Sinaia a găzduit, în perioada 17–19 septembrie, al 54-lea
congres al Societății Române de Cardiologie (SRC). Speakeri au fost nu doar
cardiologii, ci și diabetologi, endocrinologi, gerontologi, medici de familie,
intensiviști, neurologi, pediatri, oncologi. Congresul a cuprins și sesiuni de
imagistică și cardiologie intervențională și a avut peste 35 de invitați din 20
de țări europene și de peste ocean.
Sedentarism,
fumat și hipertensiune
Prima zi a evenimentului a expus rezumativ cauzele bolilor cardiovasculare,
în cadrul unei conferințe de presă a SRC. Principalii determinanți ai sănătății
cardiovasculare sunt cei comportamentali, a explicat dr. Gabriel
Tatu-Chițoiu, președintele SRC. Prevenția bolilor cardiovasculare trebuie să
reprezinte una dintre principalele preocupări în practica medicală, iar pentru
aceasta ar trebui implicați și decidenții politici. În scopul combaterii
obiceiurilor nesănătoase ale populației, SRC are și câteva propuneri legate de
schimbarea stilului de viață. Pentru început, SRC lansează o petiție online
care solicită respectarea legii antitutun și propune ca în restaurantele care
nu separă eficient spațiile destinate fumătorilor, nefumătorii să primească o
reducere la nota de plată, pentru că și-au riscat sănătatea inspirând fumul de
țigară. În ceea ce privește sedentarismul, alt factor cu rol important în
bolile cardiovasculare, SRC a fondat Athletic Cardio Club, care promovează
activitatea fizică și sportul ca mijloace de prevenție a bolilor
cardiovasculare.
Controlul tensiunii arteriale (TA) este de asemenea un factor
esențial în abordarea problemelor cardiovasculare, însă valorile descoperite în
cabinetul medicului sunt de cele mai multe ori diferite de tensiunea
pacientului, din cauza stresului în fața halatului alb, explică președintele
SRC. De aceea, măsurarea TA la domiciliu este mult mai exactă. Site-ul www.tensiuneamea.ro
este primul program de autodiagnostic a TA înființat de SRC care vine în
ajutorul pacienților cu risc cardiovascular și nu numai.
Nu în ultimul rând, SRC realizează în prezent o colaborare
activă cu medicii diabetologi în scopul controlului alimentației în rândul
populației cu risc cardiovascular, pentru care va elabora și ghiduri de
alimentație.
Patologii
asociate
Una dintre sesiunile științifice s-a numit „Rezident Evil!: Două
specialități – o singură soluție!“ și a abordat aspecte din ce în ce mai
întâlnite în boala coronariană, în contextul creșterii numărului fumătorilor și
a expunerii la noxele din mediu. Deseori, boala coronariană se asociază cu
bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), ceea ce îngreunează tratarea
celei dintâi, din cauza efectului spastic la nivel pulmonar al betablocantelor.
Pentru a trata corect acest ansamblu de patologii, medicul curant trebuie să
recunoască însă asocierea și să conștientizeze prezența BPOC la unii pacienți
coronarieni. Deseori, existența unei patologii obstructive la nivel pulmonar
este subdiagnosticată și deci subtratată.
Boala coronariană are un efect major asupra prognosticului BPOC
și viceversa. Tratarea pacienților coronarieni care asociază BPOC se face
similar celor fără BPOC, dar se folosesc betablocante selective, cum ar fi
atenolol și metoprolol, care nu au efecte adverse respiratorii. Medicul trebuie
să acorde o atenție deosebită și simptomelor respiratorii existente dinaintea
administrării de betablocant, inițiind terapia cu oxigen, vasodilatatoare și
diuretice. Pacienții cu BPOC prezintă un risc crescut de aritmii, infarct
miocardic sau insuficiență cardiacă congestivă.
Mai
multe perspective, o singură problemă
Despre prevenția accidentului vascular cerebral (AVC) din
fibrilația atrială (FA) a discutat prof. dr. Hans-Christoph Diener (Essen).
Neurologul a explicat că adăugarea aspirinei la clopidogrel, în aceste
situații, nu crește semnificativ capacitatea celui din urmă de a reduce riscul
vascular. Mai mult, această combinație crește riscul unei hemoragii majore în
cazul pacienților cu risc crescut, care au suferit recent un AVC sau un
accident ischemic tranzitor (AIT). Beneficiul anticoagulantelor orale
administrate în asociere cu aspirina trebuie analizat în funcție de profilul
hemoragic al fiecărui pacient. De asemenea, în prevenția AVC din FA, Diener a
explicat că 110 mg de dabigatran nu sunt mai puțin eficiente decât 150 mg. El a
menționat că nu există încă studii oficiale care să indice momentul optim de
începere a terapiei anticoagulante după FA sau AVC, datele din literatură
neajungând la un consens. Unii autori indică o așteptare de o zi până la
începerea tratamentului anticoagulant, în timp ce alții consideră că perioada
optimă de așteptare este de trei-șase zile.
Dr. Giuseppe Rosano (Londra) a analizat prevenția și tratamentul
trombozei venoase profunde (TVP) și ale trombembolismului pulmonar (TEP),
explicând că utilizarea intensivă a noilor anticoagulante orale (NOAC) este
încetinită de lipsa unui antidot pentru aceste substanțe. În timp ce efectul
anticoagulantelor cumarinice poate fi inversat prin administrarea de vitamină
K, NOAC nu au un antidot la fel de eficient. Singurele modalități prin care
poate fi scăzut efectul NOAC sunt hemodializa, administrarea de factor VIIa
recombinant, concentrat de complex de protrombină (PCC) sau cărbune medicinal.
Avantajul, în comparație cu vitamina K, este că nu au efecte procoagulante la
administrare, ci doar neutralizează procesul de anticoagulare început de NOAC.
Pentru monitorizarea efectelor dabigatranului, cea mai relevantă valoare o are
timpul de tromboplastină parțial activată (aPTT).
Prof. dr. Gheorghe Andrei Dan (București) a analizat utilizarea
NOAC în situații speciale, cum ar fi cardiologia intervențională, conversia FA
sau chirurgia de urgență. El a expus avantajele și dezavantajele dublei
antiagregări plachetare comparativ cu cele ale triplei antiagregări, la
pacienții cu stent și fibrilație atrială. Dubla antiagregare are un risc
semnificativ mai scăzut de sângerare, ajungând la același nivel de prevenție a
AVC-ului din timpul FA. Prof. Dan a menționat studiul West, în care s-a
demonstrat că riscul de sângerare crește la administrarea clopidogrelului în
asociere cu aspirina față de administrarea doar a clopidogrelului, iar
adăugarea unui singur antiagregant peste un anticoagulant crește semnificativ
riscul de hemoragie. Dintre toate antiagregantele folosite, dabigatranul are
cel mai scăzut risc de a produce sângerări active.
Noile anticoagulante orale prezintă avantaje și din punctul de
vedere al unei potențiale intervenții chirurgicale în urgență. NOAC cresc
șansele de reușită a unei operații, al cărei pronostic devine mai bun decât în
cazul realizării intervenției sub protecția anticoagulantă a antagoniștilor de
vitamină K.
O
terapie la început de drum
Noile anticoagulante orale nu sunt inferioare moleculelor de
heparină de greutate moleculară mică, a explicat prof. dr. Antoni
Martinez-Rubio (Barcelona) în discuția despre prevenția și tratamentul TVP și
TEP. De ce noile anticoagulante orale nu sunt folosite la fel de intens precum
warfarina? În primul rând, din cauza prețului, spune profesorul catalan.
Folosirea NOAC este limitată de prețul mai ridicat decât cel al derivatelor
cumarinice. În multe țări, strategia de folosire a NOAC a devenit mai ieftină
decât folosirea warfarinei, deși prețul acesteia este mult mai mic decât al
noilor anticoagulante orale. Însă diferența între tratamentul cu NOAC și cel cu
warfarină constă nu doar în costuri, ci și în eficiența și siguranța folosirii
primelor. Sistemul plătește mai mult pentru tratament, dar mai puțin pentru
complicații. Din această cauză, NOAC sunt mai eficiente din punctul de vedere
al relației cost/beneficiu. Pentru TVP și TEP, din păcate, nu există studii
care să demonstreze aceeași eficiență, dar asta nu înseamnă că nu vor exista în
viitor.
Avantajele folosirii NOAC în FA nu sunt date strict de
eficiență, ci mai ales de siguranța folosirii lor pe termen îndelungat. Aceeași
siguranță o demonstrează NOAC și în TEP și TVP. Însă nu știm dacă acest aspect
al siguranței și, implicit, al limitării complicațiilor și costurilor
socioeconomice recomandă folosirea NOAC drept primă linie de medicație în
tratamentul TVP și TEP.
Strict medical, NOAC sunt superioare anticoagulantelor
cumarinice. Ele au un timp mai scurt de instalare a efectului anticoagulant,
dar și de metabolizare și eliminare. Avem deja modalități de a grăbi epurarea
lor, prin hemodializă sau de a le neutraliza cu ajutorul factorului VIIa
recombinant sau chiar folosind cărbune medicinal. În scurt timp vom avea și
antidoturi. Acestea nu sunt încă disponibile pe piața farmaceutică, însă
studiile clinice privind eficiența și siguranța lor au fost deja efectuate.
Prețul ridicat al noilor anticoagulante este doar provizoriu,
crede cardiologul spaniol. Orice apariție a unui medicament nou presupune sume
uriașe. Companiile farmaceutice trebuie să investească mult timp pentru
descoperirea lor, după care au doar câțiva ani pentru a vinde produsul, înainte
de a pierde exclusivitatea asupra lui. Dezvoltarea unei noi direcții
terapeutice necesită investiții foarte mari și multe încercări până la
obținerea efectului dorit. Orice inovație are nevoie de suport financiar, dar
societățile moderne nu sunt obișnuite să investească în inovație.
Warfarină
vs. NOAC
Există însă și contraindicații ale folosirii NOAC. Una dintre
ele este fibrilația atrială (FA) apărută în prezența valvelor mecanice. Există
foarte puține informații legate de această asociere. Ceea ce se știe este că
activarea cascadei coagulării este diferită în FA cu valve biologice față de FA
cu valve mecanice. De aceea, utilizarea NOAC comportă o eficiență mai mică în utilizarea
în aceste cazuri. Există studii în desfășurare despre utilizarea NOAC în FA cu
valve biologice, dar niciunul pentru valvele mecanice.
Warfarina acționează la nivelul cascadei coagulării în mai multe
puncte, în timp ce NOAC sunt mult mai selective. Se crede că activarea
coagulării, în cazul valvelor mecanice, este declanșată de anumite puncte din
cascadă. NOAC pot bloca un singur punct al activării coagulării, însă warfarina
blochează mai multe. Mecanismul nu este complet înțeles nici acum, dar asta
este singura explicație existentă în legătură cu inferioritatea NOAC față de
warfarină în astfel de cazuri, explică Antoni Martinez-Rubio.
Insuficiența renală neavansată nu este o contraindicație pentru
NOAC, ci doar cea severă, predializă. Alte contraindicații sunt cele întâlnite
în uzul celorlalte anticoagulante: un număr scăzut de trombocite, coagulopatii
sau boli hepatice care influențează cascada coagulării, prin incapacitatea
ficatului de a sintetiza factorii de coagulare.
Indicațiile
defibrilatorului cardiac
Moartea subită cardiacă a făcut subiectul unei sesiuni întregi,
în cadrul căreia dr. Horia Roșianu (Cluj-Napoca) a prezentat evaluarea riscului
de moarte cardiacă subită la diferiți pacienți. O categorie puțin discutată dar
foarte importantă este reprezentată de pacienții cu insuficiență cardiacă clasa
funcțională NYHA IV, pentru care defibrilatorul cardiac nu este recomandat.
Pentru aceștia nu doar că nu se recomandă defibrilatorul cardiac, dar trebuie
conștientizat finalul sumbru care îi așteaptă. În cazul în care au deja un
defibrilator cardiac implantat, pentru a respecta decența morții, trebuie chiar
dezactivată funcția de defibrilare.
În ceea ce privește cardiomiopatia dilatativă, profilaxia
primară a morții subite o reprezintă implantarea defibrilatoarelor, cu sau fără
funcție de resincronizare. În cardiomiopatia hipertrofică se recomandă, de
asemenea, defibrilatoarele ca profilaxie secundară, însă în profilaxia primară
lucrurile sunt mai complicate, deoarece există mulți factori clinici care se
pot agrega în creșterea riscului de moarte subită, cum ar fi: tahicardia
ventriculară nesusținută, istoricul de moarte subită cardiacă în familie,
sincope, diametrul ventriculului stâng, răspunsul la efort. Toate acestea
contribuie la calcularea scorului de risc necesar abordării terapeutice din
profilaxia primară. Pentru un risc de sub 4% rezultat din urma calculării
scorului, defibrilatorul cardiac nu ar trebui implantat, în timp ce la un risc
de peste 6% defibrilatorul trebuie implantat.
În displazia aritmogenă de ventricul drept, specialistul trebuie
să țină cont de factorii de risc, înainte de a da indicația implantării
defibrilatorului cardiac. Aceștia sunt: stop cardiac în antecedente, sincope
sau tahicardii ventriculare, dilatare severă de ventricul drept și afectarea
ventriculului stâng. Alte întrebuințări ale defibrilatorului pot fi cazurile cu
sindrom de QT scurt cu antecedente de stop cardiac sau chiar femeia gravidă cu
indicație de defibrilator. În ultimul caz, defibrilatorul se implantează
subcutanat, fără iradiere.
Atenție
la EKG!
Prof. dr. Gheorghe Andrei Dan, în prezentarea intitulată
„EKG-uri mortale“, a atras atenția asupra elementelor de pe electrocardiogramă
care pot scăpa specialiștilor din diferite domenii conexe cardiologiei sau
chiar tinerilor rezidenți cardiologi. Aceștia trebuie să învețe să acorde o
deosebită importanță supradenivelării din derivațiile V1 și aVR, cu
cea din aVR mai mare decât în V1. Pericolul este și mai mare dacă
acestea sunt asociate cu tulburări de conducere, chiar minore, în ventriculul
drept sau stâng. „Această supradenivelare din aVR este extrem de tranzitorie,
așa că bucurați-vă dacă o surprindeți!“ spune profesorul Dan. Derivația aVR are
o semnificație majoră în bolile coronariene.
Morfologia este la fel de importantă în examinarea corectă a
EKG-urilor, iar scorul de ST este un alt element cheie în interpretarea
electrocardiogramei. Calculat pe seama elevației segmentului, el arată extensia
leziunii pacientului.
Lipsa intervalului QT este de asemenea un semn de alarmă,
întâlnit uneori la pacienții cu fibrilație atrială. Apariția extrasistolelor la
efort trebuie întotdeauna să ridice un semn de întrebare specialiștilor,
întrucât poate să indice prezența unei tahicardii polimorfe catecolaminergice,
mai ales când se întâlnește la pacienții tineri. Urmarea nediagnosticării poate
duce la apariția torsadei vârfurilor, iar pacienților trebuie să li se
interzică practicarea sportului. Specialiștii trebuie să se obișnuiască să
măsoare de rutină intervalul QT, atenționează profesorul bucureștean, pentru că
intervalul lung este de asemenea de temut, însă trebuie să se țină seama și de
anumite medicamente care pot prelungi intervalul.
Undele Q în derivațiile precordiale pot duce la confundarea
cardiomiopatiei hipertrofice cu un accident coronarian acut. De aceea,
asocierea cu hipervoltajul este un element-cheie al interpretării apariției
undelor Q pe EKG.
Sesiunea dedicată morții subite cardiace s-a încheiat cu
evaluarea rolului terapiei ablative în prevenția morții cardiace subite.
Ablația poate încetini progresia sau reduce aritmogenicitatea în bolile
cardiace structurale, eliminând cu ușurință substratul aritmogen cauzat de
anomaliile rețelei Purkinje.
O
patologie de actualitate
Hipertensiunea arterială a fost tema de interes în a doua zi a
congresului. Subiectul a fost analizat în contextul asocierii cu alte
patologii, cum ar fi cele oncologice, reumatologice, intervențiile
chirurgicale, dar și cu situații fiziologice precum graviditatea. Conf. dr. Denisa
Predețeanu (București) a atras atenția asupra capacității antihipertensivelor
de a provoca apariția gutei. Cel mai mic risc se întâlnește în cazul
losartanului și al blocanților canalelor de calciu, acestea având un efect de
creștere a ratei filtrării glomerulare. Riscul de gută este însă ridicat în
cazul utilizării diureticelor și a beta-blocantelor.
Medicul bucureștean a vorbit și despre prevalența foarte mare a
hipertensiunii arteriale (HTA) la pacienții cu artroză: 57,6% din aceștia.
Cauzele acestei asocieri sunt vârsta înaintată, obezitatea, inactivitatea
fizică, dar și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) utilizate în tratamentul
artrozei. Utilizarea AINS poate duce la o creștere neglijabilă a tensiunii
arteriale (TA) la normotensivi, dar la o creștere importantă a TA la
hipertensivi (cu 2–3 mm Hg). Ibuprofenul are cel mai mare efect de creștere a
TA și inducere a instalării edemelor generalizate periferice, prin comparație
cu celecoxibul și diclofenacul. Naproxenul este AINS de elecție în cazul antihipertensivilor
cu riscuri cardiovascular și gastrointestinal ridicate, dar numai în asociere
cu inhibitorii de pompă de protoni.
O atenție specială trebuie acordată gravidelor hipertensive, în
cazul cărora este interzisă administrarea antihipertensivelor de tipul
inhibitorilor de enzimă de conversie, acestea având riscuri teratogene.
Insuficiența
cardiacă este reversibilă?
Complexitatea sindromului cauzat de insuficiența cardiacă a fost
intens analizată în sesiunea moderată de prof. dr. Macarie (București). Nivelul
normal al TA în contextul existenței unei insuficiențe cardiace este un
indicator al menținerii rezervei cardiace, explică profesorul Mihai Gheorghiade
(Chicago). Scăderea TA este un prognostic prost în aceste cazuri. Specialiștii
trebuie să acorde mai multă atenție funcționalității cordului și să se preocupe
mai puțin de efectele insuficienței cardiace asupra altor organe, precum
rinichii sau simptomele cerebrale.
O controversă de mare actualitate în studierea insuficienței
cardiace este legată de reversibilitatea acesteia. Profesorul Gheorghiade a
prezentat un articol din New England Journal of Medicine conform căruia
insuficiența cardiacă nu ar fi ireversibilă. De fapt, până și fibroza este
reversibilă, spune același articol. Afirmațiile sunt însă prea îndrăznețe
pentru o realitate crudă, crede profesorul american de origine română.
Terapia insuficienței cardiace a rămas neschimbată în ultimii 15
ani, pentru că pacienții răspund foarte bine la tratamentul cu diuretice. Se
conturează însă o nouă abordare a disfuncționalității celulare miocardice.
Mitocondria devine noua țintă terapeutică în insuficiența cardiacă, mai ales în
contextul în care cei mai mulți pacienți au un miocard viabil dar
disfuncțional.
Andrew Ambrosy (Durham) a atras atenția asupra importanței
congestiei cardiace, un semn clinic deosebit de sugestiv pentru insuficiența
cardiacă, dar adesea trecut cu vederea la examenul fizic.
La
granița cardiologiei
Sesiunea de cardiopediatrie a expus aspecte clinice, paraclinice
și terapeutice ale coarctației de aortă la făt, nou-născut și copil. Conf. dr.
Gabriela Doroș (Timișoara) a reamintit importanța căutării pulsului arterei
femurale în procesul de diagnosticare a acestei patologii la copil. În ceea ce
privește examinările paraclinice, aceasta a explicat că rolul cateterismului a
fost înlocuit de rezonanța magnetică sau ecografie. Tratamentul coarctației de
aortă la copil constă în dilatarea cu balon sau implantarea de stent. În cazul
primei, există o serie de complicații ce includ disecția aortei, ruptura,
provocarea unui anevrism sau reapariția ulterioară a coarctării. Recoarctarea
este un risc și în cazul implantării de stent, la fel și apariția anevrismului.
De asemenea, 50% din pacienții cu coarctație de aortă au și anevrisme cerebrale
asociate.
J. Stein (Viena) a reiterat importanța examinării pulsului
periferic și a atras atenția asupra faptului că analiza gradientului la
ecografia Doppler nu mai este atât de relevantă după implantarea stentului,
întrucât nu mai există stenoză. În ciuda acestui fapt, mulți specialiști
recomandă acest tip de examinare după intervenție.
Dr. Ioana Ghiorghiu (București) a vorbit despre tratamentul
chirurgical al coarctației de aortă și despre monitorizarea postoperatorie,
reamintind că există un risc crescut la pacienții cu malformații cardiace
congenitale de a dezvolta afecțiuni de tip ateroscleroză și afecțiuni
cerebrovasculare.
Indicatorul cel mai important: un
medic bun
Mihai Gheorghiade este profesor de cardiologie clinică și chirurgicală, șeful secției de
cardiologie și directorul unității de telemetrie la Facultatea de Medicină
Feinberg din cadrul Universității Northwestern, Chicago. Membru al multor
comitete internaționale și autor a sute de publicații și prezentări
științifice, americanul de origine română luptă intens pentru îmbunătățirea
prognosticului pacienților spitalizați pentru insuficiența cardiacă. În
prezent, studiază aspecte de fiziopatologie, prognostic și management al
pacienților cu insuficiență cardiacă, precum și rolul antagoniștilor de
vasopresină, al blocanților de adenozină și al noilor inotropi în tratamentul
acestei afecțiuni.
– Avem nevoie de noi terapii în abordarea insuficienței
cardiace?
– Da. Am ajuns într-un punct unde pacienții care au fost
tratați cu medicamente foarte bune nu mai răspund la aceste medicamente. Și
atunci trebuie să ne gândim la noi terapii pe care le putem crea pentru acești
pacienți. Mai mult, jumătate din pacienți au o formă de insuficiență cardiacă
pentru care nu există niciun tratament – insuficiența cardiacă cu fracție de
ejecție păstrată. Este un tip în care ventriculul se contractă, dar nu se
relaxează. Insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă este o boală
primitivă a inimii, având cauze și mecanisme cunoscute sau parțial necunoscute,
pe când insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată este un eșec de
adaptare a organismului la îmbătrânirea inimii. E cu totul altceva.
– Ce semne de la instalarea insuficienței cardiace la scapă
uneori specialiștilor?
– Totul. Dacă ne uităm la ghidurile Societății europene
de cardiologie, medicul trebuie să suspecteze insuficiența cardiacă atunci când
pacientul nu poate să respire, când are edeme și nu poate să meargă mult.
Acestea sunt semne foarte tardive. Dacă noi așteptăm atât de mult până să punem
un diagnostic, este foarte grav. Și atunci medicul trebuie să suspecteze
insuficiența cardiacă la toți pacienții care au hipertensiune, diabet sau boală
cardiacă ischemică.
– Ce indicatori sunt cei mai importanți în evaluarea insuficienței
cardiace?
– Un doctor bun. Nu pot să spun altceva. Un medic bun,
care știe să facă un examen obiectiv. Nu trebuie să știe prea mult; poate să
pună foarte simplu diagnosticul de insuficiență cardiacă. Dar noi suntem foarte
preocupați de atât de multe alte lucruri, încât nu sintetizăm ce e important
când ne uităm la un pacient.
– În ce punct devine insuficiența cardiacă ireversibilă?
– În experiența mea de medic, mulți, foarte mulți pacienți de-ai
mei au normalizat fracția de ejecție. Putem spune că reversibilitatea e
posibilă doar în urma unei evaluări corecte a inimii. De exemplu, dacă se face
IRM și observi că totul e viabil, atunci sunt mari șanse să normalizezi cordul
prin terapie. Însă pentru a realiza acest lucru trebuie făcute două lucruri: terapie
bazată pe dovezi și terapie anecdotică. Trebuie să existe medici care trebuie
să aplice aceste două abordări esențiale pentru pacienți. Din punct de vedere
clinic, fără ajutorul rezonanței magnetice, pot spune la care pacient boala
poate fi reversibilă. De exemplu, dacă ai un pacient care are inima slăbită,
dar poate să meargă cinci-zece kilometri, înseamnă că pacientul are rezervă
cardiacă. Dacă pacientul are o tensiune arterială sistolică de 80 mm Hg și
dispnee, înseamnă că nu e reversibilă. Din punct de vedere clinic, ne putem da
seama care este reversibil și care nu. Dar, pentru a fi reversibilă, o
insuficiență cardiacă trebuie să fie mai întâi diagnosticată precoce, înainte
ca pacienții să ajungă în stadiul final. E dificil, pentru că mulți pacienți au
o fracție de ejecție redusă fără să aibă vreo simptomatologie.
– Fibroza este reversibilă?
– Nu este. Înainte de toate, trebuie să înțelegem ce este
fibroza. Și articolul din New England Journal of Medicine demonstrează
că cine l-a scris nu știe nimic despre fibroză. Articolul pe care l-am
prezentat azi vorbea despre o fibroză substitutivă; nu o fibroză primară, ci
una care înlocuiește celulele moarte. Tipul acela de fibroză este ireversibilă.
Dar este alt tip de fibroză. Să dau un exemplu: distrofia musculară este un tip
de fibroză observată la RM, care este reversibilă. Bolnavul poate muri din
cauza distrofiei musculare, dar fibroza este reversibilă, este o fibroză
plastică. Noi am scris multe articole despre aceasta. Trebuie să observăm
fibroza primară. Ce înseamnă fibroză? Fibroză interstițială înseamnă că inima
nu primește sânge. De exemplu, am făcut un experiment la Duke University: dacă
noi dăm adenozină, care este un vasodilatator, unui pacient care are fibroză
interstițială, răspunsul la adenozină este zero. De aici și implicația enormă
că fibroza este o țintă terapeutică în insuficiența cardiacă.
