Societatea Română de Cardiologie şi Asociaţia
Naţională Română de Stroke (AVC) s-au reunit şi în acest an pentru a
susţine a 12-a Conferinţă Naţională de
Aterotromboză, organizată cu sprijinul grupului farmaceutic Sanofi România.
Reuniunea, desfăşurată luna trecută, la Bucureşti, a adunat nume de marcă din
practica de specialitate cardiologică, neurologică, diabetologică, pentru a
dezbate şi aprofunda datele actuale privind procesul aterotrombotic, atât de
dinamic şi de complex.
Aterotromboza este o boală sistemică
progresivă, cu manifestări focale, ce interesează toate teritoriile vasculare:
cerebral, coronarian şi periferic. Cu scop didactic, se consideră că
dezvoltarea aterosclerozei se produce în faze cronologice distincte. Prima fază,
de iniţiere, apare în copilărie sau adolescenţă, iar dezvoltarea plăcii se
produce la adultul tânăr, către mijlocul vieţii. În ultima fază, boala
aterosclerotică devine evidentă prin manifestări cronice stabile sau prin
complicaţii tromboembolice acute, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul
vascular cerebral. Tradiţional, ultima fază a complicaţiilor apare la vârsta
mijlocie sau după aceasta. De fapt, la subiecţii cu ateroscleroză,
anatomopatologic se găsesc leziuni în diferite faze de evoluţie a procesului
patologic, nu numai o singură fază. La acest aspect contribuie mulţi factori, a
căror cunoaştere – la fiecare subiect în parte – este importantă pentru
identificarea celor mai eficiente mijloace de prevenire şi de tratament.
Progresele privind aterotromboza, înregistrate
în ultimul an, se pot prezenta în patru capitole: epidemiologie, mecanismul
bolii, diagnosticul precoce şi stratificarea riscului, prevenire, tratament. A 12-a Conferinţă Naţională de Aterotromboză
şi-a propus, în acest an, să se ocupe îndeosebi de prevenirea apariţiei şi
evoluţiei procesului aterosclerotic, dar şi de tratament.
Pacientul vulnerabil
Evenimentele ischemice arteriale sunt
produse prin ruptura plăcii, ducând la tromboza arterială şi manifestări
clinice de sindrom coronarian acut, accident vascular ischemic acut, ischemie
periferică sau viscerală. În acest context, putem vorbi despre pacientul
vulnerabil, pacientul cu predispoziţie pentru evenimente trombotice acute, care
are o încărcătură aterosclerotică mare, plăci vulnerabile şi/sau
trombogenicitate sanguină crescută. Pacientul vulnerabil poate avea sânge
„vulnerabil“ (predispus la tromboză) şi/sau miocard „vulnerabil“ (predispus la
aritmii), dar şi placă (plăci) „vulnerabile“, cu un risc crescut de progresie
rapidă şi tromboză, frecvent cu expresie clinică. Identificarea pacienţilor
vulnerabili este în prezent o preocupare-cheie în cadrul prevenţiei primare.
Strategiile terapeutice le includ pe cele
de prevenire, prin controlul factorilor de risc (fumat, colesterol,
hipertensiune arterială, diabet zaharat, sedentarism), alături de tratamentul
trombozei arteriale şi al complicaţiilor trombozei. În aceşti ultimi ani s-au făcut
progrese importante în recunoaşterea plăcii instabile şi, implicit, în
prevenirea şi tratarea acesteia.
Au fost prezentate, pe parcursul a două
sesiuni, zece cazuri clinice, cu discuţii ample după fiecare prezentare. Nu mai
puţin de 16 conferinţe au abordat diverse aspecte privind rolul factorilor de
risc asociaţi în producerea bolii şi tratamentul actual al complicaţiilor
procesului aterosclerotic cu diverse localizări: cerebrale, cardiace,
periferice.
Deschiderea Conferinţei a fost realizată de
către cei doi iniţiatori şi susţinători ai acestei deja tradiţionale reuniuni –prof. dr. Eduard Apetrei şi acad. Constantin Popa –, care au adus în
atenţia medicilor aspecte precum: noutăţi legate de mecanismele aterotrombozei,
diagnosticul precoce (în faza subclinică), prevenirea şi tratamentul manifestărilor
clinice cardiace şi neurologice.
Epidemiologia aterosclerozei
În prima sesiune a Conferinţei, conf. dr. Ioan M. Coman, preşedintele
Societăţii Române de Cardiologie, a discutat despre evoluţia epidemiologică a aterosclerozei în Europa, prezentând date
actuale privind mortalitatea şi morbiditatea cardiovasculare, resursele umane şi
financiare implicate, precum şi rolul social şi legislativ al comunităţii în
ceea ce priveşte această afecţiune. S-a specificat faptul că prevalenţa
factorilor de risc rămâne mare în Europa (fumat 15–60%, HTA 20–25%,
hipercolesterolemie 35–45%, diabet 3–15%, obezitate 30–60%), cu menţiunea că,
totuşi, controlul dislipidemiilor este ameliorat în toate zonele continentului.
România este una din ţările europene cu cea
mai mare frecvenţă a bolilor cardiovasculare: rata mortalităţii cauzată de afecţiuni
cardiovasculare este de 61% din numărul total al deceselor, faţă de 37% în
Uniunea Europeană şi 53% în statele care au aderat recent la UE.
Tromboembolismul
Tromboembolismul
şi placa de aterom a fost tema prezentată de prof. dr. Eduard Apetrei, care a făcut distincţia între cele două
entităţi clinice – ateroembolismul şi tromboembolismul, unde, cu toate că
factorii de risc sunt similari, condiţiile asociate şi manifestările clinice,
dar şi tratamentul
şi prognosticul pacienţilor pot fi diferite.
Leziunile aortei toracice sunt recunoscute
ca o importantă cauză de accident vascular cerebral (AVC) şi embolii
periferice. Ele pot produce leziuni neurologice, insuficienţă multiorgan şi
chiar deces. Prevalenţa aterotrombozei aortei este de aproximativ 27% la
bolnavii cu evenimente embolice anterioare.
Fenomenele embolice pot apărea spontan sau
induse de manevre cum ar fi: cateterismul cardiac, arteriografia, intervenţii
periferice, balon intraaortic, chirurgie cardiacă sau periferică. Trombusul suprapus
pe placa de aterom se desprinde de pe aceasta ca rezultat al unor forţe şi
mecanisme nu totdeauna clare; este, de obicei, unic şi se opreşte în arterele
de calibru mediu sau mare. Tromboembolii din aorta ascendentă şi arcul aortic
produc atac ischemic tranzitoriu (AIT) sau AVC, iar cei din aorta descendentă
cauzează ischemii acute ale extremităţilor, ischemii mezenterice sau ale
organelor solide (rinichi, splină).
Au fost descrişi, pe rând, factorii de risc
pentru embolizare – grosimea plăcii de peste 4 mm, prezenţa ulceraţiilor pe
placă, existenţa elementelor mobile, localizarea şi instrumentarea în timpul
procedurilor cardiovasculare. Evidenţierea plăcilor de aterom de 4 mm impune
tratament intensiv atât al factorilor de risc cardiovascular, cât şi al plăcii
de aterom. Un exemplu: din 519 pacienţi cu placă peste 4 mm, la ecocardiografie
transesofagiană s-au evidenţiat trombi mobili la 24%, iar embolii au apărut la
111 pacienţi (21%).
Toţi bolnavii cu ateroscleroză manifestă
clinic vor fi trataţi agresiv, pentru prevenţia secundară a evenimentelor
cardiovasculare. Pe lângă administrarea de aspirină (sau alţi agenţi
antiplachetari) şi de statine, se va realiza controlul tensiunii arteriale,
oprirea fumatului, controlul glicemiei.
Stenoza carotidiană aterotrombotică
Un subiect extrem de actual îl reprezintă stenoza aterotrombotică de arteră carotidă,
iar acad. Constantin Popa a făcut o
serie de consideraţii, pe baza celor mai recente date disponibile, privind
riscul de AVC, incidenţa acestuia, precum şi indicaţiile de revascularizare.
Recomandările europene restrâng implantarea de stenturi la pacienţii a căror
chirurgie este complexă (bifurcaţia înaltă a carotidei, antecedente de
radioterapie cervicală). Abordarea medicală în stenozele carotidiene trece
printr-un tratament medical al factorilor de risc (cu antiagregante plachetare,
statine) în prevenţia secundară. Tratamentul antiagregant plachetar reduce
riscul de AVC la pacienţii cu indicaţie de revascularizare chirurgicală în
urgenţă şi va trebui instituit înaintea chirurgiei şi continuat până la analiza
medicală. Beneficiul
tratamentului cu statine a fost demonstrat, în special în ceea ce priveşte
diminuarea riscului de revascularizare chirurgicală a carotidei cu un diametru
obstruat în proporţie de peste 50%. Tratamentul chirurgical rămâne însă, în
2012, de referinţă pentru revascularizarea stenozelor carotidiene. Acesta este
urmat de stentare atunci când chirurgia este contraindicată. Stenozele
responsabile de AIT sau de AVC minor reprezintă urgenţe terapeutice, cu o
revascularizare ce poate fi efectuată în 15 zile după evenimentul neurologic. În
2012, indicaţia se bazează încă pe gradul stenozei, cu o indicaţie clară pentru
stenozele carotidiene simptomatice ce depăşesc 70% din diametru. Se consideră
ca revascularizarea chirurgicală trebuie să fie realizată de un chirurg
experimentat, căci beneficiul a fost demonstrat pentru o morbi-mortalitate
operatorie sub 6% pentru stenozele simptomatice şi sub 3% pentru stenozele
asimptomatice, iar studiile asupra tratamentului endovascular în stenozele
simptomatice n-au demonstrat echivalentul stentării în raport cu chirurgia. În
practică, chirurgia rămâne tratamentul de referinţă, chiar pentru pacienţii de
70 de ani.
Conferinţa teoretică privind consideraţiile
terapeutice actuale în stenozele carotidiene a fost completată prin prezentări
de cazuri – Managementul pacientului cu
stenoză carotidiană asimptomatică – de către dr. Mihai Vasile (Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti).
De asemenea, complicaţiile neurologice post-revascularizare coronariană chirurgicală
sau percutanată au fost discutate de prof.
dr. Lăcrămioara Perju-Dumbravă (UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca), care a
subliniat faptul că accidentul vascular cerebral reprezintă o complicaţie importantă,
invalidantă la pacienţii cu afectare coronariană, care, de cele mai multe ori,
pot prezenta afectare plurivasculară, iar procedura intervenţională de
revascularizare a unui teritoriu arterial poate influenţa celelalte teritorii
vasculare afectate. Riscul de AVC după bypass coronarian (CABG) este apreciat a
fi de cca 1,6% (frecvenţa variază în funcţie de mai mulţi factori) şi, în ciuda
creşterii profilului de risc al pacienţilor (cu prevalenţa bolii
aterosclerotice) care urmează o procedură CABG, incidenţa AVC post-CABG a scăzut
în ultimii ani. A fost subliniată şi opinia conform căreia strategiile
terapeutice trebuie individualizate, patogeneza complicaţiilor neurologice
fiind multifactorială. Există dovezi că factorii preexistenţi legaţi de pacient
au o influenţă mai mare nu doar asupra prognosticului neurologic imediat, ci şi
pe termen lung, comparativ cu variabilele procedurii de revascularizare.
Tratamentul antiagregant
Tratamentul
intervenţional contemporan în infarctul miocardic cu supradenivelare ST (STEMI)
a fost prezentat de conf. dr. Şerban Bălănescu
(Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca), care a subliniat importanţa timpului până
la reperfuzie în angioplastia (PCI) primară, recomandările ghidurilor Societăţii
Europene de Cardiologie (ESC) privind utilizarea noilor blocanţi P2Y12 în
sindroamele coronariene acute, precum şi indicaţiile PCI primare, care trebuie
să fie metoda de reperfuzie preferată în STEMI.
Tratamentul
antiagregant în viziunea ghidurilor europene de cardiologie a fost actualizat,
pentru audienţă, de către dr. Gabriel
Tatu-Chiţoiu (Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca). Au fost prezentate
indicaţiile şi dozele antiagregantelor plachetare vechi şi noi, precum şi
rezultatele celor mai recente studii din acest domeniu. Şi în boala neurologică
a fost dezbătut tratamentul antiagregant
al pacientului polivascular (după ghidurile neurologice), de către conf. dr. Sorin Tuţă (Institutul Naţional
de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti). Ghidurile definesc ca
polivascular neurologic pacientul cu un AVC ischemic prin mecanism cel mai
probabil aterotrombotic, asociind o patologie ischemică stabilă în cel puţin
unul din 
teritoriile coronarian sau arterial periferic. Pacienţii cu AVC dar fără
plăci de aterom în orice segment al arterelor cervico-cerebrale au o prevalenţă
a plăcilor şi stenozelor coronariene de 51%, respectiv 18%, iar în prezenţa
unor stenoze carotidiene, plăcile şi stenozele coronariene sunt prezente la
84%, respectiv 47% din cazuri. Terapia medicală maximală, în cazul acestor
pacienţi, constă în administrarea aspirinei în doză de 325 mg, asociată cu
clopidogrel 75 mg, statină cu ţinta LDL sub 70 mg/dl, terapia diabetului, a
hipertensiunii arteriale (TA ţintă 140/80 mm Hg sau sub 130 mm Hg la
diabetici), întreruperea fumatului.
O altă temă actuală şi de interes – tratamentul antiagregant pentru boala
arterială periferică aterosclerotică în contextul suferinţei endoteliale
polivasculare – a fost prezentată de către prof. dr. Lucian Petrescu (Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara).
Boala arterială periferică aterosclerotică reprezintă o suferinţă cronică, cu
evoluţie lentă, cu leziuni arteriale cu manifestări variate, dar şi cu evoluţie
posibil asimptomatică pentru o lungă perioadă de timp, ocazional cu evenimente
acute, asociate cu tromboză şi/sau embolie şi/sau ocluzie arterială. Incidenţa
bolii arteriale periferice e direct legată de vârstă, crescând proporţional cu
aceasta (18,2% la 70–75 de ani) şi doar o treime din pacienţii cu această
patologie sunt simptomatici. Au fost discutate recomandările de tratament
antiagregant plachetar şi antitrombotic având la bază recomandările ghidului
european de management al bolii arteriale periferice, recent apărut (septembrie
2011), dar şi beneficiile noilor antiagregante plachetare şi anticoagulante
orale în controlul pe termen scurt sau lung al suferinţei arteriale
periferice/multivasculare, cu sau fără intervenţii de revascularizare, specificându-se,
totuşi, că, până la publicarea de noi dovezi, clopidogrelul rămâne o soluţie
eficace şi sigură.
Sesiunea de cazuri clinice, moderată de prof.
dr. Tiberiu Nanea şi dr. Andrei
Nistorescu, a fost menită să exemplifice aplicarea informaţiilor de ordin
teoretic la pacienţii cu diferite localizări ale afectării vasculare. Prezentările
de caz au fost susţinute de prof. dr.
Dan Dobreanu (Vase, sânge sau pacient vulnerabil: consideraţii asupra unui
caz cu infarct miocardic acut), dr.
Iulia Kulcsar (Tromboembolism pulmonar – condiţii particulare), dr. Mihaela Marian (Accidente vasculare
cerebrale ischemice multiple la un pacient cu ateromatoză aortică şi carotidiană),dr. Dragoş Cozma (Un pacient cu
sindrom metabolic), dr. Bogdan Dumitriu
(Sindromul Wallenberg şi artera vertebrală). A urmat o dezbatere amplă, prin întrebări
în formă scrisă adresate de participanţi prezentatorilor, la finalul căreia a
fost extrasă şi premiată una din întrebări.
Diabetul şi riscul cardiovascular
A doua sesiune de dezbateri a avut drept
temă riscul cardiovascular – abordare
multidisciplinară şi a fost moderată de acad. Constantin Popa şi prof.
dr. Dan Cheţa. Diabetul zaharat este asociat cu un număr mare de complicaţii
cronice al căror rezultat final este diminuarea calităţii vieţii şi mortalitate
prematură. Diagnosticarea şi tratamentul precoce reprezintă strategia propusă
pentru minimalizarea acestor efecte. Pacienţii cu diabet zaharat au un risc
cardiovascular de două-patru ori mai mare decât populaţia generală, comparabil
cu riscul pe care îl au persoanele fără diabet, ce au avut deja un infarct miocardic.
Bolile cardiovasculare explică mortalitatea a aproximativ 75% din pacienţii cu
diabet zaharat.
Riscul
cardiovascular al pacienţilor cu diabet zaharat (opinia cardiologului) a
fost tema abordată de prof. dr. Gheorghe
Andrei Dan. A fost discutată evaluarea sistematică a riscului coronarian pe
baza diagramei SCORE, rezultate din 12 studii europene de cohortă, care a
permis estimarea riscului de deces cardiovascular la zece ani. Studiile observaţionale
au demonstrat că reducerea incidenţei principalilor trei factori de risc
cardiovasculari majori (fumat, dislipidemie, hipertensiune arterială) este
responsabilă de peste 50% din reducerea mortalităţii cardiovasculare. A fost
subliniată importanţa scăderii valorilor tensiunii arteriale la pacienţii
diabetici şi s-au menţionat dezbaterile actuale asupra valorilor ţintă ale TA.
Majoritatea dovezilor asociază un nivel al TAs mai mare de 140 mm Hg cu
evenimente nefavorabile. Ghidurile internaţionale de HTA recomandă menţinerea
TAs sub 140 mm Hg şi a TAd sub 80 mm Hg în populaţia generală. La cei care
prezintă un risc adiţional pentru boli cardiovasculare (diabet, boala renală,
antecedente cardiovasculare) este recomandată o ţintă mai agresivă (TAs sub 130
mm Hg şi TAd sub 80 mm Hg). În studiul ACCORD (Action to Control Cardiovascular Risk in Diabetes), singurul trial
care a examinat ţinta TAs sub 130 mm Hg în diabet, tendinţa spre beneficiu în
ce priveşte accidentul vascular cerebral şi absenţa efectelor negative sugerează
că ţintele propuse pentru TAs pot fi adecvate la unii pacienţi, în funcţie de răspunsul
la tratament, toleranţă şi caracteristicile individuale. Hipertensiunea
arterială rămâne un factor determinant al riscului cardiovascular, dar, în egală
măsură, constituie o boală de sine stătătoare, cu evoluţie imprevizibilă prin
complicaţiile majore ce pot surveni.
Opinia
nefrologului privind riscul cardiovascular al pacienţilor cu diabet zaharat
a fost redată de conf. dr. Adalbert
Schiller (Timişoara), care a menţionat date despre prevalenţa HTA şi DZ la
bolnavii cu boală renală cronică şi albuminurie – din studii precum WOSCOPS (West of Scotland Coronary Prevention Study),
CARE (Cholesterol and Recurrent Events)
şi LIPID (Long-Term Intervention with
Pravastatin in Ischaemic Disease) –, asocierea lor ducând la amplificarea
mortalităţii cardiovasculare. Tratamentul HTA ameliorează supravieţuirea renală
– studiul ESCAPE (Evaluation Study of
Congestive Heart Failure and Pulmonary Artery Catheterization Effectiveness),
controlul intensiv al HTA fiind mai eficient decât cel al glicemiei, iar
tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie previne apariţia cazurilor
noi de DZ.
Opinia
diabetologului, prezentată de prof.
dr. Radu Lichiardopol (Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli
Metabolice „Prof. dr. N. C. Paulescu“), consideră ţintele glicemice recomandate
de American Diabetes Association (HbA1c sub 7%, glicemia preprandială 70–130
mg/dl şi glicemia postprandială sub 180 mg/dl) ca fiind sigure şi eficiente în
ce priveşte complicaţiile microvasculare. Pentru unii pacienţi, ţinte mai mult
sau mai puţin „exigente“ pot fi adecvate. Acestea însă vor fi individualizate în
funcţie de durata diabetului, vârstă şi speranţa de viaţă, prezenţa de
comorbidităţi, riscul asociat la hipoglicemie şi lipsa „simptomatologiei de
alarmă“ a hipoglicemiei.
Tratamentul diabetului tip 2 trebuie să fie
precoce şi susţinut. Strategiile pentru reducerea riscului cardiovascular la
pacienţii cu diabet tip 2 subliniază importanţa tratamentului multifactorial
ghidat de ţinte (în special cel antihipertensiv şi cel hipolipemiant cu
statine).
Tratamentul antihipertensiv
Tratamentul
hipertensiunii arteriale şi riscul cardiovascular a fost subiectul dezbătut
de prof. dr. Maria Dorobanţu, ridicându-se
problemele de tipul: Când şi cum tratăm
un bolnav cu risc cardiovascular crescut? sau Poate tratamentul antihipertensiv să crească riscul cardiovascular?
Tratamentul antihipertensiv se va indica în funcţie de riscul global
cardiovascular şi de prezenţa afectării ţintă de organ: hipertrofie ventriculară
stângă, îngroşare a peretelui carotidian (IMT peste 0,9 mm) sau placă
aterosclerotică, velocitatea undei pulsului peste 12 m/s, indexul gleznă-braţ
mai mic de 0,9, gradul insuficienţei renale sau al microalbuminuriei (30–300
mg/dl).
De asemenea, tratamentul hipertensiunii arteriale şi riscul cerebrovascular
(prezentare realizată de dr. Raluca
Nistor) este extrem de important, HTA fiind cel mai important factor de
risc modificabil pentru apariţia AVC. Există o relaţie continuă şi puternică între
riscul de AVC şi nivelul TA: riscul este prezent la persoanele cu TA normal înaltă
(130–139 mm Hg / 85–89 mm Hg) şi creşte progresiv cu nivelul TAs, atât pentru
AVC non-hemoragic, cât şi pentru AVC hemoragic. Pentru a preveni mai eficient
apariţia unui AVC, medicaţia antihipertensivă trebuie să reducă TA medie fără
creşterea variabilităţii (ideal fiind să le reducă pe ambele).
A doua sesiune de cazuri clinice, moderată de prof.
dr. Dan Gaiţă şi prof. dr. Radu
Lichiardopol, a fost extrem de interactivă, stârnind numeroase întrebări
(din care una a fost şi de această dată premiată). Au fost cazuri foarte
interesante din domeniul interferenţelor medicale – cardiologie, neurologie,
boli de nutriţie şi diabet zaharat, prezentate de: prof. dr. Daniel Lighezan (Există
control eficient al tensiunii şi nefroprotecţie la pacientul diabetic?), dr. Costel Matei (Hipotensiune la administrarea IECA. Când renunţăm?), dr. Adrian Mereuţă (Ce facem cu un pacient coronarian la care cresc enzimele hepatice la
statină?), dr. Cornelia Bala (Controlul tensional la pacientul cu diabet
zaharat tip 2 – ţinte şi opţiuni terapeutice), dr. Mihai Vasile (Managementul
actual al pacientului cu stenoză carotidiană asimptomatică). Prezentările
de caz au inclus aspecte concrete, practice din patologia cardiovasculară,
completând astfel partea teoretică a Conferinţei.
Rolul statinelor
Ultima sesiune a avut tema: De la controlul parametrilor lipidici la scăderea
riscului cardiovascular: rolul statinelor, moderator – prof. dr. Ovidiu Băjenaru. Prezentarea despre statine şi progresia aterosclerozei a fost susţinută de prof. dr. Doina Dimulescu (Bucureşti).
S-au trecut în revistă studii de referinţă care au arătat că reducerea de LDL-C
prin terapia cu statine îmbunătăţeşte morbiditatea şi mortalitatea
cardiovasculară la pacienţii cu şi fără boală cardiovasculară stabilită. Atât în
prevenţia primară, cât şi în cea secundară, o reducere mai mare a LDL-C a dus
la scăderi mai importante ale numărului de evenimente cardiovasculare.
Atingerea unor niveluri mai mici de LDL-C este acum din ce în ce mai acceptată.
Datele arată că, dacă pacientul are sau nu boală cardiovasculară şi indiferent
de nivelul iniţial al LDL-C, reducerea LDL-C va reduce riscul şi, cu cât mai
mic este LDL-C, cu atât mai bine. Ghidurile internaţionale pentru screening şi
cele de intervenţie se bazează pe dovezi precum cea prezentată şi pe date
epidemiologice. Prin urmare, este rezonabil faptul că atingerea ţintelor din
ghidurile de tratament poate fi folosită ca un surogat bun pentru a suplini
rezultatele studiilor de modificare a morbi-mortalităţii, până când acestea
devin disponibile. În prezent, proteina C reactivă înalt sensibilă (hs-CRP) ca
o ţintă secundară de terapie nu este recomandată în mod curent. Pe baza datelor
din studiile PROVE-IT (Pravastatin or
Atorvastatin Evaluation and Infection Therapy), A to Z (Aggrastat to Zocor), JUPITER (Justification
for the Use of Statins in Prevention: an Intervention Trial Evaluating
Rosuvastatin), care au arătat ca pacienţii care au atins valori LDL-C mai
mici de 80 mg% şi hs-CRP sub 2 mg/l au avut cea mai mică rată de evenimente
cardiovasculare; hs-CRP poate fi utilă la pacienţi apropiaţi de categoria de
risc înalt, pentru a stratifica mai bine riscul global al acestora.
Impactul
statinelor asupra bolilor cerebrovasculare şi neurodegenerative a fost
descris de prof. dr. Ovidiu Băjenaru
(Bucureşti). Beneficiile semnificative ale administrării de statine: creşte
durata de timp până la următorul AVC sau AIT (RR 23%), creşte durata de timp până
la un eveniment coronarian major (RR 23%), creşte durata de timp până la orice
eveniment coronarian (RR 42%) şi creşte durata de timp până la orice eveniment
vascular (RR 26%). S-a prezentat faptul că hipercolesterolemia asociată cu HTAs
(în perioada de vârstă medie) reprezintă
factor de risc pentru boala Alzheimer.
Un singur dirijor
La final, prof. dr. Marius Vintilă a supus atenţiei audienţei lucrarea: Riscul cardiovascular total: mai mulţi solişti,
un singur dirijor, în care cei patru „locotenenţi“ ai aterosclerozei – HTA,
dislipidemia, DZ, fumatul – trebuie combătuţi în funcţie de riscul
cardiovascular total al pacientului şi conform ghidurilor în vigoare.
HeartScore(www.heartscore.org) este varianta
electronică interactivă a graficelor de risc SCORE ale ghidurilor europene
pentru prevenţia primară a bolilor cardiovasculare şi are ca scop ajutarea
clinicienilor în optimizarea reducerii riscului cardiovascular individual, putând
fi accesat şi în limba română.
În concluzie, şi această a 12-a ediţie a
Conferinţei Naţionale de Aterotromboză şi-a atins scopul şi s-a bucurat de un
real succes, atât prin prisma audienţei numeroase, dar şi foarte active în
timpul rezervat discuţiilor, cât şi prin calitatea sesiunilor şi a
prezentatorilor iar ambianţa în care s-au desfăşurat toate sesiunile a dat un
plus de satisfacţie participanţilor, dar şi organizatorilor.
