Deşi
ca specialist am fost de câteva ori la Centrul Medical „Cristian Şerban“ din
Buziaş, pentru a învăţa din experienţa de acolo, de fiecare dată când ajung nu
prididesc să mă mir şi să mă bucur de ceea ce există şi se întâmplă în acel
loc. La prima vizită am petrecut două săptămâni, când băgată în seamă, când trăgând
cu coada ochiului, când discutând cu medicii şi, adesea, chiar cu profesorul,
despre ceea ce mă preocupa şi nu înţelegeam. Am participat apoi la
simpozioanele naţionale pe tema diabetului pediatric şi de fiecare dată am mai
„prins“ câte ceva. Până la urmă, am reuşit un lucru pe care nu ştiu dacă l-aş
fi reuşit în altă parte: să nu-mi mai fie teamă de copilul şi tânărul cu diabet
zaharat tip 1, cum îmi era înainte, ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult.
În
ultimul timp, considerându-mă deja „de-a casei“, ajunsesem să cred că nu mai
pot fi luată prin surprindere de vreo idee nouă, nici măcar de profesor. Dar
m-am înşelat şi mă bucur că este aşa. O idee neaşteptată, născută şi pusă în
practică de continua preocupare pentru diabetologia pediatrică a omului care a
„inventat“ şi centrul din Buziaş, prof.
dr. Viorel Şerban, a avut rolul de a revigora acest domeniu. Este vorba de
iniţierea unui curs postuniversitar de diabet pediatric, după ştiinţa mea cel
dintâi de acest fel ţinut în România, a cărui primă parte s-a desfăşurat în
perioada 7–10 aprilie 2014, sub auspiciile şi cu sprijinul Societăţii Române de
Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, organizat de Centrul Medical de Evaluare şi
Recuperare pentru Copii şi Tineri „Cristian Şerban“ Buziaş şi de fundaţia cu
acelaşi nume. Sunt unul din cei peste o sută de medici rezidenţi şi specialişti
pediatri, diabetologi şi endocrinologi din toată ţara, participanţi la curs;
aveam să aflu că nu toate solicitările de înscriere au putut fi onorate de organizatori,
mai multe zeci de medici rămânând pe o listă de aşteptare, pentru ediţiile
viitoare.
Programul
acestui eveniment didactic şi ştiinţific a însumat câte 20 de ore de curs şi,
respectiv, de workshop. Prelegerile teoretice au fost susţinute de diabetologi şi
pediatri experimentaţi: conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu (Cluj-Napoca), cu o amplă
prezentare despre insulinoterapie în diabetul zaharat tip 1; conf. dr. Romulus
Timar (Timişoara), cu două teme, una despre controlul glicemic, cealaltă
privind tactici şi strategii ale tratamentului cu insulină la copil; conf. dr.
Gabriela Roman (Cluj-Napoca) – infuzia continuă de insulină, prin pompă; prof.
dr. Ioana Micle (Timişoara) – efecte adverse ale insulinoterapiei la copil;
prof. dr. Gabriela Radulian (Bucureşti) – alimentaţia copilului cu diabet tip
1; conf. dr. Adrian Vlad (Timişoara) – epidemiologia şi etiopatogenia
diabetului de tip 1 al copilului, diabetul monogenic; dr. Alexandra Sima (Timişoara)
– morfopatologia pancreasului normal şi în diabetul de tip 1; dr. Monica Mărăzan
(Timişoara) – diagnosticul diabetului zaharat de tip 1 al copilului.
Foarte
apreciate au fost atelierele zilnice, susţinute de prof. dr. Viorel Şerban şi
unii dintre colaboratorii săi de la Buziaş. Tematica a fost una variată: examinarea
completă a copiilor şi tinerilor cu diabet zaharat; încadrarea practică a
parametrilor fizici, în raport cu normalul; estimarea insulinorezistenţei; măsurarea
vitezei de conducere nervoasă; exerciţii de adaptare a dozelor de insulină;
întocmirea dietei pacienţilor etc.
După
această primă parte, sesiunea următoare a fost programată pentru primăvara
anului 2015, cu tematică eminamente pediatrică şi cu un caracter cel puţin la
fel de practic, după cum au specificat organizatorii.
Consider
cursul foarte folositor (personal, sunt entuziasmată de eveniment), atât prin
prezentarea datelor clasice şi actualizarea temelor teoretice, cât şi prin
natura practică a atelierelor, totul sporind preocuparea tinerilor medici
pediatri şi diabetologi pentru acest capitol al patologiei – diabetul
copilului, sensibil şi dominat de dificultăţi de tot felul, legate de vârsta
pacienţilor, de o reţea medicală împuţinată, ce se cere rapid reabilitată (mai
mult de jumătate din judeţe nu au nici măcar un singur pediatru-diabetolog),
precum şi de multele probleme sociale.
