Newsflash
Diverse

Prezent și trecut în oncologie

de Demostene ŞOFRON - iul. 13 2018
Prezent și trecut în oncologie
    În perioada 5–7 iulie, la Cluj-Napoca, au avut loc Zilele Institutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă”. În cadrul evenimentului au fost prezentate nu mai puțin de 98 de lucrări. Având ca temă „Prezentul şi viitorul în abordarea afecţiunilor oncologice”, manifestația s-a adresat în special medicilor rezidenţi. 
    Printre subiectele abordate în cadrul lucrărilor se numără: cancerele pielii – sarcoame şi tumorile sistemului endocrin; cancerele ORL – pulmonare şi ale sistemului nervos central; hematologia; radioterapia (radiologia) şi imagistica (medicina nucleară); chimioterapia; cancerele ginecologice şi mamare; cancerele tubului digestiv și urogenitale sau oncopediatria. Acestora li se adaugă workshopuri de psiho-oncologie, cercetare fundamentală, oncogenetică, chirurgie laparoscopică. Temele fiecărui colectiv în parte au pornit de la ideea că la ora actuală cancerul reprezintă o provocare atât din punctul de vedere 
al problematicii, cât şi din cel al impactului social.
    Pornind de la tema centrală a evenimentului, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, directorul medical al centrului oncologic, a declarat că prezentul este definit cel mai bine prin finalizarea evaluării efectuate de Organizația europeană a institutelor de cancer, la capătul căreia institutul oncologic din Cluj-Napoca a dobândit denumirea de Clinical Cancer Center. Profesorul Achimaș-Cadariu a afirmat că instituția este prima şi singura de profil din România acreditată la acest nivel de un for european recunoscut în întreaga lume. În opinia sa, acest lucru înseamnă că, printr-un efort susţinut, care s-a prelungit la zece ani, institutul oncologic din Cluj-Napoca (IOCN) a dovedit că respectă standardele internaţionale, care sunt într-o continuă schimbare şi care urmăresc o îngrijire cât mai atentă a pacientului oncologic. 
Specialistul a explicat că evaluarea cuprinde peste o sută de puncte. Ea pornește de la managementul general al instituţiei, punctează modul în care este tratat pacientul oncologic, menționând accesul pacienţilor şi al aparţinătorilor în institut, stabilirea diagnosticului, intervenţia medicilor acolo unde este cazul, tratamentul, îngrijirile paliative, serviciile conexe, relaţiile cu asociaţiile de pacienţi etc. 
    Ulterior, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu a prezentat un bilanț al activității institului în perioada mai 2017–mai 2018. Potrivit acestuia, au fost întreprinse 109.421 de servicii spitaliceşti pentru o medie anuală de 26.000 de pacienţi și au fost efectuate 8.220 de intervenţii chirurgicale oncologice (6.336 în spital de urgență şi alte 1.884 în spital de zi). Cele mai frecvente intervenţii chirurgicale oncologice au vizat cancerele de sân, ginecologice, urologice şi cele digestive (5.596 de cazuri de cancer la sân, 4.007 cazuri de cancere tirodiene, 1.038 de cazuri de cancer de col uterin și 771 de cazuri de cancer de prostată). 
    În ceea ce privește viitorul, specialistul a afirmat că acesta s-a văzut în Zilele IOCN, dedicate medicilor până în 40 de ani, rezidenţilor și cercetătorilor. El a menționat că vârsta aleasă nu este deloc întâmplătoare: „Este modul în care societăţile profesionale din zona oncologiei sunt organizate pe zona tinerilor medici, asistenţi, tehnicieni. Avem peste 150 de rezidenţi, zeci de colegi din celelalte categorii profesionale, iar urmarea se regăseşte în cei peste 190 de înscrişi şi 98 de lucrări prezentate”, a declarat profesorul Achimaș-Cadariu. Referitor la acest aspect, specialistul a menționat că prezentările selectate fac parte din cazuistica institutului – studii de caz ce au vizat cancerele la sân și de col uterin, radioterapia tumorilor cerebrale, sarcomul granulocitar, metastazele cerebeloase, osteosarcomul, tratamentul limfoamelor cu prezentări cutanate, tumorile pancreasului și chiar un caz rar de tumoră 
hepatică primară. 
    În opinia directorului medical al institutului, aceste exemple dovedesc că rezidenţii, dar nu numai ei, beneficiază de standardele tehnologiei avansate, sunt activi şi responsabili. 
    În încheiere, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu a menţionat că IOCN are un număr total de nouă secţii, 14 laboratoare, un ambulatoriu integrat, 106 medici primari şi specialişti, 157 de rezidenţi, 351 de asistenţi. Şi încă un amănunt, la fel de important: în 2019, IOCN va aniversa 90 de ani de existenţă.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe