Un gest făcut de patriarhul Daniel în vacanţa
de iarnă a surprins pe mulţi: prelatul a decis să acorde diploma şi medalia
„Sf. Martiri Brâncoveni“ unui grup de 17 medici ginecologi care refuză să facă
avorturi la cerere şi unui medic de familie care a convins peste 700 de femei
să renunţe la întreruperea de sarcină. Cât are sau ar trebui să aibă de spus
biserica atunci când vine vorba de decizia unui medic de a înfăptui sau nu un
act medical? Cât a cântărit pentru medicii premiaţi religia, atunci când au
luat decizia de a renunţa la practicarea avortului?
„Vrednic este“
Distincţii
cu titlul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ (ordinul, diploma, medalia) au tot fost
oferite cu numeroase prilejuri, mai ales în 2014, la 300 de ani de la moartea
Brâncovenilor, nu de puţine ori unor personaje controversate. De pildă, corul
dirijat de preafericit i-a cântat lui Liviu Dragnea „Vrednic este“ chiar în
campania electorală. Medalia nu pare însă să-i fi purtat prea mult noroc
conducătorului campaniei pentru prezidenţiale a lui Victor Ponta – şi el
premiat nu demult, cu acelaşi ordin. „Activitate deosebită în apărarea şi
slujirea sfintei credinţe“ a avut şi primarul băimărean Cătălin Cherecheş, dar
nu ştim ce-a cântărit mai mult: urmărirea penală, traseismul politic, celebrul
zid ridicat pentru a separa un întreg cartier de rromi de restul oraşului sau
operele de artă pictate pe acesta.
La
trei zile după Crăciun însă, patriarhul se afla la Timişoara ca să participe la
înscăunarea noului mitropolit al Banatului şi ca să-şi ridice titlul de
cetăţean de onoare al judeţului Timiş. A decis însă să premieze nu atât
succesul unor acte medicale, cât absenţa lor: deciziile individuale ale unor
ginecologi de a nu mai practica procedura întreruperii de sarcină la cerere.
„Nu a însemnat nimic“
„Nu e nicio poveste extraordinară, e ceva obişnuit“,
crede conf. dr. Dan Păscuţ, şeful Clinicii obstetrică-ginecologie II din
Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă „Dr. Dumitru Popescu“. A fost coleg de
liceu cu patriarhul. Acesta l-a sunat şi l-a rugat să îi compună o listă cu
toţi medicii din ţară care nu mai fac avorturi. Urma să îi decoreze la sediul
Patriarhiei, la Bucureşti. Păscuţ i-a explicat însă că nu îi cunoaşte pe toţi
în ţară, nu era sigur nici măcar că îi ştie pe toţi din judeţ. A făcut o listă
cu 18 medici din Timiş şi i-a transmis-o cu sugestia ca decorarea să aibă loc
la Timişoara: „I-am spus că e dificil pentru mai mulţi dintre ei să se
deplaseze, unii au copii mici“. Aşa că, în cele din urmă, manifestarea a fost
organizată în grabă, ca să coincidă cu înscăunarea mitropolitului. Pe diplome
scrie însă că au fost înmânate la sediul Patriarhiei, în Bucureşti. Medicii au
fost anunţaţi cu două zile înainte să se prezinte la Hotel Timişoara, la 28
decembrie, pentru ceremonia ad hoc. Au acceptat bucuroşi.
Când
îl întreb ce a însemnat pentru el această decorare, conferenţiarul Păscuţ
răspunde mai întâi cu candoare: „Nimic“. – Nimic? „Adică mi-a plăcut că
patriarhul se implică în viaţa de toate zilele şi mai aduce un omagiu celor
care fac ceva.“ Compară gestul patriarhului cu condamnarea publică a avortului
făcută de Papa Ioan Paul al II-lea – „a spus că avortul e rău prin esenţa lui
indiferent de circumstanţe“.
Între
fanatism religios şi judecată medicală
A luat cu mulţi ani în urmă decizia de a nu
mai face avorturi la cerere, fără ca religia să fie implicată. În 1993, după ce
şi-a deschis un cabinet privat, a început să facă ecografii fetale şi „am văzut
că se mişcă embrionul, e ca o virgulă la început şi, dacă pui palma pe
abdomenul matern, se pune în căuşul palmei. E extraordinar, e miracolul
vieţii“. Astăzi, nicio gravidă nu mai vine să îi ceară întreruperea de sarcină,
oamenii ştiu, după aşa mult timp, că nu ar accepta. În schimb, dacă viaţa mamei
este pusă în pericol, face avortul ca să salveze pacienta.
