Am auzit despre această abordare în jurisprudenţa colegială prin anii 1995-1997. Dr. Dragoș Nicolescu, vicepreședintele primului Colegiu al Medicilor din București, a propus-o în evaluarea neglijenţei medicale în 1997. Noţiunea de Test Bolam a fost definitivată după ce a existat un caz celebru în Marea Britanie: Bolam vs. Friern Hospital Management Committee (1957)*.

Domnul Bolam a fost un pacient voluntar la o instituţie de sănătate mintală condusă de Comitetul de Management al Spitalului Friern (suburbie a Londrei, aflată la circa 10 km de centrul Londrei).

Acesta a fost de acord să urmeze terapie electroconvulsivă. Nu i s-a administrat niciun relaxant muscular și corpul nu a fost reţinut în timpul procedurii. S-a zguduit violent înainte ca procedura să fie oprită și a suferit câteva răni grave, inclusiv fracturi ale acetabulului.

Ulterior, Bolam a dat în judecată spitalul pentru a obţine despăgubiri. A susţinut că personalul medical a fost neglijent pentru trei motive: nu i-au eliberat relaxante, nu l-au reţinut în chingi protectoare și nu l-au avertizat anterior procedurii cu privire la riscurile implicate.

Cazul care stabilește regula

Plecând de la deciziile judecătorilor, s-a stabilit că acesta a devenit un caz care stabilește regula tipică pentru evaluarea standardului adecvat de îngrijire rezonabilă în cazul în care se consideră (prin acuzare de către un pacient) că există neglijenţă care implică profesioniști calificaţi (de exemplu, medici).

Terminologia folosește denumirea de „Testul Bolam”. Judecătorii au stabilit că dacă instituţia sau persoana acuzată dovedește că a procedat în cunoștinţă de cauză și cu aplecare către suferinţa bolnavului acuzator și dacă dovedește că procedura se regăsește în aplicarea altor confraţi sau în acceptarea altor confraţi, chiar dacă există diferenţe de opinie cu privire la aceasta, acuzatului nu i se poate imputa neglijenţa.

În cazul Bolam, judecătorul a remarcat că martorii experţi au expus multe opinii medicale. Unii s-au opus utilizării medicamentelor relaxante și au afirmat că prin constrângerile manuale, precum legarea de chingi, riscul de fractură ar putea, uneori, crește.

Mai mult, practica obișnuită a profesiei era să nu avertizeze pacienţii cu privire la riscul tratamentului (când este mic) decât dacă sunt întrebaţi. (n.a: aici este interesant a discuta pe larg despre „efectul nocebo”: prea multe informaţii negative despre un medicament sau procedură medicală pot declanșa inversul „efectului placebo”!)

Relevant în îngrijirile medicale

Judecătorul a susţinut că ceea ce era o practică obișnuită într-o anumită profesie era foarte relevant pentru standardul de îngrijire cerut. O persoană se încadrează sub standardul corespunzător și este neglijentă dacă nu reușește să facă ceea ce ar face o persoană rezonabilă în circumstanţe asemănătoare.

Dar atunci când o persoană declară că are abilităţi profesionale și aduce dovezi din sfera ei/lui/lor de expertiză, așa cum fac medicii, standardul de îngrijire trebuie să fie mai ridicat. „Este doar o chestiune de exprimare”, a spus judecătorul.

În acest caz, verdictul a fost în favoarea spitalului inculpat. Având în vedere opiniile medicale generale despre ceea ce a fost practica acceptabilă de electroșoc, aceștia nu au fost neglijenţi în modul în care au efectuat tratamentul.

Cu alte cuvinte, Testul Bolam afirmă că „dacă un medic atinge standardul considerat ca rezonabil observat printre colegii cu aceeași opinie medicală, nu poate fi considerat că este neglijent”.

Citiți și: Parteneriate medico-culturale pentru prevenirea cariei dentare