La
sediul Ministerului afacerilor sociale, sănătății și drepturilor femeilor din Paris a avut loc, la
17 martie, conferința „Sănătatea mintală în Franța și în lume; perspective și
inovații“, desfășurată sub patronajul ministrului afacerilor sociale și al
sănătății, Marisol Touraine.
Conferința
a debutat cu discursul lui Ségolène Neuville, secretar de stat pentru
problemele persoanelor cu handicap și lupta contra excluziunii sociale, care a
vorbit despre experiența Franței în lupta contra maladiei mintale. Ea a
subliniat că sistemul francez de psihiatrie încă este centrat pe modelul
instituțional, cu un număr mult prea mare de paturi de spital comparativ cu
alte state dezvoltate și o demografie medico-socială inegală și inechitabilă
între centrele urbane și cele rurale, precum și între diferitele departamente.
A mai arătat că guvernul francez caută soluții de ameliorare a acestei situații,
una dintre ele vizând centrarea nu pe modelul instituțional, ci pe persoană și
pe mediul său de viață. Mijloacele utilizate sunt: dezinstituționalizarea,
echipele mobile, centrele de criză din spitalele generale, centrele comunitare
de sănătate mintală, munca în echipă, activitatea în rețea a tuturor actorilor
sociali, implicarea utilizatorilor în sănătatea mintală – familii, foști și
actuali pacienți, apropiați ai lor, binevoitori și sponsori.
Dr.
Shekhar Saxena, directorul Departamentului de sănătate mintală al Planului de
acțiune în sănătatea mintală 2013–2020 al OMS, a evidențiat importanța
cercetărilor efectuate de-a lungul timpului de Centrul de cercetări al OMS
(CCOMS) din Lille, pentru progresul în sănătatea mintală a populației de pe
întreg globul și a subliniat prioritățile departamentului pe care el îl conduce
la Geneva.
Deputatul
francez Denys Robiliard a evidențiat faptul că pe teritoriul Franței există
mari disparități în ceea ce privește modul de abordare a îngrijirilor în
sănătatea mintală. În unele localități, consiliile locale, cele care cunosc cel
mai bine situația sunt active și în parteneriat permanent cu medicii, familiile
pacienților și ceilalți actori sociali, în timp ce în altele întreaga
activitate este încă îndreptată către spitalele de psihiatrie. Cu toate că
legislația franceză privitoare la drepturile pacienților s-a îmbunătățit, legea
singură nu este suficientă, a arătat deputatul. Toți actorii sociali trebuie să
înțeleagă că sănătatea mintală este un bun al tuturor cetățenilor și este
nevoie de o continuă îmbunătățire a activităților comune în rețea.
Bernard
Jacob, coordonatorul proiectului federal al reformei în sănătatea mintală din
Belgia a prezentat pe scurt progresele înregistrate în țara sa, subliniind încă
de la început că Belgia este o federație statală cu trei limbi, trei culturi și
trei mentalități colective, ceea ce face ca la Bruxelles lucrurile să nu se
vadă la fel ca la Paris. A fost nevoie de negocieri și adaptări ca lucrurile să
poată fi în comun acceptate.
Răspunzând
ușor malițios unei mai vechi întrebări a psihiatrului Jean-Luc Roelandt, șeful
CCOMS din Lille, Bernard Jacob a afirmat că în ultimii doi ani, în Belgia,
peste o sută de paturi de spital din psihiatrie s-au închis. Modelul belgian
cuprinde câteva măsuri ce fac parte din planul de acțiune al OMS: dezinstituționalizare
care să țină cont de situația zonală și locală; înființarea unor compartimente
de 10–12 paturi de psihiatrie în spitalele generale; diminuarea spitalizărilor
la un minimum posibil, cu preluarea imediată a cazurilor în sistemul
ambulatoriu; asocierea medicilor generaliști în activitatea de depistare
precoce a maladiilor mintale și de comportament; asocierea psihologilor
clinicieni cu medicii generaliști; realocarea bugetelor aferente paturilor de
spital închise către centrele comunitare și echipele mobile; organizarea
echipelor mobile pe două paliere – de criză și pentru pacienții cronici aflați
la domiciliu sau în apartamente terapeutice; salarizare unitară pentru
personalul realocat în centrele comunitare din spitalele unde s-au închis
paturi.
A
urmat intervenția, prin Skype, a doctorului Roberto Mezzina, directorul CCOMS
din Trieste, un vechi prieten al României, continuator al reformei italiene
„Psihiatria democratică“ începută de Franco Basaglia la Gorizia și apoi la
Trieste. Mezzina a prezentat pe scurt modelul italian de dezinstituționalizare,
care refuză cultura vechilor forme azilare cauzatoare de hospitalism și
are ca țintă: integrarea pacienților în comunitățile terapeutice bazate pe
activități de reinserție din cooperativele sociale special concepute;
sectorizarea îngrijirilor, pentru a facilita accesul rapid la cele mai bune
îngrijiri; promovarea constantă a drepturilor omului.
În
locul paturilor din marile spitale de psihiatrie, modelul italian presupune
existența unor mici unități cu cel mult 15 paturi în spitalele generale, centre
de zi, unități locative în comunitate, la care sunt asociate ONG-uri.
Comparativ cu anii ’80, rata suicidului a scăzut de la 8,5 la sub 5 la 100.000
de locuitori. Povara familiilor care au un membru cu probleme mentale a scăzut
prin organizarea centrelor de criză, activitatea în echipe terapeutice
multidisciplinare, alocarea prin negociere a bugetelor pentru servicii
comunitare, organizarea de asociații ale familiilor și pacienților.
Partea
a doua a conferinței a fost una a împărtășirii experiențelor trăite de foști
pacienți care în prezent susțin concret conceptul de empowerment
(democrație psihiatrică și concetățenie) prin activitatea lor, care a devenit o
profesie remunerată.
Un
duplex extrem de inspirat a fost realizat prin intervenția simultană la
microfon a lui Philippe Maugiron, mediator în sănătate mintală la Centrul
hospitalier „Stainte-Anne“ Paris și a psihiatrei Guylaine Cloutier, formatoare
de mediatori în sănătate mintală în cadrul organizației de luptă contra
stigmatizării și pentru reabilitare psihosocială din Québec, Canada. Ei au
descris asemănările și deosebirile cu privire la organizarea acestei activități
în Franța și Canada francofonă, arătând că a fi un fost bolnav mintal, fost
stigmatizat social, dependent de substanțe, care a experimentat trăirile
psihotice și excluderea poate fi un atu important în înțelegerea celor care
sunt în prezent în situații similare.
Mediatorii
sunt un exemplu de reușită terapeutică și personală, făcând ca această
activitate remunerată să își găsească justificarea socială și aplicarea oriunde
există pacienți psihiatrici care nu au conștiința bolii, se opun reinserției,
tratamentelor și ajutorului. Mediatorii pot activa în centre medico-sociale, pe
lângă cei fără domiciliu care trăiesc pe stradă, în grupurile de consumatori de
droguri sau alcool, la bolnavii excluși care trăiesc în condiții de
precaritate.
Un
ultim discurs al unui reprezentant al reușitei în empowerment a fost cel
al englezului David Crepaz-Keay, care activează la London Mental Health
Foundation. El nu s-a ferit să povestească trăirile sale din perioada când era
bolnav, cum auzea voci imperative, cum și-a pierdut serviciul și familia
ajungând în stradă, ce diagnostic greu a trebuit să accepte și cum a trebuit să
lupte cu simptomele și cu adicția supraadăugată. Un bipolar ușor logoreic, plin
de umor, cu un discurs logic excelent. El a pledat pentru unificarea experiențelor
grupurilor de foști pacienți, astfel încât, alături de sistemul medical și
social, mediatorii în sănătate mintală să contribuie la destigmatizarea și
reabilitarea celor afectați de tulburări mintale.
A
fost o zi reușită de împărtășire a experiențelor, care a demonstrat cât de
important este să comunici în sfera sănătății mintale și cum pot fi utile
modelele imaginate în diferite colțuri ale lumii, din Argentina până în Canada,
în Europa, sau în Africa. Este nevoie de imaginație, dorință, tenacitate, știința de a face și utilizarea
la maximum a mijloacelor disponibile.
