Newsflash
Diverse

Terapii noi în cardiologie

de Dan Dumitru MIHALACHE - apr. 30 2015
Terapii noi în cardiologie
   Peste 600 de medici au participat, în perioada 16–18 aprilie, la Bucureşti, la simpozionul medical internaţional Update in cardiology 2015. Pe parcursul celor trei zile, invitaţi din SUA, Italia, Germania, Serbia, Belgia, Marea Britanie, Elveţia, Estonia şi România au participat la cinci sesiuni de dezbateri şi comunicări cu tematici importante în practică: imagistică cardiacă, boli cardiace ischemice, boli ale ritmului cardiac, cardiologie intervenţională. Printre noutăţile prezentate în cadrul simpozionului, s-au aflat şi tratamentul modern al insuficienţei cardiace; prof. dr. Dragoş Vinereanu, amfitrionul acestei manifestări ştiinţifice, spune că este pentru prima dată când, după mai bine de 25 de ani, au apărut „razele“ unei noi terapii medicamentoase pentru pacienţii cu această afecţiune, prin publicarea unui studiu la sfârşitul anului trecut, comunicat la congresul Societăţii europene de cardiologie.
   Dacă pentru terapie lucrurile se mai mişcă, în ce priveşte prevenţia bolilor cardiovasculare, nu s-a schimbat nimic, potrivit profesorului Vinereanu: „Mai degrabă vorbim de o stagnare, decât de o reducere a mortalităţii şi morbidităţii prin aceste boli şi, ca atare, prevenţia devine numărul unu“. De altfel, şi în politica Organizaţiei mondiale a sănătăţii există obiectivul „25–25“, adică scăderea cu 25% a mortalităţii cardiovasculare în 25 de ani, iar aceasta se poate face „numai printr-o prevenţie agresivă, dar agresivă în termeni buni“.
   Manifestarea de la sfârşitul săptămânii trecute este importantă pentru cardiologia românească, întrucât este pentru prima oară când se organizează un asemenea curs în România. Nu mai puţin de 20 de invitaţi din afara ţării, nume importante în cardiologia mondială, au prezentat lucrări aici. Invitat şi prezent la manifestare a fost şi câştigătorul din 1998 al Premiului Nobel pentru medicină, profesorul american Louis J. Ignarro, numit şi tatăl nitroglicerinei şi al viagrei, pentru că „este descoperitorul oxidului nitric, oxid nitric care a stat la baza terapiei cu nitroglicerină şi, totodată, a terapiei disfuncţiei erectile cu medicamentele de tipul viagrei“, explică profesorul Vinereanu. Un moment special al festivităţii de deschidere l-a constituit ceremonia de decernare a titlului de doctor honoris causa, profesorului Louis J. Ignarro. Titlul a fost oferit de rectorul UMFProf. dr. Dragoş Vinereanu „Carol Davila“, acad. Ioanel Sinescu, care ne-a declarat: „Senatul universitar a hotărât să acorde acest titlu unei personalităţi marcante a medicinii mondiale, profesorului Louis Ignarro, pentru descoperirea deosebită care a marcat efectiv evoluţia tratamentului cardiovascular, în toate teritoriile lui, prin folosirea oxidului nitric cu toţi derivaţii acestuia în diverse componente şi în diverse medicamente“.
   Simpozionul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti şi Societatea Română de Cardiologie, cu sprijinul Fundaţiei internaţionale Menarini.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe