Cobora dintr-un taxi în faţa casei unde stătea vechiul său prieten B. G., care-l invitase să petreacă împreună Ajunul Crăciunului. Erau doi oameni singuri, pentru că amândurora le muriseră soţiile cu ani în urmă.

A avut grijă să controleze bine de tot unde pune cheile de la intrarea în bloc și de la apartament pentru că, anul trecut, i se întâmplase ceva demn de Cartea Recordurilor.

În urmă cu un an, ajungând în faţa casei prietenului său, a sunat la sonerie. „Deschid imediat, dar nu găsesc cheile”, s-a auzit glasul prietenului său.

Le pusese într-un cui lângă ușă și acum ia-le de unde nu-s. După minute întregi de căutare și scurte dialoguri prin ușă referitoare la posibilul loc al cheilor, s-a auzit un strigăt triumfător: „Le-am găsit!”. „Unde?”, l-a întrebat Molia, după ce a intrat în casă. „În coșul de gunoi!”, i-a răspuns prietenul său.

Au râs împreună de întâmplare, au deschis o sticlă de vin și au discutat pe larg despre evenimentele politice ale zilei, marcate de profunda criză prin care trece continentul.

Au mai deplâns situaţia teatrelor care au ajuns un fel de „ghetouri” în care nu mai poate pătrunde mai nimeni, în afara prietenilor managerilor, pe bază de șpagă.

Au găsit împreună o sintagmă care se potrivește perfect timpului respectiv, „Nihil sine Șpaga”, au mai băut o sticlă de vin, după care Molia a chemat un taxi și s-au despărţit veseli, fiecare cugetând în sine diferit despre întâmplarea cu cheile.

Molia e bucuros că lui nu i s-a întâmplat niciodată să pună cheile în coșul de gunoi. A uitat și el câte ceva, dar totuși așa o întâmplare pare inventată de un scriitor satiric.

Asta gândea când a ajuns în faţa casei sale, în timp ce își pipăia buzunarele ca să-și găsească cheile de la ușa blocului, care erau puse pe un portchei împreună cu cheia de la intrarea în apartament, și se găseau întotdeauna într-unul din buzunarele hainei.

Căuta și nu găsea ce căuta. Trebuia să fie în mod sigur într-unul din buzunare. Ori de la pantaloni, ori de la haină și… nu erau deloc.

Măi să fie! Ce întâmplare nenorocită! Misterul dispariţiei cheilor îl tulbură atât de tare încât nu mai putu gândi normal. Unde e posibil să dispară cheile, dacă ele erau întotdeauna în buzunarele sale?

Misterul părea de nepătruns. Dar după mai multe clipe de gândire, căutând cu mintea întâmplări asemănătoare, a găsit una identică, în care cheile erau lăsate în ușa de la intrare.

Nervos la culme, a așteptat ca cineva să intre în bloc ca să poată ajunge la ușa apartamentului său. Dar cine să vină la ora aia din noapte? S-a pus pe așteptat.

Era singura soluţie. N-a trebuit să aștepte mult, că un vecin noctambul, întorcându-se acasă, i-a deschis ușa și a putut urca în fugă, în ciuda celor 80 de ani pe care îi are, și… le-a găsit în ușă.

Cum de îi venise ideea că cheile nu puteau să fie decât acolo e o altă poveste. De atunci s-a jurat să nu mai râdă de alţii și că va avea grijă cu sfinţenie de locul unde își ţine cheile.