Conferința
„O jumătate de veac în serviciul medicinii legale“ a adus pe scena Teatrului Național
un om care a îmbrățișat medicina, de jumătate de secol, atât de strâns încât
nici în pragul pensionării nu i-a dat drumul. Profesorul Vladimir Beliș este o
somitate în domeniul său. Vocația, entuziasmul și forța sacrificiului explică
palmaresul de titluri și distincții: doctor în științe medicale din 1967,
membru titular al Academiei de Științe Medicale din 1995, membru al Academiei
internaționale de medicină legală din 1973, grad de mare ofițer conferit pentru
contribuții la elaborarea legii transplantului de organe, cursuri de medicină
legală la universități de renume din țară, peste 185 de lucrări și comunicate
publicate, multe, multe monografii și lista nu se încheie aici.
De
ce ar alege cineva medicina legală? Întrebare ușoară, răspuns (aproape) deloc
intuitiv. „Tânărului care pășește în lumea medicală în niciun caz nu îi trece
prin minte că va face medicină legală. De ce? Pentru că visează la o poziție
socială, pentru că își dorește o situație materială bună și mai puțin, deși ar
trebui să fie pe primul loc, pasiunea pentru îngrijirea unui bolnav. Îi trece
cuiva prin cap a face medicină legală? Nu!“, spune Beliș. Dragostea pentru
această meserie i-a fost insuflată de profesorul Teodor Vasiliu. Lecțiile ținute
de acesta l-au pasionat de așa manieră încât, deși a terminat facultatea de
pediatrie, a devenit apoi medic legist.
În
medicina legală, poți afla adevărul, dar nu știi cât bine poți să faci, de
fapt. Gândiți-vă la cei care recuperează trupurile neînsuflețite, la cei care
depistează cauza morții. Oare câtă recunoștință primesc de la aparținători? Să
admitem, nicio familie nu se împacă cu ideea că a pierdut.
Preț
de două ore, în cadrul conferinței s-au atins subiecte precum erorile care s-au
făcut în cazul autopsiei lui Mihai Eminescu, cazuri sângeroase din istoria
criminalisticii și medicinii legale (tremură cineva la numele Râmaru?), detalii
despre prelevarea de ADN și intervenția medicului legist, despre dedesubturile
autopsiei medico-legale, obligatorie în caz de moarte violentă sau suspectă.
Facem
un exercițiu de imaginație. O persoană decedează prin infarct miocardic în
timpul nopții și cade pe carosabil. E întuneric, trece peste el o mașină.
Bineînțeles că vinovat este șoferul, nu? Leziunile de pe corpul victimei sunt
grave și în mod cert ar duce la moarte. Numai că nu ele sunt cauza morții.
Atunci cum ne lămurim? Păi, vine medicina legală și spune că leziunile astea
grave nu au caracter vital – dacă persoana trăia, organismul ar fi reacționat
prin niște modificări macro- și microscopice. Un cadavru nu dezvoltă niciodată
o vânătaie. Oricât de profundă ar fi rana, ea nu sângerează. Nici dacă-l
decapitezi.
Știință
într-o continuă ascensiune, medicina legală și-a dezvoltat propriile
subspecialități, devenite în timp specialități de sine stătătoare. Așa am aflat
despre psihiatria judiciară, care servește justiția ori de câte ori se petrece
o faptă penală. „Medicina dux et auxilium justitiae“ (medicina este ajutorul
justiție, nu auxiliarul), sintagmă a lui Mina Minovici. Mai pe înțelesul
tuturor, justiția întreabă: era zdravăn la cap?; psihiatria judiciară răspunde.
Vorbim despre cazurile de viol, patologia sexuală și nu numai.
Cele
mai tragice evenimente la care a luat parte profesorul Beliș au fost cutremurul
din 1977, când INML a primit 1.500 de morți, și Revoluția, când au fost aduse
aproape 500 de cadavre. „Nu mai era loc să îi pui decât în curte, unii erau de
nerecunoscut și trebuiau utilizate metode criminalistice de identificare.“ Tot
zguduitoare a fost pentru el și vestea demolării primului institut medico-legal.
Profesorul crede că decizia lui Nicolae Ceaușescu a fost una dintre cele mai
grave erori.
Agresiunea
asupra corpului medical a devenit din ce în ce mai mare de-a lungul timpului,
iar acuzațiile de malpraxis s-au înmulțit. Beliș vine cu o perspectivă
echilibrată: a investiga, a ancheta, a se opri asupra unei erori profesionale medicale nu este la
îndemâna oricui. Puterea de înțelegere a unui profesionist față de alt
profesionist în ceea ce privește un act medical, din punct de vedere civil, dar
și juridic, depășește media.
Am
scris textul ăsta cu sânge cald despre
„sânge rece“. Despre o ramură a medicinii privită cu un scepticism nefondat și
despre un om care a încercat de-a lungul unei cariere de 55 de ani să
demonstreze cât de importantă este ea pentru viața publică. Medicina legală nu
e o disciplină respingătoare, ingrată ori sinistră. Din contră, e palpitantă și
vie, servește binelui și adevărului. E modul prin care moartea se bucură că
ajută viața.
