– Domnule profesor, aş vrea să fac o primă observaţie. Deşi în ultimii doi ani aţi organizat congresul anual al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) în parteneriat cu Global College of Neuroprotection & Neuroregeneration (GCNN), anul acesta aţi revenit la formatul deja cunoscut de la primele ediţii. Ce s-a întâmplat?

    – Spre deosebire de anii trecuţi, în care congresul anual al SSNN a fost organizat în comun cu GCNN, întâi la Bucureşti (2008) şi apoi la Viena (2009), anul acesta, Congresul GCNN, deşi organizat împreună cu noi, la Uppsala, a fost orientat mai mult către cercetarea fundamentală. La al 6-lea Congres al SSNN, la Eforie Nord, accentul a fost pus pe latura clinică, atingând însă şi unele aspecte de cercetare fundamentală. Consolidăm însă relaţiile dintre cele două societăţi ştiinţifice prin proiecte comune. Lucrurile capătă, astfel, o mai bună coerenţă. Pe de o parte, avem, la aceeaşi masă, numeroşi cercetători şi câţiva clinicieni dedicaţi, care se concentrează pe ceea ce se întâmplă în cercetarea fundamentală. Invers, sunt câţiva cercetători care urmăresc ce se întâmplă în clinică. Am preferat acest format pentru a permite o sedimentare optimă a cunoştinţelor acumulate, deopotrivă în clinică şi în cercetarea fundamentală. Rezultatele sunt mult mai bune. Acest tip de abordare este un semn de maturizare a SSNN.

    – Vorbind de maturizare, în ce fel se reflectă asupra societăţii pe care o conduceţi succesele importante din ultimii ani, pe care SSNN le-a realizat nu doar în ţară, ci şi pe scena internaţională?

    – Anul acesta au fost organizate alegeri, la care au participat membrii fondatori şi asociaţi ai SSNN, cu numeroşi oaspeţi din străinătate, care au avut drept rezultat importante schimbări structurale ale SSNN. Societatea noastră nu are un caracter naţional sau regional, ci unul puternic internaţional, la care se adaugă interdisciplinaritatea, o altă trăsătură definitorie. Având în vedere evoluţia SSNN, s-a impus nevoia unei restructurări. A fost creat un comitet ştiinţific internaţional, condus de dl prof. dr. Natan Bornstein, din care fac parte numeroşi clinicieni, dar şi personalităţi din cercetarea fundamentală. Totodată, s-a organizat şi un comitet ştiinţific local, format din cei ce s-au implicat asiduu în dezvoltarea acestei societăţi ştiinţifice, interesaţi să participe la proiecte de cercetare, la lucrări, la programe educaţionale etc. Preşedintele comitetului ştiinţific local este dl prof. dr. Ovidiu Băjenaru, marcând astfel şi legătura cu  Societatea de Neurologie din România şi buna cooperare dintre SSNN şi SNR. Putem deci spune că a fost gândită o structură firească, funcţională, care să asigure dezvoltarea pe mai departe a SSNN.

    – Structura congresului de anul acesta reflectă, aşa cum vă spuneam, o oarecare separare dintre clinică şi cercetarea fundamentală, făcută de comun acord cu cercetătorii. Ei trebuie întâi să se pună de acord, iar clinicienilor să le prezinte un punct coerent de vedere, o masă critică de idei. În mod similar, clinicienii discută între ei, iar cei din cercetarea fundamentală sunt invitaţi. Am constatat că valoarea adăugată a unei asemenea abordări este foarte mare şi vom continua în această manieră. Anul acesta, au fost abordate teme largi: accidentul cerebral vascular, traumatismele cerebrale şi spinale, demenţa, din cercetarea fundamentală – inflamaţia, regenerarea, degenerarea, dar şi abordări interdisciplinare noi, implicând noţiuni ample de fizică, de chimie fizică, zone de avangardă, teorii ştiinţifice avansate. Tot timpul urmărim frontiera cercetării din zonele care interferează aproape cu abordarea neconvenţională... Pe viitor, congresele SSNN vor fi concentrate pe maximum două-trei teme, ceea ce ne va permite să abordăm mai în amănunt anumite subiecte. Spre exemplu, am putea organiza o reuniune despre bolile vasculare şi cele degenerative înrudite. În alt an, accentul ar putea fi pus pe bolile neurodegenerative etc. Ne-am propus ca proporţia clinic vs. fundamental să fie de aproximativ 8 la 1. Vom menţine, însă, caracterul interdisciplinar şi, foarte important, legătura cu instrumentele importante de gândire şi de comunicare nemedicale – fizica avansată, chimia, chimia fizică, matematica, tehnologia informaţiei etc. Fără o percepţie de ansamblu, şansele de reuşită sunt minime!

    – Întregul concept de aplicaţie clinică în neuroprotecţie nu are consistenţa dorită. Deja, molecular vorbind, am ajuns la unele concluzii. Există deja un feedback foarte bun privind schimbarea conceptuală pe care am prezentat-o în deschiderea Congresului. Iată o direcţie pe care trebuie să o urmăm. Apoi, în leziunile cerebrale traumatice, identificăm nevoia unei noi abordări în neuroprotecţie. Aici, la Eforie, s-a desfăşurat o întâlnire cu Grupul de lucru de neurotraumatologie al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neurologie (EFNS). Am analizat probleme de diagnostic, cum să reinterpretăm lucrurile într-o manieră cât mai funcţională, care sunt explorările paraclinice importante, ce contează, ce nu contează. Am discutat despre ghidurile care vor fi publicate în revista EFNS (European Journal of Neurology). De asemenea, am stabilit o reţea europeană, pentru desfăşurarea unor studii finanţate prin granturi europene, studii care vor urma designul realizat de noi, propus de mine personal şi de grupul de lucru al EFNS. Am realizat o reabordare a designului studiilor clinice de neuroprotecţie şi neurorecuperare. Această reţea europeană va include centre din Austria, Olanda, Germania, Belarus, Ucraina, Ungaria şi, desigur, România (Cluj-Napoca, Bucureşti).

    – Proiectele noastre vizează educaţia, cercetarea şi ameliorarea actului medical. Pentru viitor vom păstra caracterul interdisciplinar, vom colabora mai mult cu societăţile europene şi internaţionale care decid asupra ghidurilor şi protocoalelor de diagnostic şi tratament, vrem să ne facem auziţi, întrucât ceea ce am spus noi a schimbat foarte mult abordarea, în câteva domenii. Vrem să cooperăm cu aceste societăţi, afiliindu-ne lor la luarea deciziilor importante: Federaţia Europeană a Societăţilor de Neurologie, Federaţia Europeană a Societăţilor de Neuroreabilitare, Federaţia Mondială pentru Neuroreabilitare, Organizaţia Europeană de Stroke etc. Colaborăm totodată cu importante instituţii academice. Avem în plan dezvoltarea unui proiect de cercetare cu grupul norvegian condus de profesorul David Russell, pe chirurgia carotidiană, ultrasonografie etc. Intenţionăm să organizăm şi un curs naţional de ultrasonografie, de supraspecializare în ecografia vasculară cerebrală. În plus, avem o serie de proiecte de cercetare fundamentală, axate pe studiul proceselor inflamatorii cerebrale, al microgliei, studii avansate de neuroprotecţie. În acelaşi timp, continuăm un proiect important – modele animale reale, purtătoare de factori de risc – în colaborare cu profesorul Sharma din Suedia. Continuăm cu modelele de studiu al neuroprotecţiei şi neuroregenerării pe un fond de comorbiditate, aprofundând astfel cercetările desfăşurate de noi până acum. Dezvoltăm şi colaborarea cu Societatea Americană de Neuroprotecţie, cu grupurile de cercetători de la Food & Drug Administration – FDA (profesorul William Slikker), NASA (profesorul Russell Andrews), National Institute for Drug Abuse – NIDA (profesorul Barry Hoffer), alături de care deja avem numeroase articole publicate. Proiectele noastre sunt de tip topologic, se susţin unele pe altele, într-o construcţie piramidală. Rezultatele unui studiu constituie „proof of concept“ pentru următorul pas.

    – Unul din marii paşi înainte pe care i-am realizat este schimbarea designului şi a protocoalelor studiilor clinice de neuroprotecţie, în special în privinţa traumatismelor cerebrale. Este esenţială urmărirea pe termen lung: nu mai recurgem la tratamente de zece zile, după care să apreciem evoluţia la 90 de zile, ci regândim lucrurile. Există deja dovada că aplicarea tratamentelor cronice intermitente sau chiar continue este calea de urmat. Această schimbare va aduce un cu totul alt suflu studiilor de neuroprotecţie şi neuroreabilitare, cu şanse mari de reuşită şi beneficii majore în recuperare. Clarificarea unor concepte, precum integrarea neuroprotecţiei din faza acută cu neuroplasticitatea şi recuperarea ulterioare, este benefică. Rămân, în continuare, foarte multe necunoscute, dar putem anticipa un salt major în domeniu cam în 5–10 ani. De un mare ajutor ne este şi trecerea la evaluări matematizate, preluarea conceptelor la un alt nivel, pe alte modele. Urmând aceste modele, medicamentele vor fi testate nu doar pe baza proprietăţilor chimice şi moleculare, ci şi pe baza caracteristicilor cinetice şi termodinamice. Acest tip de evaluare elimină reducţionismul molecular, cuprinzând astfel complexitatea fenomenului în integralitatea sa. Medicina este o ştiinţă empirică, nu este bazată pe legi, ca fizica. De fapt, transpunând matematic un sistem biologic, se poate ajunge la extragerea caracterului general de lege, care transcende un domeniu poate prea îngust, regula care guvernează, în real, schimbarea, într-o direcţie sau alta. Sistemul funcţionează unitar. Trebuie avut în vedere faptul că orice intervenţie, chiar dacă aparent la un singur nivel, induce o reconfigurare a întregului sistem. Ultrageneralizarea şi studiul comportamentului sistemului creier sunt esenţiale. În fapt, acest model matematic general subsumează o multitudine de modele matematice specifice, fiind astfel ideal pentru a descrie comportamentul sistemului nervos, de exemplu, secvenţele evolutive ale sistemului în ischemia cerebrală. Conform modelului bistabil, evoluţia sistemului