Desfăşurată sub deviza „Înfruntând provocările demenţei“, reuniunea a programat sesiuni plenare şi paralele, comunicări libere, simpozioane-satelit şi sesiuni poster. Printre temele importante discutate s-au numărat: factorii vasculari în neurodegenerare, în boala Alzheimer, mecanisme patobiologice comune în boala Alzheimer şi demenţa vasculară, diabetul, sindromul metabolic şi demenţa, markeri biologici, modele animale în demenţa vasculară, neuropsihologie, epidemiologie, neuroimagistică, neuropatologie, prevenţie, neuroprotecţia în demenţa vasculară, demenţa post-AVC, terapie, intervenţii viitoare în bolile neurodegenerative, sindromul Susac etc.

Factorii de risc vasculari pentru demenţa vasculară şi boala Alzheimer

   Prof. dr. Ken Nagata (Akita) a discutat despre factorii de risc vascular, clasificaţi în patru categorii: demografici (vârsta, antecedente de AVC, nivel de educaţie scăzut, sexul masculin pentru demenţa vasculară – DV şi AVC, sexul feminin pentru boala Alzheimer – BA), genetici (apoE4), stil de viaţă (obezitatea, lipsa activităţii fizice, fumatul, excesul de alcool) şi vasculari (HTA la vârsta medie, DZ, dislipidemie, insuficienţă cardiacă congestivă, infarct miocardic). Managementul eficient al factorilor de risc vasculari poate preveni demenţa şi declinul cognitiv. Studii randomizate placebo-controlate asupra medicamentelor antihipertensive au arătat că această terapie poate reduce riscul de DV şi BA. Fluxul cardiac scăzut datorat hipotensiunii arteriale şi/sau insuficienţei cardiace congestive a fost privit ca factor de risc pentru afectarea cognitivă şi demenţă în special la pacienţii vârstnici cu autoreglarea afectată. Sunt necesare cercetări pentru clarificarea acestei chestiuni.

Patologia vasculară contribuie la modificările din boala Alzheimer?

   Studii recente sugerează că boala cardiovasculară şi factorii de risc vasculari cresc riscul de boală Alzheimer, a precizat prof. dr. Raj Kalaria (Newcastle). Factorii de risc vasculari (HTA, dislipidemie, hiperinsulinemie, DZ tip 2, obezitate, ateroscleroză, aritmii) la vârstă medie par să fie asociaţi cu modificări neurodegenerative şi risc mai mare de afectare cognitivă şi demenţă la bătrâneţe.

Hipertensiunea şi demenţa

   Prof. dr. Ingmar Skoog (Göteborg) a adus în discuţie studii observaţionale ce sugerează că presiunea sanguină crescută, în special la vârsta medie, poate conduce la boală Alzheimer şi disfuncţie cognitivă, şi că tratamentul antihipertensiv poate scădea incidenţa BA. Disfuncţia cognitivă la persoanele fără demenţă este legată de presiunea sanguină mare la vârstă medie, şi scăzută la vârstă înaintată. HTA este foarte frecventă la populaţia vârstnică, dar cele mai multe cazuri nu sunt diagnosticate şi tratate. Terapia antihipertensivă reduce riscul de AVC şi moarte cardiovasculară la toate vârstele; ea este în relaţie cu un risc mai scăzut de demenţă în studiile observaţionale, dar nu are efect asupra demenţei în studiile pe termen scurt. HTA trebuie tratată şi la cei cu afectare cognitivă medie, pentru a preveni AVC şi progresia leziunilor substanţei albe. La cei cu AVC, infarcte silenţioase sau leziuni ale substanţei albe, e necesar un tratament antihipertensiv mai agresiv.

Afectarea vasculară în spectrul demenţei

   Prof. dr. Dafin F. Mureşanu (Cluj-Napoca) a precizat  că toate criteriile de diagnostic pentru caracterizarea sindroamelor cognitive asociate cu boala vasculară trebuie să se bazeze pe: demonstrarea prezenţei afecţiunii cognitive (demenţă sau afectare cognitivă medie vasculară) prin teste neuropsihologice; istorie de AVC clinic sau prezenţa unei boli vasculare (prin neuroimagistică), ce sugerează o legătură între afecţiunea cognitivă şi boala vasculară.

   Coexistenţa patologiei ischemice şi a celei neurodegenerative are un profund impact asupra expresiei demenţei, sugerând interacţiuni reciproce. Aceste observaţii, concertate cu studii epidemiologice ce indică faptul că BA şi bolile cerebrovasculare au aceiaşi factori de risc, au avansat ideea că factorii vasculari pot juca un rol în patogeneza BA. Această ipoteză este susţinută de studii experimentale ce indicau că b-amiloidul are efecte cerebrovasculare şi că hipoxia/ischemia este un puternic modulator al amiloidogenezei cerebrale. b-amiloidul şi factorii de risc vasculari ţintesc structura şi funcţia celulelor cerebrovasculare, glia şi neuronii (unitatea neurovasculară), determinând disfuncţie neurovasculară. Aceasta contribuie la patogeneza BA şi a afectării cognitive vasculare (ACV) şi, consecutiv, trebuie inclusă în strategiile de prevenţie şi tratament ale demenţei vasculare şi neurodegenerative. Relevant pentru mecanismele BA şi ale ACV, bariera hematoencefalică joacă un rol critic în transportul b-amiloidului la şi din creier.

   După o leziune cerebrală, factorii de creştere eliberaţi de celulele endoteliale, precum BDNF (brain derived neurotrophic factor), VEGF (vascular endothelial derived growth factor), stromal derived factor 1 şi angioproteina-1 orchestrează migrarea şi diferenţierea neuroblaştilor. AVC şi BA sunt asociate cu alterări marcate în structura cerebrovasculară. La nivel microvascular, arteriolele şi capilarele sunt reduse numeric, tortuoase şi au membrane bazale îngroşate. În cazurile asociate cu HTA, peretele arteriolar suferă degenerare hialină, incluzând lipohialinoză, ce cauzează microhemoragii. În BA şi angiopatia amiloidă cerebrală, acumularea de b-amiloid în media arteriolelor corticale duce la slăbirea peretelui vascular.

   Stresul oxidativ vascular şi inflamaţia rezultată sunt factori patogenici-cheie în disfuncţia neurovasculară din AVC şi BA. Dezechilibrul citokinelor inflamatorii afectează semnalizarea factorului de creştere, inducând starea de rezistenţă la neurotrofine. Stresul oxidativ atenuează acţiunea factorului de creştere (furnizat de celulele endoteliale) asupra precursorilor oligodendrocitelor şi compromite repararea leziunilor substanţei albe în BA şi AVC.

   Leziunile ischemice cresc severitatea demenţei la pacienţii cu BA, efectul fiind mai pronunţat în stadiile precoce de boală. Coexistenţa unei boli cerebrovasculare sau a leziunilor ischemice poate scurta stadiul preclinic al BA şi accelera progresia bolii.

   În funcţie de magnitudinea patologiei vasculare şi neurodegenerative şi de stadiul de evoluţie al bolii, pot fi observate ambele tipuri de efecte aditive sau sinergice ale neurodegenerării şi leziunilor ischemice, asupra declinului cognitiv.

Microembolii cerebrali şi afectarea cognitivă

   Prof. dr. David Russell (Oslo) a discutat despre utilizarea ecografiei Doppler transcraniene pentru detectarea microembolilor cerebrali la grupele de pacienţi cu risc crescut de AVC. Deşi aceştia nu dau simptome imediate, pot determina o afectare cognitivă progresivă şi, în final, pot contribui la dezvoltarea demenţe. Microembolii cerebrali asimptomatici sunt deseori detectaţi la pacienţii cu ateroscleroză, în special a arterelor carotide interne, şi câteva studii au raportat o asociere între afectarea cognitivă şi ateroscleroza carotidiană.

   Infarctele silenţioase cauzate de microembolii cerebrali sunt observate de obicei prin neuroimagistică şi pot reprezenta cauzele declinului cognitiv la aceşti pacienţi. Un mecanism similar poate fi întâlnit la pacienţii cu boală cardiacă (fibrilaţie atrială, boală valvulară, valve cardiace mecanice), unde sunt frecvent detectaţi microemboli cerebrali asimptomatici. Microembolii cerebrali depistaţi în timpul examinărilor cardiovasculare invazive şi al operaţiilor cardiovasculare sunt de asemenea o ameninţare pentru creier. Studii de IRM de difuzie în chirurgia de bypass a arterelor coronare (CABG) au arătat leziuni ischemice cerebrale noi la 26–45% din pacienţi. Sunt dovezi care sugerează că afectarea cognitivă post-CAGB şi cateterismul cordului stâng sunt corelate cu gradul leziunii ischemice cerebrale, demonstrată prin IRM pre-cateterism. Aceste constatări sugerează că leziunile ischemice cerebrale pot cauza deficite neuropsihologice şi creşte riscul de afectare cognitivă vasculară.

Fumatul şi afectarea cognitivă

   Dr. José Alejandro Luchsinger (New York) a afirmat că datele ce stabilesc o relaţie între fumat – factor de risc modificabil asociat cu multe boli legate de vârstă, precum ateroscleroza sau boala cerebrovasculară – şi declinul cognitiv/demenţă sunt neconcludente. În studiile epidemiologice, fumatul rămâne un factor de risc puternic pentru boala Alzheimer cu debut tardiv, mecanismul nefiind clar. Riscurile par să scadă după renunţarea la fumat.

Epilepsia şi demenţa vasculară

   10% din toţi pacienţii cu AVC au crize epileptice, de la debut până la câţiva ani mai târziu, a precizat prof. dr. Alla Guekht (Moscova). Demenţa post-AVC survine la peste o treime din pacienţii cu AVC ischemic elocvent clinic după vârsta de 65 de ani, iar demenţa preexistentă se întâlneşte în 12–16% din cei cu AVC. Persoanele cu boală Alzheimer şi alte tipuri de demenţă au un risc de epilepsie de 5–10 ori mai mare, comparativ cu cele sănătoase de aceeaşi vârstă. Demenţa preexistentă a fost asociată independent cu manifestarea crizelor epileptice tardive după AVC, iar crizele precoce au fost predictori independenţi ai debutului demenţei, după trei ani de la AVC. Diferite date clinice şi experiementale arată o legătură strânsă între procesele patofiziologice din epilepsie şi afectarea cognitivă din demenţă. Ambele boli au aceiaşi factori de risc, de exemplu atrofia hipocampului şi fibrilaţia atrială. Patologia vasculară preexistentă care poate predispune la epilepsie şi demenţă constă în modificări ale substanţei albe, infarcte silenţioase sau microsângerări. Se pare că manifestarea crizelor epileptice la pacienţii cu infarct lacunar nu sunt legate de severitatea AVC, ci mai degrabă de gradul de afectare cognitivă şi este probabil expresia unui proces neurodegenerativ responsabil de deteriorarea mentală.

Hemodinamica cerebrală şi afectarea cognitivă

   Prof. dr. Natan Bornstein (Tel Aviv) a subliniat faptul că afectarea cognitivă este una din cauzele importante de dizabilitate şi de rate crescute de mortalitate la adulţi. Demenţa, ca sindrom clinic al afectării cognitive progresive, de diverse etiologii, e legată de două entităţi principale, reprezentate de boala Alzheimer (BA) degenerativă şi demenţa vasculară (DV). BA pură şi DV pură reprezintă cele două extreme ale spectrului, iar demenţa mixtă constituie în prezent majoritatea cazurilor. De fapt, la cel puţin o treime din cazurile de BA se descriu infarcte cerebrale la autopsie.

   La pacienţii cu demenţă se constată diferenţe în profilurile hemodinamice cerebrale, ce pot fi investigate prin ecografie Doppler transcraniană. Aceasta permite analiza noninvazivă a statusului hemodinamic cerebral şi este potenţial utilă în diagnosticul şi managementul pacienţilor cu demenţă. Eco Doppler transcraniană de rutină măsoară velocităţile fluxului sanguin şi indicii de pulsatilitate în poligonul arterial Willis, cea funcţională evaluează reactivitatea vasomotorie cerebrală (testul de apnee, testul cu acetazolamidă – Diamox, inhalarea de CO2, testul de L-arginină). Aplicaţiile clinice ale acestei metode constau în diferenţierea între BA şi DV şi predicţia demenţei după accidentul vascular cerebral.

Privire generală asupra mecanismelor vasculare implicate în neurodegenerare

   Incursiunea în aceste mecanisme a fost realizată de prof. dr. Rául Árizaga (Buenos Aires). Neurodegenerarea – cauza a peste 80% din cazurile de afectare cognitivă şi demenţă – constă în alterarea şi pierderea progresivă a structurii şi funcţiilor celulare. Ea este rezultatul unei cascade de procese patogenice care pot fi declanşate în moduri diferite: modificări în structura proteinelor, deficit de neurotransmiţători, disfuncţii mitocondriale, stres oxidativ, deficienţe ale transportului axonal, alterarea factorilor neutotrofici sau a receptorilor etc. Multe din aceste mecanisme pot fi declanşate sau modulate sub influenţa comorbidităţilor, a factorilor de risc sau protectori individuali. Factorii vasculari – HTA, DZ tip 2, dislipidemia, fumatul, stresul şi sindromul metabolic, sedentarismul, ateroscleroza, fibrilaţia atrială, tromboza, AVC, coagulopatiile etc. – joacă un rol major. S-a constatat că hipoperfuzia cerebrală şi alterarea clearance-ului b-amiloidului prin bariera hematoencefalică pot contribui la debutul şi progresia bolii Alzhemier. Acumularea de b-amiloid în vasele sanguine cerebrale este asociată cu declinul cognitiv şi constituie unul din markerii BA. Mitocondria este ţinta primară a hipoperfuziei şi a stresului oxidativ în BA; hipoperfuzia afectează proliferarea, diferenţierea, supravieţuirea şi plasticitatea neuronilor şi celulelor gliale. Analiza interrelaţiei dintre factorii vasculari şi neurodegenerare este un instrument important pentru progresul semnificativ în diagnosticul şi tratamentul afectării cognitive şi al demenţei. Aceşti factori sunt modificabili, deci sunt speranţe pentru sănătatea publică, de a atenua impactul creşterii acestei „epidemii silenţioase“.

Rolul biomarkerilor în demenţa mixtă

   În opinia prof. dr. Sebastiaan Engelborghs (Antwerp), valoarea scăzută – în medie 48% – a specificităţii pentru diagnosticul clinic de posibilă boală Alzheimer reflectă suprapunerea profilurilor clinice ale BA şi demenţelor non-BA. Demenţa vasculară este supradiagnosticală când e utilizată CT/IRM cerebrală de rutină, în contextul criteriilor standard de diagnostic clinic. Într-o serie de 71 de autopsii la pacienţi cu demenţă, 30% din ei fuseseră diagnosticaţi clinic cu DV posibilă/probabilă, în timp ce acest diagnostic a fost confirmat neuropatologic doar la 18% din cei incluşi în studiu. O abordare promiţătoare pentru creşterea acurateţii diagnosticului este utilizarea biomarkerilor prezenţi în LCR. Validaţi sunt: proteina b-amiloid (Ab10-42), proteina totală tau (T-tau) şi tau fosforilată la treonină (P-tau 181P). O analiză combinată a acestor markeri este utilă pentru diferenţierea, cu niveluri de sensibilitate şi specificitate de peste 80%, a BA de demenţele non-BA (inclusiv DV).

Supraexpresia proteinelor joncţiunilor strânse în creierul cu boală Alzheimer/demenţă vasculară

   Dr. Bogdan O. Popescu (Bucureşti) a descris la nivelul barierei hemato-encefalice (BHE), joncţiunile strânse (TJ), principalele structuri moleculare care separă neuronal de spaţiul circulator, prin restricţia fluxului paracelular de apa, ioni şi molecule mari în creier. Diferite studii au demonstrat alterări semnificative ale BHE în ambele tipuri de demenţă – vasculară şi degenerativă şi au sugerat că modificările în expresia proteinelor TJ, precum ocludina şi claudinele, pot fi răspunzătoare de malfuncţia BHE. Utilizând abordarea imunohistochimică, a fost investigată expresia familiei de ocludine şi claudine (Cl-2, Cl-3, Cl-11) în cortexul frontal la subiecţi vârstnici: sănătoşi, cu BA şi cu VD. Ocludina şi claudinele au fost exprimate nu doar în celulele endoteliale, ci şi în celulele gliale şi neuroni. În substanţa albă frontală, au fost identificate mai multe oligodendrocite ocludin-pozitive, precum şi astrocite ce exprimă Cl-2 şi Cl-11. Rata de oligodendrocite Cl-11 a fost semnificativ mai mare în BA şi cea de oligodendrocite Cl-2 în DV, comparativ cu subiecţii sănătoşi. Rezultatele sugerează o nouă funcţie a proteinelor de joncţiuni strânse ce poate fi legată de răspunsul la stresul celular.

Neuroregenerarea în bolile neurodegenerative

   Neurodegenerarea este un concept relativ recent ce include neurogeneza, neuroplasticitatea şi neurorestaurarea – implantarea de celule viabile ca abordare terapeutică. Dr. Bogdan O. Popescu a explicat că neurogeneza şi neuroplasticitatea sunt afectate în creierul pacienţilor cu BA sau boală Parkinson şi sunt corelate cu o protecţie endogenă scăzută, ca rezultat al diminuării expresiei factorilor de creştere. Ipoteza e că creierul posedă, cel puţin în stadiile precoce şi medii de boală, o „rezervă de neuroregenerare“ care poate fi exploatată prin factori de creştere sau terapii de neurorestaurare cu celulele stem.

De ce am eşuat în tratamentul bolii Alzheimer?

   Este întrebarea la care a căutat răspunsuri prof. dr. Amos Korczyn (Tel Aviv). În ciuda investiţiilor imense, intelectuale şi financiare, tratamentul pentru BA nu a fost găsit. Atunci am reconsiderat chestiunea din noi perspective. BA nu este o boală, ci mai degrabă un sindrom, precum ciroza hepatică, în care patologia ficatului creează modificări metabolice, dar care rezultă din etiologii foarte diferite. Este improbabil ca atacând un fenomen din aval, precum apoptoza sau acumularea de b-amiloid, să putem vindeca BA sau preveni progresia bolii.

   Studiile epidemiologice au identificat mai mulţi factori de risc pentru demenţa senilă de tip Alzheimer, atât genetici, dar cei mai mulţi de mediu, deci modificaţi. O acţiune concertată privind epidemia de demenţă necesită acţiuni agresive împotriva factorilor de risc, iar bătălia trebuie să înceapă la vârsta de mijloc, nu la bătrâneţe.

Costul economic global al demenţei

   Demenţa afectează fiecare sistem de sănătate din lume, fiind enorme şi inechitabil distribuite. Dr. Martin Wortmann (Londra) a subliniat faptul că o înţelegere corectă a costurilor societăţii privind demenţa şi impactului acestora asupra familiilor, serviciilor sociale şi de sănătate şi guvernelor este fundamentală pentru politici mai bune la nivel naţional şi internaţional, în vederea îmbunătăţirii vieţilor persoanelor cu demenţă.

   Alzheimer Disease International a lansat Raportul mondial Alzheimer 2009, cu centralizarea sistematică a studiilor de prevalenţă din întreaga lume. Raportul din 2010 a fost bazat pe aceste cifre pentru studiul despre costul bolii suportat de societate.

   Costurile totale din 2010 estimate la nivel mondial pentru demenţă sunt 604 de miliarde de dolari, aproximativ 70% – în Europa de Vest şi America de Nord. Costurile au fost indirecte, atribuite îngrijirilor informale, şi directe, ale îngrijirilor sociale (furnizate de instituţii şi comunităţi profesionale) şi medicale (tratament în reţeaua primară şi secundară). Este urgentă nevoie de a dezvolta strategiile naţionale şi internaţionale în lupta cu boala precum şi pachete de îngrijiri medicale şi sociale cost-eficiente.

Mersul şi cogniţia la vârstnic

   Studii epidemiologice arată că disfuncţia mersului apare precoce în cursul declinului cognitiv şi că evaluarea clinică şi cantitativă a mersului prezice dezvoltarea sindroamelor cognitive, precum şi a demenţei, a afirmat prof. dr. Joe Verghese (New York).

Abordări tradiţionale şi noi ale reabilitării pentru îmbunătăţirea mobilităţii la pacienţii vasculari (post-AVC).

   În opinia dr. Anne F. Ambrose (New York), reabilitarea în demenţa vasculară necesită o abordare complexă, trebuie identificaţi şi controlaţi factorii de risc, iniţiată terapia fizică ţintită, pentru a rezolva specific deficitele. În reabilitarea pacienţilor cu AVC există atât abordări tradiţionale, cât şi inovative, precum dual tasking, terapia constraint-induced, stimularea electică, trainingul bilateral al extremităţilor superioare, remedierea cognitivă, motorie etc. cu rezultate bune în îmbunătăţirea mobilităţii.

   Terapia convenţională urmăreşte menţinerea gradului mişcării, prevenirea contracturilor, îmbunătăţirea echilibrului, a forţei şi coordonării, reducerea spasticităţii, ameliorarea deficitelor de comunicare şi cognitive, recunoaşterea şi tratarea depresiei, reducerea factorilor de risc secundari.

Tulburările neurocognitive în DSM 5 – comentarii personale

   Acestea au aparţinut prof. dr. Ovidiu Băjenaru (Bucureşti). Proiectul DSM 5 este rezultatul procesului de revizuire a DSM, început în urmă cu câţiva ani. Se prevede ca forma finală să fie publicată în 2013. În acest proiect, noua categorie „Tulburări neurocognitive“ o înlocuieşte pe cea din DSM – IV – „Delir, demenţă, tulburări amnezice şi alte tulburări cognitive geriatrice“. Secţiunea include trei sindroame clar definite: delir, tulburări neurocognitive minore şi tulburări neurocognitive majore. Când este cunoscută, etiologia acestor sindroame este codificată cu subtipuri. O observaţie importantă: termenul demenţă nu mai este prezent ca o categorie principală de diagnostic, ci va fi inclus ca un subtip etiologic particular în categoria „Tulburări neurocognitive majore“. În opinia mea, acest aspect este un progres important în înţelegerea diferitelor boli, ce conduc în stadiul clinic final la dezvoltarea unui sindrom demenţial, în acord cu tendinţa actuală a practicii medicale, de orientare spre boală. În acest context, tulburările neurocognitive legate de bolile vasculare cerebrale sunt prezente în două subcategorii: tulburare neurocognitivă medie, respectiv majoră, asociată cu boala vasculară (S14 şi S26). Se lucrează la criteriile specifice pentru aceste subtipuri. Formularea actuală este mai realistă, atâta timp cât relaţiile complexe etiopatogenetice dintre bolile cerebrovasculare şi afectările cognitive vasculare reprezintă încă un subiect fierbinte de dezbatere.

Sindromul Susac

   Dr. Robert M. Rennebohm (Calgary) a prezentat acest sindrom rar. Este o endoteliopatie microvasculară, descrisă pentru prima oară în 1979, de dr. John Susac, neurooftalmolog, la două femei, care prezentau modificări cerebrale (corp calos), oftalmologice (retină), auditive (ureche internă). Triada clinică include encefalopatie, ocluzia ramurilor arterei retiniene şi pierderea auzului. Manifestările cerebrale constau în cefalee, confuzie, pierderi de memorie, tulburări cognitive, de personalitate, encefalopatie, iar în cazurile grave, demenţă. Cele oftalmologice – scotoame, scăderea câmpului vizual periferic până la vedere „în tunel“. Afectarea urechii interne se manifestă prin tinitus, hipoacuzie (mai ales frecvenţele joase), dezechilibru. Diagnosticul diferenţial se face cu: boli demielinizante, encefalomielita diseminată acută, encefalite infecţioase, limfoame ale SNC, sindrom migrenos, boala Menière, afecţiuni psihiatrice. Patognomonic, la IRM cerebrală apar leziuni ale substanţei albe din corpul calos ce dau imagini de „bulgăre de zăpadă“. Angiografia retiniană cu fluoresceină evidenţiază leziunile de la acest nivel.

   Dr. Rennebohm a diagnosticat pentru prima oară acest sindrom în 2005, la o pacientă în vârstă de 16 ani. A luat legătura cu dr. J. Susac, i-a trimis foaia de observaţie şi acesta a confirmat diagnosticul. Este necesară abordarea în echipă multidisciplinară: neurolog, oftalmolog, orelist, neuroradiolog, reumatolog. Avem de-a face cu o demenţă vasculară tratabilă, care se poate vindeca dacă este corect recunoscută şi tratată specific şi agresiv.

   A fost dezvoltat un site www.ucalgary.ca/susac/ cu informaţii pentru pacienţi şi medici. De asemenea, a fost iniţiat un studiu internaţional colaborativ (ICS) al sindromului Susac, prospectiv şi retrospectiv. O componentă a acestuia este registrul internaţional de boală (IDR), care serveşte la colectarea datelor de bază demografice şi clinice ale pacienţilor cu sindromul Susac din întreaga lume. Criteriile pentru înregistrarea în IDR: dovada a cel puţin două din cele trei componente ale triadei clinice – encefalopatie, boala vasculară retiniană şi boală a urechii interne – sau o componentă plus leziuni tipice ale corpului colos la IRM.

   Până în prezent au fost înregistraţi 55 de pacienţi din 16 ţări – 67% femei, 33% bărbaţi, vârsta medie la momentul diagnosticul – 32 de ani. 46 pacienţi (84%) sunt din America de Nord şi Europa de Nord. 69% au triada clinică completă şi 100% leziuni tipice în corpul colos (IRM), 27% – două din cele trei componente, iar 6 pacienţi – encefalopatie fizică şi leziuni de corp calos, dar nu şi afectare retiniană sau a urechii interne. Datele sugerează un spectru al sindromul Susac, extindere de la forma tipică encefalopatică, cu triada completă, la forme parţiale – retiniană/ureche internă.

   Simpozionul-satelit al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, prezidat de prof. dr. Natan Bornstein şi prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN, a abordat Intervenţii viitoare în bolile neurodegenerative. În cadrul lui, prof. dr. Ovidiu Băjenaru a discutat despre Teorie versus practică în tratamentul afectării cognitive vasculare, prezentând rezultatele unui studiu care indică persistenţa efectelor benefice ale Cerebrolysin asupra cogniţiei şi activităţii qEEG (marker surogat al activităţii metabolice cerebrale îmbunătăţite) la pacienţii cu DV, pentru cel puţin 12 săptămâni după oprirea tratamentului. În bolile patogenetice complexe precum afectarea cognitivă vasculară şi afecţiunile neurodegenerative, sunt recomandate medicamentele neurotrofice pleiotrope în asociere cu managementul factorilor de risc individuali pentru modificarea evoluţiei bolii. Desigur, sunt necesare studii terapeutice viitoare în domeniu.

   Prof. dr. Antón Álvarez (Coruña) a vorbit despre Molecule multimodale pentru afecţiuni heterogene. Patogeneza afecţiunilor sistemului nervos central precum demenţa vasculară, accidentul vascular cerebral, boala Alzheimer, boala Parkinson sau leziunile cerebrale dobândite este foarte complexă şi implică numeroase mecanisme moleculare. Dezvoltarea medicamentelor multimodale capabile să acţioneze pe diferite ţinte moleculare poate furniza progrese în această privinţă. Moleculele ce contribuie la apoptoza neuronală şi degenerare în toate aceste afecţiuni constituie ţinta medicamentoasă de un interes particular. Excitotoxicitatea, inflamaţia, leziunile oxidative, apoptoza, neurodegenerarea şi alterările neurotrofice au un rol patogenic relevant în aceste boli ale SNC. Glutamatul, calciu-calpaina, citokinele proinflamatorii precum TNFa, amiloidul şi proteinele tau, factorii neurotrofici ca BDNF, IGF-1, sau VEGF şi proteinele de semnalizare incluzând kinazele – Akt (serina/treonina protein-kinaza), GSK3b (glicogen sintetaza kinaza-3 beta) şi CDK5 (kinaza 5 ciclin-dependentă) sunt câţiva din jucătorii-cheie moleculari în patofiziologia acestor afecţiuni heterogene ale SNC. Medicamentele ce modulează mecanismele multiple mediate de aceste molecule par să fie o opţiune promiţătoare de tratament pentru astfel de afecţiuni. Efectele multimodale ale factorilor neurotrofici, eritropoietinei, statinelor sau Cerebrolysin, un compus peptidergic ce mimează activitatea factorilor neurotrofici endogeni, au fost investigaţi în diferite modele experimentale pozitive. Studii clinice au demonstrat eficacitatea acestor medicamente la pacienţii cu demenţă vasculară.

   O speranţă pentru neuroregenerare în neurodegenerare a lansat dr. Bogdan O. Popescu. Neurodegenerarea, în boala Alzheimer, înseamnă pierdere progresivă de sinapse, acumularea de proteine anormale şi eventual pierdere masivă de celule. Conceptele pentru tratamentul bolilor neurodegenerative sunt: neuroprotecţia, neuroplasticitatea, neurorestaurarea şi neuroregenerarea. Strategiile de stimulare a neurogenezei în BA implică factori trofici, glatirameracetat, transplant de celule, training cognitiv, exerciţiu fizic, mediu stimulativ, metode pe care vorbitorul le-a detaliat.