Toate organismele, de natură atât animală, cât și vegetală, produc o gamă largă de substanţe biologic active care pot produce efecte adverse, cunoscute sub denumirea de toxine.
Această categorie cuprinde numai agenţii toxici produși efectiv de organismul animal sau vegetal, și nu substanţe toxice, precum plumbul sau pesticidele.
Rolul biologic al toxinelor pentru organismul care le produce este cel de mijloc în lupta pentru dezvoltare și supravieţuire în medii ostile, ca modalitate ofensivă de sprijin pentru asigurarea hranei, sau defensive, pentru îndepărtarea prădătorilor.
Neputând evita diversele forme de viaţă mai mult sau mai puţin evoluate care le ameninţă existenţa (de la toate animalele care le consumă și până la om) și lipsite de un sistem imunitar pentru a lupta împotriva microorganismelor, soluţia evolutivă la care au recurs plantele în procesul de selecţie naturală a fost producerea unei mari varietăţi de metaboliţi secundari, care pot acţiona asupra biochimiei și fiziologiei consumatorilor de vegetaţie pe de o parte, dar și, în unele cazuri, a bacteriilor, fungilor, virusurilor și chiar plantelor concurente, pe de altă parte.
Astfel de substanţe fitochimice toxice sunt de obicei metaboliţi secundari endogeni și un factor major de diferenţiere între plante.
Astfel de metaboliţi secundari acţionează la nivelul molecular al celulelor, ţesuturilor sau organelor și afectează funcţiile centrale ale organismului animal.
Anumiţi metaboliţi fitochimici sau secundari produși de plante sunt substanţe cu proprietăţi similare toxinelor bacteriene extracelulare, putând astfel provoca o gamă largă de probleme organismelor animale, de la iritaţii ale pielii la efecte tiroidiene și la sindroame neurologice.
Toxinele pot pătrunde în organism prin inhalare, înghiţire sau contact, iar acţiunea lor depinde în principal de fitoconstituenţii lor, a căror acţiune în organismul animal sau uman constă în modificarea diferitelor mecanisme specifice care implică receptori, transportori, enzime și chiar material genetic la nivelul anumitor celule și ţesuturi.
Toxinele pot fi produse în oricare sau mai mulţi dintre constituenţii morfologiei plantelor otrăvitoare (seminţe, rădăcini, frunze, tulpini, fructe ori sevă) sau în întreaga plantă, efectele nocive asupra organismului uman putând apărea chiar și la cantităţi relativ reduse, producând daune corpului uman.
Unele substanţe vegetale au efect iritant asupra pielii după expunerea la UV (de exemplu, cele conţinute de Heracleum sphondylium (n.r. brânca ursului), Heracleum mantegazzianum și Ruta graveolens, dar și arbori precum smochinul și arborele de mango).
Fitofotodermatita se caracterizează clinic prin apariţia de dungi roșii, similare arsurilor, la locul de contact (antebraţe, mâini, faţă) expus la soare. Primele semne de iritaţie nu apar imediat după contactul cu pielea.
Fitofotodermatita nu trebuie confundată cu alergia de contact sau cu reacţiile fotoalergice, precum erupţia polimorfă la lumină, reacţia persistentă la lumină sau urticaria solară.
Tratamentul constă în curăţarea atentă a tegumentului și aplicarea unei creme cu conţinut de steroizi. Totodată, trebuie evitat consumul de ţelină, păstârnac, smochine și pătrunjel, din cauza conţinutului mare de psoraleni.
Fitoalergiile, precum febra fânului, sunt determinate de polenul diferitelor plante, ca: ambrozie, mesteacăn, alun, Phleum pratense (timoftică) și Loliumperenne.
O altă manifestare clinică a alergiei determinate de toxine de origine vegetală este urticaria, care poate apărea la consumul de căpșuni și de arahide. Alte fitotoxine produc anumite forme de alveolită alergică extrinsecă.
Fitoalergiile constituie o problemă care s-a agravat în ultimele decenii, așa cum se întâmplă în multe ţări în cazul alergiei produse la Chrysanthemum cinerariaefolium sau la cedrul japonez (Cryptomeria
japonica).
În regiunile în care crește iedera otrăvitoare (Rhus toxicodendron, T. rydbergii), stejarul otrăvitor (Rhus juglandifolia) și sumacul otrăvitor (Rhus vernix) apar frecvent alergii produse de ingredientul activ din aceste plante, adică urushiol.
Toxina conţinută în sevă nu determină niciun efect clinic vizibil imediat, însă urushiolul acţionează ca o haptenă și se leagă de proteinele din piele și formează noi epitopi, la contactul ulterior apărând forme pronunţate de
dermatită pruriginoasă.
În cazul ingestiei, toxinele vegetale pot provoca intoxicaţii alimentare, cum se poate întâmpla în cazul consumului de fasole insuficient fiartă, al unor soiuri de cartofi și al unor fructe sălbatice și ciuperci otrăvitoare.
Intoxicaţiile alimentare produse de fitotoxine pot fi însă puse pe seama altor cauze, din pricina simptomelor în mare parte nespecifice.
În trecut, intoxicaţia acută apărută la consumul unor doze mari de glicoalcaloizi, precum solanina din cartofi, era în mod greșit atribuită unei cauze microbiene.
Potenţialul de dezvoltare a intoxicaţiilor alimentare depinde de mulţi factori, printre care cantitatea consumată (doza), nivelul de toxină din plantă, variabil în funcţie de specie și de mediul geografic, susceptibilitatea individuală, metodele de preparare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
