Dintotdeauna
doctorii şi-au cerut reciproc părerea, atunci când aveau de a face cu situaţii
dificile, când diagnosticul era în dubiu sau când evoluţia pacientului vira
spre rău, în pofida tratamentului. Dar, în afara practicii rutiniere de a apela
la părerea altui coleg, există o variantă formală: consultaţia pentru a doua
opinie. Ea poate fi solicitată de bolnav, de familia sa ori de medicul
responsabil pentru caz. Are anumite reguli şi un cod de etică şi – de cele mai
multe ori – aduce un câştig care se răsfrânge asupra bolnavului şi medicului
curant. Este un procedeu elegant al practicii medicale, care îmbogăţeşte atât
pe cel consultat, cât şi pe cel care apelează la o părere nouă, proaspătă, bine
intenţionată.
Din
punctul de vedere al bolnavilor, consultaţia pentru o a doua opinie este un
drept şi ea trebuie solicitată în multe ocazii, dar mai ales când diagnosticul
nu este clar, când bolnavului i se spune că suferă de o afecţiune care-i ameninţă
viaţa, când sunt multiple probleme medicale şi nu este limpede care este
principala cauză a suferinţei actuale, când tratamentul recomandat este
riscant, discutabil sau experimental, când tratamentul aplicat nu dă
rezultatele aşteptate într-un interval de timp rezonabil, când tratamentul
recomandat este deosebit de scump şi când este indicată o operaţie de mare
risc. Bolnavii mai sunt îndreptăţiţi să solicite un al doilea consult când
suspectează un caz de malpraxis, când şi-au pierdut încrederea în medicul
curant, sau când află că există o alternativă de terapie care nu le-a fost
prezentată. Odată consultat pentru o a
doua opinie, în cazul unui bolnav internat, medicul trebuie să efectueze
evaluarea şi să-şi exprime părerea în cel mai scurt timp, pentru a nu prelungi
internarea sau întârzia aplicarea terapiei. El trebuie să explice limpede
bolnavului care este motivul vizitei lui şi să evite cu stricteţe să facă orice
aprecieri legate de diagnosticul şi tratamentul efectuat până la acea dată de
colegul care l-a consultat. În documentele cazului, consultantul trebuie să detalieze
datele lui de examen, concluzia diagnostică, să comenteze concordanţa sau
divergenţa cu opinia medicului de caz şi să facă sugestii de tratament. Dar el
nu trebuie să ceară analize sau să prescrie tratamente în foaia de observaţie şi
în niciun caz nu trebuie să preia bolnavul, chiar dacă i se solicită asta de către
bolnav sau aparţinători. Dacă e vorba de o consultaţie la un bolnav
ambulatoriu, programarea acestuia trebuie făcută într-un termen scurt, atât cât
e necesar pentru colectarea datelor existente. Sunt situaţii în care a doua opinie este cerută fără a implica bolnavul,
mai ales în specialităţi neclinice, aşa cum sunt anatomia patologică şi
radiologia. Cu avantajele digitalizării medicinii, radiologii şi patologii
utilizează frecvent consultarea unor specialişti reputaţi din alte centre, cărora
le transmit imaginile prin varii căi şi instrumente: e-mail, telefoane
inteligente, programe de transmitere a imaginilor complexe. O a doua opinie
este, de asemenea, cerută frecvent în oncologie, chirurgie, terapie intensivă,
boli imune, neuropsihiatrie şi evaluări pentru profesiuni speciale (aviatori,
cosmonauţi, scafandri, mineri, sportivi de performanţă).
Eric
Topol, care se situează în avangarda medicinii wireless şi a revoluţiei tehnice
din sănătate, crede că foarte curând se vor putea constitui grupuri internaţionale
de specialişti, cărora li se va transmite prin cloud toată documentaţia cazurilor foarte dificile, astfel că ei
vor putea ajuta la soluţionarea problemelor de la mare distanţă şi cu un câştig
important de timp. Telemedicina va schimba şi alte aspecte ale practicii
medicale. Astfel, un cardiolog pediatru dintr-un centru de referinţă va putea
„examina“ de la distanţă un nou-născut cu o cardiopatie congenitală gravă,
folosind stetoscopul electronic cuplat la computer, împreună cu datele de
laborator, radiologie, ecocardiografie şi observaţie clinică, făcând posibilă
diagnosticarea cazului şi stabilirea strategiei de tratament fără a fi nevoie
de transportul bolnavului.
În
situaţiile care nu presupun o intervenţie de urgenţă, bolnavii externaţi pot
astăzi să caute online centre şi specialişti care le pot oferi o a doua opinie.
Mari instituţii medicale de prestigiu au format deja centre pentru a doua
opinie, care îşi semnalează disponibilitatea şi încurajează bolnavii să li se
adreseze, când simt că au nevoie de o confirmare.
Medicina
a avut, în fiecare epocă, intervenţii practicate în exces, cu indicaţii
exagerate sau greşit aplicate. Motivele au pendulat între ignoranţă,
mercantilism şi suficienţă. Aşa se face că, până nu demult, doctorii americani
au practicat în cabinetele lor lobotomii, histerectomii, colecistectomii şi
amigdalectomii. Şi astăzi, pe lista intervenţiilor practicate în spitale mai
mult decât ar trebui sunt cateterismele cardiace diagnostice, angioplastiile
coronariene, chirurgia coloanei vertebrale pentru durere cronică,
histerectomiile, operaţiile estetice, intervenţiile de chirurgie bariatrică,
unele procedee dentare şi multe altele. Nu rareori citim în presă despre fraude
medicale care se bazează pe practicarea unor intervenţii inutile, numai pentru
câştigul material. Multe, dacă nu toate aceste cazuri, ar putea fi prevenite
prin folosirea pe o scară mai largă a consulturilor pentru o a doua opinie.
Fără
a consulta un alt medic, bolnavii contemporani au învăţat să verifice indicaţiile
pe care le-au primit de la doctorii lor prin căutarea amănuntelor legate de
situaţia respectivă pe internet. Acest autoconsult a primit numele de e-second opinion şi are meritul de a creşte
gradul de informare a bolnavilor. E de dorit ca aceştia să ştie cum să
identifice sursele de informaţie corecte şi să evite opiniile greşite sau
exagerate.
Consultaţiile
pentru o a doua opinie sunt procedee de colaborare medicală, mijloace de a
preveni erorile de diagnostic şi tratamentele greşite sau dăunătoare, metode de
protecţie a bolnavilor şi forme de limitare sau eradicare a practicilor
medicale necinstite şi frauduloase. Ele au şi capabilitatea de a educa, de a
furniza exemple şi modele de eminenţă profesională şi de a aduce un beneficiu
psihologic major bolnavilor în situaţii grave şi ameninţătoare. Pe medicii care
apelează la acest tip de consulturi, îi ajută când se află în dubiu şi îi
protejează de posibile acţiuni de malpraxis.