Deşi
crede că religia şi medicina se împacă foarte bine, universitarul bănăţean nu
îşi ghidează practica după principii religioase. I s-a întâmplat, de exemplu,
să întâlnească şi cazuri pe care le-a considerat excese de habotnicie, femei
aparţinând unor culte sau secte religioase care refuzau orice mijloc de
contracepţie şi, evident, şi avortul: „Am făcut acum doi ani a noua cezariană
la aceeaşi femeie – ea sectantă, bărbatul predicator, aşa că orice sarcină
trebuia să o ducă până la capăt. Acestea sunt exagerări“.
O
altă pacientă de-a sa a fost, în urmă cu trei luni, aproape de a-şi pierde
viaţa ca să respecte o normă religioasă. Medicul i-a spus că fătul este
anencefal şi că trebuie să facă avort. A dezvoltat şi placenta accreta. Ca să nască, şi-a pus viaţa în pericol, în ciuda
insistenţelor specialistului. Operaţia a durat în jur de cinci ore, după care
copilul a murit. Păscuţ crede că aceste situaţii ar trebui evitate, pacienţii
ar trebui să accepte, dincolo de aspectele religioase, judecata medicală. De
asemenea, le recomandă pacientelor mijloace de contracepţie, doar să nu uite că
„avortul nu este o soluţie pentru planificarea familială“.
E
vehement împotriva interzicerii prin lege a avortului, pentru că îşi aminteşte
de femeile din Banat care au făcut chiuretaje cu preţul vieţii în perioada
comunistă. Spune că 98 de femei au murit, între 1980 şi 1990, la maternitatea
la care lucrează el. Aşa că interzicerea nu ar fi o soluţie. Dimpotrivă, crede
că ar trebui să le fie oferite servicii de consiliere psihologică femeilor care
se gândesc la varianta întreruperii de sarcină.
Din convingere mai
mult sau mai puţin religioasă
A doua zi de Crăciun, Dan Păscuţ a sunat-o
pe Olimpia Oprea să o anunţe că va primi o medalie din partea patriarhului. „Nu
ne aşteptam la asemenea gest“, spune doctoriţa, medic ginecolog, „a fost un
moment important în viaţa şi în cariera mea. Noi nu facem acest lucru pentru a
primi laude, am făcut-o din conştiinţă şi din convingere mai mult sau mai puţin
religioasă“.
În
urmă cu mai mulţi ani, o pacientă care născuse o fetiţă cu sindromul Down a
dat-o în judecată motivând că, dacă ar fi cunoscut diagnosticul, ar fi avortat.
Potrivit medicului, la momentul respectiv, riscul de a pierde sarcina prin
amniocenteză era mai mare decât acela ca pacienta să nască un copil cu sindrom
Down (rezultatul triplului test de screening prenatal efectuat la 15 săptămâni
era de 1 la 236), aşa că a recomandat mamei doar să facă în continuare
ecografie. Faţa fetiţei părea în regulă la ecografii. Oricum, în acea fază a
sarcinii ar fi fost prea târziu pentru un avort la cerere. Procesul a durat
trei ani. În tot acest timp, organizaţia ortodoxă Pro Vita (care militează
împotriva avortului) i-a oferit sprijin juridic, au trimis la fiecare
înfăţişare în instanţă avocatul asociaţiei, care zbura din Bucureşti până în
Timişoara când era nevoie de el. „Fără să ceară nimic în schimb“, insistă dr.
Oprea. Apoi, chiar înainte de anunţarea deciziei, medicul a primit un telefon
care avea să însemne foarte mult în economia viitoarei hotărâri de a nu mai
face avorturi. A sunat-o un preot greco-catolic din Timişoara. I-a spus să nu
se teamă, pentru că biserica îi este alături, iar preoţii se roagă pentru ea.
„Şi că-mi mulţumeşte că am salvat un suflet.“ În 2012, după un proces lung,
care a extenuat-o psihic, dreptatea a fost de partea ei. Acela a fost momentul
în care s-a hotărât că nu va mai întrerupe sarcini la cerere. Dacă o pacientă
îi cere acest lucru, încearcă să o convingă să păstreze copilul. „Nu-mi place
să recomand alt medic, pentru că asta ar însemna că într-un fel ajut.“
Cu frică de Dumnezeu
Singurul medic de familie dintre cei 18
decoraţi, dr. Cristina Valea, a înfiinţat în urmă cu 17 ani Pro Vita Medica, un
ONG local care se adresează, cu servicii de consiliere şi asistenţă socială,
mamelor aflate în situaţii de dificultate şi în pragul deciziei de a întrerupe
sarcina.
Dr.
Valea a deschis în 1996 primul cabinet de consiliere pre-avort din ţară, care
funcţionează astăzi în Clinica de obstetrică-ginecologie Bega. A consiliat
aproximativ 10.000 de femei şi cel puţin 730 dintre ele au hotărât să păstreze
copilul în urma discuţiei cu ea. Pentru a le încuraja, le oferă, prin fundaţie,
celor care renunţă la avort, cursuri prenatale, integrarea în grupuri de suport
şi sprijin material pentru primele luni de viaţă ale copilului: cărucior,
pătuţ, coşuleţ, scutece, lapte praf, creme şi şampon pentru copil, alimente.
Celor care nu au medic ginecolog le este recomandat un specialist. „Este o mare
bucurie când pleacă în viaţă împreună cu bebele. Noi nu ne asumăm toată
creşterea copilului. Noi le ajutăm, ele îşi asumă. Acest lucru este
extraordinar: când le văd cum luptă pentru copilul lor. Nu avem niciun caz de
pacientă care, după ce a hotărât să păstreze sarcina, şi-a abandonat copilul.“
În consiliere
se concentrează pe prezentarea riscurilor medicale ale procedurii, dar
foloseşte şi argumente religioase: „Am observat că româncele noastre au o frică
de Dumnezeu, dar sarcina, alături de situaţia lor financiară sau socială, nu le
dă puterea să apeleze la credinţă. Ele spun uneori că ştiu că este păcat, le
îndemn să meargă la preot şi să se mai gândească, ţinând cont şi de credinţa
lor“. Totuşi, pretinde că discuţiile
cu pacientele au un caracter neutru şi că o parte din ele i-au spus chiar că se
aşteptau să fie mai persuasivă. Vrea ca, atunci când o femeie se decide să
păstreze copilul, să fie decizia ei. „Dar ea trebuie să fie informată, să
conştientizeze că acolo este viaţă, că acel copil este alt om, nu o prelungire
a corpului mamei sale.“
Insistă
că activitatea fundaţiei sale nu are un caracter religios, ci respectă anumite
principii morale, care se întâmplă să fie şi religioase. Totuşi, a fost
bucuroasă şi onorată să primească această decoraţie din partea Bisericii
Ortodoxe Române: „Asta denotă că biserica apreciază atitudinea medicilor care
refuză să facă avorturi şi ia o poziţie în aprecierea valorii vieţii. Nu sunt
duhovnic, nu sunt teolog, eu sunt medic. Dar când Biserica recunoaşte gestul
acesta de a salva viaţa unui copil care nu s-a născut este un lucru binevenit“.
Îmi povesteşte că sunt perioade din an când anumiţi ginecologi, care fac în
restul anului întreruperi de sarcină, evită practicarea acestei intervenţii:
sărbătorile religioase, posturile care le preced. A avut şi paciente care au
renunţat la chiuretaj pentru că era postul Crăciunului.
Refuzat la
împărtăşanie
„Am realizat în ce mare păcat eram şi
sufletul meu a ieşit din această temniţă a păcatului avortului“, povesteşte
medicul Ionel Cioată. Când s-a hotărât, în 2000, că nu va mai face întreruperi
voluntare de sarcină, a fost influenţat în principal de convingerile sale
religioase. Nu a fost o hotărâre bruscă însă, ci ani la rândul mai multe
discuţii cu apropiaţii şi duhovnicii săi îl puseseră pe gânduri. „Am realizat în
ce păcat eram şi am încercat să mă curăţ, să-mi albesc sufletul“, insistă
medicul. „Pentru mine, în primul rând, şi apoi pentru urmaşii urmaşilor mei. Că
nu e uşor să le laşi copiilor un astfel de păcat.“
S-a
consultat cu soţia şi cu naşii săi, dar cel mai greu au atârnat în ecuaţie
conversaţiile purtate cu unii stareţi de la mânăstirile pe care le-a vizitat.
Toţi l-au acuzat că se ascunde în spatele meseriei şi că este copărtaş „la
păcatul acestei crime: de a opri să vină pe lume un suflet rânduit de Dumnezeu“.
În postul Crăciunului, în 1999, el şi soţia sa însărcinată se aflau la
Catedrala Mitropolitană pentru a se spovedi şi împărtăşi. Însă preotul de la
catedrală nu l-a lăsat să se împărtăşească. Gestul a întristat-o pe soţie, dar
medicul spune că atitudinea preotului a fost cea corectă. „A fost ultima
zbatere a sufletului meu.“ De atunci refuză să facă avorturi. Şi-a propus să
facă intervenţia doar acolo unde sarcina este oprită în evoluţie sau deja
compromisă, atunci când viaţa mamei se află în pericol. „Numai că Dumnezeu m-a
ferit şi de acest lucru, pentru că în anii următori nu am avut astfel de
situaţii.“ De patru ani lucrează doar în mediul privat, aşa că nu mai apar
astfel de urgenţe medicale. Dacă o pacientă solicită întreruperea de sarcină, încearcă
să o convingă să păstreze copilul, arătându-i că „se află într-un mare păcat“.
Crede că a da viaţă unui copil este cel mai înălţător lucru care se poate
întâmpla unei femei. „Trebuie să luptăm să vină pe lume fiecare suflet pe care
Dumnezeu îl rânduieşte“, spune Ionel Cioată.
În ultimii ani a fost de multe ori în
situaţia de a spune nu unor prieteni sau cunoştinţe care îl rugau să facă o
excepţie. Numeşte aceste situaţii „ispite“. Întreaga sa raportare la meserie
este influenţată de credinţa creştină. Cioată crede că medicul trebuie să fie
„în primul rând un medic creştin, cu dragoste faţă de aproapele lui“ şi că „nu
ar mai exista boli, dacă toţi am trăi după legea lui Dumnezeu“. L-a uimit, dar
bucurat episodul decorării de către patriarh: „Când te afli în faţa celui mai
înalt ierarh, a păstorului nostru, normal că este înălţător. Cuvintele pe care
le-a spus, gestul domniei sale… Nu aşteptam o recunoştinţă. A fost o
recunoaştere a unor lucruri normale pentru un medic care vrea să se întoarcă
spre credinţă“.
„E o chestiune creştinească“
Şi
dr. Carmen Dănciulescu este dintre ginecologii decoraţi de patriarh în vacanţa
de iarnă, „o cinste de a fi evidenţiaţi pentru ceea ce facem“. A hotărât cu mai
mulţi ani în urmă să nu mai facă avorturi la cerere, iar la momentul respectiv
aspectul religios a avut un impact semnificativ: „E o chestiune creştinească,
umană (…) fără Dumnezeu, fără morala creştină, nu faci nimic“. Diploma şi
medalia din partea patriarhului au venit ca o confirmare a faptului că trebuie
să fie împăcată cu această decizie.
Totuşi, perioada în care a făcut avorturi la
cerere a avut pentru ea o justificare pragmatică: „Trebuie să înveţi această
practică pentru a putea interveni în sarcinile oprite în evoluţie, în
avorturile incomplete“. Dar timpul şi experienţa ar fi făcut-o să-şi dea seama
că nu procedează corect: te reorientezi, îţi reajustezi valorile. Încearcă să
îşi convingă pacientele să-şi păstreze copilul şi spune că a avut de mai multe
ori succes. Susţine însă folosirea mijloacelor de contracepţie, precum şi
depărtarea de atitudinile habotnice. A avut mai multe paciente penticostale sau
pocăite care au născut chiar şi zece-doisprezece copii. „E ok, dar nu o fac
întotdeauna din convingere şi asta nu e ok. O fac pentru că le impune familia,
religia, dar ele nu sunt convinse că e cea mai bună soluţie. Sunt femei tarate
fizic, fără niciun dinte în gură. Copiii pot să şi moară în timpul sarcinii. Nu
e niciun beneficiu aici, doar demografia poate fi în câştig.“ În rest, e
convinsă că între medicină şi religie nu există niciun conflict şi că nu prea
există medici atei.
Decizia mamei şi decizia medicului
„S-a
dovedit că a nu face avorturi la cerere este un lucru bun.“ Acesta este mesajul
cu care a plecat de la ceremonia de decorare dr. Ionel Spătaru, un alt
ginecolog din Timişoara medaliat de conducătorul BOR. Acum zece ani, când s-a
decis să nu mai practice acest act medical, nu s-a gândit atât la aspectul
religios, cât la faptul că, pentru el, a face un avort echivala cu a da în cap unui
om pe stradă. În plus, „să omori ceva creat din dragoste e păcat“. Iar
embrionul apare în urma dragostei şi a comuniunii sufleteşti dintre doi oameni.
Le explică gravidelor şi că este un păcat să
avorteze şi se bucură că multe au păstrat copilul la insistenţele lui. Dacă nu
reuşeşte să le convingă, le recomandă un alt specialist care face avorturi.
Crede că, după cum decizia de a păstra sau nu sarcina trebuie să fie a femeii,
şi decizia de a practica sau nu procedura trebuie să aparţină medicului.
O exagerare
Cât
de normal sau oportun e ca biserica să binecuvânteze opţiunea unui medic de a
săvârşi sau nu ceea ce legal rămâne un act medical? L-am întrebat şi pe prof.
dr. Florin Stamatian, fost preşedinte al Societăţii de Obstetrică şi
Ginecologie din România. „Patriarhul nu ştiu ce face, de ce o face. Vorbim de o
opţiune personală a medicului.“ Profesorul Stamatian spune că, cel mai
probabil, decoraţiile au fost oferite pentru respectarea moralei creştine, „dar
asta nu e neapărat morala creştină. Datoria noastră este să fim aproape de
oameni. Sigur că, nici din punct de vedere medical sau al sănătăţii publice,
avortul nu e un lucru favorabil, e un traumatism psihic enorm, dar de-aici şi
până ca biserica să decoreze oamenii pentru că nu îşi fac o datorie la serviciu
este o exagerare“.
