Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Psihiatria de altădată

Viața Medicală
Prof. dr. Viorel ORDEANU vineri, 2 septembrie 2022

Un reputat psihiatru spunea că aproape fiecare om are cel puţin o problemă psihiatrică, dar că nu ne putem ocupa decât de cei mai gravi, dintre care unii ar putea să aibă și manifestări antisociale.

psihiatriePsihiatria este una dintre acele specialităţi medicale care se schimbă radical de la o epocă la alta. Pornind de la descântece şi exorcizări, spre profesie nemedicală (aşa cum era în SUA acum mai bine de un secol), ca problemă socială şi juridică şi apoi ca anexă a Neurologiei, până la statutul de azi, ca specialitate de sine stătătoare.

A trecut prin etapa indiferentă, coercitivă, farmacologică, iar în prezent îşi caută rezolvări proprii, specifice. Și o face prin mijloace şi metode complexe, moderne, cu încercarea de a implica bolnavii social şi profesional, chiar şi pentru psihopaţii periculoşi.

Înainte se spunea că, dacă bolnavul psihic recunoaşte că e bolnav şi acceptă ajutorul, înseamnă că boala nu e gravă şi poate fi tratată, spre deosebire de psihopaţi, care nu acceptă că sunt bolnavi şi nici ajutorul medical, dar ei pot simula pentru a evita internarea.

Se ştie că mulţi politicieni de mare succes erau borderline (pe linia de graniţă) sau chiar dincolo (cine nu a citit cartea „Aceşti bolnavi care ne conduc”?), iar patronii de succes sunt în majoritate psihotici, aşa cum ne demonstrează colegii psihologi, iar exemplele prezente sunt în jurul nostru.

Spitalul numărul 9 se aglomera brusc

Pe vremea când eram student, disciplina Psihiatrie de la Facultatea de Medicină Generală era la Spitalul nr. 9, la o margine de Bucureşti, care acum este zonă semicentrală. Se spunea că pe vremea când fusese înfiinţat, cu mulţi ani în urmă, ca „azil de nebuni”, locul aparţinea turcului Malamuc, de unde bucureştenii au adoptat cuvântul „balamuc”.

În spital ajungeam cu mijloacele de transport în comun, alergând de la o clinică la alta prin tot oraşul. Nu era permisă întârzierea. Acolo făceam multă teorie chiar şi la lucrări practice. Învăţam în vechile pavilioane ale spitalului, aşa cum făcusem şi mai înainte, tot acolo, fiziopatologia, care se separase de fiziologie, cu faimosul prof. dr. Teodorescu Exarcu.

Eram miraţi că spitalul se aglomera brusc înainte de evenimente importante sau vizite de stat, iar toţi „dispensarizaţii revendicativi” erau internaţi pentru control şi tratament până se termina evenimentul. Aşa am aflat că atunci când veneau mari personalităţi (de Gaulle, Hrușciov, Nixon și mulţi alţii), nici nu mai erau locuri disponibile în spital.

Dar surpriza comportamentală a venit din sens invers, când Fidel Castro a vizitat Bucureştiul. A oprit maşina într-o piaţă aglomerată şi a făcut o „baie de mulţime”. După care, văzând că românii sunt binevoitori şi entuziaşti, a ordonat şoferului să vireze la dreapta şi, părăsind coloana oficială, a mers la întâmplare printr-un cartier ca să vadă faţa adevărată a Capitalei. Evident, spre marea spaimă a gazdelor şi a gărzilor de corp, care nu se aşteptau la aşa ceva. Însă totul a decurs bine.

Unii pacienţi nu păreau deloc bolnavi

În privinţa bolnavilor internaţi existau unele dubii, pe care ni le împărtăşeam discret între noi. Unii erau nişte domni foarte civilizaţi, apatici (farmacologic), internaţi la „somnoterapie” pentru a fi „traşi de limbă” de psihiatri, de psihologi şi de „colaboratorii” lor.

Alţii, care erau violenţi, erau trataţi cu „electroşocuri” sub curarizare (ca să nu facă rupturi musculare), iar unii nu păreau deloc bolnavi şi ne întrebam de ce mai sunt ţinuţi acolo.

De exemplu, celebrul (în spital) Marius, fost luptător în Legiunea Străină franceză, veteran din războiul franco-algerian, care fusese repatriat şi internat permanent. Un bărbat prezentabil, politicos, perfect vorbitor de limba franceză, uşor sedat, părea să fie internat abuziv.

Până într-o zi, când a văzut în parcul spitalului un student arab (începusem să şcolarizăm şi studenţi străini de diferite naţionalităţi). A izbucnit, dând comenzi militare în limba franceză unei trupe inexistente şi a atacat atât de violent, încât ne-am temut pentru viaţa bietului coleg.

Ca din pământ a apărut o namilă de infirmier cu halat alb, care l-a imobilizat scurt, iar un altul care îl urma i-a făcut o injecţie intravenoasă în braţ, iar agresorul s-a calmat subit. A fost condus la salon şi s-au luat măsurile necesare. Ne-am dat seama că, de fapt, fusese trimis aici pentru a nu vedea arabi care să îi declanşeze accesele de furie.

Alte scene rămase în amintire

Într-o dimineaţă, doamna doctor care era asistenta grupei ne prezintă un pacient bătrânel, veteran de război, cu aspect îngrijit, dar cam ponosit, cu delir de invenţie. După ce a ieşit pacientul, ne-am amuzat de invenţiile lui, iar doctoriţa mi-a dat să citesc cu voce tare o „Declaraţie” redactată frumos de acesta, referitoare la retrocedarea Basarabiei.

Fiind un subiect care se discuta şi la noi în familie, am citit declamativ, cu intonaţie, şi la sfârşit am adăugat că, din punct de vedere istoric, are dreptate. După aceeea, doamna doctor a spus că de aceea îl dispensarizează, pentru a nu fi un caz penal, şi să fiu atent și eu cum îmi prezint opiniile.

Într-o zi, după ce începuserăm să ne „rodăm” cât de cât cu viaţa din spitalul de psihiatrie, am mers organizat să vizităm un salon de bolnavi. O sală mare, lungă, de modă veche, aşa cum văzusem în filme, cu ferestre pe ambele laturi şi multe paturi aliniate pe stânga şi pe dreapta, ca la armată. La intrare, doamna doctor conferenţiar le ceruse celor două infirmiere voinice să descuie și le-a spus să nu se îndepărteze de uşă.

Am intrat cu toţii, în linişte, am privit şi am ascultat prezentarea bolnavelor, care stăteau nemişcate şi respectuoase. La plecare, un coleg mititel şi jucăuş, care încheia şirul, a făcut cu ochiul unei paciente, tânără şi drăguţă. A urmat strigătul general „pe el” şi aproape toate pacientele s-au repezit asupra lui, nu cu agresivitate, ci „de drag”.

Noi am îngheţat în cadrul uşii, dar cele două infirmiere s-au năpustit ca buldozerele, cu burta înainte. L-au despresurat pe coleg şi au făcut ordine imediat, în liniște și fără violenţă. Îmi amintesc amuzat aceste scene ori de câte ori ştirile de la TV arată imagini cu poliţişti bătuţi de răufăcători sau care nu reuşesc să imobilizeze agresorul, oferind un spectacol ca în comediile mute de pe vremuri. Poate că le-ar trebui nişte infirmiere de la psihiatrie, dacă or mai fi fiind.

A avea sau nu discernământ

Într-o discuţie privată cu un vechi și reputat expert psihiatru, dr. Stancu îmi spunea că aproape fiecare om are cel puţin câte o problemă psihiatrică, dar că nu ne putem ocupa decât de cei mai gravi, dintre care unii ar putea să aibă și manifestări antisociale. Practic, aproape toţi infractorii de orice fel, inclusiv prostituatele, prezintă tulburări psihiatrice.

Dar dacă au discernământ, sunt de resortul Justiţiei, și nu al medicinei. La mirarea mea că astfel medicina îi abandonează cu bună știinţă pe aceștia, mi-a spus că nu se poate afirma oficial diagnosticul psihiatric, pentru că avocaţii ar profita și i-ar disculpa, ignorând diferenţa dintre comiterea faptei cu discernământ și fără discernământ.

Așa că nu sunt trataţi, nici farmacologic, nici nefarmacologic și vieţuim împreună, uneori ca într-o „ruletă rusească”. Evident, psihiatria din prezent a evoluat, s-a modernizat, dar continuă să se confrunte cu probleme clasice, care necesită o abordare actualizată.

Citiți și: Despre Maeştrii mei, acad. prof. dr. Grigore Benetato

Etichete: Psihiatrie spitalul 9 borderline

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.