Medicina este, în egală măsură, ştiinţă şi
artă, deopotrivă în prevenţie, diagnostic şi (mai cu seamă) tratament. Medicina
nu este o ştiinţă foarte exactă, astfel că opiniile medicilor nu coincid
întotdeauna. Există cazuri cu mari dificultăţi de diagnostic în care, în mod
tradiţional, sunt convocaţi mai mulţi medici la patul bolnavului, fiecare
argumentându-şi poziţia. În trecut, în unele situaţii dificile şi care implicau
multă responsabilitate, se făceau chiar eforturi deosebite pentru a asigura
prezenţa unor medici, care erau chiar scoşi din închisoare pentru această operaţiune
de responsabilitate. Este cazul marelui diagnostician Iuliu Haţieganu, dar îl
amintesc şi pe cel al tatălui meu, chirurg de excelenţă, adus uneori la
Spitalul Brăila pentru a opera personalităţi din nomenclatura comunistă, după care
aceşti medici îşi reluau locul de penitenţă.
Dar ajungem în zilele noastre, când
costurile unor tratamente pot fi extrem de costisitoare şi, nu rareori,
procedeele adoptate nu sunt cu nimic justificate. De pildă, operaţia cezariană
ar trebui efectuată doar atunci când naşterea nu se poate face pe căi naturale.
S-a ajuns ca, la noi în ţară, circa jumătate din naşteri să se facă prin
cezariană. Se cuvine să salutăm decizia ex-ministrului sănătăţii de a nu mai
rambursa prin asigurările de sănătate costurile cezarienelor efectuate fără
indicaţie şi care, evident, împovărează bugetul de sănătate*.
Un aspect important al reformei promovate de
preşedintele Obama în SUA, pe lângă combaterea drastică a fraudelor din sistem,
reducerea numărului medicilor din marile clinici ş.a., este controlul
administraţiei asupra actelor intervenţionale, unde intervine şi practica celei
de a doua opinii. De pildă, colecistectomia pentru o litiază asimptomatică, cel
mai adesea descoperită ecografic întâmplător, aduce rareori beneficii, dar nu
tocmai rar un sindrom postcolecistectomie dificil de tratat. În America, s-a
ajuns la un exces de stentări coronariene; aşa cum arată metaanalizele, această
procedură nu aduce beneficiile la care se spera, în comparaţie cu tratamentele
medicale individualizate, astfel că indicarea cu largheţe a stentărilor
coronariene, în cazuri în care aceasta nu este imperios necesară, este pedepsită
în SUA surprinzător de drastic: sancţiuni financiare dure, ridicarea dreptului
de practică şi chiar închisoare pentru abuz terapeutic.
În SUA, valoarea dolarului este reliefat
imprimată în mentalitate, spre deosebire de România, unde risipa deşănţată a
banului public este tratată cu nonşalanţă, inclusiv în sistemul de sănătate.
Americanii au introdus practica celui de al doilea consult în faţa unor decizii
(colecistectomie, stent coronarian etc.), medicii consultaţi fiind din afara
secţiei respective. În acest mod, se economisesc fonduri considerabile. Într-o
serie de clinici europene se practică, de asemenea, acest sistem. Este lesne să
ne imaginăm ce economii s-ar face, la noi, prin reducerea cu trei sferturi a
numărului de intervenţii cezariene, ceea ce ar fi nu doar perfect posibil, ci şi
cu beneficii pentru cuplul mamă–copil.
Un diagnostic eronat sau insuficient nuanţat
poate atrage atitudini terapeutice care pot avea, uneori, consecinţe dintre
cele mai neplăcute. Exemplificăm prin cazul unei femei tinere căreia, pentru o
stenoză mitrală largă şi perfect tolerată, i s-a contraindicat sarcina. A rămas
gravidă, s-a practicat un chiuretaj, în cursul căruia a fost perforat uterul,
ceea ce a atras alte complicaţii. Trauma psihică a fost, de asemenea, însemnată
şi cu urmări**.
În marile clinici din România, la sistemul
celei de-a doua opinii se apelează în mod excepţional şi nu există liste cu
medicii din afară la care se poate apela, cu toate beneficiile enorme pe care
această procedură le-ar aduce. În schimb, în spitalele private, nu rareori se
face apel la astfel de consulturi (intra-, nu doar interdisciplinare), ceea ce
asigură o creştere a calităţii actului medical în ansamblu.
