Al IX-lea Congres
Romtransplant cu participare internaţională, organizat de Asociaţia
Romtransplant, Academia de Ştiinţe Medicale şi Academia Oamenilor de Ştiinţă
din România, se va desfăşura în perioada 29 octombrie–1 noiembrie a.c. în
Capitală şi va avea tema „Actualităţi în transplantul de organe şi ţesuturi din
România“.
Cele mai importante
subiecte care vor fi dezbătute, dar şi situaţia transplantului în ţara noastră
sunt temele interviului acordat de prof.
dr. Irinel Popescu, preşedintele asociaţiei Romtransplant şi al
congresului.
– Ce-şi propune congresul din acest an?
– Anul trecut a fost
cel mai bun an din istoria transplantului românesc, în care am înregistrat un
progres spectaculos. Aşa încât congresul îşi propune să rezume din punct de
vedere ştiinţific bilanţul unei activităţi ajunse la un nivel pe care îl
considerăm european. Pe fondul unor campanii de presă de susţinere a
transplantului şi în condiţiile numirii de către Ministerul Sănătăţii a unor
persoane responsabile de procesul de donare în marile spitale, numărul de
donatori aproape s-a dublat în 2013 faţă de anul precedent, am ajuns la peste
130 de donatori, ceea ce reflectă în primul rând activitatea Agenţiei Naţionale
de Transplant. Probabil cea mai spectaculoasă creştere a fost înregistrată la
transplantul de ficat (122 anul trecut); de aceea, a fost necesară deschiderea
în acest an a celui de-al doilea program, la Spitalul „Sf. Maria“ din
Bucureşti, unde până acum s-au efectuat nouă operaţii de transplant hepatic,
care se adaugă la cele 73 de la Spitalul Fundeni.
– Care este
situaţia celorlalte tipuri de transplant la noi?
– Remarc experienţa considerabilă a
programelor de transplant renal. Aş menţiona, în cazul programului de la Cluj,
condus de prof. dr. Mihai Lucan, reluarea transplantului de pancreas; s-a
dovedit că la bolnavul diabetic cu insuficienţă renală rezultatele cele mai
bune se obţin prin transplant simultan de rinichi şi pancreas. În ceea ce
priveşte transplantul cardiac, aşteptăm echipa de la Târgu Mureş, condusă de
profesorul Radu Deac, unde activitatea a fost reluată; ne bucură faptul că în
acelaşi timp activitatea continuă şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Va fi şi
o sesiune de coordonare de transplant, în care dr. Victor Zota şi echipa vor
prezenta stadiul actual al implementării în România a planului de acţiune al
Comisiei europene privind activitatea de transplant. În program figurează şi o
secţiune de transplant de ţesuturi (cornee, vase, tendoane, os etc.). Încă de
la înfiinţare, din 1997, Romtransplant a fost şi asociaţie profesională, care a
organizat congrese, de fapt bilanţuri ale activităţii de transplant şi
comunicarea noutăţilor ştiinţifice, dar s-a ocupat şi de organizarea
activităţii de transplant pe teritoriul naţional, până la înfiinţarea Agenţiei
Naţionale de Transplant, în 2005, care a preluat aceste sarcini de organizare
şi coordonare a activităţii de donare.
– Ce
invitaţi străini vor participa?
– Din domeniul
transplantului renal, vor fi prezenţi profesorii Pasquale Berloco (Roma),
Giulio Nicita (Florenţa), Luisa Berardinelli (Milano), Masimo Rossi (Roma),
Raimund Mergreiter (Insbruck), Guido Persijn (Leiden), Marco Carricato (Roma).
La secţiunea de transplant hepatic, invitaţii vor fi în primul rând din Italia,
partenerii dintotdeauna ai programului de la Spitalul Fundeni, echipa de la
Spitalul Niguarda din Milano, condusă de profesorul Luciano de Carlis. În
congres vor fi prezenţi şi colegii de la Chişinău, din programul de transplant
hepatic, la înfiinţarea căruia am contribuit şi noi.
– Care
sunt noutăţile în domeniu?
– În cazul
transplantului renal, au apărut noutăţi tehnice şi imunologice, medicaţie
imunosupresoare mai bine tolerată şi cu efecte secundare mai puţine. La
transplantul de ficat, am continuat eforturile de a diversifica tipurile de
procedee chirurgicale. Am introdus şi încercăm să mărim şi numărul operaţiilor
de la donator viu. Din punct de vedere anestezic, echipa condusă de dr. Dana
Tomescu a introdus procedeul de extubare precoce a pacientului, metoda fast track, cu scurtarea perioadei de
şedere în terapie intensivă, care înseamnă şi reducerea costurilor. De
asemenea, aplică protocoalele de management al coagulopatiei care, în
condiţiile binecunoscutei sângerări specifice transplantului de ficat, reuşesc
să controleze mult mai bine această complicaţie redutabilă şi să limiteze
efectele ei. Ca noutate în terapia intensivă, este de menţionat utilizarea
filtrelor pentru absorbţia de citokine la pacienţii transplantaţi şi care au
disfuncţie primară de grefă.
– Procedura de
transplant de organe este o adevărată cursă contracronometru…
– Da. Acum se află în stadiu experimental,
în studii de cercetare utilizarea maşinilor de perfuzat a organului în afara
organismului. Când scoatem ficatul din organismul donatorului, îl introducem
într-o pungă, într-un recipient şi îl conservăm la 4°C până în momentul
implantării la primitor; acesta ne obligă de foarte multe ori la adevărate
performanţe chirurgicale şi să sincronizăm foarte bine timing-ul operaţiei la donator cu operaţia la primitor. Aşa că în
sala de operaţie, ficatul trebuie să fie deja explantat primitorului şi
operaţia de implant să înceapă imediat ce a sosit ficatul donat. Maşinile de
perfuzie extracorporală a ficatului extirpat de la donator permit extinderea
acestei perioade, echipa nu mai e forţată să înceapă operaţia din timp. Maşina
poate observa calitatea, aspectul, culoarea, funcţia ficatului ce trebuie
implantat şi abia apoi se poate începe operaţia la primitor. În acest fel,
aparatul permite evitarea non-funcţiei primare a ficatului.
– În
ceea ce priveşte criteriile de alocare a organelor şi prioritizarea listelor de
aşteptare, cum stau lucrurile la noi?
– Este o problemă care ne preocupă în cel
mai înalt grad şi ne asumăm întreaga responsabilitate pentru felul în care se face
această repartizare. Ea pleacă de la câteva considerente: primează gravitatea
cazurilor, iar aici trebuie nuanţat – în primul rând, nu cred că trebuie să se
ajungă la situaţia puţin absurdă, care din păcate se întâlneşte câteodată în
alte sisteme naţionale, în care arondarea se face strict pe criteriul
gravităţii şi în care medicii curanţi, pentru ca pacienţii lor să beneficieze
de transplant, le „cosmetizează“ în mod negativ analizele; în doilea rând, sunt
pe lista de aşteptare bolnavi care, deşi nu au un scor MELD mare, au alte
criterii de gravitate care îi fac să fie prioritari, de exemplu cei cu cancer
sau cu boală polichistică. În al treilea rând, noi încercăm să facem o
împerechere cât mai bună între donatori şi primitori, ţinem cont de vârsta şi sexul
donatorului, de dimensiunile şi caracteristicile ficatului acestuia, aşa încât
cel care primeşte ficatul să aibă cea mai bună potrivire cu donatorul, pentru
că asta se reflectă în mortalitatea şi morbiditatea postoperatorie. În Spitalul
Fundeni a crescut adresabilitatea pentru insuficienţă hepatică acută. În opinia
mea, o insuficienţă hepatică acută gravă ar trebui de la început adresată unui
centru cu posibilitate de a face transplant. Este încă loc de îmbunătăţire a
activităţii, ne propunem în primă instanţă 15 donatori la un milion de
locuitori. România are nevoie şi de transplant pulmonar şi există intenţii
pentru deschiderea unui astfel de program în câteva centre.
– Ce e
de făcut pentru creşterea numărului de transplanturi?
– Soluţiile ţin şi de echipa medicală, dar
în mare măsură şi de Agenţia Naţională de Transplant. Echipa medicală are
datoria să fie la curent cu ultimele noutăţi, să ştie cât de mult poată să
împingă limita folosirii şi utilizării oricărui organ disponibil. Noi am
încercat unele procedee sofisticate, transplantul de la donator viu, de la
donator marginal, transplantul de ficat împărţit. Restul ţine de Agenţia
Naţională de Transplant, de creşterea numărului de donatori în sistemul
naţional de transplant. Cred că trebuie mai curând întărită activitatea de
identificare precoce a donatorilor, de diagnosticare precoce a morţii cerebrale
şi de abordare a familiei în centrele deja existente decât creşterea numărului
de centre.
