Newsflash
Diverse

Îngrijirea copilului în medicina de familie

Îngrijirea copilului în medicina de familie
     Situat în mod tradițional la baza sistemului de sănătate, medicul de familie din România are câteva avantaje în munca sa: este primul medic care interacționează cu pacientul, care află despre problemele cu care acesta se confruntă, construiește o relație bazată pe încredere cu întreaga familie, urmărește în timp toate etapele prin care trece pacientul, fie că este vorba de prevenție sau de tratament și este implicat activ în rezolvarea fiecăreia dintre situații.
     Medicina modernă îi cere medicului de familie să fie mereu la curent cu noutățile științifice, să își actualizeze permanent cunoștințele din toate specialitățile medicale și să abordeze familia ca pe un întreg, fără a neglija aspectele sociale și emoționale ale existenței acesteia. Această dorință de cunoaștere a atras și anul acesta, în perioada 23–26 februarie, la Sinaia, peste 450 de medici. Aceștia au participat la lucrările celei de-a treia ediții a Conferinței naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF). Invitați din Finlanda, Bulgaria și Grecia și profesioniști din întreaga țară au participat la lucrările științifice dedicate practicii pediatrice în medicina de familie.
     Evenimentul științific a debutat cu câteva ateliere. Primul, dedicat depresiei adolescentului, a fost coordonat de dr. Raluca Ghionaru (București), psih. Raluca Nica, dr. Marin Rus (Bistrița) și dr. Mircea Lupușoru (București). În continuare, atelierul dedicat urgențelor din practica medicală a abordat punctual situații de risc vital cu care ne putem confrunta în cadrul asistenței medicale primare. A urmat o discuție despre dopaj, un fenomen îngrijorător în rândul sportivilor de performanță. Discuțiile au fost moderate de prof. dr. Coriolan Ulmeanu și prof. dr. Mihai Craiu (București), împeună cu dr. Gabriela Andreiașu și dr. Alexandru Butoi din partea Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD).
     La deschiderea oficială a conferinței au luat cuvântul acad. Adrian Restian, prof. dr. Coriolan Ulmeanu, conf. dr. Diana Loreta Păun – endocrinolog și consilier prezidențial pe probleme de sănătate – și dr. Mihai Gafencu, reprezentant al Fundației „Salvați Copiii”.
     Ziua de vineri a adus în prim-plan lucrări originale ale medicilor de familie. S-au abordat subiecte precum afecțiunile oncologice la tineri, etnobotanicele și tulburările din spectrul autist. Prezentările din domeniul imunologiei, al practicii ORL, bolilor infecțioase și neurologiei au fost încheiate la oră târzie de seară, cu o dezbatere mult așteptată despre fațetele Dosarului electronic de sănătate în România. Pornind de la un studiu de caz, dezbaterea a fost centrată pe carențele legislative și discordanțele dintre legi organice, hotărâri de guvern și coduri deontologice care reglementează profesia medicală – documente în vigoare în acest moment, cu efecte marcante asupra activității practicianului din asistența primară și nu numai.
     A doua zi de conferințe a debutat în forță cu întâlniri cu experții pe teme de ginecologie, ortopedie pediatrică și artrită juvenilă. Sesiunea plenară dedicată delicatei probleme a fertilizării in vitro a avut ca invitați, printre alții, pe prof. dr. Radu Vlădăreanu – președintele Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie – și conf. dr. Simona Vlădăreanu (București). Problemele prematurității au fost dezbătute pe larg în cadrul sesiunilor de ortopedie, kinetoterapie, patologie renală și imunologie.
    Una dintre sesiunile cele mai „fierbinți” ale conferinței s-a axat pe probleme tradiționale ale practicii pediatrice în cabinetul medicului de familie și i-a avut ca protagoniști pe prof. dr. Doina Pleșca (București), conf. dr. Sorin Man (Cluj-Napoca), prof. dr. Evelina Moraru (Iași), dr.  Radu Diaconu (Craiova) și dr. Alexandru Pîrvan (Cluj-Napoca), abordarea fiind una modernă, interactivă.
     Seara s-a încheiat cu atelierul „Vaccine Advocacy”, care l-a avut ca moderator pe prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie. S-a vorbit despre controversele legate de actul vaccinal și miturile legate de vaccinare, dar și despre fluența cel puțin discutabilă, dacă nu reprobabilă, a aprovizionării cu vaccinuri din România ultimelor luni. Grupul Vaccine Advocacy al AREPMF a adus în discuție schemele de recuperare vaccinală, consilierea vaccinală, dar și hățișurile birocratice legate de actul vaccinal. În cadrul atelierului a fost lansat „Îndreptarul de vaccinare în cabinetul medicului de familie – 2017”, un ghid-reper destinat activității oricărui medic vaccinator implicat în activitatea de prevenție și de reducere la minimul posibil a riscurilor legate de evoluția bolilor infecțioase cu potențial evolutiv sever. Fluxul informațional mare și rapiditatea cu care apar noutăți în domeniul vaccinologiei și al vaccinării va impune în anii următori actualizarea periodică a acestui instrument necesar în cabinetul oricărui medic de familie.
     Atelierul dedicat managementului integrat al cabinetului de medicină de familie a avut ca scop oferirea de soluții pentru probleme cotidiene din viața medicului de familie, în România anului 2017. S-au oferit soluții atât pentru medicul tânăr, aflat la început de carieră, doritor să creeze un praxis ofertant, cât și pentru medicul cu experiență, având un background serios, care își dorește să-și lărgească sfera de servicii pe care le poate oferi pacienților săi, sau pentru medicul aflat la momentul în care praxisul său poate deveni o ofertă tentantă pe piața de servicii medicale. Atelierul s-a bucurat de un public numeros, iar soluțiile oferite au făcut ca solicitările de reluare a acestui tip de ateliere lucrative să fie mult peste așteptări.
     A urmat un atelier dedicat abordării copilului cu dificultăți de creștere în practica medicului de familie, moderat de dr. Liliana Barbăcariu (Iași). Aceasta a prezentat abordul modern al clasicelor probleme din practica medicului de familie, prilej cu care au fost menționate câteva dintre principalele „chei” de diagnostic și intervenție.
    Duminică, 26 februarie, echipele „Meet the expert” ne-au adus în atenție provocările bolilor infecțioase și antibioticoterapiei în practica medicală. Au prezentat prof. dr. Oana Falup Pecurariu (Brașov), dr. Anca Drăgănescu (București) și dr. Raluca Lixandru (Brașov). În „Dialogul” chirurgilor, conf. dr. Sorin Păun și dr. Felix Negoițescu (ambii din București) au declanșat un adevărat tir al întrebărilor venite de la participanți, destinate soluționării dilemelor din practica chirurgicală. Tot în cadrul acestui atelier, aspectele legate de praxis și malpraxis au fost analizate și dezbătute relevant de cei doi invitați.
     În continuare, atelierul centrat pe problemele de abord al pacientului tânăr cu risc cardiovascular, moderat de conf. dr. Ioan Tilea (Târgu Mureș), a reprezentat un moment de interes al conferinței, întrucât mulți dintre membri AREPMF sunt și membri fondatori ai Asociației Române pentru Educație în Hipertensiunea Arterială (ARE-HTA), fiind implicați în pregătirea și desfășurarea Programului educațional „Combat Asist”. Acest program pe trei ani este destinat educației în HTA pentru asistenții medicali din România. Pentru prima dată sub egida Societății Române de Hipertensiune, ARE-HTA a derulat un proiect național de instruire a formatorilor, activitățile fiind derulate în echipe mixte de medici, psihologi și asistenți medicali. În urma acestui proiect, a fost editat un „Minighid de management al HTA”, dedicat asistenților medicali. În cadrul atelierului s-au discutat principalele probleme cardiovasculare cu care se confruntă tinerii din România, de la factorii de risc genetici, stil de viață, alimentație deficitară, absența mișcării în aer liber, obezitate, dislipidemie, până la carențe educaționale cu grave repercusiuni în viața de adult.
    În cadrul conferinței AREPMF din acest an, un loc de cinste l-au ocupat lucrările sesiunii științifice dedicate asistenților medicali. Cu o prezență record de 175 de asistenți medicali, sesiunile au pus accentul pe practica de cabinet, în special pe intervențiile în situații amenințătoare de viață. Trainingul BLS (basic life support) a constituit un punct de referință în cadrul sesiunii interactive, echipa de traineri care a coordonat această sesiune impresionând în mod plăcut asistența.
     De asemenea, ultima zi de conferințe a însemnat un tur de forță în domeniul oncologiei pediatrice (subiect abordat de prof. dr. Monica Dragomir, de la Institutul Oncologic București), hematologiei (prin participarea prof. dr. Ingrith Miron, Iași) și neurologiei pediatrice (a prezentat dr. Raluca Teleanu, București). De asemenea, am avut plăcerea de a-l asculta pe prof. dr. Marin Burlea (Iași), care a propus o abordare practică a sindromului de intestin iritabil la copilul mic și școlar. Ziua nu ar fi fost completă fără o sesiune dedicată comunicării, cunoașterii și dezvoltării în plan personal, precum și înțelegerii rolului bunei comunicări în practica medicală, impecabil realizată de Dana Burca, unul dintre cei mai buni traineri în domeniul comunicării din România.
     Rolul social al medicului de familie este unul foarte important. Indiferent dacă sunt conștienți de acest aspect sau nu, medicii de familie reprezintă un model pentru cei cu care vin în contact. Câteva repere rămân esențiale: comportamentul și atitudinea față de pacienți, felul în care își gestionează emoțiile, mesajul pe care îl transmit și viziunea acestora asupra modului în care pot schimba în bine societatea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe