Newsflash
Diverse

Realizări şi perspective în neurochirurgia românească

de Prof. dr. Mircea R. GORGAN - oct. 18 2013
Realizări şi perspective în neurochirurgia românească
   Societatea Română de Neurochirurgie (SRN) a organizat, la Bucureşti, în perioada 19–21 septembrie 2013, al 39-lea congres al său. Evenimentul a beneficiat de participarea internaţională a unor personalităţi de renume din neurochirurgia mondială şi a avut drept scop îmbunătăţirea cunoştinţelor şi performanţelor profesionale ale neurochirurgilor români.
   La deschiderea lucrărilor au fost prezenţi Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, acad. Constantin Popa şi prof. dr. Ioan Lascăr, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, care au transmis mesaje pozitive participanţilor la reuniune.
   Tematicile abordate pe parcursul congresului au fost de mare actualitate şi au cuprins un segment important şi totodată extrem de dificil al specialităţii noastre – patologia neurooncologică şi malformaţiile vasculare ale sistemului nervos. Pe lângă aceste subiecte de mare interes, invitaţii au prezentat şi lucrări în care au expus experienţa şi realizările profesionale obţinute în servicii neurochirurgicale de mare prestigiu.
   Printre invitaţii din străinătate s-au numărat personalităţi importante ale neurochirurgiei europene şi mondiale, cum ar fi: prof. dr. Atul Goel (India), prof. dr. Helmut Bertalanffy (Germania), prof. dr. Patrick Dhellemmes, prof. dr. Olivier Klein, prof. dr. Philippe Mercier (Franţa), prof. dr. Lukas Rasuli´c (Serbia).
   Ca o dovadă a interesului pe care neuroştiinţele îl suscită în cadrul tinerei generaţii, la lucrările Congresului s-au înscris şi 140 de studenţi din Bucureşti şi din celelalte centre universitare din ţară. Congresul SRN a fost precedat de al 18-lea curs francofon de neurochirurgie din România, care continuă tradiţia bunelor relaţii pe care ţara noastră le are ca membru al Societăţii Neurochirurgicale de Limba Franceză.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe