În perioada 24–27 septembrie a.c., la
Sibiu se va desfăşura al 37-lea congres naţional anual de reabilitare medicală
cu participare internaţională, sub auspiciile UMF „Carol Davila“ Bucureşti, ale
Facultăţii de Medicină a Universităţii „Lucian Blaga“ Sibiu şi ale UMF din
Craiova. Despre cele mai importante subiecte ce vor fi discutate, dar şi despre
situaţia reabilitării medicale în ţara noastră am discutat cu conf.
dr. Adrian Bighea,
preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Medicală şi al congresului.
– Ce-şi propune acest congres?
–
În primul rând, dorim să oferim specialiştilor în reabilitare medicală informaţii
care să le fie utile în practica zilnică. Şi există toate premisele să reuşim
acest lucru, ţinând seama atât de numărul mare, cât şi de diversitatea
subiectelor abordate în lucrările trimise. În al doilea rând, dorim ca acest
congres să reprezinte momentul în care să fie date uitării toate problemele cu
care s-a confruntat societatea în ultimii doi ani, să fie un nou început, o reaşezare
a reabilitării medicale acolo unde îi este locul între celelalte specialităţi.
Toată lumea trebuie să înţeleagă că medicul specialist în reabilitare medicală
nu stă singur într-un cabinet şi vede din sfert în sfert de oră câte un
pacient. El trebuie să fie coordonatorul unei echipe complexe, adesea
multidisciplinare, cel care concepe obiectivele reabilitării medicale pentru
fiecare bolnav şi urmăreşte modul în care acestea sunt atinse. Consider că o
condiţie pentru a ne face auziţi şi respectaţi este să avem o societate
puternică şi unită.
Dizabilitatea, în
centrul atenţiei
– Care este tematica reuniunii?
–
Subiectul central va fi dizabilitatea. Vom discuta despre dizabilitate în
general, despre planul de acţiune al OMS privind dizabilitatea în perioada
2014–2021, plan la care România, ca stat membru, trebuie să adere, dar vom avea
şi sesiuni privind reabilitarea medicală în afecţiuni neurologice, ortopedice şi
posttraumatice, cardiovasculare, afecţiuni ale osului şi articulaţiilor, ale ţesuturilor
moi. Vom aborda şi terapia durerii prin mijloacele specifice medicinii fizice.
Avem, de asemenea, lucrări originale privind afecţiunile coloanei vertebrale.
Anul acesta le-am propus colegilor o temă nouă – „Reabilitarea medicală: cercetare,
finanţare, programe, educaţie, noi tehnologii“ şi am fost surprinşi de succesul
pe care l-a avut, concretizat în lucrări multe şi foarte interesante.
– Ce invitaţi străini vor participa?
–
Va veni Per Maximilian von Groote, unul dintre editorii executivi ai International Perspectives on Spinal Cord
Injury, apărută în acest an sub patronajul OMS, şi copreşedinte al
International Society of Physical and Rehabilitation Medicine (ISPRM) – din
care societatea noastră face parte – precum şi reputat specialist în International Classification of Functioning
Disability and Health (ICF), principalul instrument de lucru al specialităţii
noastre. Alt invitat este Jerome Bickenbach, profesor la departamentul de
filozofie şi la facultăţile de drept şi medicină de la Queen’s University din
Canada, autor a numeroase cărţi privind dizabilitatea, considerat unul dintre părinţii ICF.Ca avocat, prof. Jerome Bickenbach se ocupă de drepturile omului, fiind
specializat în antidiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi. Al treilea
invitat este dr. jurist Friedrich Mehrhoff, care în ultimii ani s-a implicat
mult în managementul dizabilităţii, fiind copreşedinte al Comisiei pentru
ocuparea forţei de muncă la OMS. Este consultant în problemele privind
reabilitarea în cadrul German Federation
of Insurers against Work Accidents and Occupational Diseases şi autor al Guidelines on Return to Work (RTW) and
Reintegration, publicată de International
Association of Social Security (ISSA) din Geneva, în noiembrie 2013, şi
despre care va conferenţia la congres.
– Există Societatea Română de Reabilitare
Medicală, dar şi Asociaţia Română de Balneologie. De ce a apărut această situaţie?
Ce planuri aveţi pentru a readuce profesioniştii din aceeaşi specialitate într-un
front comun?
–
Nu cred că putem vorbi despre fronturi divergente de acţiune între cele două
societăţi. Mai repede este vorba de o completare reciprocă în îndeplinirea unor
obiective comune. Nu uitaţi că Societatea Română de Reabilitare Medicală este o
asociaţie profesională a medicilor specialişti în reabilitare medicală din România.
La Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie
lucrează, pe lângă medici de specialitate, şi fizicieni, chimişti, biologi şi
alte categorii de personal cărora Asociaţia Română de Balneologie le oferă
oportunitatea să se exprime într-un mod organizat în domeniul activităţii lor.
Preocupările de cercetare ale acestora au fost şi vor fi totdeauna primite cu
mult interes la manifestările ştiinţifice ale SRRM. De altfel, organizarea unei
conferinţe naţionale şi a unui congres naţional de balneologie reprezintă o
tradiţie la noi. Din păcate, în acest an s-a hotărât, din motive pe care nu le
cunosc, să se organizeze Conferinţa naţională de balneologie la Mamaia cu doar
câteva zile înainte de Congresul naţional de reabilitare medicală de la Sibiu.
Consider că această decizie ne afectează reciproc şi poate crea confuzie în rândul
specialiştilor noştri. N-aş vrea ca cineva să creadă vreodată că SRRM se distanţează
în vreun fel de colegii din staţiunile balneare, ci dimpotrivă, chiar am
promovat cu toate ocaziile ideea că toţi specialiştii noştri, indiferent unde
lucrează, au acelaşi obiectiv profesional şi anume abordarea dizabilităţii prin
mijloacele specifice reabilitării medicale. Colegii care lucrează în staţiunile
balneare au şi marele avantaj de a putea folosi extraordinara bogăţie a României
în factori naturali de tratament.
Colaborarea interdisciplinară lasă de dorit
– Cum decurge colaborarea cu alte
specialităţi pentru reabilitarea specifică a pacienţilor, de exemplu
neuroreabilitare, reabilitare pulmonară etc.?
– Colaborarea cu alte specialităţi este
departe de ceea ce ne-am dori să fie şi, probabil, principala vină pentru acest
fapt o avem noi, specialiştii în reabilitare medicală, pentru că nu am semnalat
şi nu am corectat la timp diversele probleme apărute. Aşa s-a ajuns, de pildă,
să avem centre de reabilitare cardiovasculară în care nu lucrează niciun
specialist de-al nostru. Aşa s-a ajuns în anii trecuţi ca specialişti ortopezi,
neurologi, reumatologi să poată recomanda direct metode de tratament specifice
specialităţii noastre, de exemplu kinetoterapie, fără ca bolnavul să fie văzut
de noi. Este ca şi cum ne-am apuca noi să reducem fracturi şi să facem imobilizări
în aparat gipsat în locul ortopedului. În urma negocierilor de anul acesta cu
CNAS am reuşit să corectăm această anomalie. Şi vă mai dau un exemplu. Pentru că
ziua de spitalizare într-un centru de reabilitare în afecţiuni neurologice este
mai bine plătită decât într-unul de neurologie, s-a înmulţit numărul de paturi
de reabilitare neurologică. N-ar fi nicio problemă dacă s-ar face într-adevăr
reabilitare, pentru că oricum stăm prost la acest capitol, dar în multe dintre
aceste centre se face doar neurologie şi deloc reabilitare. În aceeaşi ordine
de idei, un reputat medic neurolog, profesor universitar, vorbea într-un
interviu recent despre „crearea unei competenţe în neuroreabilitare“. Pe lângă
faptul că n-am agreat niciodată ideea „competenţelor“, precizez că în România
sunt destui medici specialişti în reabilitare medicală foarte bine pregătiţi şi
care pot să se ocupe şi chiar se ocupă de reabilitarea afecţiunilor
neurologice, astfel încât să nu fie nevoie de nicio competenţă în plus.
– Ce înseamnă reabilitarea medicală astăzi
şi care este situaţia ei în ţara noastră?
–
Reabilitarea medicală înseamnă, pe scurt, diagnosticarea şi tratarea
persoanelor cu dizabilităţi. România trebuie să se raporteze şi ea la conţinutul
unor documente programatice privind dizabilitatea. OMS a dat publicităţii în
2011 Raportul mondial privind dizabilitatea, pe care Societatea noastră l-a
tradus în 2012. În acest an, a fost lansat Planul global de acţiune al OMS
privind dizabilitatea 2014–2021: o sănătate mai bună pentru toate persoanele cu
dizabilităţi. De altfel, cu prezentarea acestui plan de acţiune vom deschide
congresul nostru de la Sibiu. Ambele documente plasează medicul specialist în
reabilitare medicală „în centrul acţiunii“. Pornind de la constatarea că în
lume sunt un miliard de persoane afectate de dizabilitate, OMS propune un set
de măsuri pentru a creşte procentul persoanelor cu dizabilităţi care beneficiază
de serviciile de sănătate de care au nevoie. Printre aceste măsuri se numără:
elaborarea politicilor naţionale cu privire la dizabilitate şi la serviciile
comunitare, facilitarea accesului la educaţie, crearea unor registre naţionale
pentru persoanele cu dizabilităţi, finanţarea de către stat a unor granturi de
cercetare pe tema dizabilităţii. Implementarea acestui proiect ambiţios în România
înseamnă, pe de o parte, voinţă politică şi, pe de altă parte, surse de finanţare.
Nu ştiu cum stăm cu voinţa politică, dar ştiu cât de prost stăm cu finanţarea.
Ne confruntăm, ca întreg sistemul sanitar, cu problema subfinanţării, cu
problema salariilor foarte mici, care îi fac pe tinerii specialişti să-şi caute
de lucru pe alte meleaguri. Reabilitarea modernă presupune şi tehnologii
moderne, care au evoluat foarte mult în ultimii ani, dar sunt foarte puţin
accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi din România. Pe lângă toate
acestea, nici măcar avantajul major al ţării noastre de a beneficia de numeroşi
factori naturali de tratament nu este folosit cum ar trebui.
– Reabilitarea medicală include şi
utilizarea factorilor naturali, ceea ce a dus la crearea şi dezvoltarea
turismului medical. Care este situaţia lui în România şi ce perspective are?
–
Foarte mulţi dintre specialiştii în reabilitare medicală lucrează în staţiuni
balneare. Ani de zile, după 1989, ei au reprezentat o resursă umană insuficient
folosită din cauza faptului că privatizarea unităţilor de turism din staţiuni
nu s-a făcut după legi care să ţină seama în primul rând de potenţialul
balneoclimateric, care trebuie exploatat, dar şi conservat. Avem staţiuni
balneoclimaterice de interes naţional ce nu pot fi administrate aşa cum trebuie
de autorităţile locale fără sprijin din partea unui organism central, care să
cuprindă factori de decizie din domeniul sanitar, turistic, bugetar etc. Avem
baze de tratament în staţiuni în care nu s-a investit mai nimic în ultimii ani.
Dar avem tot mai multe unităţi balneare bine dotate şi cu personal calificat,
al căror renume trece graniţele ţării, contribuind la turismul medical. Pentru
un turism medical de succes mai este însă nevoie şi de infrastructură, de legături
aeriene, de autostrăzi, de un transport feroviar civilizat.
Planuri pentru o societate puternică
– Ce proiecte de viitor are SRRM?
– Aşa
cum am spus, obiectivul principal este să avem o societate puternică, să adunăm
în jurul nostru cât mai mulţi membri, să reuşim să transmitem tuturor colegilor
noştri specialişti în reabilitare medicală mesajul că societatea există pentru
ei şi că singura noastră şansă de a ne face auziţi este într-un cadru
organizat. De asemenea, numai o societate puternică şi cu mulţi membri poate
edita o revistă care să respecte toate standardele privind asigurarea conţinutului
ştiinţific şi periodicităţii şi care să poată face cunoscute preocupările de
cercetare ale specialiştilor noştri. Ne dorim ca şi pe viitor să colaborăm cu
Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii şi să intensificăm colaborarea
cu Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie. Ca
ţară cu aproximativ 800 de medici specialişti, vrem să avem o participare mai
activă în cadrul International Society of
Physical and Rehabilitation Medicine, şi al European Society of Physical and Rehabilitation Medicine, în care
suntem membri. Chiar în aceste zile se desfăşoară în Polonia o reuniune a secţiunii
Physical and Rehabilitation Medicine din cadrul UEMS, la care suntem reprezentaţi.
De altfel, această secţiune, numită UEMS-PRM, tocmai a publicat un document
extrem de important privind domeniile de competenţă ale specialităţii noastre.
Cine citeşte titlurile acestui document va întrevedea şi câteva din planurile
de viitor ale Societăţii Române de Reabilitare Medicală. Trebuie ca şi noi, alături
de specialiştii dintre ţările europene, să ne intensificăm activitatea şi să ne
definim competenţele şi în alte domenii cum ar fi reabilitarea în acut şi
postacut, reabilitarea pe termen lung, reabilitarea perioperativă, utilizarea
noilor tehnologii. În aceeaşi ordine de idei, devine evident că este necesară o
revizuire a programei de pregătire în timpul rezidenţiatului.