Newsflash
Diverse

Neurochirurgie... la Marea Neagră

de Dr. Liviu NUŢEANU - dec. 9 2011
Neurochirurgie... la Marea Neagră
   Societatea Română de Neurochirurgie (SRN), condusă de dnii prof. dr. Al. Constantinovici (preşedinte) şi conf. dr. A. V. Ciurea (secretar), reuşea, în 1995, să coaguleze pentru prima dată ţările riverane Mării Negre, în domeniul specialităţii. Primul congres regional s-a desfăşurat atunci la Mamaia, cu participarea: prof. dr. A. Konovalov, prof. dr. A. Potapov (Rusia); prof. dr. S. G. Zograbian (Armenia); prof. dr. T. Ozgen (Turcia); prof. dr. B. Gherman, conf. dr. G. Zapuhlâh (Moldova); prof. dr. Y. Zozulya (Ucraina), prof. dr. G. Foroglou, prof. dr. M. Marinov (Grecia) – o constelaţie de vârf, la acea dată. Acestora li s-au adăugat prof. dr. L. Steiner (SUA), prof. dr. C. Lapras (Franţa) ş.a. Acea primă reuniune a fost urmată de alte ediţii: Salonic, Grecia (1998), Odessa, Ucraina (2001), Chişinău, Republica Moldova (2003), Ialta, Rusia (2006), Istanbul, Turcia (2009). Societatea Bulgară de Neurochirurgie (preşedinte: prof. dr. Marin Marinov) a fost organizatoarea celui de-al 7-lea Congres, laPravets, la jumătatea lunii noiembrie 2011.
   Alături de preşedinţii societăţilor din ţările riverane Mării Negre (prof. dr. A. Potapov – Rusia, prof. dr. Şt. Florian – România, prof. dr. M. Zileli – Turcia, prof. dr. P. Selviaridis – Grecia, prof. dr. G. Ingorokva – Georgia, prof. dr. A. Huk – Ucraina), un număr important de personalităţi internaţionale (prof. dr. M. Samii, prof. dr. R. Fahlbusch – Germania; prof. dr. J. Brotchi – Belgia; prof. dr. M. Sindou, prof. dr. P. Mertens – Franţa; prof. dr. I. Sbeih – Iordania) au participat şi au contribuit astfel la nivelul ştiinţific ridicat al acestui congres internaţional. Cu acest prilej, au primit titlul de membru de onoare al Societăţii Bulgare de Neurochirurgie dnii: prof. dr. M. Samii, prof. dr. R. Fahlbusch, prof. dr. A. V. Ciurea şi prof. dr. I. Sbeih.
   După o primă zi de prezentări de perspectivă privind societăţile naţionale de neurochirurgie din aria Mării Negre, s-a trecut la abordarea temelor principale: patologia tumorală selară, neurochirurgia funcţională şi stereotactică, diagnosticul şi tratamentul glioamelor cerebrale de grad mic, neuro-oncologie şi chirurgie spinală.
   Delegaţia română a prezentat, în afara raportului administrativ-organizatoric (prof. dr. Şt. Florian), mai multe lucrări, prin prof. dr. A. V. Ciurea şi colab. (craniofaringioame), prof. dr. Şt. Florian şi colab. (tumori selare), dr. V. Ciubotaru şi colab. (adenoame pituitare).
   Această reuniune a adus în discuţie o serie întreagă de teme importante, mai ales în domeniul patologiei selare şi în cel al unor noi frontiere neurochirurgicale (chirurgie stereotactică, chirurgie spinală, neuroendoscopie). De asemenea, a căpătat contur un pol de idei şi perspective de dezvoltare în neurochirurgie, în această zonă a ţărilor riverane Mării Negre.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe