Prezentarea
susţinută de prof. univ. Adriana Băban în
cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală din luna noiembrie,
s-a centrat asupra unei teme de mare actualitate în lumea medicală contemporană,
în special în peisajul medical românesc – „Determinanţi socio-culturali şi
psihologici în decizia de vaccinare“. Bazat pe o cercetare complexă şi de lungă
durată, studiul prezentat a supus analizei eşecul campaniei de vaccinare
împotriva virusului care se află la originea cancerului de col uterin, campanie
desfăşurată în ţara noastră în 2008. Având în vedere faptul că România se
clasează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte rata de mortalitate
datorată cancerului de col uterin, analiza cauzelor care conduc la refuzul unei
metode de prevenţie implementată cu succes în multe state europene şi americane
reprezintă un fenomen care merită o atenţie specială. Studiul prof. univ.
Adriana Băban se remarcă prin complexitatea cu care a abordat acest subiect,
supunând fenomenul de neacceptare a vaccinării unei interogări multiple, atât
din punct de vedere al factorilor individuali care modelează comportamentul
preventiv, cât şi al sumei complexe de factori sociali, economici şi culturali
implicaţi în deciziile privitoare la comportamentele preventive faţă de
cancerul de col uterin.
Prezentarea
a avut la bază patru cercetări principale: focus-grupuri cu mame ale căror
fiice se încadrează în grupa de vârstă eligibilă pentru vaccinare, interviuri
individuale cu medici, analiza mass-media privind informaţiile despre vaccinul
HPV oferite publicului şi analiza forumurilor de discuţii pe aceeaşi temă.
Această diversitate a unghiurilor din care a fost abordată problematica vaccinării
a permis obţinerea unor rezultate relevante, oferind răspunsuri care pot
contribui la înţelegerea adecvată a fenomenului de refuz al vaccinului, atât de
pregnant în ţara noastră.
Prima
campanie de vaccinare a avut loc în anul 2008, prin intermediul şcolilor,
România fiind singura ţară din Europa care a iniţiat un program de vaccinare
gratuită a fetelor de 10–12 ani. În cazul acestui vaccin s-a cerut acordul
scris al părinţilor, rata de acceptare fiind de doar 2,5%. Evident, campania a
înregistrat un eşec de proporţii, lucru care reflectă multiplele aspecte
deficitare în ceea ce priveşte organizarea programului, dintre care cea mai
relevantă este lipsa unei informări adecvate a părinţilor. Puşi în situaţia de
a se decide într-un timp foarte scurt dacă acceptă sau nu vaccinul şi neavând
la dispoziţie surse de informare specializate şi de încredere, părinţii fetelor
au refuzat, aproape în masă, vaccinarea.
În urma interviurilor realizate pe un eşantion
selectat din cadrul mamelor care au refuzat vaccinarea, au fost identificate câteva
din motivele care stau la baza acestui refuz. Majoritatea au adus în discuţie
posibilele efecte nocive ale vaccinului şi numeroase convingeri conform cărora
acesta ar putea produce infertilitate, paralizii, infecţii sau chiar deces. Pe
de altă parte, gratuitatea vaccinului a sporit lipsa de încredere a părinţilor,
întrucât mulţi dintre ei au ajuns la concluzia că fetele din România ar putea
fi simpli cobai, folosiţi în cadrul unor experimente. Mai mult decât atât,
introducerea acestui vaccin a fost văzută ca o afacere de proporţii, menită să
sporească profiturile marilor companii farmaceutice. Participantele la acest
studiu şi-au manifestat însă dorinţa de a obţine mai multe informaţii despre
acest vaccin, afirmând că ar fi dispuse să-şi schimbe atitudinea privitoare la
vaccinare, în cazul în care ar putea colabora cu medici în care să aibă
încredere şi despre care să fie sigure că nu sunt „vânduţi“ companiilor
farmaceutice, să fie tratate ca parteneri în procesul decizional, precum şi
nevoia de a discuta cu femei care şi-au vaccinat fetele şi care să le poată
oferi asigurări privitoare la lipsa de efecte negative ale vaccinului.
Din interviurile cu medicii de familie
reiese că atitudinea acestora pare să explice şi mai bine eşecul campaniei de
vaccinare, deoarece mulţi dintre ei s-au dovedit destul de nesiguri şi de
îngrijoraţi în legătură cu posibilele efecte nocive ale vaccinului. Cât priveşte
analiza articolelor despre vaccinare, apărute în presă în intervalul 2007–2012,
doar 25% din materiale au promovat o imagine pozitivă a vaccinului, tonul a mai
mult de jumătate fiind negativ sau extrem de negativ. În lipsa unei informări
adecvate a jurnaliştilor, aceştia au prezentat o gamă largă de posibile efecte
nocive ale vaccinului, insistând asupra ideii că tratamentul preventiv ar fi
insuficient testat. Investigarea grupurilor de discuţii din spaţiul virtual a
scos la iveală aceleaşi teme evidenţiate de interviurile realizate cu mamele
care au refuzat vaccinarea: pericolele potenţiale ale vaccinului, utilizarea
drept cobai a populaţiei din ţara noastră, încurajarea promiscuităţii sexuale,
afacerile „necurate“ ale marilor companii farmaceutice şi inutilitatea acestei
intervenţii.
Studiul
efectuat de prof. univ. Adriana Băban este impresionant prin acurateţea şi
subtilitatea cu care a surprins principalele cauze care stau la baza acestui
refuz de proporţii îngrijorătoare a vaccinării împotriva virusului care declanşează
cancerul de col uterin. Ca o concluzie finală a cercetării, lipsa de încredere
a populaţiei în sistemul actual de sănătate se dovedeşte a fi nucleul central
al atitudinii negative privitoare la companiile de vaccinare. La aceasta
contribuie superficialitatea (sau aproape inexistenţa) unei campanii adecvate
de informare şi promovare a unui comportament de sănătate.
