Endocrinologia
românească a reuşit ca de la 100 de specialişti, câţi erau în anul 1989, să
crească la 600, un nivel „cât de cât satisfăcător“ conform preşedintelui Asociaţiei
de Endocrinologie Clinică din România (AECR). În perioada 3–6 septembrie 2014,
la Sibiu, va avea loc al nouălea Congres al AECR. Câteva detalii din „bucătăria“
congresului, au fost oferite, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, de preşedintele
AECR şi, totodată, al congresului, prof.
dr. Constantin Dumitrache.
–Cum se face că endocrinologii din România
au două organizaţii profesionale: Societatea Română de Endocrinologie (SRE) şi
Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România?
– SRE
este societatea profesioniştilor, a celor deja consacraţi. Ei sunt pe primul
plan acolo. AECR, în schimb, este societatea tinerilor medici, este o asociaţie
care urmăreşte să dezvolte capacităţile celor tineri. Anul viitor împlinim un
deceniu de la înfiinţare şi avem tineri pe care îi urmărim de un an, doi, trei,
cinci, chiar şi de nouă ani. Cele două organizaţii ale specialiştilor
endocrinologi funcţionează pe sistemul american – ei au şi societatea de
endocrinologie (n. red. Endocrine Society) şi societatea de endocrinologie
clinică americană (n. red. American Association of Clinical Endocrinologists).
Big-bang-ul
endocrinologiei mondiale
–Suntem în 2014, congresul AECR a ajuns
la a noua ediţie. Prin ce se evidenţiază aceasta?
– Anul acesta, congresul este dedicat
profesorului Parhon. Se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui şi 45 de ani de
la dispariţie. Se împlinesc, de asemenea, 105 ani de la apariţia primului
tratat de endocrinologie din lume, scris chiar de profesorul Parhon şi apărut
în 1909 la Paris. Prof. dr. Constantin Ion Parhon, elev al profesorului
Gheorghe Marinescu – n-aş greşi dacă aş spune că acesta este iniţiatorul
endocrinologiei în România – este cel care a definitivat şi creat
endocrinologia ca specialitate, nu doar în România, ci chiar pe plan mondial.
Tot profesorul Parhon este cel care a înfiinţat, în octombrie 1933, prima
catedră de endocrinologie din lume, la Facultatea de Medicină din Bucureşti. El
a fost şi primul profesor al acestei catedre; la 16 februarie 1934 a ţinut
primul curs de endocrinologie. Următoarea catedră a fost înfiinţată la
Moscova, apoi, ceva mai târziu (după vreo 20 de ani) în Franţa. Chiar şi primul
congres al societăţilor de endocrinologie din „Mica Antantă“ s-a ţinut la
Bucureşti, în 1939, sub patronajul aceluiaşi profesor Parhon. Trebuia să se ţină
în Cehia dar, din cauza războiului, nu a mai fost posibil acest lucru. Tot sub
directa coordonare a profesorului Parhon s-a înfiinţat şi Institutul de
Endocrinologie, care îi şi poartă numele, în anul 1945. Vreme de trei ani
acesta a funcţionat în cadrul Clinicii de dermatologie a Spitalului Colentina,
dar din 1948 şi-a mutat sediul în actuala clădire, în locul Sanatoriului Saint
Vincent de Paul, pe atunci proprietatea statului francez. În 1968, acest
stabiliment a devenit proprietate a statului român. Cu aceeaşi ocazie, în
cadrul institutului, s-a înfiinţat şi prima secţie de chirurgie endocrină din
lume. De operat, se opera peste tot, dar o secţie dedicată nu a existat nicăieri.
Harta
românească a sindromului Klinefelter
–Există în programul congresului o paletă
largă de lucrări ştiinţifice. Încercaţi, vă rog, să treceţi în revistă câteva.
– Sunt în jur de 60 de lucrări care vor
fi prezentate, pe o tematică deja stabilită: patologia endocrină tumorală,
disfuncţia hormonală în infertilitate, medicamentul endocrin. Avem şi o secţiune
de varia, unde vor fi prezentări de cazuri, posterele cu mici statistici ş.a.
Congresul se va deschide, ca de fiecare dată, în prezenţa factorilor locali –
primărie, colegiul local al medicilor ş.a. –, cu un discurs, de data aceasta,
al profesorului Eduard Circo din Constanţa, pe o temă foarte interesantă:
Hipogonadismul masculin survenit tardiv – aspecte patologice şi avantaje
bio-psiho-sociale. El va aduce, aşa cum o face de trei ani încoace, sub o formă
foarte plăcută, cele mai recente cunoştinţe ştiinţifice din domeniu. Tot
profesorul Circo va avea şi o prezentare, de data aceasta în cadrul secţiunii
dedicate patologiei endocrine tumorale, despre incidentalomul adrenal şi
implicaţiile sale endocrino-metabolice. Incidentaloamele sunt tumori
descoperite întâmplător, foarte frecvente de altfel, care până în clipa
descoperirii nu au avut nici cel mai mic semn, nici mecanic, nici funcţional.
Când ajung însă la 3 cm, ele trebuie eliminate, pentru că altfel încep să
compreseze organele cu care intră în contact şi pe cele cu care se învecinează.
În aceeaşi secţiune, dr. Lavinia Vija (Franţa) va prezenta un studiu francez
interesant, multicentric, realizat pe o cohortă de 140 de pacienţi, despre
consecinţele metabolice ale sindromului de secreţie ectopică de ACTH asupra
potasiului şi a sistemului renină-angiotensină-aldosteron.
–Şi secţiunea „Disfuncţia hormonală şi
infertilitatea“ sună destul de interesant.
– Va fi moderată de prof. dr. Ileana
Duncea de la Cluj. Printre altele, ne va fi prezentat un studiu preliminar,
unicat, foarte interesant, realizat pe teritoriul României. Este vorba de harta
unei patologii endocrine: harta Klinefelter. Sindromul Klinefelter este o
tulburare genetică ce afectează sexul masculin; bărbaţii cu acest sindrom au
unul sau mai mulţi cromozomi X în plus faţă de normal. Studiul a fost iniţiat
în urmă cu câţiva ani, în toate zonele din ţară în care se fac înregistrări.
Fiind o patologie endocrino-genetică, nu foarte mulţi se pricep la asta.
De-abia de acum încolo, când avem un număr relativ bun de endocrinologi, sperăm
să-l definitivăm. O altă temă foarte frumoasă pe care o vom dezbate în cadrul
acestei secţiuni se referă la relaţia dintre osteoporoză şi diabetul zaharat de
tip 1. Diabetul zaharat nu este numai o tulburare metabolică; iniţial este, dar
mai târziu toate metabolismele sunt date peste cap, inclusiv metabolismul
fosfocalcic şi cel al tramei proteice a osului, ceea ce va conduce la
instalarea osteoporozei. Şi atunci, bineînţeles, tratamentul osteoporozei
va fi mână în mână cu tratamentul diabetului, iar evoluţia diabetului va fi
determinată şi de acest tratament.
Androgenii
şi pseudopubertatea
–Un spaţiu generos aţi alocat la acest
congres şi medicaţiei endocrine. Cât de importantă este ea în această
patologie?
– Pe lângă medicamentele folosite în
osteoporoză, pe care toată lumea trebuie să le cunoască foarte bine, şi
medicamentele folosite în creştere, mai ales în endocrinopediatrie, cele
folosite în hipogonadism etc. sunt foarte importante. Aici vor fi prezentări
ample cu privire la toate aceste lucruri. Una, de pildă, este cea legată de
medicaţia psihotropă şi consecinţele ei endocrinologice. Aproape toată terapia
din patologia psihiatrică, de exemplu, duce la creşterea prolactinei. Crescând
prolactina, se ştie, apare amenoreea, respectiv, galactoreea, dar şi alte
tulburări. Lucrarea menţionată va încerca să aducă lămuriri în această privinţă.
Apoi, „Opţiunile terapeutice în pseudopubertatea precoce cu chisturi autonome
de ovare“ este o lucrare de mare actualitate, care va fi prezentată de dr.
Iuliana Gherlan din Bucureşti. Secreţia de hormoni a ovarelor micropolichistice
depăşeşte graniţele feminităţii. Testosteronul şi estrogenii îi întâlnim şi la
bărbat şi la femeie, cantitativ însă sunt anumite diferenţe. Din această sursă
de androgeni, la femeie rezultă o cantitate mai mare de androgeni decât ar fi
normal. Efectele se văd în apariţia pseudopubertăţii, adică apar semne clinice
care ar induce ideea că este vorba de pubertate, dar nu e. Apar pilozitate la
copil, creştere uşoară a sânilor etc., care însă nu au motivaţia unei pubertăţi
precoce reale.
O
altă lucrare ce nu trebuie ratată este cea care explică relaţia dintre vitamina
D şi boala Graves-Basedow. Hiperfuncţia exagerată a tiroidei, specifică acestei
boli, nu deranjează numai tiroida, ci întreg organismul – cordul, intestinul,
rinichii, pielea, chiar şi metabolic –, ceea ce duce la apariţia unor deficite,
printre care şi cel de vitamina D. Asocierea tratamentului specific bolii cu
vitamina D va schimba în bine evoluţia terapeutică a bolnavului.
–Spuneaţi că „Varia“ este o secţiune, cu
totul specială. De ce?
– Avem o serie de curiozităţi aici. Doar
un singur exemplu aş da: dr. Adrian Comănici, endocrinologul de la CFR 2 (n.
red. – Spitalul Clinic CF 2 Bucureşti), a cărui teză de doctorat se referă la
alterarea endocrină în boala SIDA – o lucrare pe care o va prezenta în cadrul
acestei secţiuni. Iau numai un aspect: suprarenala. Suprarenala în SIDA, la o
anumită perioadă de la instalarea bolii, este afectată profund, conducând la o
forma de insuficienţă suprarenală cronică. Dacă nu se ia în considerare acest
aspect, viaţa respectivilor bolnavi este pusă sub semnul întrebării. Fără
cortizon şi fără o suprarenală cât de cât intactă nu există viaţă. Depinde, cum
spuneam, de durata care a trecut de la momentul îmbolnăvirii: nu apare din
prima lună, nu din a doua, dar după primul an cu siguranţă încep aceste
probleme, iar noi trebuie să le prevenim şi să le tratăm. O insuficienţă acută
survenită pe fondul unei insuficienţe cronice poate fi ultima întâlnire cu
acel bolnav. Din păcate, de SIDA se vorbeşte doar la contagioase, mai puţin în
alte locuri. De aceea spun că endocrinologia este elementul comun a tot ce
înseamnă medicină. Este o ştiinţă de sine stătătoare, dar este ştiinţa de
graniţă pentru toate disciplinele medicale. Fără cunoştinţe minime de
endocrinologie nu se poate face medicină. La ora actuală nu există disciplină
medicală în care endocrinologia să nu-şi aibă rolul ei major.
