificarea mortalităţii cardiovasculare. Tratamentul HTA ameliorează supravieţuirea renală – studiul ESCAPE (Evaluation Study of Congestive Heart Failure and Pulmonary Artery Catheterization Effectiveness), controlul intensiv al HTA fiind mai eficient decât cel al glicemiei, iar tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie previne apariţia cazurilor noi de DZ.
     Opinia diabetologului, prezentată de prof. dr. Radu Lichiardopol (Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. dr. N. C. Paulescu“), consideră ţintele glicemice recomandate de American Diabetes Association (HbA1c sub 7%, glicemia preprandială 70–130 mg/dl şi glicemia postprandială sub 180 mg/dl) ca fiind sigure şi eficiente în ce priveşte complicaţiile microvasculare. Pentru unii pacienţi, ţinte mai mult sau mai puţin „exigente“ pot fi adecvate. Acestea însă vor fi individualizate în funcţie de durata diabetului, vârstă şi speranţa de viaţă, prezenţa de comorbidităţi, riscul asociat la hipoglicemie şi lipsa „simptomatologiei de alarmă“ a hipoglicemiei.
     Tratamentul diabetului tip 2 trebuie să fie precoce şi susţinut. Strategiile pentru reducerea riscului cardiovascular la pacienţii cu diabet tip 2 subliniază importanţa tratamentului multifactorial ghidat de ţinte (în special cel antihipertensiv şi cel hipolipemiant cu statine).

Tratamentul antihipertensiv

     Tratamentul hipertensiunii arteriale şi riscul cardiovascular a fost subiectul dezbătut de prof. dr. Maria Dorobanţu, ridicându-se problemele de tipul: Când şi cum tratăm un bolnav cu risc cardiovascular crescut? sau Poate tratamentul antihipertensiv să crească riscul cardiovascular? Tratamentul antihipertensiv se va indica în funcţie de riscul global cardiovascular şi de prezenţa afectării ţintă de organ: hipertrofie ventriculară stângă, îngroşare a peretelui carotidian (IMT peste 0,9 mm) sau placă aterosclerotică, velocitatea undei pulsului peste 12 m/s, indexul gleznă-braţ mai mic de 0,9, gradul insuficienţei renale sau al microalbuminuriei (30–300 mg/dl).
     De asemenea, tratamentul hipertensiunii arteriale şi riscul cerebrovascular (prezentare realizată de dr. Raluca Nistor) este extrem de important, HTA fiind cel mai important factor de risc modificabil pentru apariţia AVC. Există o relaţie continuă şi puternică între riscul de AVC şi nivelul TA: riscul este prezent la persoanele cu TA normal înaltă (130–139 mm Hg / 85–89 mm Hg) şi creşte progresiv cu nivelul TAs, atât pentru AVC non-hemoragic, cât şi pentru AVC hemoragic. Pentru a preveni mai eficient apariţia unui AVC, medicaţia antihipertensivă trebuie să reducă TA medie fără creşterea variabilităţii (ideal fiind să le reducă pe ambele).
     A doua sesiune de cazuri clinice, moderată de prof. dr. Dan Gaiţă şi prof. dr. Radu Lichiardopol, a fost extrem de interactivă, stârnind numeroase întrebări (din care una a fost şi de această dată premiată). Au fost cazuri foarte interesante din domeniul interferenţelor medicale – cardiologie, neurologie, boli de nutriţie şi diabet zaharat, prezentate de: prof. dr. Daniel Lighezan (Există control eficient al tensiunii şi nefroprotecţie la pacientul diabetic?), dr. Costel Matei (Hipotensiune la administrarea IECA. Când renunţăm?), dr. Adrian Mereuţă (Ce facem cu un pacient coronarian la care cresc enzimele hepatice la statină?), dr. Cornelia Bala (Controlul tensional la pacientul cu diabet zaharat tip 2 – ţinte şi opţiuni terapeutice), dr. Mihai Vasile (Managementul actual al pacientului cu stenoză carotidiană asimptomatică). Prezentările de caz au inclus aspecte concrete, practice din patologia cardiovasculară, completând astfel partea teoretică a Conferinţei.

Rolul statinelor

     Ultima sesiune a avut tema: De la controlul parametrilor lipidici la scăderea riscului cardiovascular: rolul statinelor, moderator – prof. dr. Ovidiu Băjenaru. Prezentarea despre statine şi progresia aterosclerozei a fost susţinută de prof. dr. Doina Dimulescu (Bucureşti). S-au trecut în revistă studii de referinţă care au arătat că reducerea de LDL-C prin terapia cu statine îmbunătăţeşte morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară la pacienţii cu şi fără boală cardiovasculară stabilită. Atât în prevenţia primară, cât şi în cea secundară, o reducere mai mare a LDL-C a dus la scăderi mai importante ale numărului de evenimente cardiovasculare. Atingerea unor niveluri mai mici de LDL-C este acum din ce în ce mai acceptată. Datele arată că, dacă pacientul are sau nu boală cardiovasculară şi indiferent de nivelul iniţial al LDL-C, reducerea LDL-C va reduce riscul şi, cu cât mai mic este LDL-C, cu atât mai bine. Ghidurile internaţionale pentru screening şi cele de intervenţie se bazează pe dovezi precum cea prezentată şi pe date epidemiologice. Prin urmare, este rezonabil faptul că atingerea ţintelor din ghidurile de tratament poate fi folosită ca un surogat bun pentru a suplini rezultatele studiilor de modificare a morbi-mortalităţii, până când acestea devin disponibile. În prezent, proteina C reactivă înalt sensibilă (hs-CRP) ca o ţintă secundară de terapie nu este recomandată în mod curent. Pe baza datelor din studiile PROVE-IT (Pravastatin or Atorvastatin Evaluation and Infection Therapy), A to Z (Aggrastat to Zocor), JUPITER (Justification for the Use of Statins in Prevention: an Intervention Trial Evaluating Rosuvastatin), care au arătat ca pacienţii care au atins valori LDL-C mai mici de 80 mg% şi hs-CRP sub 2 mg/l au avut cea mai mică rată de evenimente cardiovasculare; hs-CRP poate fi utilă la pacienţi apropiaţi de categoria de risc înalt, pentru a stratifica mai bine riscul global al acestora.
     Impactul statinelor asupra bolilor cerebrovasculare şi neurodegenerative a fost descris de prof. dr. Ovidiu Băjenaru (Bucureşti). Beneficiile semnificative ale administrării de statine: creşte durata de timp până la următorul AVC sau AIT (RR 23%), creşte durata de timp până la un eveniment coronarian major (RR 23%), creşte durata de timp până la orice eveniment coronarian (RR 42%) şi creşte durata de timp până la orice eveniment vascular (RR 26%). S-a prezentat faptul că hipercolesterolemia asociată cu HTAs (în perioada de vârstă medie)  reprezintă factor de risc pentru boala Alzheimer.

Un singur dirijor

     La final, prof. dr. Marius Vintilă a supus atenţiei audienţei lucrarea: Riscul cardiovascular total: mai mulţi solişti, un singur dirijor, în care cei patru „locotenenţi“ ai aterosclerozei – HTA, dislipidemia, DZ, fumatul – trebuie combătuţi în funcţie de riscul cardiovascular total al pacientului şi conform ghidurilor în vigoare.
     HeartScore(www.heartscore.org) este varianta electronică interactivă a graficelor de risc SCORE ale ghidurilor europene pentru prevenţia primară a bolilor cardiovasculare şi are ca scop ajutarea clinicienilor în optimizarea reducerii riscului cardiovascular individual, putând fi accesat şi în limba română.
     În concluzie, şi această a 12-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Aterotromboză şi-a atins scopul şi s-a bucurat de un real succes, atât prin prisma audienţei numeroase, dar şi foarte active în timpul rezervat discuţiilor, cât şi prin calitatea sesiunilor şi a prezentatorilor iar ambianţa în care s-au desfăşurat toate sesiunile a dat un plus de satisfacţie participanţilor, dar şi organizatorilor.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.