Ediţia a 26-a a conferinţei naţionale Zilele pediatriei ieşene „N. N. Trifan“,
organizate de Clinica V pediatrie din Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii
„Sf. Maria“ Iaşi, sub egida Societăţii Române de Pediatrie, Societăţii de
Medici şi Naturalişti Iaşi (Secţia pediatrie), UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi şi
Colegiului judeţean al medicilor, în perioada 23–25 mai 2013. Despre o parte
din temele abordate, precum şi despre obiectivele evenimentului, l-am provocat
la dialog pe prof. dr. Marin Burlea,
preşedintele Societăţii Române de Pediatrie şi al conferinţei.
– Domnule
profesor, oferiţi-ne câteva argumente despre manifestare.
– În urmă cu 26 de ani, a fost o iniţiativă
apreciabilă a profesorului N. N. Trifan, care, din păcate, nu mai este printre
noi. A fost un om cu un spirit organizatoric special şi a avut ideea să
organizeze o conferinţă de pediatrie cu caracter regional, prin intermediul căreia
să fie invitate, la Iaşi, personalităţi din lumea medicală, atât din ţară, cât şi
din străinătate, dar în mod special din Republica Moldova şi Ucraina.
– Anul
acesta aţi avut invitaţi din afara graniţelor ţării?
– Am avut invitaţi doi profesori foarte
valoroşi din Algeria: Abderrahmann Boufersaoui şi Youssef Sadi, care au
discutat despre aspiraţia de corpi străini la copii – experienţă bazată pe
2.398 de cazuri în divizia de pediatrie a spitalului Bologhine-Algiers,
respectiv tratamentul cu factor VII activ recombinant în deficienţa severă de
factor VII la copil.
– În
prima zi a manifestării, aţi prezentat boala de reflux gastroesofagian în copilărie.
– Este un capitol de patologie pe care-l consider
esenţial, BRGE este foarte întâlnită atât la copil, cât şi la adult; din păcate,
în pediatrie, este destul de puţin cunoscută. Concret, cele mai importante
tratate de pediatrie îi dedică spaţiu foarte mic în raport cu implicarea sa în
probleme multiple de patologie. Printre consecinţe, amintesc vărsăturile, lipsa
creşterii în greutate, anemia şi, bineînţeles, cele mai dificile, tulburările
nutriţionale în care falimentul creşterii este pe primul plan şi se ajunge la
schimbarea comportamentului copilului. Apoi, dificile sunt simptomele
respiratorii şi aici intră manifestările de tip asmatiform cu wheezing recurent
şi alte tulburări respiratorii – faringită, laringită, otită etc. După cum se
poate constata, în centrul atenţiei este refluxul. În ultimii ani, la diferite
congrese, am prezentat aspecte şi faţete ale refluxului, cred că subiectul este
acum relativ bine cunoscut în ţară.
– Cum stau
lucrurile în ceea ce priveşte alimentaţia sugarului în primul an de viaţă?
– În cariera mea, am întâlnit situaţii în
care, de exemplu, mamele cred că alimentaţia la sân este eronată pentru că
laptele-i apos sau că, pur şi simplu, are ea nişte consecinţe estetice şi pune
în cântar perspectiva negativă de a face implant cu silicon sau diverse operaţii
estetice; ar fi toate acestea, legate de alăptarea copiilor. Este incorect,
pentru că, de fapt, când o mamă are un material biologic bun, poate alăpta
cinci copii şi rămâne normală din punctul de vedere al glandelor mamare şi al
sânilor. În acelaşi timp, furaţi de probleme şi de mecanisme sofisticate,
imunologice sau de altă natură, nu se spun lucrurile esenţiale. Concret, naşterea pe cale naturală este mai
bună decât prin cezariană, alimentaţia la sânul mamei este esenţială,
administrarea de preparate de fier după trei luni este obligatorie, chiar şi
atunci când se dau preparate îmbogăţite şi trebuie să ţii pasul cu greutatea
ideală. În contextul greutăţii copilului, toată lumea trebuie să ştie că un
nou-născut care are trei kilograme trebuie să îşi dubleze greutatea la patru
luni şi să o tripleze la un an de zile. Sunt o serie de noţiuni, absolut
elementare, pe care trebuie să le cunoască în primul rând medicii. Şi nu toţi
le cunosc! Apoi, cadrele medii – şi aici mă refer la asistente şi moaşe – şi
mai ales mama trebuie să cunoască toate acestea. Sunt lucruri de bun-simţ, pe
care trebuie să le respectăm, dar vedem că nu sunt respectate şi aplicate în
viaţa de zi cu zi.
