Devenit o tradiţională întâlnire
anuală a specialiştilor în domeniile chirurgiei cardiovasculare, anesteziei şi
terapiei intensive, cardiologiei, cardiologiei intervenţionale, circulaţiei
extracorporale, al zecelea Congres naţional de chirurgie cardiovasculară se va
desfăşura în perioada 18–21 septembrie 2014, la Iaşi. Ca la fiecare ediţie,
manifestarea va permite schimbul de idei şi împărtăşirea experienţei
profesionale proprii între reprezentanţi ai centrelor de chirurgie
cardiovasculară din ţară, dar şi din afara graniţelor. Specialiştii vor
prezenta rezultatele muncii de cercetare şi practicii din domeniul chirurgiei
cardiace şi vasculare. La această ediţie sunt invitaţi medici nefrologi,
infecţionişti şi diabetologi, cu care se vor discuta probleme legate de
infecţii în chirurgia cardiovasculară, patologia renovasculară şi implicaţiile
diabetului zaharat în patologia cardiovasculară. Despre toate acestea, dar şi
despre situaţia sistemului medical românesc în ceea ce priveşte intervenţiile
cardiochirurgicale, am discutat cu prof.
dr. Grigore Tinică, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie
Cardiovasculară (SRCCV) şi al manifestării.
–Care sunt invitaţii congresului de anul
acesta? Ce noutăţi va aduce el faţă de ediţiile anterioare?
– Societatea Română de
Chirurgie Cardiovasculară a luat fiinţă înainte de 1989, primul preşedinte a fost prof. dr. Ioan Pop de Popa
şi prima manifestare a avut loc la Bucureşti în 1987, dar acum zece ani
societatea a căpătat personalitate juridică şi a fost condusă de prof. dr.
Vasile Cândea; de la această dată, am început să calculăm şirul evenimentelor.
Amintim şi simpozionul dedicat hipertensiunii pulmonare şi ventriculului
drept, dar şi urgenţelor coronariene, desfăşurat anul trecut la Chişinău,
pentru că SRCCV, din punct de vedere
ştiinţific şi profesional, a unit
Republica Moldova cu România. Aşadar, colegii de peste Prut, chirurgi cardiaci
şi cardiovasculari, sunt membri cu drepturi depline ai acestei societăţi, iar
ea este asociată la Societatea Europeană de Chirurgie Cardiovasculară.
Societatea noastră are aproximativ 200 de membri şi la congresul precedent au
fost peste 700 de participanţi. Am schimbat conceptul de reuniuni ştiinţifice
profesionale axându-ne şi pe probleme interdisciplinare, invitând cardiologi,
respectiv anestezişti care activează în medicina cardiovasculară. Anul acesta
vor fi prezenţi şi infecţionişti, deoarece avem puncte comune cu ei prin
tratarea endocarditei; în acest context, vom avea un workshop comun. Pe lângă
aceştia, vor fi şi medici de familie, cu care vom discuta probleme de pregătire
a pacienţilor pentru intervenţiile chirurgicale, de tratament şi de urmărire a
acestora după intervenţii chirurgicale. Ca şi anul trecut, vom avea simpozionul
dedicat asistenţilor medicali şi asistentelor care lucrează în domeniul
cardiovascular. Vor fi mulţi oaspeţi de peste hotare, din SUA, Marea Britanie,
Grecia, Germania, Franţa, Italia, Polonia, Rusia, Republica Moldova, Turcia,
Siria.
–Chirurgii cardiovasculari români sunt
pregătiţi corespunzător?
–
Din punct de vedere profesional, sunt foarte bine pregătiţi şi cotaţi, atât în
România, cât şi peste hotare. O parte din lucrări vor fi susţinute de chirurgi
care lucrează în afara graniţelor, originari din România. Pe de altă parte, că
medicii noştri sunt bine pregătiţi o demonstrează dorinţa altor specialişti din
Europa şi nu numai de a fi prezenţi la acest congres. După 1989 s-a şters
decalajul de pregătire profesională dintre chirurgii cardiovasculari români şi
cei străini. Mulţi s-au specializat în afara graniţelor, unii au creat
colaborări cu chirurgii din străinătate, iar spitalele româneşti, mai ales
institutele de boli cardiovasculare au fost dotate cu aparatură de înaltă
performanţă, similară celei din Occident.
– De ce în România
sunt doar două centre în care se realizează transplantul de cord?
