Newsflash
Dosar

Abuzul şi teama: două feţe, aceeaşi monedă

de Dr. Vlad STROESCU - nov. 27 2014
Abuzul şi teama: două feţe, aceeaşi monedă
   Pentru a trata tulburările legate de anxietate în exces (atacuri de panică, anxietate generalizată, obsesiile-compulsiile, fobiile), sunt utilizate adesea substanţe antidepresive. Ştiaţi că primul antidepresiv a fost un antibiotic? Chiar cuvântul „antidepresiv“ a fost inventat de un psihiatru englez, Lurie, pentru a descrie efectul asupra minţii al unui antituberculos, izoniazida. A fost o întâmplare, ca mai toate descoperirile revoluţionare din medicină, dar a dus la apariţia primei clase de antidepresive eficace (inhibitorii monoaminoxidazei) şi a deschis era psihofarmacologiei şi modelelor biologice ale suferinţelor psihice. Întâmplător sau nu, un alt antituberculos, de linie secundă, cicloserina, ar avea, după unele rapoarte, efecte antianxietate marcate, prin acţiune agonistă parţială a receptorilor NMDA-glutamatergici din amigdală.
   Desigur, nu toate antibioticele au efecte psihice benefice, unele – chinolonele de exemplu – sunt reputate pentru contrariu. Dacă am început textul cu anecdota efectului antianxios al unor antibiotice, a fost ca să subliniez diferenţa, uneori importantă, dintre efectele biochimice directe şi cele care nu sunt astfel explicabile şi pot fi puse în categoria placebo/nocebo sau de „eficacitate simbolică“, deşi tot biochimice trebuie să fie şi astea, că doar din molecule suntem cu toţii alcătuiţi.
   În ultimii ani, antibioticele au un efect anxiogen intens. Chiar înainte să le iei, te îngrozesc. Paradoxal, nu sunt mulţi ani de când antibioticele se puteau consuma fără prescripţie medicală în România, abuzându-se de ele neinformat şi fără niciun fel de teamă, rezonabilă sau nu. Situaţia inversă de azi nu e o simplă reacţie la abuzurile trecutului, măcar pentru faptul că, într-o formă atenuată, abuzul de antibiotice încă există. Pacientul român este foarte ambivalent în ceea ce priveşte asemenea tratamente. Atât refuzul de a le utiliza, cât şi presiunea de a o face, sunt relatate de medici.
   Nu ştiu care a fost primum movens al antibioticofobiei. Cert este că ea acum este din plin exploatată de piaţă. Există un întreg corp de literatură antiantibiotice, bestselleruri cu obişnuitul conţinut paranoid, vag mistic, al beneficiilor infinite ale naturii verzi ca alternativă la otrava antibioticelor. Dacă totuşi e neapărată nevoie să le iei, farmacistul, absolvent al unor studii pozitiviste foarte serioase, îţi va oferi şi un „protector hepatic“ şi neapărat un „probiotic“, ca antibioticul să nu-ţi nenorocească ficatul şi să nu masacreze fără milă bacteriile bune, cele pe care doamnele zvelte le iau din iaurturi ca să nu fie balonate. Şi mie mi s-au propus ambele produse când m-am dus să cumpăr o reţetă şi, în schimbul refuzului meu politicos, am primit un ditiramb despre lipsa de încredere şi respect faţă de farmacişti, marker patognomonic al decadenţei umane generale în aceste zile de pe urmă. Antibioticofobia produce bani. Toate fobiile moderne o fac.
   Să nu uităm de forumuri. Ce s-ar face psihiatrii fără forumuri? Pacientura noastră ambulatorie ar scădea semnificativ. Dacă nu sufereaţi cumva de o tulburare anxioasă sau fobică, o puteţi contacta dând search pe google cu orice simptom aţi avea sau cu orice tratament v-a fost prescris. Veţi fi imediat direcţionat către un forum, unde delirul groazei se desfăşoară fără niciun stăvilar. Dar nu ştiu de ce vă povestesc eu aici: e vreunul dintre dumneavoastră, dragi colegi, care nu a fost supus unui examen al cunoştinţelor folosind forumurile ca bibliografie?
   Ciudăţenia coexistenţei antibioticofobiei cu abuzul de antibiotice are o singură explicaţie: excluderea medicului din ecuaţie. Cel puţin în patologia ambulatorie, medicul e adesea doar un vehicul facilitator al prescripţiei de antibiotic. Un medic nu este doar cel autorizat să prescrie, ci şi cel autorizat să fie recipient al încrederii. Creditul de încredere de care profesia medicală se bucura cândva, pe care îl primeai odată cu diploma şi depunerea jurământului, e de domeniul trecutului şi singura modalitate la îndemână de a-l recăpăta, pentru fiecare caz în parte, rămâne educaţia medicală folosind surse cât mai bune.
   Aşa cum stau lucrurile de obicei în nevroze, şi abuzul de antibiotice şi antibioticofobia reflectă cumva realitatea, o imită. Accentul cade pe „reflectă“. Cel care abuzează ştie, vag, că febra e dată de infecţii, infecţiile de microbi, iar antibioticele omoară microbii. Dar salvarea, zice un proverb, e în detalii care sunt cu totul omise. În gestionarea groazei de antibiotice, ceea ce ar trebui probabil să facem este să arătăm pacientului (sau, în multe cazuri, mămicii lui) că informaţia cu care ne vine în cabinet şi cu care ne testează, seamănă cu realitatea, dar nu este realitate, ci un simulacru edificat din prejudecăţi. Există riscuri ale consumului de antibiotice, inclusiv cel de rezistenţă, alergii, dismicrobism etc. Ca pacient, este dreptul tău fundamental, garantat prin lege, ca profesionişti cu experienţă să se asigure că primeşti informaţia despre risc în mod corect şi că ai asimilat-o corespunzător. Numai aşa poţi lua o decizie informată. Pare o muncă sisifică, dar n-avem ce face. Când pacientul vine în cabinet, el este deja o victimă a informaţiei. Suferă nu doar de o infecţie a tractului respirator, ci şi de o intoxicaţie informatică. Informaţia nu e de neglijat, ea schimbă universul şi inversează entropia, întrebaţi demonul lui Maxwell. Tot ea poate distruge şi ucide, în timp ce noi privim peretele bacterian la microscop. Şi e de datoria noastră să tratăm şi intoxicaţia asta. Nimeni altul decât dumneata, cel din cabinet, faţă în faţă cu pacientul, nu e mai competent să o facă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe