Este evident că nicio strategie în materie
de sănătate publică nu are sorţi de izbândă dacă nu porneşte de la realităţile
existente, sistemele de monitorizare fiind esenţiale, cel puţin în această
privinţă. Este un demers care include definirea unor indicatori, culegerea de
date, realizarea de analize statistice, evaluarea periodică a stării de sănătate,
precum şi schimbul de bune practici în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional,
dar şi internaţional.
Mai mult decât atât, datele astfel culese
sunt o sursă valoroasă de informaţii asupra unor indicatori ai sănătăţii. Ele
pot oferi o imagine de ansamblu asupra aspectelor-cheie ale stării de sănătate
a populaţiei şi ale factorilor determinanţi pentru sănătate.
Informaţiile cu privire la activitatea
spitalelor se bazează în principal pe datele înregistrate la externarea
pacientului. Acestea pot fi utilizate pentru estimarea poverii cauzate de
anumite boli şi servicii de sănătate şi sunt văzute ca o indicaţie aproximativă
a incidenţei unei boli.
Cum se colectează datele în spitalele din
România? Ne-am interesat la câteva spitale bucureştene, de unde am aflat că
procesul debutează din momentul prezentării pacientului la camera de gardă. Există
un sistem informatic integrat la nivelul fiecărui spital, în care se
înregistrează informaţiile în timp real: datele personale ale pacientului (CNP,
adresa de domiciliu, vârsta etc.), date privind examinarea medicală,
recomandarea făcută de medic în urma examinării – internare (care poate fi de
zi sau continuă) sau nu, după caz. Chiar şi refuzul pacientului de a fi
internat se înregistrează. Odată internat, tot ceea ce înseamnă consum de
medicamente, de analize sau alte materiale sanitare se înregistrează în aplicaţia
informaţională de care dispune unitatea spitalicească. Apoi, foaia de observaţie,
care există în formă fizică în secţia unde este internat pacientul, documentul
medico-legal, se înregistrează tot în aplicaţia amintită, în format electronic.
Toate aceste date, în format electronic, se
verifică de serviciul specializat al spitalului (serviciul de statistică), prin
confruntarea cu datele reale înscrise faptic în foaia de observaţie. Doar după
o verificare atentă, ele vor fi raportate către instituţiile care le solicită:
casa judeţeană de asigurări de sănătate, prin aplicaţia SIUI (sistem informatic
unic integrat), Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare
în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDS), prin aplicaţia DRG (Diagnosis Related
Groups), autoritatea în subordinea căreia se află spitalul (primărie,
minister), DSP, Ministerul Sănătăţii etc.
Sunt date importante care se transmit
tuturor acestor instituţii, cam aceleaşi peste tot, dar sub forme diferite, am
aflat de la specialiştii care se ocupă de acest aspect în spitale. Şi asta, în
condiţiile în care există acea aplicaţie la nivel naţional (SIUI) care
înglobează aproximativ toate datele cerute separat de fiecare instituţie în
parte.
Mai concret, la SNSPMPDS se transmit lunar
datele personale ale pacientului, diagnosticele din foaia de observaţie, în
vederea sistematizării în DRG. Aici se prelucrează fişierul primit de la
spital, se validează, se calculează indicele de complexitate pe fiecare caz în
parte, după care aceste date ajung la CNAS. Casa Naţională trimite, la rândul său,
caselor judeţene de asigurări de sănătate, respectiv celei a municipiului
Bucureşti, un raport de activitate pe baza căruia se face decontarea către
spitale.
Totodată, cam aceleaşi date (nume, prenume,
CNP, diagnostice) sunt transmise, prin SIUI, caselor judeţene de asigurări, cu
diferenţa că, faţă de ceea ce se transmite la SNSPMPDS, această raportare conţine
şi date referitoare strict la foile de spitalizare de zi, care oricum vor fi
transmise la această instituţie, dar trimestrial, nu lunar. Apoi, începând cu
acest an, odată cu apariţia reţetelor electronice, acestea nu mai sunt
transmise prin intermediul serviciului de statistică al spitalului, ci se
încarcă automat în aplicaţia SIUI, la momentul la care medicul le eliberează.
Tot lunar, în aceeaşi aplicaţie SIUI, se
înregistrează şi certificatele medicale eliberate pacienţilor la externare. La
fel şi serviciile asigurate cetăţenilor străini din ţările Uniunii Europene şi
din cele cu care România are acorduri internaţionale. Este o raportare distinctă,
care se face doar către casa de asigurări, în vederea decontării.
Se mai fac raportări şi către direcţiile de
sănătate publică: un centralizator lunar, care priveşte morbiditatea (date care
altfel se regăsesc şi în SIUI), un centralizator al mişcării bolnavilor în
cadrul spitalului (internaţi, transferaţi dintr-o secţie în alta etc.), un
centralizator tipizat privind analizele de laborator (pe coduri OMS) care s-au
efectuat în perioada de raportare, pe grupe de vârstă, sex etc. şi un alt
asemenea centralizator, pe proceduri. Anual, tot la DSP, se transmite şi o dare
de seamă, care, de aici, ajunge la Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii,
în prezent în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Şi instituţia care patronează spitalul
solicită şi primeşte o serie de raportări, care ţin de contractul de management
pe care managerul spitalului l-a încheiat cu aceasta: indicatori statistici şi
financiari (rata de ocupare a patului, durata medie de spitalizare, indicele de
complexitate pe caz – indicatori care se raportează pe fiecare secţie în parte şi
per total spital) în funcţie de care, anual, se evaluează managerul spitalului.
Trimestrial, tot aici, se mai transmite şi un fişier primit de spital, de la
SNSPMPDS, cu toate cazurile transmise acesteia lunar, pe care le-a validat.
Mai există raportări distincte, către casa
de asigurări, în aplicaţia SIUI, pentru programele naţionale derulate în cadrul
spitalului.
Tot în SIUI se raportează şi consumurile de
medicamente din farmacia spitalului; pentru programele naţionale – un fişier
separat, iar pentru restul spitalului – un alt fişier.
Senzaţia (dacă nu chiar certitudinea) este
că se fac o sumedenie de raportări, unele cam degeaba, pentru că datele
respective se pot lua din alte raportări: datele pe care SNSPMPDS, de exemplu,
le solicită se regăsesc acum şi în SIUI, e drept, într-un alt format (informaţia
însă fiind aceeaşi), de unde aceasta le-ar putea extrage. De asemenea, casa de
asigurări de sănătate primeşte cam aceleaşi date, din două surse: direct de la
spitale, prin decontul transmis de acestea, dar şi prin aplicaţia SIUI.
Din punct de vedere funcţional, mult mai
bine ar fi să existe o aplicaţie naţională (cum este SIUI), spun persoanele din
sistem cu care am stat de vorbă, de care să beneficieze şi gruparea de
diagnostice şi cea de finanţare şi ministerul de resort.
