Mușcătura de căpușă poate duce la transmiterea unui virus responsabil de encefalita de căpușe sau a unei bacterii ce provoacă boala Lyme. Despre aceasta din urmă, în cele ce urmează.
Boala Lyme sau borelioza Lyme (LB) este o boală bacteriană cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi în Statele Unite ale Americii și de B. burgdorferi, B. afzelii și B. garinii în Europa (Borrelia aparţine familiei spirochetelor). Este transmisă la om prin mușcătura de căpușe infectate, în principal din specia Ixodes ricinus. Căpușele se infectează atunci când se hrănesc cu sângele mamiferelor mici (cum ar fi rozătoarele și câinii) şi anumitor păsări care poartă bacteria în sângele lor.
În zonele de risc, se consideră că circa 5-40% dintre căpușe pot fi infectate. Bacteria migrează din tractul digestiv al căpușei în glandele salivare ale acesteia, de unde este inoculată la om în timpul mușcăturii. Riscul de a dezvolta boala Lyme în urma unei mușcături de căpușă contaminată cu Borrelia este direct proporţional cu intervalul de timp în care insecta rămâne atașată de gazdă. Studiile indică faptul că pentru a transmite spirocheta, căpușa trebuie să rămână în piele cel puţin 17 ore.
Se consideră că LB este o boală comună în Europa, întrucât numărul cazurilor pe continent a crescut constant, peste 360.000 de cazuri fiind raportate în ultimele două decenii. Conform rapoartelor Biroului Regional OMS pentru Europa, Europa Centrală este regiunea cu cea mai mare incidenţă a LB. Se estimează că numărul real de cazuri anuale din SUA este de aproximativ 450.000. Din păcate, studiile indică o creștere a numărului cazurilor de LB cu aproximativ 50% din 2000 până în 2010.
În ultimele decenii au fost observate schimbări în distribuţia geografică și temporală a căpușelor și a bolii. Căpușele se răspândesc la altitudini mai înalte și spre latitudinile nordice, iar incidenţa bolilor se schimbă spre primavară și toamnă (iniţial, boala apărea doar vara). Sunt implicaţi mulţi factori, inclusiv schimbările climatice (încălzirea globală), modificări ale acoperirii și ale utilizării terenului, modificări ale distribuţiei gazdelor căpușelor și modificările induse de om în mediul înconjurător.
Din cauză că poate afecta mai multe ţesuturi, LB este o afecţiune pluriorganică. Simptomele pot fi împărţite în funcţie de cele două stadii ale bolii (precoce și tardiv), dar evoluţia de la stadiul precoce la cel tardiv nu este obligatorie. Primul simptom al stadiului precoce al LB este eritemul migrans, semn patognomonic. Acesta constă într-o maculă eritematoasă care se răspândește sub formă de inel de circa 5-15 cm centrat pe locul mușcăturii. Acest simptom apare în aproximativ 60-90% dintre cazuri, în decurs de 2-30 de zile de la mușcătura de căpușă.
Alături de eritemul migrans specific, în acest stadiu al infecţiei mai pot fi întâlnite simptomele unui sindrom pseudogripal (stare generală alterată, fatigabilitate, febră, dureri musculare, artralgii, frisoane, cefalee) de intensitate variabilă.
Dacă este lăsată netratată, în câteva zile sau săptămâni infecţia diseminează în organism și afectează sistemul nervos (10% dintre cazuri), articulaţiile, pielea și, mai rar, inima. Stadiul tardiv corespunde bolii Lyme diseminate și apare la un interval ce variază de la câteva săptămâni până la peste un an de la infecţia iniţială. Pot fi prezente erupţii cutanate multiple similare eritemului migrator iniţial, însă de dimensiuni mai mici, manifestări neurologice (meningita, meningoencefalita, paralizia Bell), manifestări cardiace (miopericardita, bloc atrioventricular), manifestări musculoscheletale (artrita).
Borelioza cronică se manifestă la un interval de câţiva ani de la infecţia iniţială, când pot apărea: artrita Lyme la nivelul articulaţiilor mari, acrodermatita cronică atrofică (pielea membrelor inferioare devine subţire, strălucitoare, cu o pigmentare albăstruie) și afectarea sistemului nervos (neuropatii periferice, tulburări de somn, de memorie și de dispoziţie).
Nu sunt necesare teste de laborator pentru a diagnostica eritemul migrans. Testele de laborator sunt necesare pentru a confirma diagnosticul de infecţie recentă. Anticorpii anti-Borrelia burgdorferi sunt de obicei detectabili în 4-8 săptămâni de la infecţie. Pacienţii cu infecţie recentă prezintă de obicei o reacţie foarte puternic pozitivă pentru acești anticorpi. Trebuie reţinut că la pacienţii cu alte infecţii sau cu alte afecţiuni, cum ar fi bolile autoimune, pot exista și teste fals pozitive, prin reacţii imune încrucișate care pot duce la diagnosticare greșită.
Toţi pacienţii cu LB trebuie trataţi timp de câteva săptămâni cu antibiotice adecvate (amoxicilină, cefalosporină și macrolide pentru infecţii diseminate). Tratamentul precoce poate preveni riscul evoluţiei bolii. În stadiile avansate, cu leziuni tisulare severe, există riscul ca recuperarea completă să nu fie posibilă. În prezent, nu este disponibil niciun vaccin autorizat pentru LB.
Infecţia cu LB este cel mai bine prevenită prin evitarea zonelor cunoscute cu căpușe, purtarea îmbrăcămintei de protecţie cu mâneci lungi și pantaloni lungi fixaţi în șosete sau în încălţăminte, utilizarea de repelente pentru căpușe, verificând zilnic întregul corp pentru căpușe și îndepărtând căpușele atașate înainte de transmiterea infecţiei.
La verificarea pielii pentru căpușe trebuie acordată o atenţie deosebită pliurilor pielii (zonele inghinale, axilele, centura scapulară, sub sâni și în spaţiul popliteu), întrucât căpușele caută părţile mai umede ale corpului. La tineri și copii trebuie verificate cu atenţie capul (inclusiv scalpul) și zona gâtului, deoarece la această grupă de vârstă mușcăturile de căpușe sunt relativ mai frecvente în aceste locuri.
Înainte de intrarea în case, ar trebui examinate amănunţit îmbrăcămintea, genţile și alte bunuri, pentru îndepărtarea eventualelor căpușe. Căpușele Ixodes trăiesc pe pământ și urcă 20-70 cm pe ierburi și tufișuri, unde așteaptă gazdele. Mușcătura este nedureroasă și adesea este imposibil să simţi că o căpușă se mișcă pe piele.
O căpușă atașată trebuie îndepărtată folosind pensete sau pense cu vârful fin, strângând căpușa de zona capului atașat de piele și trăgând-o ușor în sus, încercând pe cât posibil să nu rupem părţile bucale. Riscul de infecţie cu LB nu crește dacă părţile bucale nu sunt extrase în totalitate. Un dezinfectant pentru piele trebuie aplicat după îndepărtarea căpușei, pentru a preveni suprainfecţia locală. Este total interzisă prinderea și strângerea corpului căpușei, evitând astfel pomparea conţinutului căpușei în organismul gazdei. De asemenea, se pare că aplicarea unei creme grase peste căpușa recent fixată pe tegument asfixiază insecta, care astfel va fi obligată să se desprindă singură de pe tegument.
Din experienţa personală pot menţiona că am tratat un caz de import – un ofiţer NATO din Slovenia ajuns în Centrul de Permanenţă (CP) în care întâmplător efectuam și eu gărzi. Pacientul a fost diagnosticat de medicul infecţionist cu LB stadiul 2, pe baza analizelor de laborator, și i s-a indicat un tratament intensiv cu Zinnat intravenos timp de 14 zile, pe care l-a urmat la CP-ul respectiv. Astfel am avut ocazia să discut despre această patologie cu un pacient informat. De la el am aflat că în Slovenia există numeroase astfel de cazuri din cauza prezenţei unui număr mare de căpușe (zona este mai caldă). Se estimează că circa 80% dintre căpușe sunt purtătoare de Borrelia.
Ulterior, am avut la cabinet un caz cu eritem migrans (foto mai sus) pe care l-am tratat cu antibiotice în doză mare. Din fericire, evoluţia bolii s-a oprit la stadiul 1. Mai menţionez că mi-a fost imposibil să găsesc pense speciale pentru extras căpușele din tegument. Am încercat la mai multe farmacii, ulterior am trecut la farmaciile online și, într-un final, am găsit niște extractoare speciale, foarte utile, la o farmacie online pentru animale de companie (foto mai jos).
LB a fost descrisă pentru prima dată în 1975, după ce în Lyme, Connecticut (SUA), au apărut mai multe cazuri care arătau ca o artrită reumatoidă juvenilă, asociate cu mușcăturile de căpușă de căprioară. Evident că boala a existat cu mult înainte de a fi descrisă. Conform datelor știinţifice, cel mai „vechi” suferind înregistrat este probabil Ötzi, omul gheţarilor, care a murit în urmă cu mai bine de 5.000 de ani în Alpii dintre Italia și Austria. Analiza genetică a acestuia a relevat secvenţe de Borrelia.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
