Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Terapia moleculară țintită și imunoterapia în cancer

Viața Medicală
Dr. Florina Constantinescu joi, 4 ianuarie 2018
     În perioada 23–26 noiembrie a avut loc a șasea ediție a Conferințelor Institutului Regional de Oncologie Iași (CONFER), unul dintre cele mai importante evenimente multidisciplinare din aria oncologiei națio­nale, organizat de Institutul Regional de Oncologie Iași, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și a Colegiului Medicilor Iași. În cadrul CONFER 2017 au fost sărbătoriți 20 de ani de la înființarea Secției de Hematologie a institutului, dar și realizarea primului transplant de celule stem care pune Iașiul pe harta transplantului medular din România. Programul științific a cuprins o serie de cursuri pre-conferință, sesiuni de prezentări orale, sesiuni de postere, mese rotunde și dezbateri axate pe actualitățile anului 2017 în prevenția, biologia tumorală, diagnosticul și tratamentele cancerului.
     Manifestarea CONFER din acest an a debutat cu actualitățile anului 2017 din sfera oncologiei. Au fost expuse noutăți din cancerul mamar, bronhopulmonar, digestiv, cancerele ginecologice și cele de piele. De asemenea, au fost dezbătute două mari probleme stringente, și anume progresul terapiei moleculare țintite și dezvoltarea imunoterapiei. În cadrul sesiunii de oncologie, au fost prezentate noile molecule țintite în cancerele bronhopulmonar, mamar și colo-rectal. De asemenea, s-au punctat și progresele din imunoterapie, punându-se accentul pe efectele secundare ale acestei terapii.
     În sesiunea de oncologie medicală din cadrul conferinței au fost dezbătute noutățile terapeutice din oncologie în anul 2017, efectele adverse ale terapiilor sistemice în neoplazii, diagnosticul și prevenția complicațiilor apărute în cadrul terapiei antineoplazice, biologie tumorală și imunologie, progrese în terapia sistemică a melanomului, abordări moderne în determinarea profilului proteomic în cancer. Sesiunea de chirurgie a abordat probleme de  chirurgie oncologică a tubului digestiv inferior și superior, chirurgia tumorilor genitale feminine, chirurgie plastică și noutăți din anestezie. În sesiunea de radioterapie s-a discutat despre studiul ganglionului santinelă în neoplaziile maligne ale tractului aero-digestiv superior, aplicații medicale ale radioizotopilor în oncologie ca agenți pentru imagistică și radioterapie sistemică, radioterapia navigațională bazată pe conceptul ganglionului santinelă și „Anatomia lui Godefridi Bidloo în lumina sistemului limfatic” – prezentare-simpozion oferită de prof. dr. Ioan Christian Chiricuță și dr. Richard Constantinescu.
     Sesiunea de hematologie a prezentat actualități în tratamentul leucemiei mieloide cronice și trombocitopeniei idiopatice, tendințe actuale în tratamentul sindroamelor mielodisplazice, noi opțiuni terapeutice pentru mielomul multiplu recidivat și transplantul de celule stem la pacienții cu neoplazii hematologice. Sesiunea de îngrijiri paliative a expus noutăți și probleme legate de terapia durerii, suportul nutrițional la pacientul oncologic pe perioada radioterapiei, utilizarea antibioticelor în îngrijirea paliativă.
     În cadrul sesiunii de îngrijiri paliative, prof. dr. Ostin Mungiu a susținut o prezentare despre terapia durerii, în care a pledat pentru implementarea disciplinei de algeziologie și clasificarea durerii drept afecțiune independentă în România. Tot în cadrul sesiunii de paliație, dr. Vladimir Poroch a prezentat un studiu despre percepția cancerului și a posibilităților terapeutice în rândul populației generale, incluzând 1.724 de respondenți din 18 țări (din care 1.578 din România). Rezultatele au arătat că 31% din respondenți percep cancerul ca fiind o afecțiune malignă gravă dar cu posibilități de vindecare. 77% din aceștia ar alege ca metode de prevenție efectuarea unor controale medicale periodice, alimentația sănătoasă, evitarea consumului de tutun și alcool. Scopul acestui studiu este creionarea unor strategii și programe de sănătate pe termen lung.
     Studenții și tinerii medici au avut ocazia să participe la workshopuri de abilități chirurgicale de bază desfășurate la Centrul de Simulare și Training în Chirurgie, la worshopuri de scriere științifică (scientific writing) și de realizare a blocurilor nervoase ghidate ecografic.
     La eveniment au fost prezenți peste 1.200 de participanți din diverse specialități medicale: oncologie, chirurgie, hematologie, radioterapie, anestezie și terapie intensivă, îngrijiri paliative. Conferința s-a bucurat de participarea unor nume sonore din lumea medicală internațională: prof. dr. Abdelkarim Aloweidi (Amman, Iordania), dr. Valérie Billard (Paris, Franța), prof. dr. Christoph Borchers (Victoria, Canada), dr. Lucio Crinò (Perugia, Italia), dr. Gabriela Donțu (Detroit, SUA), dr. Călin Dan Dumitru (San Diego, SUA), dr. Frank D. Ferris (Columbus, SUA), prof. dr. Roland Mertelsmann (Freiburg, Germania), prof. dr. Ralf Senner (München, Germania), dr. Doru Paul (New York, SUA), conf. dr. Eric Tang (Manchester, Marea Britanie), dr. Grigore Verega (Chișinău, R. Moldova). În cadrul deschiderii CONFER, care a avut loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, prof. dr. Adriana Coliță a primit premiul de excelență pentru întreaga carieră dedicată hematologiei românești.
     La această ediție a CONFER s-a lansat cartea „Nutriția și cancerul” (editura „Gr. T. Popa”, Iași) coordonată de prof. dr. Lucian Miron. Volumul abordează nutriția pacientului oncologic, ca parte importantă a tratamentului multimodal al cancerelor, și prezintă subiecte-cheie precum: cancerul și metabolismul celulei maligne, nutriția și obezitatea ca factori de risc în cancer, tratamentul tulburărilor de nutriție în cancer. Sunt discutate și sindromul anorexie-cașexie, susținerea nutrițională în timpul tratamentelor anticanceroase, tulburări de nutriție la pacientul oncologic vârstnic/pediatric, aspecte psihologice ale tulburărilor de nutriție la pacienții oncologici, diete recomandate la pacienții cu cancer și nutriția la pacientul în fază terminală. Cartea se adresează medicilor oncologi, pediatri, nutriționiști și interniști, dar și studenților, fiind „un volum original ca modalitate de abordare”, după cum a declarat profesorul Miron.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.