În perioada 19–22 septembrie a.c., la Iaşi,
s-a desfăşurat ediţia a zecea a Conferinţei de Pneumologie – INSPIR 2012, care
a programat prezentări ştiinţifice ale invitaţilor străini, sesiuni pe diverse
teme (nodulul pulmonar, fibrobronhoscopia flexibilă, renunţarea la fumat la
pacienţii cu afecţiuni respiratorii, durerea toracică, tuberculoza, manifestările
pulmonare şi otorinolaringologice ale refluxului gastroesofagian, bronhoscopia
intervenţională, explorarea imagistică a mediastinului), simpozioane de firmă şi
prezentări de postere.
Un deceniu INSPIR
La încheierea prezentărilor ştiinţifice, am stat de vorbă
cu dl prof. dr. Traian Mihăescu,
medic primar pneumolog şi preşedintele consiliului de administraţie al
Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, organizatorul reuniunii.
– Conferinţa
ieşeană sărbătoreşte în acest an a zecea ediţie. Ce rol joacă aceste reuniuni?
– Într-adevăr, de un deceniu, în fiecare an,
medicii pneumologi din judeţele Moldovei şi nu numai se întâlnesc la Iaşi, de
regulă la două-trei săptămâni după congresul Societăţii Respiratorii Europene
(ERS). Am avut aceste întâlniri la sfârşitul lui septembrie şi începutul lui
octombrie, în care să ne prezentăm activitatea, să ne punem la curent cu
ultimele noutăţi pe plan mondial şi să ne împărtăşim din experienţa activităţii
de zi cu zi. Iaşiul este bine situat şi pentru colegii noştri din Republica
Moldova şi sudul Ucrainei, astfel că, de câţiva ani, ne bucurăm să-i avem
printre noi şi să facem schimb de experienţă. Anul acesta am fost onoraţi de
participarea unor personalităţi precum profesorul Leonardo M. Fabri, fost preşedinte
ERS, profesorul Enrico Clini, un alt membru foarte activ al conducerii ERS, şi,
nu în ultimul rând, profesorul Peter Davies, care, pensionat recent, a ţinut un
„discurs de pensionare“ – 40 de ani în tuberculoză – aici, la Iaşi.
– Dv.
aţi prezentat importanţa determinării biomarkerilor expunerii la tutun la
pacienţii cu afecţiuni respiratorii. Despre ce este vorba?
– Este vorba despre o serie de determinante
biochimice, care ne ajută să vedem dacă pacientul fumează, dacă este într-adevăr
influenţat de terapeutică. Importante sunt şi sfaturile noastre, dacă există un
sindrom metabolic cauzat de fumat şi deci pacientul are factor de risc, îl
putem motiva să se lase de fumat. Apoi, vedem şi gradul de saturare a sângelui
în oxigen. Concret, obţinem o serie de informaţii care sunt intens utilizate
astăzi. Fumatul, practicat de 30% din populaţie, este o cauză majoră de cancer
pulmonar, perfect prevenibilă, dar greu de înlăturat, necesitând o muncă
permanentă şi deci mijloace de supraveghere, cum ar fi aceşti markeri.
Progrese în controlul tuberculozei
O sesiune importantă,
în cadrul evenimentului de la Iaşi, a fost cea dedicată tuberculozei. Temele
prezentate au inclus: aspecte particulare ale endemiei de tuberculoză în judeţul
Iaşi (dr. Adriana Sorete-Arbore, prof. dr. Traian Mihăescu); mortalitatea prin
tuberculoză în România (prof. dr. Cristian Didilescu, dr. Gilda Popescu, dr.
Nicoleta Cioran); renunţarea la fumat, o componentă terapeutică esenţială în
abordarea pacientului fumător cu tuberculoză (conf. dr. Antigona Trofor); a
positive collaboration over 10 years to adress tuberculosis in North-East of
Romania (dr. Brian Douglas). De asemenea, a fost prezentat un proiect educaţional
şi de asistenţă multidisciplinară, iniţiat de Asociaţia Română a Bolnavilor de
Tuberculoză.
La finalul sesiunii, i-am cerut mai multe detalii dlui prof. asoc. dr. Cristian Didilescu, de
la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ Bucureşti.
– Cum
apreciaţi conferinţa INSPIR, ajunsă, iată, la a zecea ediţie?
– Evenimentul ştiinţific jubiliar INSPIR Iaşi
este unul de excepţie, atât prin paleta largă de problematici pneumologice pe
care le-a abordat, cât şi printr-o participare a unor persoane cu autoritate în
domeniul pneumologiei, venite din Europa. Pentru că nu am lipsit de la nicio
ediţie, pot afirma că maniera de desfăşurare a reuniunii şi calitatea lucrărilor
au făcut să crească progresiv interesul medicilor pneumologi. De altfel, puteţi
constata prezenţa colegilor din multe centre din ţară, de la Constanţa până la
Cluj, de la Suceava până la Bucureşti. În plus, nu este doar o teoretizare, ci
se prezintă experienţa câştigată de persoane cu autoritate în domeniu, venite
din Europa sau din ţară. Personal, am moderat şi am participat cu o comunicare
la secţiunea consacrată tuberculozei.
– Oferiţi-ne
detalii despre aceasta.
– Am putut să constat un mozaic de probleme
pe care tuberculoza le pune la această oră în ţara noastră, abordate cu multă
responsabilitate. Prima comunicare, prezentată de dna dr. Sorete-Arbore,
referitoare la particularităţile tuberculozei în judeţul Iaşi, a fost o privire
atentă, exigentă asupra cazuisticii de tuberculoză, cu particularităţile care
au survenit de-a lungul timpului: apariţia medicamentelor antituberculoase,
apoi instalarea chimiorezistenţei, care ridică alte probleme controlului
tuberculozei... Un lucru foarte interesant în această comunicare a fost
abordarea problemei persoanelor fără adăpost, care nu s-a oprit la o simplă
constatare a fenomenului, precizându-se şi măsurile necesare, mai ales cele
legate de creşterea aderenţei la tratament. Tratamentul trebuie să se facă sub
directa observare a unui cadru medical, aceasta fiind şi cheia de boltă a
strategiei OMS Europa – DOTS (Directly
Observed Treatment Strategy). Aş reaminti că, atunci când s-a introdus DOTS
în România, faza-pilot, din 1998, s-a desfăşurat în judeţul Iaşi. Iar după ce
rezultatele au fost validate şi s-a câştigat un minimum de experienţă în
domeniu, DOTS a fost extinsă la alte patru teritorii, în 2000, ca apoi să fie
generalizată în toată ţara, până în 2005. A mai suscitat interes problema
fumatului şi a tuberculozei, prezentată de dna conf. dr. Antigona Trofor. Sigur
că tuberculoza este o boală infectocontagioasă, dar şi fumatul este un obicei dăunător,
care deteriorează anatomia şi fiziologia căilor respiratorii şi astfel
facilitează apariţia unui proces tuberculos. Rezistenţa este simţitor scăzută
din cauza fumului de ţigară, ceea ce face posibil ca bacilul Koch să se
dezvolte mai uşor decât la o persoană care beneficiază de o apărare naturală
integră. Se pune şi problema unei anumite metodologii de lucru pentru a
determina bolnavii de tuberculoză să abandoneze fumatul. În fine, lucrarea pe
care am prezentat-o a fost legată de mortalitatea prin tuberculoză, care
constituie un marker al gravităţii unei endemii tuberculoase. Trebuie spus că
am traversat o perioadă foarte grea, în care o serie de factori au determinat şi
încă mai determină un nivel de mortalitate care nu ne poate mulţumi. Este adevărat
că incidenţa tuberculozei a scăzut progresiv: după un vârf de 142,2 la suta de
mii, în 2002, s-a ajuns, printr-un trend constant, la descreştere – 82,8 la
suta de mii în 2011. Descreşterea se datorează concentrării controlului
tuberculozei pe depistarea cât mai precoce a cazurilor, pe educaţia în acest
sens a populaţiei, ca, la simptomele care pot evoca tuberculoză (tuse
persistentă, peste trei săptămâni, transpiraţii spre seară, oboseală, scădere
în greutate, lipsa poftei de mâncare, febră sau subfebră vesperală), să se
prezinte la medic. Aceasta este prima condiţie, regimul de depistare s-a
ameliorat.
– Ce
rol a avut regimul de tratament în această evoluţie?
– Eficientă a fost administrarea
tratamentului sub directa observare a personalului medical. Tratamentul durează
şase luni, are o primă fază intensivă, de două luni, în spital, cu administrare
zilnică, urmând alte patru luni de tratament în ambulatoriu, de consolidare, cum
îl numim, în care administrarea – în majoritate covârşitoare a hidrazidei şi a
rifampicinei – se face de trei ori pe săptămână, tot sub directa observare a
personalului medical, ca şi în faza intensivă. Altfel, există numeroase condiţii
ca bolnavul să abdice de la tratament, care oricum este de scurtă durată,
pentru că, în urmă cu 40–50 de ani, dura 20 de luni, doi ani... Acum, în şase
luni, ar trebui ca pacientul să fie vindecat. Există însă şi problema
bolnavilor cu forma multidrog rezistentă, care a alarmat structurile medicale
din întreaga lume. Bacilul a câştigat rezistenţă la hidrazidă şi rifampicină,
tocmai ca urmare a întreruperilor tratamentului. Chiar dacă în ţara noastră
nivelul de rezistenţă primară multidrog este de 2,9%, sub pragul de 3% care
trebuie să constituie o adevărată alarmă, noi luăm de acum măsuri care presupun
asigurarea unui tratament corect, sub directa observare, pe întreaga durată.
Iar dacă se ajunge la forma MDR, lucrurile se schimbă: trebuie alte
medicamente, de linia a doua, mai costisitoare, mai greu tolerate şi cu
regimuri de tratament de până la 24 de luni. În cele mai fericite cazuri, rata
de succes se ridică la 60–68%. Mai este şi problema infecţiei HIV. Noi
înregistrăm în jur de 200 de cazuri pe an de coinfecţie, sunt încă niveluri
destul de coborâte, dar nici acest lucru nu trebuie să determine vreo relaxare
sau atitudine concesivă faţă de fenomen. Una dintre măsurile importante luate
este aceea ca fiecare bolnav descoperit cu tuberculoză, internat într-o unitate
spitalicească, să fie testat HIV.
– Ne
mai putem aştepta la progrese în tratamentul tuberculozei?
– De aproape 50 de ani, avem aceeaşi osatură
de antituberculoase, principalul agent fiind rifampicina. Abia după anul 2000 a
fost impulsionată cercetarea pentru descoperirea de noi medicamente active. În
fond, ce se urmăreşte? Reducerea perioadei de tratament, aidoma altor boli
infecţioase. De ce s-a ajuns până în anul 2000? Deoarece, comparativ cu
medicamentele din alte domenii, descoperirea de medicamente antituberculoase nu
este profitabilă, pentru că tratamentul este, totuşi, ieftin: după datele
americane, un prim tratament de tuberculoză costă 15 dolari. Dar, cum spuneam,
după anul 2000, situaţia s-a schimbat, sunt 13 medicamente în diferite faze
clinice de studiu. Sunt progrese şi s-ar putea ca într-unul sau doi ani să avem
un prim nou medicament pentru tratarea tuberculozei.
