Newsflash
Diverse

Politrauma în spital, în discuţii la Timişoara

de Dr. Mariana MINEA - oct. 18 2013
Politrauma în spital, în discuţii la Timişoara
   Un domeniu în care comunicarea interdisciplinară şi resursele umane salvează vieţi, politrauma reprezintă o provocare pentru medicii din spitalele româneşti. Tratarea optimă a pacientului critic cu traume majore presupune existenţa unor protocoale de comunicare în cadrul echipei multidisciplinare – chirurgi, urgentişti, anestezişti –, şi a unor ghiduri de colaborare între unităţile medicale dintr-o zonă geografică. Acest lucru a fost semnalat oficial anul trecut de prof. dr. Mircea Beuran, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie de Urgenţă şi Traumatologie (SRCUT), care a organizat o serie de întâlniri pe tema politraumei, pentru a promova dialogul între specialităţi, pe de o parte, şi între medici şi autorităţi, pe de altă parte. Întâlnirile au avut loc la Tg. Mureş (septembrie 2012), Bucureşti (noiembrie 2012) şi Iaşi (martie 2013).
   Mai mult, cazurile complexe generează cheltuieli importante, pe care, până la începutul acestui an, spitalele şi le recuperau numai parţial prin sistemul DRG. Un pas important a fost realizat în luna ianuarie 2013: guvernul şi Ministerul Sănătăţii au aprobat Programul naţional de finanţare a cazurilor critice, propus de prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.
   La sfârşitul lunii octombrie, va avea loc la Timişoara o nouă întâlnire între medicii chirurgi, anestezişti şi urgentişti, sub coordonarea SRCUT. Scopul manifestării este de a finaliza protocoalele şi ghidurile privind managementul politraumei, precum şi programul de pregătire a rezidenţilor în domeniul politraumei. Cu aceeaşi ocazie, reprezentanţii SRCUT vor preda către MS Registrul naţional al traumatismelor majore, program realizat de SRCUT împreună cu Universitatea „Politehnica“ Bucureşti. Registrul va permite crearea unei imagini de ansamblu asupra cazurilor de politraumă pe teritoriul românesc, a resurselor consumate de acestea, monitorizarea lor şi a rezultatelor obţinute şi urmează să fie implementat în spitalele care tratează cazuri complexe.
   Aceste aspecte vor fi discutate în cadrul conferinţei „Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România“ – ediţia a IV-a (Timişoara, 25–26 octombrie), manifestare deschisă tuturor medicilor specialişti şi rezidenţi în chirurgie, ATI şi medicină de urgenţă. La eveniment vor participa, printre alţii, specialişti ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, sub coordonarea prof. dr. Doru Vâlceanu, şi dr. Vasile Cepoi, consilier de stat pe probleme de sănătate în cancelaria primului-ministru. Termenul limită de înscriere este 16 octombrie. Mai multe detalii sunt disponibile la adresa: www.eurocomunitateamedicala.ro
   Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, politrauma, adică afectarea a cel puţin două organe, dintre care unul cu risc vital, este principala cauză de mortalitate în rândul persoanelor sub 45 de ani. Accidentele rutiere sunt principala cauză de politraumă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe