Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  Evenimente  »  Diverse

Tur de forță pentru medicii și mediciniștii bucureșteni

Viața Medicală
Dr. Cristian TEODORESCU vineri, 24 iunie 2016
     Cadre didactice, specialiști și studenți mediciniști s-au reunit, între 2 și 4 iunie, la cea de-a patra ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ București. Manifestarea, care a sprijinit ideea de interdisciplinaritate, s-a desfășurat sub deviza „Inițiere, evoluție, excelență“ și a cuprins peste 35 de sesiuni științifice, susținute în cinci săli ale Palatului Parlamentului. Pe lângă sesiunile științifice, participanții au avut ocazia să asiste la 12 lansări de carte, șapte simpozioane, un curs hands-on și să vizioneze peste 290 de postere electronice din cadrul specialităților preclinice, medicale, farmacie, medicină dentară, chirurgicale.
     În amfiteatrul laboratorului de chirurgie video-asistată al Facultății de Medicină s-a desfășurat un curs pentru rezidenți și tineri specialiști în neurologie, neuropediatrie, neurochirurgie și radiologie-imagistică medicală. Principalele subiecte prezentate în cadrul cursului au vizat studiul configurației externe a encefalului, cerebelului și trunchiului cerebral pe piese formolizate, realizarea secțiunilor anatomice de emisfere cerebrale în planurile specifice explorărilor CT și IRM și identificarea elementelor anatomice pe secțiunile specifice.

 

Șase doctori onorifici

 

     Cu această ocazie, șase personalități, universitari de renume din Europa și SUA, au primit titlul de doctor honoris causa al UMF „Carol Davila“: Frank Huisman (Olanda), Leopold Schmetterer (Austria), Vinod Shah (SUA), Dan Atar (Norvegia), Christopher Chapple (Marea Britanie) și Piotr Radziszewski (Polonia).
     Medicul olandez, fost președinte al Asociației europene de istorie a medicinii și sănătății, este profesor de istoria medicinii la centrul medical universitar din Utrecht. Conferința sa, intitulată „Ce este istoria medicinii? Despre autori, abordări și audiență“, a făcut parte dintr-o sesiune plenară dedicată iatroistoriei în contextul european, vizavi de provocările etice și transferul științific.
     Prof. dr. Leopold Schmetterer activează în departamentul de farmacologie clinică al Universității medicale din Viena, în domeniul farmacologiei oftalmologice. El este preocupat de imagistică, studiul glaucomului și al sindromului ochiului uscat, cea mai recentă lucrare a sa având ca temă fluxul sanguin ocular. Profesorul austriac a deschis sesiunea dedicată rolului imagisticii în diagnosticul bolilor oculare, cu o conferință despre noutățile din acest domeniu.
     Dr. Vinod Shah este consultant farmaceutic în North Potomac (SUA) și președinte al unui grup din cadrul Federației farmaceutice internaționale. Membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România încă din 2002, el a vorbit despre impactul științelor farmaceutice asupra descoperirii, dezvoltării și reglementării medicamentelor, în această sesiune fiind însoțit de profesorul francez Jean Michel Cardot, care a analizat strategiile de optimizare a dezvoltării medicamentelor, cu aplicații pentru produsele generice.
Frank Huisman (Olanda), Leopold Schmetterer (Austria), Vinod Shah (SUA)
 
     Profesor de cardiologie la Universitatea din Oslo, Dan Atar își desfășoară activitatea la spitalul universitar din capitala norvegiană, fiind preocupat de biomarkerii cardiaci, funcția miocardului, insuficiența cardiacă și farmacologia cardiovasculară. El a fost ales vicepreședinte al Societății europene de cardiologie, iar în cadrul unei sesiuni dedicate bolii cardiace ischemice, organizată în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie, profesorul Atar a abordat multiplele aspecte ale bolii cardiace ischemice, de la trecut la viitor.
     Prof. dr. Christopher Chapple lucrează în domeniul chirurgiei urologice la Royal Hallamshire Hospital din Sheffield, fiind secretar general al Asociației europene de urologie. Interesat de reconstrucțiile funcționale ale tractului urinar inferior, profesorul britanic a vorbit despre conduita chirurgicală actuală în incontinența urinară de efort la femeie, de la conceptele actuale la direcțiile viitoare.
Dan Atar (Norvegia), Christopher Chapple (Marea Britanie), Piotr Radziszewski (Polonia)
 
     Cel de-al șaselea laureat este șeful departamentului de urologie din cadrul Universității medicale din Varșovia. Prof. dr. Piotr Radziszewski a susținut sesiunea dedicată progreselor în urologie, alături de profesorul Chapple, cu o conferință referitoare la metodele de diagnostic al riscului crescut de cancer prostatic cu ajutorul markerilor moleculari.

 

Interacțiuni medicamentoase

 

     În contextul în care infecția cu virusul hepatitic C (VHC) afectează 200 de milioane de persoane din întreaga lume, între care, estimativ, 600.000 de români, adică 3,4% din populația generală adultă, această patologie rămâne o problemă importantă de sănătate publică. Prof. dr. Victoria Aramă, de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș“ București, a prezentat avantajele și rezultatele programului de terapie antivirală fără interferon a pacienților cu hepatită cronică cu VHC. Cel mai frecvent întâlnit în țara noastră este genotipul 1b, iar perioada de progresie a hepatitei cronice C către ciroză este cuprinsă între cinci și zece ani, cu transformarea în cancer malign în proporție de 3–5% din cazuri pe an sau deces în 2–5% din cazuri pe an.
 
     Printre bolile cronice extrahepatice asociate infecției VHC se numără crioglobulinemia mixtă esențială, limfoamele maligne non-hodgkiniene, vasculitele, sindromul Sjogren, glomerulonefritele membrano-proliferative, porfiria cutanată tardivă sau tiroidita Hashimoto. Tratamentul anti-VHC în 2016 constă fie în interferon pegilat alfa 2a/2b cu ribavirină pentru 48 de săptămâni, cu un răspuns viral susținut (RVS) de 50% pentru genotipul 1b, fie în terapia fără interferon, respectiv antiviralele cu acțiune directă. În România, sunt disponibile paritaprevirul (inhibitor al proteazei NS3/4A potențat cu ritonavir), ombitasvirul (inhibitor NS5A) și dasabuvirul (inhibitor non-nucleozidic al polimerazei ARN NS5B), cu RSV de peste 95%. Criteriile de includere pentru tratamentul fără interferon sunt diagnosticul de fibroză severă (F4) și fibroză avansată (F3) cu contraindicație la interferon.
     Victoria Aramă a analizat cele două tipuri de interacțiuni medicamentoase: efectul potențial al OBV/PTV/r +/- DSV asupra farmacocineticii altor medicamente sau efectul potențial al altor medicamente asupra farmacocineticii medicației antivirale. Atunci când medicamentul cauzator induce intensificarea activității unei enzime metabolizante sau a unui transportor, va crește rata de excreție și va scădea concentrația plasmatică a medicamentului afectat. Dacă medicamentul cauzator inhibă o enzimă metabolizantă sau un transportor în sensul diminuării activității, va scădea rata de excreție și va crește concentrația plasmatică a medicamentului afectat. Cele mai importante contraindicații includ contraceptivele orale, antiretroviralele, antihiperlipemiantele, antiepilepticele, unele suplimente alimentare din plante ș.a.
     Medicul a prezentat, cu această ocazie, și experiența clinicii de boli infecțioase „Matei Balș“ în tratamentul fără interferon a pacienților cu hepatită cronică C, în perioada decembrie 2015 – mai 2016. Terapia fără interferon a fost inițiată la 64 de pacienți cu ciroză hepatică VHC, clasa Child A, genotip 1b. Majoritatea au fost bărbați în jurul vârstei de 61 de ani, aproape 40% fiind experimentați la Peg IFN/RBV. Printre comorbidități s-au numărat hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip 2, BCI sau dislipidemia. În ceea ce privește evoluția virusologică, dacă la inițierea tratamentului viremia era de 868.500 UI/ml, după patru săptămâni doar trei pacienți mai prezentau viremie detectabilă de 15–54 UI/ml, iar după 12 săptămâni niciun pacient nu mai era detectabil cu ARN HCV.

 

Aspectele neurologice ale insulinei

 

     Subiectul rezistenței la insulină și alte dezechilibre metabolice în bolile cronice neurodegenerative și neuroinflamatorii a fost abordat de prof. dr. Ovidiu Băjenaru, de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB). Transportorii de glucoză prezintă mai multe izoforme, dintre care GLUT 4 este exprimat, alături de receptorii de insulină, în structurile lobului temporal medial, ținte frecvente ale afecțiunilor neurodegenerative. Insulina are un rol complex de stimulare a expresiei genice GLUT 4 și favorizare a transportului proteinelor la nivel sinaptic și astfel se intervine în modularea metabolismului neuronal și generarea energiei necesare memoriei și cogniției.
     Profesorul Băjenaru a precizat că studiile în neuroștiințele clinice și fundamentale au demonstrat că neuronii trebuie să susțină în permanență o activitate metabolică extrem de intensă, tradusă prin utilizarea glucozei, în condițiile în care neuronii nu sunt capabili de a stoca glicogen. Capacitatea de stocare sub formă de glicogen a glucozei și crearea unor resurse revine astrocitului, care funcționează ca o celulă de rezervă. Cercetătorii au observat că există un sistem prin care neuronul semnalizează în permanență, prin activitatea neurotransmițătorilor, nevoia de aport energetic pe care astrocitul îl furnizează prin intermediul lactatului.
 
     Insulina modifică expresia postsinaptică a receptorilor AMPA, critică pentru fenomenul de longterm depression (LTD), dar receptorii de insulină promovează expresia fenotipică a receptorilor GABA la nivelul membranelor postsinaptice. Insulina favorizează și activitatea receptorilor NMDA, cu facilitarea procesului de longterm poten­tiation (LTP), din modularea celor două procese rezultând procesul permanent de stocare a informațiilor utile noi și de ștergere a informațiilor inutile vechi, cu adaptarea și evoluarea funcțiilor cognitive. De asemenea, s-a evidențiat că insulina stimulează activitatea colinergică și noradrenergică, importante în activitatea corticală. Amiloidul beta intervine, la rândul său, în semnalizarea cerebrală prin insulină și se leagă de receptorii de insulină cu perturbarea inducției fenomenului LTP și apariția tulburărilor de memorie.
     Profesorul a subliniat strânsa legătură care există între activitatea cerebrală a insulinei și funcția mnestică. La pacienții cu hiperinsulinemie cronică și care prezintă rezistență crescută la insulină, în același timp având valori normale ale hemoglobinei glicozilate, s-a observat o reducere a performanței cognitive, în special cea mnestică. La pacienții cu boala Alzheimer nu numai că există o rezistență crescută la insulină, dar efectul acesteia este împiedicat prin însăși produșii de degradare a amiloidului care inhibă fosforilarea proteinelor prin intermediul cărora receptorii de insulină își exercită activitatea. Se pare că există o legătură între bolile însoțite de rezistența la insulină, în special sindromul metabolic și diabetul zaharat de tip 2, și boala Alzheimer. Profesorul Ovidiu Băjenaru a precizat că au fost identificate mai multe mecanisme patogenice la nivel molecular și celular prin care relația dintre rezistența crescută la insulină și boala Alzheimer este bine dovedită, precum hiperfosforilarea aberantă a proteinei tau, expresia crescută a amiloidului beta, creșterea stresului oxidativ, alterarea unor proteine structurale și a acizilor nucleici, disfuncția mitocondrială și promovarea unei activități proinflamatorii și proapoptotice.
     De altfel, circuitul amiloidului beta nu este unul strict local cerebral, ci el trece în spațiul extracelular și se elimină printr-o serie de proteine care îl transportă către bariera hematoencefalică, iar activitatea și legarea de aceste proteine este favorizată de insulină. Ulterior transferării amiloidului beta dinspre spațiul parenchimatos spre cel vascular, el trece în circulația sistemică, iar metabolizarea finală se face la nivel hepatic și renal. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de insulină, or, în absența ei, specifică bolilor cu rezistență la insulină, amiloidul beta nu mai poate fi procesat hepatic și se reîntoarce în circulație, dinspre spațiul vascular spre cel parenchimatos, ducând la creșterea cantitativă de amiloid beta, caracteristică bolii Alzheimer. „Trebuie să înțelegem că boala Alzheimer este o boală a creierului, dar care implică întregul organism, și abia astăzi începem să înțelegem că există și disfuncție renală și disfuncție hepatică în boala Alzheimer, care sunt legate de patogenia acestei boli“, precizează profesorul Băjenaru.
     Alte afecțiuni neurodegenerative în care se întâlnește rezistența la insulină sunt boala Parkinson, boala Huntington sau atrofia spino-cerebrală tip 1. Neurologul de la SUUB a abordat și subiectul posibilității unei legături între nivelul scăzut de vitamina D și dezvoltarea bolii Parkinson. În contextul în care s-a analizat potențialul terapeutic al suplimentelor cu vitamina D în bolile neurodegenerative, tratamentul experimental cu calcitriol anterior celui cu 6-hidroxidopamină a atenuat toxicitatea neuronală. Pacienții cu boala Parkinson manifestă frecvent un IMC scăzut și deficit de vitamină D, cel din urmă fiind asociat cu un risc crescut de fracturi de șold și căderi. Tratamentul acestei categorii de pacienți cu doze crescute de vitamina D a prezentat avantaje în ceea ce privește tremurul și rigiditatea, însă celelalte simptome ale bolii nu au fost influențate semnificativ.

 

Celulele stem dentare

 

     Sesiunea dedicată cercetării fundamentale în medicina dentară a fost deschisă de conf. dr. Mugurel Constantin Rusu, cu o conferință intitulată „Nișa stem a pulpei dentare: de la moleculă la nucleol“. Celulele stem sunt înzestrate cu o capacitate remarcabilă de transformare în multiple celule diferențiate, cu scopul refacerii unor țesuturi afectate.
     Pulpa dentară este una dintre sursele importante de celule stem adulte/postnatale. Celulele stem dentare au fost izolate din pulpa dentară pentru prima dată în anul 2000, de Gronthos și colab., iar în 2003, Muira și colab. au izolat aceste celule din dinți deciduali exfoliați. Avantajele constau în: cantitate suficientă, acces ușor și proprietăți de diferențiere corespunzătoare. Alte surse sunt papila apicală, ligamentul parodontal și folicului dentar.
     Doctorul Rusu a subliniat conceptul de medicină regenerativă, bazată pe utilizarea celulelor stem în tratamentul diabetului zaharat, afecțiunilor vederii, arsurilor extinse, cardiomiopatiilor, afecțiunilor neurodegenerative, distrofiilor musculare ș.a. Cercetătorii apreciază că celulele stem dentare pot fi alternativa cea mai viabilă a metodelor actuale, pulpa dentară fiind o sursă suficientă de celule capabile de a se diferenția în celule osoase, cartilaginoase, nervoase, musculare etc., compatibile cu multiple biomateriale.
     Printre indicațiile acestei terapii se numără regenerarea pulpară, reconstrucțiile craniofaciale sau realizarea unor noi dinți, iar în patologia generală intervine în reparația corneei, generarea osului lamelar, tratamentul bolilor hepatice, cardiace, diabetului, distrofiilor musculare, a sechelelor accidentelor vasculare cerebrale ori în regenerarea măduvei spinării.

 

Fără căderi de calciu

 

     Dr. Ioana Mîndruță, de la SUUB, a vorbit despre diagnosticul diferențial în pierderea acută de conștiență. Definită ca pierdere spontană a stării de conștiență cu recuperare completă, această patologie afectează 50% din populație. Cele mai frecvente cauze sunt de natură cardiovasculară, alături de cele neurologice sau psihiatrice.
     Pierderea de conștiență este deseori diagnosticată greșit, lectorul amintind de binecunoscuta „cădere de calciu“. Semnele relevante se identifică încă din etapa realizării anamnezei, prin aura vizuală elaborată, fenomenele senzitivo-senzoriale, identificarea mișcărilor oculare, automatismele complexe ori emisiile de urină. Electroencefalograma (EEG) se recomandă în maximum patru săptămâni, cu scopul susținerii diagnosticului la adulții cu suspiciune de epilepsie. Dr. Ioana Mîndruță a precizat că, la cei care au suferit doar o astfel de criză, se va stabili diagnosticul de epilepsie numai în prezența unei activități epileptiforme inechivoce. De altfel, procedurile vor fi efectuate doar cu acordul pacientului și nu se recomandă EEG pentru excluderea diagnosticului de epilepsie.
     În ceea ce privește sincopa, cea mai cunoscută cauză este cea vago-vagală, doar 10% din pacienți manifestând sincopă produsă de afectare cardiacă ori hipotensiune ortostatică. Medicul amintește că 7% din cazuri sunt urmarea medicamentelor care interferează cu tonusul simpatic, iar 40% nu pot fi încadrate în nicio categorie. De asemenea, a fost prezentat testul mesei înclinate, prin inducerea unui leșin tardiv când pacientul este plasat în poziție proclivă la 60° pe o masă înclinată. După zece minute, presiunea arterială scade sub 100 mm Hg, iar pacientul acuză amețeală și transpirații, cu apariția leșinului. Specialistul subliniază faptul că jumătate din pacienții cu sincope de origine nedeterminată prezintă reacții întârziate la acest test.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.