Newsflash
Diverse

Webinare gratuite pentru părinți, dedicate sănătății orale a copiilor

de Florentina Ionescu - sept. 25 2020
Webinare gratuite pentru părinți, dedicate sănătății orale a copiilor

Colgate România, împreună cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România, a lansat luna aceasta campania „Zâmbește pentru viitor”.

În cadrul campaniei, părinții sunt invitați să participe la cinci webinare gratuite, susținute de medici stomatologi pediatri și ortodonți, pentru a descoperi informații actuale despre sănătatea orală a copiilor, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

dinti sanatosi sanatate orala copii colgate program

Temele celor cinci întâlniri în mediul online  sunt:

  • 29 septembrie 2020: Copilul tău merită un zâmbet sănătos!
  • 13 octombrie 2020: Igiena orală acasă, alături de cel mic
  • 27 octombrie 2020: Prevenirea afecțiunilor dentare în cabinetul stomatologic
  • 10 noiembrie 2020: Igiena orală a copiilor cu aparate ortodontice
  • 24 noiembrie 2020: Medicul stomatolog este prietenul copilului tău!

Medicul stomatolog răspunde întrebărilor părinților

Înscrierea se poate face pe acest website. Fiecare webinar durează 30 de minute și toate întrebările de la părinți vor primi răspunsuri de la medicul stomatolog fie în timpul webinarului, live, fie ulterior, pe pagina programului. Campania „Zâmbește pentru viitor” face parte din Programul Școlar Colgate.

„În această toamnă, îi implicăm pe părinți în păstrarea sănătății întregii cavități orale a copiilor, organizând cinci webinare pe website-ul www.programscolarcolgate.ro. Cursurile sunt susținute de medici stomatologi care și-au dedicat viața tratării problemelor dentare ale copiilor, ajutându-i pe aceștia să își recapete zâmbetul sănătos și fericit. Suntem bucuroși să împărtășim părinților din cunoștințele și produsele noastre, pentru a oferi copiilor români o bună sănătate orală și a le asigura mai multe șanse de reușită în viitor. De aceea, îi invităm pe părinți să se înscrie la webinare și să zâmbească pentru viitor”, a declarat Giuseppe Omar Laruccia, director general Colgate-Palmolive România.

Încurajarea copiilor, pentru a avea o bună igienă orală

Din anul 2015, programul menționat mai sus se desfășoară în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și cu sprijinul Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România.

„Ne dorim să încurajăm comportamente corecte de igienă orală în rândul copiilor, cu implicarea activă a părinților, pentru ca cei mici să aibă un punct de plecare în ceea ce va reprezenta o activitate de rutină în viața acestora”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Organizatorii încearcă prin intermediul acestor webinare să ofere informații cât mai utile, atât pentru părinți, cât și pentru cei mici.

„În acest proiect mizăm pe implicarea părinților. Mulți copii încă ajung în cabinetele stomatologice târziu, cu probleme serioase. Multe dintre aceste probleme ar putea fi prevenite prin măsuri simple, care încep cu o igienă corectă și o alimentație sănătoasă. Încercăm, prin acest program de webinare, să venim cu informații utile mai aproape de familie, de părinți, încurajându-i totodată pe aceștia să ne adreseze în mod direct întrebările pentru care încă nu au găsit răspuns. Împreună, prin educație în școli, dar și acasă, putem crește generații de copii cu dinți sănătoși”, a declarat dr. Arina Vinereanu, medic primar stomatolog, Secretar General al Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România.

Program webinare

Despre igiena orală și problemele dentare

Potrivit statisticilor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, aproape toți adulții și 60-90% dintre copiii din întreaga lume suferă de probleme dentare. Doar 26% dintre români merg la medicul stomatolog de cel puțin două ori pe an, se arată în același comunicat de presă.

Mai mult, studiile arată că, în medie, un român consumă un tub şi jumătate de pastă de dinţi într-un an și schimbă periuța de dinți doar o dată la 15 luni.

Cele mai frecvente probleme dentare sunt cariile și boala parodontală (boala gingiilor), acestea fiind și cauze majore ale pierderii dinților. Există mulți factori de risc asociați sănătății orale, inclusiv alimentația nesănătoasă, consumul de tutun, consumul de alcool, igiena orală deficitară și factorii sociali determinanți.


Notă autor:

Sursa foto: pixabay.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe