Newsflash
Diverse

Endocrinologie de avangardă

de Prof. dr. Mihail COCULESCU - iul. 5 2013
Endocrinologie de avangardă
Ce putem spune despre impactul endocrinologiei în medicină după cele două mari congrese: ENDO 2013, al Societăţii americane de specialitate (The Endocrine Society), de la San Francisco, şi ECE 2013, al European Society of Endocrinology, de la Copenhaga? Noi, cei din ţara care a înfiinţat, în 1934, prima catedră de endocrinologie din Europa şi poate din lume, observăm cu satisfacţie cum cea mai veche societate academică de profil, din SUA (1916), reuşeşte, cu cei 16.200 de membri actuali, naţionali şi internaţionali, să demonstreze anual rolul de avangardă al acestui domeniu.
Congresul american a avut câteva ţinte principale: participarea sistemului endocrin la sindromul metabolic şi diabet; tiroida, ca sediu al unui cancer tratabil, precum şi ca glandă cu funcţie importantă pentru dezvoltarea cerebrală, încă din perioadele embrionară şi fetală ale gestaţiei; neuroendocrinologia fundamentală; celulele stem şi progenitoare în endocrinologia suprarenalei, pancreasului şi hipofizei; sindroame clinice frecvente în practică, tip sudoraţie cu/fără flush-uri; genomica şi epigenomica în endocrinologie.
Chirurgia metabolică a „deschis“ ambele congrese. Aceasta poate crea un om cu o nouă fiziologie a hormonilor gastrointestinali prin tehnica gastroenteroanastomozei în Y, ba chiar şi cu alte tehnici. Modificarea chirurgicală a tranzitului intestinal, iniţial creditată cu rol mecanic-restrictiv, pentru a corecta obezitatea, aşa-zisa chirurgie bariatrică, a trecut proba timpului. Se dovedeşte că modifică durabil pragul de saţietate, aportul de hrană, secreţia hormonilor enterali cum este GLP-1 (glucagon-like peptide), a ghrelinei, a acizilor biliari (R. J. Seely). Se modifică metabolismul intermediar, cu ameliorarea durabilă a diabetului tip 2. Chirurgia bariatrică a devenit chirurgie metabolică. Să reamintim că în acest an, American Medical Association şi Endocrine Society au stabilit că obezitatea este o boală, nu o variantă de viaţă a omului normal. Acest fapt are mare impact în politicile de sănătate publică şi de asigurări de sănătate. În acelaşi domeniu, „Reglarea epigenomică a ritmului circadian“ (M. Lazar) permite intervenţii experimentale în exprimarea genelor-ceas tisulare din adipocit, pentru ruperea echilibrului metabolic, independent de reglatorul central din nucleul suprachiasmatic, bogat în vasopresină şi independent de glanda pineală. Cercetări translaţionale corelează aceste date cu patologia somnului. Scurtarea perioadei de somn favorizează obezitatea şi diabetul (Van Cauter).
La nivelul medicinii moleculare, un simpozion asupra GPCR (receptorii cuplaţi cu proteinele G) a relevat asocierea unor variante de receptori multipli melatoninici MT2 cu diabetul zaharat tip 2 (R. Jockers); alt grup a evidenţiat un control prin feedback negativ al dopaminei asupra celulelor beta pancreatice prin receptorii D3 din acestea (D. Piston). În condiţii normale, acelaşi hormon acţionează simultan pe mai mulţi receptori diferiţi, ceea ce are implicaţii în farmacologie şi în sinteza de molecule clinic eficiente. De altfel, cu ocazia congresului s-a atras atenţia asupra noilor produse farmaceutice de uz uman şi a cercetărilor clinice multicentrice în desfăşurare. Dintre acestea, unele vor fi şi în ţara noastră, cum este studiul Prolor asupra efectului hormonului de creştere cu acţiune prelungită asupra adulţilor cu deficit de GH. Se ştie că acest tratament creşte masa musculară, rezistenţa osului şi scade masa adipoasă. S-au lansat şi produse cu efect de sincronizare a bioritmurilor (tasimelteon). Relaţia hormonilor sexuali şi a îmbătrânirii cu bilanţul energetic şi efectul pozitiv metabolic al hormonilor sexuali a fost prezentată pe mai multe modele translaţionale (W. Kohrt, R. Greep).
Conferinţele susţinute de R. G. Rosenfeld şi S. Tishkoff asupra evoluţiei dimensiunilor corpului uman, respectiv a genomicii diferenţiate a populaţiilor africane, ne-au atras atenţia, în condiţiile în care participăm la proiectul FP7 Medigene; acesta studiază efectul mediului şi al genomului asupra rezistenţei la insulină a populaţiilor mediteraneene imigrante, contemporane, inclusiv asupra românilor din Spania şi Italia. După datele de antropologie prezentate la Congresul de endocrinologie din San Francisco, influenţa mediului dictează talia/dimensiunea corpului mai mult decât multiplele efecte ale genomului. Din anul 1800 până în prezent, talia omului caucazian a crescut cu 50%, iar longevitatea cu 100%. În Europa, longevitatea maximă o au indivizii cu talie de 185–195 cm şi greutate 75–85 kg, iar supravieţuirea minimă – cei cu talia 160 cm şi greutatea 105 kg. Influenţa aportului de hrană şi a situaţiei economice par să fi fost hotărâtoare (R. Rosenfeld).
Tiroida a fost abordată într-un „Year in thyroid cancer“, dar şi în două excepţionale simpozioane de neuroendocrinologie – „Tiroida şi creierul“, „Tiroida şi sarcina“. Creşterea frecvenţei cancerului tiroidian diferenţiat este semnalată în toate ţările (S. I. Sherman). Succesul tratamentului cancerului tiroidian diferenţiat este incontestabil, iar aportul endocrinologiei moleculare şi al markerilor genetici, inclusiv gena BRAF V600E pentru stabilirea prognosticului este deocamdată în studiu. Indicarea terapiei cu iod radioactiv este foarte variată între endocrinologi, cu toate că există ghiduri terapeutice în continuă actualizare. În  formele refractare de cancer tiroidian diferenţiat, medicamentele sorafenib şi sunitinib cresc intervalul liber de boală, fără a prelungi semnificativ supravieţuirea, dar cu efecte secundare care scad calitatea vieţii. Pentru cancerul medular tiroidian, al cărui prognostic este rezervat, explorarea genetică a intrat în practica curentă. În schimb, succesele relative ale chimioterapiei cu vandetanib sau carbozantinib sunt acompaniate de efecte secundare majore.
Investigarea şi terapia bolilor tiroidiene în cursul gestaţiei, inclusiv a diabetului zaharat de sarcină, are controverse şi variante reflectate de ghidurile de consens. Este unanim admisă atenţia care trebuie acordată menţinerii unui nivel adecvat al tiroxinei libere materne în cursul gestaţiei şi a unui aport suplimentar de iod, cu cel puţin plus 150 µg pe zi, mai ales în regiuni, cum sunt şi în ţara noastră, care au deficit geoclimatic de iod. Evaluarea capacităţii cognitive, la câţiva ani după naştere, a copiilor la ale căror mame s-a evaluat statusul tiroidei în cursul gestaţiei, a fost publicată relativ recent de mai multe centre. Rezultatele s-au corelat cu nivelul TSH matern din săptămâna 12 a gestaţiei (J. Ravet). Rolul hormonilor tiroidieni în dezvoltarea cerebrală a copilului depinde şi de iodinazele creierului fetal şi de transportorii prin bariera hematoencefalică a fătului. În acest domeniu, deficitul unor transportori, recent demonstrat de colega Alexandra Dumitrescu (din Chicago), îndrumată de S. Refetoff, a clarificat etiopatogenia sindromului Allan-Herndon-Dudley (fapt citat în congres).
Datele de neuroendocrinologie fundamentală au făcut obiectul unui „Year in Basic Neuroendocrinology“ (S. Smith). În 2012, premiul Nobel pentru chimie s-a acordat caracterizării receptorilor µ pentru opioizi (Lefkovitz, Kobilka). Vizualizarea 3D a structurilor cerebrale, reglarea barierei hematoencefalice la nivelul mRNA pentru VEGF din tanicitele periventriculare (de către hipoglicemie), raportul funcţional inhibitor dintre neuronii cu AGRP şi cei cu oxitocină, în provocarea ingestiei de alimente, ca şi intervenţia oxitocinei în spectrul autismului sunt câteva din subiectele dezbătute. Efectul translaţional al acestor cercetări pentru psihoneuroendocrinologie este aşteptat cu interes de RPNES (Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie).
Celulele stem reprezintă o ţintă şi pentru endocrinologi. O conferinţă plenară a prezentat celulele stem suprarenale (G. Hammer), iar un simpozion a abordat ontogenia hipofizei, plecând de la celule SOX2 pozitive, şi arătând importanţa factorilor de transcripţie Notch (L. Raetzman). Comunicarea noastră de la Copenhaga s-a referit tot la prezenţa celulelor progenitoare SOX2 în  unele tumori hipofizare secretante, iar cea de la San Francisco, la tumorile monoclonale şi policlonale hipofizare, în încercarea de a descoperi motivul rezistenţei la tratament.
Congresul de la San Francisco s-a încheiat cu un „An endocrinologic în ştiinţele translaţionale: genomica secvenţializării ADN şi a bolilor“ (L B. Jorde). 15 µg de ADN sunt suficiente pentru a ne caracteriza genomul propriu şi a-l compara cu harta integrată a genomului uman, bazată pe integrarea a 1.092 de indivizi. O complexă bioinformatică genetică îşi spune cuvântul în această analiză.
Endocrinologia continuă să se situeze în zona medicinii de avangardă. Ambele congrese au acordat o atenţie deosebită medicinii translaţionale, adică acelei zone a cercetărilor experimentale fundamentale care se pot traduce în aplicaţii clinice privind patogenia, diagnosticul şi tratamentul bolilor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe