Vineri 3 februarie, în ciuda vremii
nefavorabile din toată Europa, peste 150 de medici au participat la Seminarul
de expertiză medicală organizat de EUMASS la Bruxelles. EUMASS (European Union of Medicine in Assurance and
Social Security) – UEMASS (Union
Européene de Médecine d’Assurance et de Sécurité Sociale), Asociaţia
Medicilor de Asigurări Sociale din Uniunea Europeană, a fost înfiinţată în anul
1973. Medicii români fac parte din această organizaţie începând din 2006, prin
două asociaţii profesionale: Societatea Română de Expertiză Medicală şi,
respectiv, Corpul Medicilor Experţi de Asigurări. Seminarul, ajuns la a X-a ediţie,
a fost organizat de prof. dr. Peter Donceel (K. U. Leuven, Spitalul Universitar
Sint Rafael) şi a fost găzduit de Institutul Belgian pentru Sănătate şi Asigurări
de Dizabilitate (incluzând indemnizaţiile pentru handicap, concediu medical şi
pensiile de invaliditate).
Profesorul Johan Vlaeyen (Research Group on
Health Psychology, de la Universitatea din Leuven) a deschis lucrările cu o temă
extrem de interesantă: dizabilitatea cronică şi tendinţa de evitare a fricii.
Cu ajutorul psihologilor, a fost delimitată semnificaţia fricii de durerea
propriu-zisă şi de modificarea funcţiei. De exemplu: mi-este frică să mă aplec
să ridic o greutate pentru că mă voi îmbolnăvi/mă va durea mai rău, dar pot să
o fac din punct de vedere fizic. Practic, cercetătorii au introdus un plan de
management al fricii, cu desensibilizare treptată, la fel ca în alergii.
Pacientul este antrenat să depăşească frica, să determine singur cât efort
poate face şi să se reîntoarcă la serviciu.
Continuând această idee, de recuperare a
capacităţii de muncă, profesorul Philippe Mairiaux, de la Universitatea din
Liège, a prezentat „modelul Sherbrooke“ de prevenire a dizabilităţii. Ideea a
apărut în Canada, unde pacienţii aflaţi în concediu medical erau contactaţi după
patru săptămâni, de către medicul de medicina muncii. După discuţii şi evaluarea
pacientului, acesta era sfătuit să se întoarcă la serviciu, fie la acelaşi loc
de muncă, fie în aceeaşi întreprindere, pe un loc protejat. După zece ani de
evoluţie a acestui model, care a fost adoptat în mai multe ţări europene, s-a
ajuns la următoarea schemă: pacientul este apelat telefonic fie de către medic,
fie de către asistenta din cabinetul de medicina muncii, care stabileşte o întâlnire
cu pacientul şi cu şeful direct al acestuia, după patru săptămâni de concediu
medical. Se stabilesc factorii care au determinat pacientul să ia concediu
medical şi condiţiile în care el se va putea întoarce la lucru. Pacientul poate
lucra doar patru ore (program redus) pentru o perioadă de timp, poate fi mutat
pe un alt loc de muncă sau actualul loc de muncă poate fi adaptat prin măsuri
ergonomice. Astfel, conform rezultatelor unui studiu realizat în Belgia, s-a
reuşit reducerea duratei concediului medical, mai ales pentru pacienţii cu afecţiuni
acute şi subacute. Pacienţii cu afecţiuni cronice au răspuns mai bine la
adaptarea locului de muncă, însă acestea sunt mai costisitoare pentru
angajator.
Prof. dr. Ben Nemery, de la Universitatea
din Leuven, a prezentat o reactualizare privind bolile profesionale pulmonare,
punând accentul pe rolul fumatului şi al noxelor profesionale, dar amintind şi
rolul factorilor de mediu de la domiciliu – acarieni, pulberi, mucegai.
Expunerea la noxe profesionale a fumătorilor creşte de peste 20 de ori riscul
de BPOC sau cancer pulmonar, faţă de un fumător neexpus. Profesorul Nemery a
evidenţiat noile meserii cu noxe profesionale. Muncitorii din industria textilă,
care lucrează cu nisip (sablare) pentru înălbirea blugilor, muncitorii din
industria electronică, în spaţiile de coating/acoperire a ecranelor cu cristale
lichide LCD şi din alte meserii (încă în studiu, dar trebuie confirmate).
Ultima lucrare a fost prezentată de dr. Wout
de Boer, de la Academy of Swiss Insurance Medicine, University Hospital of
Basel, şi s-a referit la Clasificarea Internaţională a Funcţionalităţii şi
evaluarea capacităţii de muncă (şi a dizabilităţii) în sistemul de asigurări
sociale. Dr. Wout de Boer conduce de peste zece ani cercetări în medicina de
asigurări, începând în Olanda, apoi continuând în Elveţia. A publicat trei cărţi
şi nenumărate articole în domeniu. În această lucrare a pus accentul pe
folosirea ICF în evaluarea pacientului care cere protecţie, respectiv drepturi
de asigurări sociale. Societăţile de asigurări manifestă tendinţa de a evalua
boala, dar în ultimul timp au pus pe primul loc capacitatea pacientului de a se
întoarce la muncă. Conceptul „return to
work“ devine astfel mai important decât stabilirea unor criterii pentru
fiecare boală, chiar dacă sunt ajustate după tipul de muncă – cu efort mic,
mediu sau mare.
În România se folosesc bareme şi criterii
pentru fiecare boală, încercându-se stabilirea unui procent de dizabilitate, în
funcţie de care pacientul este încadrat în gradul 3 de invaliditate
(dizabilitate 50–69%, poate lucra cu jumătate de normă), gradul 2 (dizabilitate
70–89%, nu poate lucra) sau gradul 1 (dizabilitate 90–100%, nu se poate
autoservi, este la pat sau are nevoie de un însoţitor).
În încheiere, secretarul general al EUMASS,
dr. Anette de Wind, din Olanda, a atras atenţia asupra unei noi idei care câştigă
teren, aceea de medic expert independent. Deja experţii tehnici sau contabili
sunt independenţi faţă de întreprinderea/persoana care cere expertiza, atât în
UE, cât şi în România.
Seminarul a
fost urmat de întrunirea Consiliului EUMASS, în care România este reprezentată
de patru membri. EUMASS are un comitet ştiinţific şi două grupuri de studiu, la
care participă şi medici români. Cel mai important este grupul de studiu pentru
aplicarea ICF la criteriile de evaluare a fiecărei boli. Pe site-ul www.eumass.com puteţi găsi propunerile
de criterii pentru câteva domenii. Din păcate, aplicarea ICF este greoaie şi nu
ştim dacă este posibilă în România, în condiţiile actualei legislaţii de asigurări
sociale. 
