Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Amintiri de la dispensarul epocii de aur

Viața Medicală
Prof. dr. Ion-Christian CHIRICUŢĂ sâmbătă, 28 decembrie 2019, ora 11:10

Prof. dr. Christian Chiricuță a plecat din România înainte de Revoluție, dar nu poate uita greutățile vieții de medic de țară dinainte de 1989.

Teoretic, nu aș avea ceva de spus despre așa-zisa Revoluție, deoarece la momentul acela nu eram în țară. Avusesem șansa să părăsesc România cu patru ani înainte de acel moment și să ajung în Germania, unde erau 14.700 de medici șomeri. Eu eram deja aproape de 40 de ani, deci la o vârstă la limita angajării. Nu eram încă specialist în radioterapie, dar plecarea din țară fusese bine chibzuită și avusese loc indiferent de riscuri.

Înainte să plec din România, eram medic de circă la Dispensarul Dițești (județul Prahova), post primit din „mărinimia” ministrului Sănătății din acea perioadă, la rugămintea tatălui meu, deoarece aveam deja un an de șomaj la activ în urma exprimării publice a dorinței de plecare definitivă din țară.

Rația mea de pâine era de 500 de grame în fiecare zi, ouă primeam de la pacienți, la fel și lemne de foc. Dormeam într-o cameră la dispensarul medical din Filipeștii de Pădure, iar spațiul băii și al WC-ului devenise și locul unde-mi pregăteam câte un ceai. Am prins două ierni grele cu nămeți, iar circulația cu mașina era interzisă câte trei luni. Nu aveam apă curentă, toaleta „turcească” era în curtea școlii elementare de alături și adesea, dimineața, la deschiderea cabinetului, apa era înghețată în pahar.

Veneam cu trenul din Gara Basarab și, nu de puține ori, iarna era un strat de gheață în compartimente, pe bănci. Aveam o pungă de plastic și o blană de iepure ca să pot sta jos până la Florești. Învățasem „manevra” de la radiologul spitalului din Băicoi, spital ce nu a rezistat distrugerii organizate ce a urmat.

Mulți arată azi că au uitat acele perioade

Coboram la Florești, iar de acolo mergeam cum puteam la Filipeștii de Pădure, la distanță de vreo 4-5 kilometri. Într-o iarnă, lupii au ucis o învățătoare în timp ce încerca să ajungă la școală. În preajma sărbătorilor de iarnă și cu ocazia zilelor de naștere a celor doi iubiți conducători, treceau pe șosea membrii Comitetului Central în mașinile lor Renault albastru-închis, în drum spre vilele partidului din Predeal, unde serbau în grup marile „succese”. Mulți, dacă nu chiar toți, arată azi că au uitat acele perioade sau poate au trăit în „statul paralel” al Nomenclaturii. În statul meu, ei nu erau prezenți.

La începutul lunii decembrie a anului 1989, din știrile de la Europa Liberă, post ce-l ascultam zilnic în Germania, unde, spre marele meu noroc, am găsit repede un loc de muncă într-o clinică universitară (cu ajutorul unui bun prieten din copilărie, doctorul Mircea Medrea), am auzit prima dată relatările referitoare la „neliniștile” din țară. Nu au trecut decât câteva zile și au început relatările despre evenimentele de la Timișoara, la toate televiziunile și radiourile. În acele prime relatări la radio erau chemați cu disperare tinerii și cetățenii în general să apere televiziunea și alte obiective importante. După aceea s-a constatat că acei voluntari revoluționari reali au fost împușcați fără milă de teroriștii fictivi, care ulterior nici nu au mai existat. Cifra sacrificaților eroi este de peste 1.200! Nici la 30 de ani de la acele clipe nu este clarificată situația și nimeni nu a fost pedepsit.

Destinul tragic al lui Adrian Nuțu

Cu ocazia acestor 30 de ani ce au trecut, doresc să descriu destinul unui tânăr de 22 de ani, Adrian Nuțu, care este și el pomenit, alături de cei peste 1.200 de eroi, pe placa de pe monumentul comemorativ din fața fostului C.C. Nuțu a fost un nevinovat ce pleca de la serviciu, din Palatul Telefoanelor, la ora 14:00, pentru a serba primul Crăciun în libertate cu familia lui. Viața lui Adrian Nuțu a fost curmată în ziua de 25 decembrie 1989, la ora prânzului, la patru zile după Revoluție. Ce a fost și a rămas în sufletul copiilor lui, al soției, dacă o fi avut, ori al părinților și colegilor este greu de descris și imaginat! Poate acel țintaș de elită a obținut și diplomă de participant la Revoluție și o fi primit teren și pensie în urma faptei sale; poate a ajuns chiar parlamentar sau senator și decide și acum asupra sorții noastre.

zid palatul telefoanelor
Ziul Palatului Telefoanelor, cu placa în memoria lui Adrian Nuțu

placa nutu adrianRomânia, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, are multe probleme nerezolvate, lucru care îngreunează și încarcă conștiințele noastre: mineriadele, accidentul din Apuseni, dezastrul de la Colectiv, 10 august 2018, pădurarul cu trei copii care a fost împușcat la datorie, cazul Dincă. Sunt numai câteva dintr-un lung șir de evenimente care arată acea neputință cronică a noastră ca societate.

 

 

   
   

 

Foto: arhiva personală

Etichete: revolutia romana

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.