– Aţi
amintit de asistentele medicale. În cadrul manifestării, a fost organizat şi
simpozionul asistenţilor medicali. Practic, ţineţi cont de întreaga echipă?
– Mai mult decât atât, eu consider că
asistentele medicale sunt şi trebuie să fie într-o legătură foarte strânsă cu
medicul specialist. Trebuie să ţinem cont de formarea continuă a lor, pentru că
astăzi asistentele sunt cultivate, au absolvit studii universitare şi sunt,
cred eu, aproape de ceea ce înseamnă cunoştinţele şi performanţele medicilor.
Un lucru foarte important este statutul acestora, respectul şi aprecierea
muncii lor sunt esenţiale pentru dezvoltarea corectă şi, evident, îngrijirea
cât mai bună, a copiilor. Medicul specialist stă o jumătate de oră – o oră pe
zi cu bolnavul în spital, dar douăzeci şi trei de ore stau asistentele şi
acestea trebuie să înţeleagă şi să simtă exact gesturile necesare, utile şi în
acelaşi timp şi ideile pe care medicul specialist le doreşte a fi puse în
practică.
– Copiii,
astăzi, sunt bolnavi?
–
Trag un semnal de alarmă, copiii sunt
bolnavi, dar sunt din ce în ce mai puţini. Este o problemă de interes naţional
şi observ că este tratată cu apatie maximă. În România, natalitatea s-a prăbuşit
în ultimii douăzeci şi trei de ani. În momentul de faţă, nu mai există niciun
judeţ din România cu spor natural pozitiv. La nivel naţional, se moare mai mult
decât se naşte, ceea ce înseamnă că în douăzeci-treizeci de ani românii vor fi
minoritari în ţara lor. Ideea este că natalitatea, aşa scăzută cum este ea, nu
se realizează pe seama păturilor sociale favorizate ale populaţiei, ci pe
populaţiile cele mai sărace, cu diverse probleme, inclusiv psihice, care fac şi
câte zece copii. Pe de altă parte, oamenii inteligenţi, cu un genom pozitiv,
aleargă după bani, după carieră şi fac copii puţini. Fetele, din dorinţa de
autonomie, se mărită după 30 de ani şi după ce au consumat anticoncepţionale şi
nu prea mai rămân gravide. Iată că putem
vorbi şi despre infertilitate sau sterilitate, probleme care, pe termen lung,
vor avea efect devastator asupra natalităţii. Şi, acum, mă întorc la
întrebarea dumneavoastră. Sigur, sunt bolnavi copiii între zero şi un an,
sugarii, dar sunt bolnavi, de asemenea, copiii ale căror mame sunt plecate în
străinătate, pentru că aici este o componentă psihică, frustrarea, izolarea
copilului faţă de mamă, atunci când el are nevoie maximă de ea.
– Câteva concluzii ale manifestării?
–
Cred că a fost un succes din punct de vedere profesional, prin faptul că s-au
discutat aspecte practice, de exemplu, de gastroenterologie, deci patologie
digestivă, cea mai frecvent întâlnită la copii. Un alt câştig este că am oferit
acces la conferinţă multor cadre didactice tinere. Un astfel de eveniment nu
poate fi decât un mod pragmatic de formare şi afirmare a tinerilor de azi,
specialiştii de mâine.
În
paralel cu Zilele pediatriei ieşene „N. N. Trifan“, s-au desfăşurat şi conferinţa
„Abordări interdisciplinare în tulburările de limbaj la vârsta copilăriei“ şi
workshopul „Exemple de bune practici în terapia tulburărilor de limbaj“,
organizate de UMF „Gr. T, Popa“ Iaşi, Centrul judeţean de resurse şi asistenţă
educaţională şi Colegiul naţional al logopezilor „Oraţio“. Preşedintele
conferinţei a fost dr. Georgeta Burlea, de la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi.
Participanţii au concluzionat că trebuie creat un cadru legislativ adecvat
pentru formarea teoretică şi practică a specialiştilor terapeuţi în domeniul
logopediei. În Uniunea Europeană, logopezii sunt pregătiţi prin colegiile de
logopedie (francezii le numesc „Écoles
d’Orthophonie“) sau institutele de logopedie din cadrul universităţilor de
medicină. Este necesară recunoaşterea profesiei prin lege, pentru ca toate
persoanele, indiferent de logopatia de care suferă, să beneficieze de asistenţă
de specialitate. Logopezii astfel pregătiţi vor putea diagnostica, trata şi
prognoza corect tulburările de limbaj şi vor putea participa, individual sau în
cadrul echipelor interdisciplinare, la proiecte de cercetare cu aplicabilitate
largă în sănătate.