Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Din dorinţa de a reda medicului de familie demnitatea

Viața Medicală
Iftimie NESFÂNTU luni, 14 noiembrie 2011

A şaptea ediţie a conferinţei naţionale „Medicina de familie – prima linie în asistenţa medicală“, de la Brăila, s-a remarcat prin selecţia atentă a temelor şi a celor invitaţi să conferenţieze, astfel încât să ofere rezolvări pertinente unor întrebări şi situaţii frecvent întâlnite în practică. Dl Iftimie Nesfântu prezintă recomandări oferite „la cald“ de câţiva dintre vorbitorii invitaţi de medicii de familie brăileni.

 

Mai erau câteva luni până la conferinţa naţională „Medicina de familie – prima linie în asistenţa medicală“. În câteva mesaje, medici din ţară mă întrebau dacă şi anul aceasta voi merge la Brăila. Fiind aglomeraţi cu fel şi fel de activităţi, strâmtoraţi ori luptându-se cu birocraţia sufocantă, unii dintre cititorii săptămânalului nostru s-ar fi bucurat să ştie că vor rămâne măcar cu o prezentare a evenimentului şi cu eventuale informaţii utile pentru activitatea lor. „Puteţi găsi informaţii şi pe net“, am răspuns eu unor mesaje. „Da, dar nu sunt precum cele din Viaţa medicală. De pe net nu prea ai ce alege“… 

Alfa şi omega în relaţia cu pacientul

   La ce foloseşte medicilor de familie o asemenea prezentare? am întrebat-o pe dna prof. dr. Corina Găleşanu, de la Clinica de Endocrinologie a UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi.
   – În primul rând, aţi auzit şi întrebările adresate în sală, să se lămurească asupra a ceea ce au sau nu dreptul să facă, să prescrie. Apoi, trebuie să ştie exact cum să facă urmărirea unui pacient cu osteoporoză. Medicii de familie sunt începutul şi sfârşitul, alfa şi omega în relaţia cu pacientul. Ei trebuie să fie şi bine informaţi şi capabili să se orienteze pe o plajă extrem de largă a patologiei; ei trimit – în afară de cazurile ce ajung la urgenţă – pacienţi către medicul specialist şi tot ei vor continua supravegherea şi administrarea medicaţiei. Urmăresc pacienţii un an, doi, cât e nevoie, de multe ori până la sfârşitul vieţii. Sunt, într-un fel, „îngeri păzitori“. CinevaProf. dr. Corina Găleşanu poate să-şi schimbe medicul specialist, apare o altă boală, o intervenţie chirurgicală… Medicul de familie rămâne acelaşi; el trebuie să cunoască toată istoria medicală, ştie în fiecare moment ce să-i recomande, unde să-l trimită, cum să-l ajute. Şi pentru o patologie cum este osteoporoza, care începe undeva după 50 de ani şi pacienta trăieşte 80 sau 90 de ani, iată, o perioadă de jumătate din viaţă trăieşte în postmenopauză, cu toate consecinţele ce derivă de aici.
   Este datoria medicului de familie să facă şi prevenţie?
   – Ar fi obligatoriu să facă; am şi vorbit despre asta, prevenţia începe din copilărie, apoi pubertate, apoi femeia gravidă, şi după aceea în jurul vârstei de 20–25 de ani, când avem masa osoasă maximă şi când e necesar să prevenim pierderea de masă osoasă prin exerciţii, aport de calciu şi vitamina D, reducerea alcoolului, a cafelei, factori care scot din organism calciul şi distrug masa osoasă.
   Aţi amintit de pacienţi care ajung cu necroze avansate la clinică. Care sunt cauzele?
   – Asistentul medical nu cunoaşte întotdeauna cum să administreze medicamentul, apoi este frica aceea, este un timp foarte scurt de injectare şi de frică să nu depăşească timpul, nu sunt atenţi că este o injecţie paravenoasă şi nu intravenoasă. Este vorba de administrarea medicamentului ibandronat, care într-o variantă se administrează prin injecţie, odată la trei luni, şi acesta din nefericire a dat multe necroze. Şi pacienţii, de frica necrozei, vin la spital, acolo unde s-a iniţiat terapia, să-şi facă injecţia.

Pe adolescenţi nu-i poţi convinge cu mesaje

   Un studiu populaţional inedit efectuat pe parcursul anilor şcolari 2009/2010 şi 2010/2011, antrenând un număr de 53.974 de copii şi tineri, din care 13.083 (24%) cu probleme de sănătate, a fost prezentat de dna dr. Cornelia Stancu, şefa Biroului siguranţa alimentelor din Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi. Cele prezentate, metodologia, rezultatele şi concluziile au impresionat auditoriul, dovedind cât de necesare sunt astfel de abordări, ce pornesc de la condiţiile Dr. Cornelia Stancuexistente în şcoli şi în comunităţile din care vin elevii.
   Un astfel de studiu aduce şi observaţii suplimentare, pe lângă cele strict urmărite de o anumită grilă metodologică. Ne puteţi da un astfel de exemplu?
   – Sunt mai multe observaţii reţinute de echipa care a participat la realizarea cercetării. Printre altele, deşi în şcoli s-a interzis consumul de produse de tip fast-food prin ordinul MS, copiii continuă să vină cu astfel de produse de acasă. Şi, evident, le consumă.
   Şi concluzia?
   – Pe adolescenţi nu-i poţi convinge cu mesaje. Dacă întreaga familie nu va adopta acelaşi stil de viaţă şi alimentaţie, pentru ca elevul să treacă mai uşor peste pofta de cartofi prăjiţi sau alte mâncăruri de tip fast-food, nu se va putea realiza educaţia copiilor privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
   La ce foloseşte un astfel de studiu populaţional?
   – Concluziile cercetării vorbesc de la sine. Am găsit diferenţe semnificative de patologie între copiii din mediul urban şi cei din rural, o frecvenţă în creştere pentru boli ale sistemului nervos (deşi există, mai ales în şcoli din mediul urban, psihologi şi psihopedagogi), obezitate, boli ale ochiului, oaselor etc. apărute încă din anii de şcoală. Dacă nu sunt cunoscute şi nu se intervine din timp, toate acestea vor duce la creşterea riscurilor pentru populaţia adultă de mai târziu.

Avem vârsta arterelor noastre

   Dna prof. dr. Daniela Bartoş, prezentă la Brăila de mai mulţi ani consecutiv, a venit cu experienţa proprie dintr-o secţie de urgenţă binecunoscută, din Bucureşti.Prof. dr. Daniela Bartoş
   – E o temă necesară şi de actualitate, ne-a mărturisit dna profesor. Sincopa nu apare doar la persoanele vârstnice, ci şi la tineri, uneori cu aceleaşi implicaţii patologice şi cu o severitate chiar alarmantă. Regăsim sincopa la 3–5% din pacienţii care ajung la camera de gardă şi mai bine de jumătate din aceştia vor necesita o internare. Vorbim despre cazuri frecvente, care necesită şi timp dar şi echipamente, aparatură pentru explorare. Pe măsură ce înaintează în vârstă, tot mai mulţi pacienţi se prezintă cu o astfel de patologie. Şi o altă remarcă: femeile sunt pe primele locuri. Sunt observaţiile noastre, confirmate de marile studii statistice. Iată suficiente motive ca să prezentăm tema într-o astfel de conferinţă, ajutându-i astfel şi pe medicii de familie să o recunoască şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză.
   Puteţi descrie un caz mai puţin obişnuit?
   – O doamnă în vârstă – am internat-o recent – a făcut o sincopă la biserică. Din fericire, în acea biserică era şi un medic de familie, care a ştiut despre ce este vorba şi a trimis-o imediat la noi.
   De ce apare mai ales la vârstnici? Am remarcat din expunerea dv. că la persoanele peste 70 de ani frecvenţa sincopei este de două sau chiar patru ori mai mare decât la tineri sau maturi.
   – Există o serie de modificări fiziopatologice legate de vârstă ale vaselor sanguine şi cordului. Rigiditatea arterelor noastre creşte odată cu vârsta. Totodată, scade eliberarea unui element vasodilatator şi creşte eliberarea de endotelină, ceea ce determină alterări în adaptarea circulaţiei, nu numai la nivel periferic şi cardiac, ci şi la nivel cerebral. Tabloul este însă cu mult mai complex, pe lângă astfel de modificări se adaugă comorbidităţi, mult mai numeroase pe măsură ce înaintăm în vârstă. Diabetul zaharat, de pildă, este însoţit de polineuropatie senzitivă, iar aceasta, la rândul ei, favorizează episoadele de hipotensiune arterială, ducând uneori până la comă. Apoi, insuficienţa cardiacă, boala cardiacă ischemică, alte afecţiuni cerebrovasculare… Vârstnicii iau diverse tratamente pentru toate aceste comorbidităţi: sedative, diuretice, vasodilatatoare, medicaţie antihiper-tensivă, tot de noi, medicii, recomandată, şi apoi ne întâlnim şi cu efectele acestei medicaţii.
   Ce le recomandaţi medicilor care ajung în faţa unui asemenea tablou?
   – Noi am elaborat un algoritm complex, l-am şi prezentat în sală. Anamneza trebuie să fie foarte atent condusă, cunoscând circumstanţele în care s-a produs sincopa putem avea 75% din informaţiile necesare pentru a stabili un diagnostic corect. Este vorba de aşa numita „orientare diagnostică“: când a apărut? în ce condiţii? în ce poziţie se afla pacientul în momentul apariţiei? ce făcea în acel moment? Şi verificăm factorii predispozanţi: în general, astfel de manifestări apar în spaţii închise, în biserică, în autobuze. Dacă au avut sau nu semne premonitorii: greaţă, disconfort, transpiraţii, tulburări de vedere, palpitaţii ori dacă apariţia sincopei a fost însoţită de alte semne. Apoi, este extrem de important ce ne spun martorii: a căzut brusc, ca o scândură, sau a încercat să se aşeze, să se sprijine de ceva. Unele indicii ne duc spre lipotimie, altele spre sincopă. Apoi, o eventuală paloare ori semne de cianoză…

Experienţa medicului este precumpănitoare

   – Se vorbeşte mai mult, în ultima vreme, despre diferenţele dintre bărbaţi şi femei, şi-a început expunerea dl prof. dr. Gabriel Ungureanu, de la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi.
   Şi nu este aşa?! l-am întrebat în pauză.
   Prof.dr. Gabriel Ungureanu– O să vă răspund cu o glumă. La un congres, medical bineînţeles, când vorbitorul a încheiat, spunând că „între femei şi bărbaţi este o foarte mică diferenţă“, din sală s-a ridicat un participant în stare ebrietate, spunând: „Hâc! Trăiască totuşi «mica diferenţă»!“.
   De ce aţi ales să vorbiţi despre particularităţile patologiei cardiovasculare la femei?
   – Astăzi, când populaţia globului creşte ameţitor de repede, sporeşte şi segmentul „vârstei a treia“, creşterea se face pe seama vârstnicilor. Şi ştim, tot din statistici, despre o diferenţă între durata medie de viaţă la bărbaţi şi la femei. La această grupă de vârstă, majoritatea o reprezintă femeile. Creşte speranţa de viaţă şi în acelaşi timp descreşte natalitatea. Iar România este una dintre ţările cu asemenea probleme. Suntem în topul ţărilor cu o dinamică rapidă de scădere a populaţiei, pe locul al optulea, Rusia fiind prima. Sunt date furnizate de serviciile demografice ale ONU. O altă tendinţă – exprimată şi de aceste statistici şi de interes pentru noi – este ponderea tot mai mare a bolilor cronice; problema este mai nuanţată, creşte malnutriţia prin alimentaţie dezechilibrată şi excesivă caloric. Cum se reflectă schimbările din structura populaţiei în problemele de sănătate este un aspect important şi am nuanţat acest lucru chiar în expunerea mea. De asemenea, apare o schimbare a raportului între populaţia activă şi populaţia susţinută – copii, tineri şi vârstnici. Şi creşte şi povara asistenţei sociale. În 1970, în ţările civilizate erau patru activi la un pensionar, acum sunt doi activi la un pensionar. Iar în România, ştiţi că activii sunt mai puţini decât pensionarii. Statul a pensionat anticipat, fără reconversia forţei de muncă, a permis pensionări medicale abuzive şi nejustificate, făcute cu complicitatea Guvernului, a preferat să aibă pensionari şi nu şomeri, fondul de pensii a fost cheltuit. O bună parte a populaţiei active a fost transformată în populaţie asistată. (…) Speranţa de viaţă în România este undeva pe ultimele locuri: 75,6 ani la femei şi 68 de ani la bărbaţi, în comparaţie cu Japonia: 85, respectiv 78 de ani! Dacă traducem asta, înseamnă că şi media de vârstă la care încep să apară probleme mari de sănătate diferă. Şi, iată, dintr-o dată, o diferenţă semnificativă, de şapte-opt ani între femei şi bărbaţi. Dacă ne raportăm la un alt indicator, expectanţa privind viaţa sănătoasă, putem observa că în Japonia aceasta este mai mare cu 12 ani decât la noi, păstrând aceleaşi diferenţe între bărbaţi şi femei. Dar să revenim la problemele noastre de sănătate. Dacă pe acest fundal socio-economic şi cultural adăugăm principalele cauze de deces în România (statistica este din anul 2000): bolile cardiovasculare 61,7%, tumorile maligne 14,6%, accidente, traumatisme, otrăviri 6,3%, bolile aparatului respirator 5,9% şi bolile aparatului digestiv 5,9%, veţi înţelege de ce am ales ca temă a expunerii mele particularităţile patologiei cardiovasculare la femei. O serie de false mituri au dus la neglijarea femeilor, considerându-se că multe boli sunt mai puţin severe şi mai rare la sexul feminin. În realitate, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces şi la femei, şi în ţările civilizate şi la noi. Este la fel de adevărat că manifestările clinice apar cu circa zece ani mai târziu la femei decât la bărbaţi, ceasornicul biologic al femeii merge mai încet. Şi dacă o doamnă spune că are cu zece ani mai puţin, ea de fapt are perfectă dreptate… Ulterior, păstrând acest decalaj, curba mortalităţii evoluează paralel la femei şi bărbaţi, proporţional cu vârsta.

Întâmplările adevărate pot convinge mai uşor

   Dnii dr. Viorel Pătraşcu (Piteşti) şi dr. Mircea Bârsan (Bucureşti) au prezentat lucrarea Melanomul malign – incidenţă, forme clinic, profilaxie.
   De ce aici, la conferinţa de la Brăila, o asemenea temă?
   – S-a ajuns în prezent la o frecvenţă alarmantă a melanomului malign. În toată lumea este o nenorocire. Cu toate semnalele de alarmă trase în ultimii ani chiar şi în presa românească, se vorbeşte foarte puţin despre ce ar trebui să facem pentru a nu ne mai confrunta atât de des cu această formă înspăimântătoare de cancer ori despre cea mai potrivită atitudine terapeutică în faţa unui caz nou.
   În expunere, aţi apelat şi la câteva relatări ale unor situaţii reale. De ce?
   – Când povesteşti lucrurile, se reţine mai bine. O poveste are alt impact şi asupra unui pacient şi asupra unui medic. Am văzut, în 1978, un caz dramatic în clinica unde făceamDr. Viorel Pătraşcu secundariatul. O femeie superbă – avea la acea vreme vreo 45 de ani – fusese operată cu zece ani înainte pentru o aluniţă banală. Histopatologic, s-a dovedit că aluniţa era melanom malign. Pacienta lucra în presa centrală, era o persoană informată. Când a auzit prognosticul, soţul ei a făcut infarct şi a murit. Într-o vreme când nu se făcea imunomodulare, când nu exista interferon şi niciunul din componentele arsenalului terapeutic de astăzi, femeia aceasta a avut noroc, a supravieţuit, s-a recăsătorit în următorii doi-trei ani şi, după alţi zece ani, s-a îndrăgostit de un alt bărbat mai tânăr decât ea şi a făcut greşeala vieţii. După zece ani cât a dus un melanom adormit, a plecat cu partenerul la mare. În următoarele două luni, avea deja metastaze multiple, pulmonare, cerebrale şi a murit în nişte chinuri cumplite.
   Cum procedaţi când vine la dv. un pacient cu melanom?
   – Nu m-am hazardat niciodată să fac o intervenţie în asemenea cazuri. După un astfel de diagnostic, am trimis pacienţii la o clinică de specialitate. Aşa se face în toată lumea. În urmă cu o lună, vă dau doar un exemplu, un prieten a venit la mine, având sub un perciune o tumoră neagră, mică, nu mai mare decât o măslină. „Cum e posibil să stai aşa?“ l-am întrebat. „40 de ani m-am bărbierit peste acea aluniţă“. „De ce n-ai venit la timp?“ Nevastă-sa îi spusese să meargă la un medic specialist. „N-am crezut că poate fi aşa de periculos!“ L-am trimis la Bucureşti, a fost refuzat în trei clinici mari de chirurgie, deoarece avea metastaze ganglionare de o parte şi de alta…
   Nu aţi venit singur la Brăila…
   – Da, am venit împreună cu un mare dermatolog şi prieten, dl dr. Mircea Bârsan, din Bucureşti, membru de onoare al Societăţii Române de Dermatologie, (…) care face parte dintr-un colectiv ce editează un atlas al melanomului malign, în mai multe volume, cu o serie impresionantă de fotografii. Credem şi sperăm că această prezentare poate ajuta medicii de familie să recunoască şi apoi să îndrume eventualii pacienţi către clinicile de specialitate. O intervenţie corectă, avizată, înseamnă în cele mai multe cazuri salvarea unei vieţi.
   De ce trebuie ca medicul de familie să cunoască astfel de cazuri?
   – Ca să-l poată salva pe acel om. Se intervine „la rece“. Vine o mamă cu un copil la medicul de familie. Puştiul are 14 ani. Face karate. Are 50 de nevi. Îi numeri. Şi-i spui: „Terminaţi cu acest sport. Daţi-l la tenis, la înot, orice alt sport. Altfel, e posibil să aibă necazuri“. O să zică: „Domnule, nu vrea să se lase de karate“. Atunci eu le înconjur cu pixul şi-i spun: „Vă duceţi din partea mea la chirurg“. Trebuie să-i trimiţi la chirurgi de copii. La Piteşti, lucrez cu un chirurg care-i primeşte pe cei trimişi şi scoate aceste formaţiuni înainte ca ele să devină un risc major. Sfatul e simplu: te duci de două ori pe an la dermatolog şi el va decide ce „aluniţă“ are un potenţial de risc şi trebuie excizată. Sigur, medicul de familie trebuie informat, să ştie cum să-i vorbească omului.

Teme atent alese

   – Semnalele pozitive primite la ediţiile anterioare, ne-a mărturisit dna dr. Viorica Naumov, preşedinta SMMG/MF Brăila, ne-au determinat să continuăm. Orice om se bucură când ceea ce face este apreciat. Am ţinut şi ţinem ca medicii de familie să-şi păstreze şi să-şi consolideze demnitatea profesiei. Îmbucurător, au participat colegi din judeţele Sibiu, Mehedinţi, Olt, Constanţa, Tulcea, Iaşi, Bihor, Botoşani, Bacău, Constanţa, Maramureş şi, bineînţeles din cele limitrofe judeţului Brăila şi din Bucureşti.
   Cum aţi ales tematica?
   – Încă de la începutul anului, ne-am gândit la patologia frecventă în practica MF şi am optat pentru pediatrie, bolile sistemului cardiovascular, reumatologie. Indiferent de suferinţa pe care o are, pacientul se adresează prima dată medicului de familie şi acesta trebuie să fie informat la zi şi despre patologia proprie altor specialităţi. Aşa încât am inclus în program şi dermatologia, şi otorinolaringologia. Anul acesta am avut bucuria şi onoarea de a audia prezentări ale unor medici de renume, mulţi dintre ei cadre universitare, din Iaşi, Bucureşti, Constanţa: dl prof. dr. Gabriel Ungureanu, prezent la toate cele şapte ediţii, dnele prof. dr. Daniela Bartoş şi dr. Cornelia Stancu, prezenţe deja familiare medicilor de Dr. Viorica Neumovfamilie. La fel, dl prof. dr. A. G. Dimitriu şi dna dr. Lavinia Dimitriu, dnele prof. dr. Corina Găleşanu, prof. dr. Evelina Moraru, conf. dr. Cornelia Ursu (Iaşi), conf. dr. Olga Surdu (Constanţa), dnii conf. dr. Mircea Mănuc (Bucureşti) şi dr. Lucian Lăpuşneanu (Brăila), prin lucrările prezentate, au incitat auditoriul la întrebări şi discuţii. Dna dr. Gabriela Stoleriu (Iaşi), dnii dr. Viorel Pătraşcu (Piteşti) şi dr. Mircea Bârsan (Bucureşti) au susţinut prezentări de dermatologie urmărite, aşa cum aţi văzut, cu viu interes. Şi ţin să vă mulţumesc că ne-aţi făcut această recomandare şi ne-aţi ajutat să-i contactăm. Rareori avem prilejul să ne întâlnim cu astfel de prezentări clare, documentate. Ca şi în ceilalţi ani, au fost şi medici de familie: dna dr. Daciana Toma, dl dr. Paul Şerban. Cu lucrări de actualitate. I-am încurajat de fiecare dată să participe, să vorbească şi colegilor despre împlinirile lor. Ascultându-i, văzând imagini sau filme ce înfăţişează activitatea din cabinete medicale individuale, unele chiar model, vor fi încurajaţi şi ceilalţi să facă mai multe.

   Ce ne puteţi spune despre Ziua „Ana Aslan“, manifestare asociată conferinţei?

   – Primelor două zile de comunicări ştiinţifice li s-a adăugat a treia, emblematică deja pentru conferinţa noastră: Ziua „Ana Aslan“, desfăşurată, la a treia ediţie, sub motto-ul „Să dăm viaţă anilor şi ani vieţii!“. A fost deschisă de o frumoasă expunere: „Medicina longevităţii – medicina antiaging“, susţinută de dna conf. dr. Luiza Spiru (Bucureşti). Nu mai e nevoie să aduc argumente pentru rostul unor astfel de prezentări. Medicul de familie se confruntă tot mai mult cu pacienţi vârstnici, ponderea lor este în creştere, patologia caracteristică este mai frecventă. Şi, fireşte, tot medicul de familie este cel care, cunoscând pacienţii de pe lista sa şi consultându-i mai des, poate sesiza şi diagnostica tulburări specifice îmbătrânirii cerebrale. Ni s-a părut firesc ca această tematică să facă subiectul unei zile care să poarte numele Anei Aslan, ştiindu-se că Brăila este oraşul în care s-a născut. La această ediţie, echipa formată din dnele psih. Mona Blacioti, dr. Graţiela Baidac, dr. Alice Petrescu şi dl dr. Alexandru Sterea au adus informaţii utile, la zi. S-a adăugat şi o prezentare amplă a proiectului Brain aging, aflat în desfăşurare.
   Un mesaj pentru colegi?
   – (…) Ne-am străduit să fie o manifestare ştiinţifică reuşită. Am învăţat din greşelile anilor trecuţi, vom învăţa şi din cele de anul acesta. Şi pentru că nicio acţiune de amploare nu se poate face decât în echipă, permiteţi-mi să menţionez şi numele „coechipierilor“: dr. Marcela Vasilescu, dr. Daniela Măciucă, dr. Zoica Brăileanu, dr. Christiana Goanţă, dr. Ileana Brînză, ec. Laura Vasile, ec. Liliana Răducan.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.