Un septembrie văratec a „climatizat“ anul
acesta cel de-al XII-lea Congres al
Societăţii de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România,desfăşurat la Poiana Braşov, în perioada 21–25 septembrie a.c. Temele alese
au fost: • Anxietatea la copil şi adolescent • Sindroame neurocutanate • Sindromul
de hipertensiune intracraniană.
În dezbaterile legate de problema anxietăţii
s-au conturat două curente de opinie, ca două feţe ale lui Janus. Primul o
decantează de supernatantul patologic luminând doar aspectul fenomenologic
natural similar cu neliniştea, teama, îngrijorarea, ba chiar prudenţa şi mai puţin
angoasa, fobia, depresia şi teama. Acest punct de vedere, susţinut de prof. dr.
Ştefan Milea (Anxietatea şi faţetele sale inconsecvent delimitate), care vede în ele un câmp cognitiv şi în
mai mică măsură unul afectiv, se bazează pe stâlpii care susţin conceptul: • universalitatea
prezenţei sale • complexitatea manifestărilor unor sindroame în care se
constituie ca „parte civilă“ • multiplele sensuri influenţate de variatele
domenii ale cunoaşterii, începând cu cel filosofic (anxietatea existenţială,
psihosomatică, neurovegetativă etc.). În alte comunicări, cum ar fi aceea
intitulată „Neurobiologia şi psihopatologia developmentală a anxietăţii la
copil şi adolescent“ (prof. dr. Tiberiu Mircea, dr. Axinia Corcheş şi psih.
Laura Nussbaum) luminează faţa lui Janus care plânge, adică rolul infaust pe
care-l joacă în sănătatea mentală. Recunoscute ca tulburările cu cea mai mare
prevalenţă, diferitele forme clinice de exprimare ale anxietăţii la copii şi
adolescenţi, pe lângă etiologia genetică au şi cauze neurobiologice determinate
de modificări ale funcţionalităţii neuronale la nivel infrastructural.
Ipotezele neurobiologice sunt din ce în ce mai mult confirmate de cercetările
moderne privind mecanismele neurobiochimice ce generează şi întreţin
anxietatea. Apărută în circuitele creierului odată cu prelucrarea reprezentărilor,
anxietatea, ca mecanism de apărare, poate lua forma strategiei defensive
adoptate (explorare, fugă, inhibiţie, evitare) prin influenţe genetice sau învăţare.
În anumite condiţii şi prin implicarea unor formaţiuni şi circuite neuronale,
prin jocul neuromediatorilor (GABA, noradrenalină, serotonină, dopamină) şi
sistemul neuropeptidelor, pot exista evoluţii spre o anumită formă a tulburărilor
anxioase (generalizată, fobii, atac de panică, fobie socială). Corelarea
acestor modificări cu perioada sinaptogenezei (intrauterin şi perioada de
dezvoltare precoce) şi evoluţia ulterioară prin mecanisme diverse (psihotraumă,
învăţare, memorare etc.) oferă tabloul complex al psihopatologiei
developmentale a anxietăţii.
În ţara noastră, termenul de anxietate a
fost „scos în faţă“ de articolul „Anxietatea infantilă“ (dr. Alexandru Trifan),
apărut la începutul anilor ’70, la vremea respectivă primit cu răceală datorită
confuziei care se făcea de către şefii de catedră de atunci cu tulburările de
comportament. În anii ’80, pânza freatică a psihanalizei ieşind mai mult sau
mai puţin vizibil la lumină, a fost completată definiţia dată de Jaspers anxietăţii
ca „teamă fără obiect“ prin aceea de ameninţare interioară instinctuală. În sfârşit,
o ultimă perioadă, cea a ultimului deceniu, a fost cea în care, prin
numeroasele articole publicate în „Viaţa
medicală“, s-a dovedit necesitatea înţelegerii categoriei nosologice nu ca
o nevroză, o boală, ci ca un sindrom, tulburarea de anxietate generalizată.
Întărind ideea că literatura este o a doua
semiologie psihopatologică, la congres a fost prezentat eseul „Anxietatea în
mitologie şi literatură“ (dr. Constantin Lupu). Au fost alese spre
exemplificare scrierile lui Sören Kirkegaard, Franz Kafka şi Herta Müller.
Cauzele anxietăţii au fost listate, în funcţie de recunoscute modele
conceptuale, în comunicarea „Teorii etiopatogenice ale anxietăţii“ (Elena
Predescu şi Roxana Sipoş). Aceleaşi autoare au oferit un ghid al evaluării clinice
şi paraclinice a tulburărilor anxioase. Este posibil să se vorbească şi despre
„Genetica anxietăţii – abordare moleculară“ (Octavian Popescu). În calitate de
cercetător la Institutul de Biologie al Academiei Române, comunicatorul a arătat
că abodările genomice şi proteomice au permis identificarea mai multor gene
care ar putea fi corelate cu anxietatea, cu controlul şi exprimarea ei, ca şi
cu predispoziţia la acest gen de tulburări psihice. Rezilienţa privită ca o
elasticitate la psihotraume face obiectul analizei: „Amintirile autobiografice şi
rolul lor în istorizarea copilului rezilient“ (dr. Violeta Ştefan). Anxietatea
se poate manifesta diurn sau nocturn. Despre aceasta am aflat în comunicarea
„Anxietăţile somnului şi anxietăţile nopţii“ (dr. Constantin Lupu).
Nu încape nicio îndoială că în „Tulburarea
posttraumatică de stres cronicizată“ (conf. dr. Constantin Oancea şi dr. R.
Budişteanu) tabloul clinic este mai atipic, ceea ce face ca, la prima consultaţie,
diagnosticul diferenţial şi pozitiv să fie mai dificil de realizat datorită
simptomatologiei de intensitate psihotică, atacurilor de panică şi tulburărilor
disociative. Pentru a traversa „subteranele“ trăirilor copilului a trebuit să
trecem, împreună cu prof. dr. Ruxandra Răşcanu şi psih. Alexandra Piroiu, „De
la negativism la elemente de anxietate ale preşcolarului şi şcolarului mic“.
Două lucrări au fost dedicate temerilor ce însoţesc
bolile cronice: „Abordarea anxietăţii în familiile copiilor cu boli cronice“
(dr. Violeta Stan) şi „Anxietatea şi depresia la copilul cu cancer“ (psih. Ioan
Gabriel Cornea şi psih. Claudiu Barbatei).
Un eveniment ştiinţific demn de semnalat l-a
constituit comunicarea: „Evaluarea şi tratamentul în anxietatea prin metode de
realitate virtuală“ susţinută de prof. univ. Daniel David, cunoscută autoritate
în psihoterapia cognitiv-comportamentală. Tot în specificul modernizărilor în
domeniu s-a înscris workshopul: „Utilizarea biofeedbackului în controlul tulburărilor
anxioase“ (conf. dr. Viorel Lupu), iar în domeniul cercetărilor de amănunt s-a
situat comunicarea „Anxietatea la jucătorul patologic de noroc la copii şi
adolescenţi“ (psih. Izabela Ramona Todiriţă).
Neurologia pediatrică s-a afirmat cu
numeroase lucrări din care am selectat: „Unele particularităţi
clinico-electroencefalografice în sindromul West la sugari“ (dr. Svetlana
Hadjiu); „HIC – Etiologie şi diagnostic clinic“ (dr. Axinia Corcheş, dr. Cătălina
Tocea); „Hipertensiunea intracraniană în traumatismele cerebrale. Corelaţii
clinico-imagistice“ (dr. Gabriela Vişa şi colab.); „Astrocitomul subependimal
cu celule gigante: criterii de diagnostic şi management“ (dr. Carmen Burloiu şi
colab.); „Neurofibromatoza tip I – Recomandări de evaluare diagnostică şi urmărire“
(dr. Daniela Stoian şi colab.); „Diagnosticul, tratamentul şi urmărirea pacienţilor
cu ataxie-telangiectaxie“ (dr. Diana Bârcă şi colab.); „Modificări cerebrale
produse de tulburări ale metabolismului cuprului“ (conf. dr. Dana Craiu);
„Principii de tratament în epilepsie. Studii colaborative în România. Reţeaua
română de epilepsie“ (conf. dr. Dana Craiu). Ultima lucrare este un referat în
care se arată că în prezent, pe baza programelor naţionale de sănătate au fost
create şi sunt funcţionale patru registre naţionale unice pentru DMD/DMB, pentru
amiotrofii spinale (curatori: dr. Nina Butoianu şi dr. Elena Neagu), epilepsie,
paralizii cerebrale. Aceste registre pot deveni baza materială pentru numeroase
cercetări – epidemiologice sau clinice, genetice etc. Trebuie create reguli de
colaborare clare pentru publicaţii comune între medicii români. Clinica de
Neurologie Pediatrică a Spitalului „Al. Obregia“ Bucureşti a aderat la Consorţiul
european de cercetare în domeniul epilepsiei, format din 11 ţări, şi împreună
s-a depus şi câştigat un proiect european. Proiectul român vizează crearea unei
reţele române de epilepsie, iar centrele interesate pot adera la acest grup.
Ca şi în ceilalţi ani, ştacheta valorică a
lucrărilor congresului a fost mult ridicată de comunicările dlui prof. dr. A.
V. Ciurea şi colab.: • Meduloblastoame infantile. Aspecte clinice şi
terapeutice • Meduloblastoamele infantile (21 de ani de experienţă). Tratament
multimodal şi rezultate globale. În pas cu tehnica neurochirurgicală de vârf a
fost şi prezentarea Radiochirurgia Gamma-Knife – o metodă eficientă de
tratament a malformaţiilor arteriovenoase la copil (dr. Fery Stoica şi colab.).
Adunarea membrilor SNPCAR a discutat
probleme legate de specificul profesiei şi managementul specializării, cu
focalizare pe rezidenţiatul de neurologie pediatrică, alegând, într-un nou
mandat, în funcţia de preşedinte al SNPCAR, pe dna dr. Axinia Corcheş; s-a
stabilit că viitorul congres se va desfăşura în anul următor la Piatra Neamţ.
