La
întâlnirea de anul acesta de la Brașov (6–7 noiembrie) sub „umbrela“
Conferinței Naționale de Medicină Psihosomatică și-au dat mâna medici
interniști cu psihiatri, gastroenterologi, alergologi, neurologi, psihologi și
chiar muzicologi. Senzația creată a fost aceea a unei îmbinări armonioase a
datelor exacte, științifice, cu aspecte culturale, spirituale, varietatea
subiectelor păstrând principiul abordării holistice pe care această paradigmă
medicală o promovează. Au fost prezentate de lectori din țară și străinătate
(Germania și Lituania) lucrări pe tema tulburărilor psihosomatice din practica
generală, psihosomatică digestivă, psihocardiologie, precum și subiecte aflate
la interferența dintre neurologie, psihiatrie și psihosomatică.
Unele
lucrări au evidențiat aspecte teoretice, altele au prezentat rezultatele
studiilor clinice; unele au avut un caracter pragmatic evident, altele o
puternică valență culturală. Din prima categorie amintim: „Rolul sistemului
nervos enteric în carcinogeneza tubului digestiv” (G. C. Tarțea și colab.,
Craiova), „Fibromialgia, o abordare complexă“ (P. J. Porr, Sibiu),
„Psihosomatica bolilor cardiovasculare; factori psihologici și răspunsul la
stres“ (L. Neagu și colab., București), „Complianța terapeutică în bolile cardiovasculare“
(I. Cioca, București), „Psychosomatic Medicine in Relation to Cardiac Diseases“
(M. Beresnevaite, Lituania), „Povara psihologică a pacienților cu boli
inflamatorii intestinale, între efect și cauză“ (O. Frățilă, Oradea) și
„Psihoneuroalergologia, ramură a psihosomaticii aplicate, domeniu de definiție
și preocupări“ (I. B. Iamandescu, București).
În
privința studiilor clinice, a fost evidentă preocuparea față de generațiile
tinere, fie că este vorba despre „Prevalența indicatorilor psihosomatici în
grupul deutilizatori de computer de
școlaritate mică” (D. Popa, L. Rogozea, Brașov), fie de „Stilul de atașament și
suportul social perceput” (O. Popa Velea și colab., București), cu evidențierea
contribuțiilor la apariția tulburărilor somatice (primul studiu amintit) și
respectiv psihosomatice (cel de-al doilea). „Terapia Anorexiei nervosa în
ambulatoriu după o scurtă spitalizare“, studiu efectuat de O. Joja și colab.,
în București, a arătat că într-o abordare de tip psihosomatic, detectarea și intervenția
timpurie sunt esențiale pentru șansa crescută a unei remisiuni a patologiei în
cauză.
Aspectele
legate de accidentul vascular cerebral (AVC) au fost studiate atât din punctul
de vedere al factorilor de risc, cât și al efectelor ulterioare. Din prima
categorie face parte studiul efectuat de M. Cioroparu (Brașov), care
concluzionează că factorii psihosociali cumulați ca stres moderat sunt factori
de risc suplimentari pentru apariția AVC acut, stresul cronic având o mai mare
influență negativă decât cel acut. „Depresia post stroke, modele și mecanisme“,
a constituit subiectul prezentării profesorului Popa-Wagner, de la
Universitatea din Rostock, Germania. Factorii predictivi pentru depresie
studiați, la pacienții cu hepatită cronică cu virus C (L. Varvari, Arad), au
fost cei legați de genul feminin și nivelul educațional precar, pacienții
activi profesional fiind cu risc scăzut.
Noile
progrese tehnologice integrate în vederea îmbunătățirii recuperării pacienților
cu boli cronice a constituit subiectul prezentării făcută de A. Băban (Cluj) –
jocuri „serioase“, aplicații smartphone adaptate antrenamentului și dezvoltării
abilităților deteriorate în contextul diverselor patologii. Pe de altă parte,
elementele „clasice“, ca simptomele înșelătoare, care conduc la diagnostice
eronate (fie cele psihiatrice ca somatice, fie invers), au fost sistematizate
în prezentarea făcută de M. Drăgan (Ploiești).
Aspectele
psihologice sunt importante atât în abordarea pacientului, cât și în
gestionarea intervențiilor terapeutice în afecțiuni precum bolile
cardiovasculare (studii prezentate de L. Neagu – București; A. Moraru –
Constanța), sindromul intestinului iritabil (D. L. Dumitrașcu, M. Stănculete,
A. Marian – Cluj), bolile inflamatorii intestinale (O. Frățilă – Oradea),
alergia la medicamente (L. Diaconescu – București), precum și terapia durerii
(L. Rogozea – Brașov, R. Moldovan – Cluj), comunicarea medic–pacient(C. Hoțoleanu – Cluj) și evaluarea factorilor
de risc psihosocial și de stres în mediul ocupațional (D. Triff – Baia Mare).
Să nu uităm nici de noi înșine, de sindromul de secătuire (burnout), în
combaterea căruia metoda balintiană a fost prezentată de A. Veress (Miercurea
Ciuc).
Au
fost evidențiate și perspective consonantiste și creștin-ortodoxe ale psihosomaticii(N. Popescu, Drobeta-Turnu Severin și
respectiv M. Pană, București), precum și literare (V. Șandor, Cluj –
Simbolistica relației trup-suflet în Divina Comedie). Influența sentimentului
religios asupra stării de sănătate a constituit un alt subiect dezbătut în
cadrul unei prezentări. Muzica a fost integrată atât prin studii privind
valențe sale terapeutice și chiar diagnostice (I. B. Iamandescu, A. Chițu, B.
Popa, L. C. Avram, R. Mitrea, D. Nicoară – București), cât și prin analizarea
psihosomatică a informațiilor privitoarele la personalități ale lumii muzicale,
ca Ludwig van Beethoven (L. Nedelcu – Brașov).
Deși
uneori pare a fi detașată de pragmatism, psihosomatica aplicată are efecte
financiare concrete, așa cum o arată evaluarea realizată de I. B. Iamandescu
(București), conform căreia un bolnav astmatic cronic care nu beneficiază de
susținere psihologică pe parcursul bolii și care nu este compliant la tratament
produce cheltuieli cu 37% mai mari decât un bolnav astmatic cronic care urmează
schema standard, sume explicate prin spitalizare și cheltuieli aferente
episoadelor de acutizare, posibil de prevenit, în mare măsură.
Soluția
pentru o abordare mai complexă, mai completă, care să ducă la eficientizarea
diagnosticării și tratamentului, la o satisfacție crescută a pacienților cu
privire la serviciile medicale, ar fi creșterea numărului de medici care au
cunoștințe solide de psihosomatică. Acest lucru se poate realiza creând un
cadru corespunzător formării acestora, prin recunoașterea psihosomaticii ca
specialitate, așa cum se întâmplă în Germania, Austria, Elveția, sau a unei
supraspecializări adresată medicilor de familie, interniștilor, chirurgilor
etc.
De la stânga la dreapta: prof. dr. Dan Dumitrașcu, președinte al Societății Române de Psihosomatică aplicată și Medicină Comportamentală, prof. dr. Adriana Baban, conf. dr. Laurențiu Nedelcu, prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu, președinte de onoare al Societății mai sus amintite, dr. Albert Veress, Asociația Balint din România
Sunt
lucruri care pot părea mărunte, fără însemnătate, dar elementele de care
psihosomatica ține cont pot face diferența între succes și eșec, ruperea unui
lanț de efecte negative având cea mai mare eficiență când se petrece devreme,
la primele semne ale bolii, la primul contact al pacientului cu medicul.
În
dialogurile lui Platon, Socrate spune că a aflat de la un medic trac, ucenic a
lui Zamolxis, cum că „după cum nu trebuie să încercăm a trata ochii fără să
ținem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat, neținându-se seama de corp,
tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul (...)“
Psihosomatica
rămâne o paradigmă de abordare a oricărui bolnav, privit și prin factorii de
personalitate, comportament și cei de stres. Este concluzia care s-a desprins
din lucrările prezentate la Conferința națională de medicină psihosomatică
organizată, la Brașov (6–7 noiembrie), de Societatea de Psihosomatică Aplicată
și Medicină Comportamentală din România, în colaborare cu Universitatea de
Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca, Academia de Științe
Medicale din România și Universitatea „Transilvania“ din Brașov. Putem vorbi
despre medicina psihosomatică ca piedestal al medicinii moderne, pornind de la
ideea că fiecare boală somatică are o cauză specifică, ce o și diferențiază.
Au
fost prezenți peste o sută de specialiști din țară și străinătate, dimensiunea
internațională a conferinței fiind dată de specialiștii din Lituania,
respectiv, Germania (prof. dr. A. Popa Wagner).
Sesiunile tematice ale conferinței, opt la
număr, au abordat probleme de psihosomatică generală, tulburări psihosomatice
în practica medicală, psihosomatică digestivă, psihocardiologie, neurologie –
psihiatrie – psihosomatică, valențele terapeutice ale muzicii, aspecte ale
comunicării medicale din perspectiva pacientului internat și ambulatoriu. Au
fost și comunicări despre sentimentul religios și starea de sănătate a omului,
precum și o sesiune poster cu subiecte privind rolul echipei interdisciplinare
în managementul pacientului cu afecțiune psihosomatică, anxietatea
preoperatorie în intervențiile chirurgicale laparoscopice, evoluția
diagnosticului de tulburare psihosomatică în DSM ș.a.
Primul
care a folosit conceptul de medicină psihosomatică a fost Johann Heinroth
(1773–1843), psihiatru și psihoterapeut, termen folosit în lucrarea „Tulburări
ale vieții mentale“ (apărută în 1818): „De obicei cauzele lipsei de somn sunt
de natură psihosomatică“. Conceptul se mai regăseșteîn lucrări din 1922 (la Felix Deutsch), 1977
(George Engel), WB Canon, Helen Flanders Dunbar, Franz Alexander, Hans Selye.
Introducerea
conceptului de medicină psihosomatică în limbajul medical a avut loc la
mijlocul anilor ʼ30 (1934–1936), când au apărut și primele societăți de
psihosomatică și au fost editate primele cărți de specialitate. În România, el
este postulat de prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu, în 2003. Societatea Română de
Medicină Psihosomatică a fost înființată în urmă cu zece ani, în 2005,
activitatea fiind coordonată de prof. dr. Dan L. Dumitrașcu.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe
site-ul viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei
dumneavoastră.
Da, sunt de acordAflaţi mai multe
