Newsflash
Diverse

Gastroentero la Parma

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - mai 29 2015
Gastroentero la Parma
   Recent s-a încheiat la Parma, un oraş italian recunoscut pentru cultura şi gastronomia sa, o succesiune de evenimente foarte importante în gastroenterologie. Primul, reuniunea de consens despre GastroPanel a prilejuit întâlnirea specialiştilor din Italia, Germania, Slovenia, China şi Finlanda, alături de care au participat, din România, semnatarul acestor rânduri şi prof. dr. Simona Bataga de la UMF Târgu Mureş.
   GastroPanel este un kit comercial pentru determinarea unor markeri serologici ai inflamaţiei gastrice. Astfel, dintr-un singur gest (recoltarea de sânge), se determină patru markeri: IgG anti-Helicobacter pylori, pepsinogenul I, pepsinogenul II şi G-17. IgG anti-H. pylori este capabil să exprime dacă subiectul testat a avut sau nu infecţie cu bacteria respectivă. În funcţie de titrul ridicat sau scăzut al acestor anticorpi, se poate evalua intensitatea infecţiei şi răspunsul la tratamentul de eradicare. Pepsinogenul I şi pepsinogenul II informează despre starea secreţiei de acid clorhidric din stomac, respectiv inflamaţia mucoasei gastrice. În fine, segmentul de 17 aminoacizi ai gastrinei, G-17 sau aşa-zisa gastrină mică, arată dacă există hiperaciditate în stomac sau dacă mucoasa antrală este atrofiată. Iată deci cumGastroPanel permite prezicerea stării de inflamaţie a pereţilor gastrici, ambiţionând să devină biopsia serologică, neinvazivă a stomacului. De asemenea, kitul permite selectarea persoanelor la risc pentru cancer gastric. Consensul s-a încheiat cu o luare de poziţie a participanţilor la consens.
   La o zi distanţă, Camera de comerţ din Parma a găzduit un curs despre terapiile recente în gastroenterologie. Au participat sute de medici italieni şi un grup de lectori de mare valoare. S-au prezentat actualităţi despre terapia bolii de reflux gastroesofagian, rolul microbiotei în tubul digestiv, noutăţi în tratamentul bolilor intestinale inflamatorii etc.
   Ultimele două zile au fost dedicate unui simpozion valoros: Modificări extradigestive în BRGE (boala de reflux gastroesofagian). Speakeri au fost personalităţi din Europa de Vest şi America de Nord, cu experienţă în domeniile abordate. Au fost trecute în revistă toate afectările extradigestive ale BRGE: de la binecunoscutele complicaţii respiratorii, la afectarea bucală din boala de reflux. Nu au lipsit nici oreliştii, cardiologii, alergologii şi pneumologii, dar nici specialişti în tulburările de motilitate şi hiperaciditate gastrică. Simpozionul, ca şi celelalte manifestări amintite, au fost organizate de profesorii Carmelo Scapignato şi Francesco Di Mario.
   Anul viitor, la Veneţia, în cadrul Healthy Stomach Initiative (o iniţiativă globală a profesorilor Peter Malfertheiner de la Magdeburg, Di Mario din Parma şi Hunt din Hamilton, Canada), se va organiza un simpozion despre inflamaţia gastrică şi cancer.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe