E bine de reamintit, deşi ar putea părea un
truism, că progresul medicinii nu constă numai în descoperirea şi lansarea de
noi medicamente, teste diagnostice, clasificări etiologice ale unor îmbolnăviri
şi alte rezultate punctuale ale cercetării fundamentale, ci şi în elaborarea,
lansarea şi introducerea unor teorii, concepte, metodologii şi alte abordări
inovative care influenţează şi redirecţionează întreaga practică a medicinii, făcând-o
mai performantă şi mai eficace; aşa s-a întâmplat cu teoria factorilor de risc
(preluată de practică), cu conceptul bio-psiho-social, cu cel al stresului, cu
bolile civilizaţiei şi cu mai noua concepţie a medicinii bazate pe dovezi
(MBD). În pofida înrâuririi largi asupra evoluţiei întregii medicini, a perenităţii,
în cazul asimilării şi integrării acestor concepte, acestea pătrund mai greu
fiindcă par mai puţin spectaculoase ca, de pildă, lansarea unui nou medicament,
chiar dacă, în unele cazuri, acesta nu-şi confirmă eficacitatea atribuită sau
chiar este fie retras, fie repede depăşit de altele mai eficace.
Concept benefic pentru practica clinică a
medicinii, ca şi pentru cercetare, MBD s-a conturat în anii ’80, în Canada
lansându-se pentru prima dată cunoscuta sintagmă „evidence-based medicine“. La începutul anilor ’90, o serie de
studii – McKibbon şi colab. (1995), Saket şi colab. (1996), Greenhalgh (1997),
Geddes şi colab. (1997), Cook şi Levy (1998) etc. – au contribuit la
consolidarea modelului şi la validarea sa ca un instrument de aplicare în
medicină, în practica clinică, în cercetare şi în educaţia medicală. Din păcate,
la peste două decenii de la lansare, conceptul este încă greu de însuşit şi de
aplicat, în pofida avantajelor sale. Ba, mai mult, are şi oponenţi, deşi este
foarte greu să respingi cu argumente o metodologie ce are la bază tocmai
argumentul, dovada, proba. În opinie personală, ar putea fi vorba de adepţii –
medici şi nemedici – ai medicinii nebazate
pe dovezi: multitudine de practici, în proliferare continuă, a ceea ce se cheamă
„medicini“ (?) alternative, în fapt nu medicini, ci practici şi tehnici diverse
(pretins) terapeutice, fiindcă practicanţilor acestor terapii le este străin
diagnosticul şi, de fapt, nici nu au pregătirea necesară (exceptându-i pe cei
cu diplomă de medic) punerii unui diagnostic. Nu mă pot abţine să remarc că
noul proiect al legii sănătăţii, în ciuda faptului că face trimiteri şi la MBD,
alocă „medicinilor“ alternative, cu o generozitate de neînţeles, aproape
treizeci de pagini, punând o condiţie acestor intruşi în domeniul delicat şi
plin de răspundere al medicinii, de asemenea de neînţeles, nu numai pentru adepţii
MBD: să aibă studii superioare, neobligatoriu (?!) medicale; cu alte cuvinte,
pot fi fizicieni, ingineri, geologi, istorici etc. O altă explicaţie ar fi
aceea a adepţilor improvizaţiei, aproximaţiei, a celor care se tem să prezinte
dovezi, argumente, medici adepţi ai „artei“ medicale (epocă depăşită de evoluţia
medicinii, care astăzi are statutul îndreptăţit de ştiinţă), cercetători care supralicitează laturile pozitive ale
unei descoperiri şi le estompează pe cele negative. Posibil să existe şi alte
explicaţii, dar, până la urmă, MBD va deveni un instrument unanim însuşit şi
aplicat, în beneficiul medicinii. Ar fi de adăugat că MBD introduce o nouă
paradigmă, evoluţiile paradigmelor evoluând de-a lungul istoriei, de la paradigma
mitic-magică a epocii prehiprocratice, la cea a observaţiei clinice şi a
„artei“ medicale, caracteristică epocii hipocratice, la paradigma contemporană
dinaintea apariţiei MBD, când, deşi medicina a devenit ştiinţă, se bazează pe
observaţiile nesistematice din practica clinică, experienţa şi studiul
mecanismelor de bază fiziopatologice ale bolii fiind considerate suficiente,
instruirea medicală rămânând tributară tradiţiei; noua paradigmă este (sau ar
trebui să fie) cea a medicinii bazate pe dovezi.
Rândurile de mai sus s-au dorit o introducere
la consemnarea desfăşurării recente a unei reuniuni ştiinţifice – conferinţa naţională
a Societăţii Române de Medicină Internă (SRMI) – „Medicina Bazată pe Dovezi“, ajunsă la a noua ediţie, ceea ce
dovedeşte angajarea acestei discipline în promovarea noului concept, SRMI
devenind portdrapelul modernului model de conceptualizare a medicinii. Îmbucurător
este faptul că şi alte discipline, precum psihiatria şi, recent, medicina de
laborator au adoptat această temă.
Dar,
dincolo de genericul MBD, lucrările Conferinţei SRMI s-au mai înscris şi într-o
altă actualitate, fiind consacrate patologiei vârstnicului. Boomul actual al
îmbătrânirii populaţiei confruntă medicul din aproape toate specialităţile cu
din ce în ce mai mulţi pacienţi vârstnici (în prezent, vârstnicii reprezintă
circa 20% din populaţia generală, dar consumă circa 50% din prestaţiile
medicale, aspect numit deja, cu mai mulţi ani în urmă, „geriatrizarea
medicinii“). Medicina internă, urmare a dimensiunilor sale, este cea mai
solicitată de această categorie de pacienţi. Apoi, adoptarea acestei teme se
înscrie şi într-o realitate europeană, anul 2012 fiind declarat de Comisia
Europeană „An al îmbătrânirii active“, Consiliul Europei iniţiind, în complementaritate,
„Parteneriatul european pentru inovare în domeniul realizării unei îmbătrâniri
active şi sănătoase“.
Un geriatru
participant la conferinţă a putut remarca înaltul nivel de abordare, calitatea şi
profunzimea prezentărilor girate de competenţa autorilor şi şi-a reamintit că
marii geriatri din trecut se recrutau dintre medicii internişti care alegeau să
se consacre patologiei pacienţilor vârstnici, medicina internă oferind baza de
formare în geriatrie. Organizatorii au ales domenii de interes ale patologiei
vârstnicului, invitând moderatori şi comunicatori cu experienţă şi competenţă
în domeniu. Temele au inclus gastroenterologia, patologia reumatică, patologia
respiratorie, patologia neurologică. La acestea s-au adăugat, prin mai multe
simpozioane, dezbateri privind terapeutica modernă în bolile cardiovasculare,
HTA sau dislipidemii, terapia durerii, modificări asociate îmbătrânirii în
farmacoterapie, problematica diagnosticului precoce în patologia vârstnicului. 