– Transplantul cardiac
la noi a început în 1999, realizat de dr. Şerban Brădişteanu (Bucureşti) şi
apoi realizat de prof. dr. Radu Deac (Târgu Mureş). Institutul de la Iaşi şi-a
deschis porţile în anul 2000 şi, ulterior, s-au pus restricţii în ceea ce
priveşte transplantul cardiac şi au fost desemnate numai centrele care, în
momentul respectiv, făceau astfel de operaţii. Restul nu au mai putut intra în
acest program din motive financiare, pentru că sunt operaţii extrem de scumpe
şi s-au pus condiţii dure pentru a intra în program. Şi în alte ţări,
transplantul cardiac se efectuează numai în anumite centre universitare, pentru
că operaţiile sunt foarte scumpe. Când am făcut pregătirea în Belgia (ţara cu
cel mai mare număr de intervenţii
chirurgicale cardiace la milionul de locuitori), în anul 1998, erau 28 de
centre de chirurgie cardio-toracică, dar numai câteva aveau atribuţiile de a
face transplant cardiac şi transplant pulmonar.
– Cum este finanţarea
serviciilor de chirurgie cardiovasculară?
– În România, este
suboptimală. Cu cât efectuezi mai multe intervenţii chirurgicale complexe, cu
atât pierderea pentru spital este mai mare, deoarece tarifele şi costurile
pentru manevrele specifice sunt inadecvate. Costul intervenţiei este mult mai
mare decât tariful pe care ni-l propune CNAS. Este foarte bine că avem unele
programe de boli cardiovasculare care compensează, într-o oarecare măsură,
acest decalaj. Dar nu-l compensează suficient, iar spitalele trebuie să facă
rezerve din alte activităţi medicale mai profitabile pentru a efectua aceste
intervenţii chirurgicale. De aceea, milităm pentru o abordare mai atentă din
partea Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în
ceea ce priveşte finanţarea chirurgiei cardiovasculare.
– Care este costul
unor astfel de intervenţii?
– La Iaşi putem realiza
intervenţii endovasculare sau endoprotezări, dar nu sunt decontate de CNAS şi,
atunci, ori rişti „să dai o gaură“ în bugetul spitalului efectuând o astfel de
intervenţie, ori pui pacientul pe drumuri către un spital privat. O treime din
pacienţii care necesită protezare valvulară aortică, de exemplu în Germania,
beneficiază de procedeul TAVI, de implantare de valvă aortică transcateter. De
obicei, se face la pacienţi vârstnici şi cu multe morbidităţi, la care
intervenţia chirurgicală clasică este prohibitivă şi atunci pacienţii rămân
numai pe tratamentul medicamentos, cu speranţă de viaţă limitată. Cu acest tip
de tratament, speranţa de viaţă creşte, iar intervenţia chirurgicală este
miniinvazivă, cu mai puţine riscuri pentru pacient. În ţara noastră, se poate
face numai episodic şi costă foarte mult. O intervenţie chirurgicală pe cord
deschis, cu tot cu programul de boli cardiovasculare şi cu decontarea de la
CNAS, ajunge la 2.500–3.500 de euro, dar în realitate costă mai mult. Aceeaşi
intervenţie în ţările vest-europene ajunge la 40.000 de euro, în ţările foste
socialiste, precum Croaţia, decontarea este de 11.000 de euro, în Slovenia –
17.000 de euro, în Marea Britanie – 30.000 de lire, în SUA – 65.000 de dolari.
Când am întreprins demersurile pentru a creşte tarifele pentru astfel de
intervenţii, mulţi mi-au spus că salariile personalului medical sunt mult mai
mari în ţările respective. În institutul nostru, salariul medical reprezintă
35–36% din costul procedurii, restul constituie materialele sanitare, medicamentele,
implantabilele, dispozitivele; aceste dispozitive sunt cumpărate din Occident,
România nu le produce.
– Ce aşteptări aveţi
de la acest eveniment?
– Fiecare întâlnire a
specialiştilor din orice domeniu este un pas înainte. În câteva zile faci cunoştinţă
cu foarte multe procedee, noutăţi, tehnici operatorii, tipuri de abordare a
pacientului, din diferite ţări. Prin interacţiunea dintre diferite concepte
profesionale, chirurgicale, tehnologice, se găsesc noutăţi care pot fi
implementate în mai multe centre odată. Comunicarea între specialişti din
culturi diferite este foarte bună. Lumea care circulă învaţă mai mult, cea care
stă pe loc nu progresează.
